Geografia lui Strabon

Pentru cei care iubesc ghidurile de calatorie, iata in continuare fragmente din unul dintre cel mai vechi ghiduri de acest gen, intr-o abordare filozofica si istorica. Primele sale schite istorice, cuprinse in 47 carti, scrise probabil intre 27 i.Hr. si 7 d.Hr, citate de autori ce i-au urmat, s-au pierdut aproape in intregime.

Singura lucrare pastrata care descrie toate populatiile si tarile cunoscute grecilor si romanilor in timpul imparatului August este Geografia lui Strabon. Autorul ofera o perspectiva remarcabila a stiintei geografice grecesti a timpului, precum si a istoriei tarilor prezentate.

“Geografia nu se afla in afara filozofiei. Este limpede ca si Homer s- a slujit de ea pretutindeni in poemele sale. Cei care au folosit- o mai intii au lasat in urma lor compozitii pline de lacune si de incoerente, precum si cu greseli, cu denaturari si contradictii. Probe si demonstratii ca o astfel de parere a autorului este corecta. Expuneri sumare care infatiseaza pe scurt dispozitia generala a lumii locuite.

Garantia dovezilor probabile si sigure ca in multe parti pamintul si marea s-au deplasat si si-au schimbat intre ele locurile.”

Dupa aceasta ampla prefata, Strabon trece la Geografia regionala, descriind pe parti intreaga „lume populata" El ii face ocolul potrivit, se pare, planului faurit de Eratosthenes, urmind conturul Mediteranei, de la apus, prin nord, spre rasarit, apoi inapoi prin sud, de la rasarit spre apus. Potrivit acestui plan, prima regiune pe care o descrie este Iberia; aceasta cuprinde intreaga carte a III-a. Celtica sau Gallia, Britannia cu insula Ierne (Irlanda) si Thule, si, in sfirsit, regiunea Alpilor alcatuiesc continutul cartii a IV-a.

Italia, Sicilia si celelalte insule inconjuratoare ocupa spatiul cartilor a V-a si a VI-a. Regiunile nordice dintre Rin, Tanais (Don), lacul Maeotis (Marea Azov), tinuturile din vestul Marii Pontice si din nordul Dunarii, adica teritoriul actual al patriei noastre, apoi sudul Dunarii si intreg nordul Peninsulei Balcanice, cuprinzind Epirul, Thracia si Macedonia, formeaza cuprinsul cartii a VIl-a. Geografia Eladei si a insulelor ce-i apartin ocupa trei carti, a VIII-a, a IX-a si a X-a, in urmatoarea ordine: Peloponesul, Grecia nordica si centrala, apoi insulele adiacente. Cu acestea, Strabon incheie descrierea Europei.

Continua apoi cu Asia, pornind de la Tanais (Don) spre rasarit. El descrie astfel regiunile situate la nord de Taurus si prezinta sumar populatiile „barbare" asezate in intervalul dintre acesti munti si Golful Persic, la rasarit de Tigru, cu insistenta mai mare asupra Parthiei, Mediei si Armeniei, regiuni care alcatuiesc continutul cartii a ΧΙ-a. O larga dezvoltare acorda apoi Asiei Mici a carei descriere ocupa spatiul cartilor a XII-a, a XIII-a si a XIV-a. India si Persia sint prezentate in cartea a XV-a. Tinutul cuprins intre Mediterana, Marea Erythree si Persia constituie continutul cartii a XVI-a. Cu Egiptul, infatisat in prima parte a cartii a XVII-a, se incheie descrierea Asiei, al carei hotar de apus il forma, in conceptia celor vechi, Nilul. Restul cartii a XVII-a descrie sumar Libya, ultimul „continent" cunoscut pe vremea lui Strabon.

Despre tinuturile noastre si Zamolxis

Se spune ca un get cu numele de Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora si ca ar fi deprins de la acesta unele cunostinte astronomice, iar o alta parte ar fi deprins-o de la egipteni, caci cutreierarile sale l-ar fi dus pina acolo. Intorcindu-se la el in tara, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducatori si la popor — intrucit, intemeiat pe semnele ceresti, el facea prorociri. In cele din urma l-a convins pe rege sa-l faca partas la domnie, spunindu-i ca este in stare sa-i vesteasca vointa zeilor. Mai intii, [Zamolxis] s-ar fi facut preot al zeului cel mai slavit la ei, iar dupa aceea a primit si numele de zeu, petrecindu-si viata intr-o pestera, pe care a ocupat-o el si unde ceilalti nu puteau intra. Se intilnea rar cu cei din afara, cu exceptia regelui si a slujitorilor acestuia.

Regele lucra in intelegere cu el, fiindca vedea ca oamenii ajunsesera [datorita lui] mult mai ascultatori decit inainte. Caci supusii lui credeau ca [regele] da poruncile sfatuit de zei. Obiceiul acesta a continuat pina in zilele noastre, pentru ca mereu se gasea cineva gata sa-l sfatuiasca pe rege —si acelui om getii ii spuneau zeu. Muntele [unde se afla pestera] a fost socotit sfint si s-a numit asa. I se zicea Cogaionon (Kogaion) si la fel a fost si numele riului care curgea pe linga el. Pe cind domnea asupra getilor Burebista — impotriva caruia s-a pregatit sa porneasca divinul Cezar, cinstirea mai sus amintita o avea Decaineos. A dainuit la geti obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor....