marți, 12 iulie 2011

Catedrala Sfantul Vasile, Moscova - Bijuteria multicolora din Piata Rosie

Din punct de vedere turistic, aceasta catedrala, reprezentativa pentru intreaga Rusie, constituie punctul central al Moscovei. Stilul pur rusesc si culorile vii ce o imbraca, atat in exterior cat si in interior, o fac unica in lumea crestina si nu numai.

Piata Rosie este cea mai cunoscuta piata a orasului, ea separand Kremlinul, fosta resedinta imperiala, in prezent sediul presedintiei ruse, de zona comerciala Kitay-gorod. Din Piata Rosie pornesc toate drumurile principale ale orasului, aceasta fiind considerata nu numai centrul Moscovei, ci si centrul Rusiei.

Numele de "Piata Rosie" provine de la cuvantul rusesc "krasnaya", care inseamna deopotriva "rosu" si "frumos", ultimul inteles - un arhaism - fiind folosit pentru a desemna Catedrala Sfantul Vasile din marginea acesteia. Numele purtat la inceput de catedrala a fost preluat in scurt timp de catre Piata. Moscova nu este singurul oras rusesc ce detine o "piata rosie". In Rusia mai sunt si alte cateva orase a caror piata centrala poarta tot denumirea de "Piata Rosie".

Catedrala Sfantul Vasile se afla ridicata in capatul Pietei Rosii, in imediata vecinatate a Turnului Spasskaya al Kremlinului. Nu foarte mare, aceasta este alcatuita din noua capele ridicate pe o singura fundatie.
Arhitectura cladirii si multitudinea de culori ce o imbraca fac din aceasta un monument de valoare mondiala, unic si inegalabil. Catedrala uimeste prin culorile vii ce stralucesc cu atata putere, in pofida vremurilor aprige din Rusia.

Proiectul puternic rasaritean ce se vede intrupat in Catedrala Sfantul Vasile reflecta atat localizarea acesteia intre Europa si Asia, cat si originile sale istorice. Din moment ce Moscheea Qolsharif constituia simbolul dominant al imperiului Khanat cucerit de catre Ivan cel Groaznic, acesta din urma a decis sa incorporeze in noua cladire si unele dintre elemenetele arhitecturale ale moscheei - in dorinta de a simboliza marea victorie.

Cu toate ca turnurile si domurile par asezate la intamplare, haotic, acestea au totusi multa logica, simbolismul si simetria intalnindu-se la fiecare pas. Catedrala este acoperita de opt domuri ce incununeaza cele opt capele de sub ele. Aceste opt domuri simbolizeaza cele opt atacuri ale tarului asupta Kazanului. Patru dintre ele sunt octogonale si largi, celelalte patru fiind mai mici si patrate. In centrul acestora se inalta o spira acoperita cu un mic dom auriu.



Cea de-a noua capela, situata in partea estica a Catedralei Sfantul Vasile, adaugata in anul 1588 pentru a gazdui mormantul Sfantului Vasile, intrerupe simetria de pana acum. Aceasta capela se vede si din exterior - se afla asezata sub domul imbracat in verde si auriu si presarat cu piramide aurii.

Catedrala Sfantul Vasile a fost ridicata intre anii 1555-1561, pentru a marca campania victorioasa a lui Ivan cel Groaznic impotriva tatarilor din Hanatul de Kazan, si consta din cele noua capele ridicate pe o singura fundatie.

Initial, tarul si arhitectul au avut in gand ridicarea unui grup de paraclise, inchinate fiecarui sfant din ziua caruia tarul repurtase un asalt victorios, dar constructia ulterioara, in anul 1588, a unui turn central inalt de 60 de metri, deasupra mormantului Sfantului Vasile, a unificat aceste spatii.

Imaginea turelelor de caramida rosie si, in diverse locuri, incheiate cu domurile in forma de ceapa, colorate in spirala, creaza o imagine incantatoare ce a nascut legenda, neconfirmata istoric, ca tarul ar fi dispus ca arhitectii ei sa fie orbiti pentru a nu mai crea o opera asemanatoare.

Pe langa atractia estetica, planul bisericii are un adanc simbolism religios. Patru capele sunt dispuse in punctele cardinale, celelalte patru in nord-est, sud-est, nord-vest si sud-est, iar cea de-a noua se afla chiar in centru. Se formeaza astfel o stea in opt colturi, numarul opt, aducand aminte de ziua Invierii Domnului - a opta zi dupa calendarul iudaic - dar si simbolul nelipsit de pe umerii si fruntea Fecioarei Maria.

Extravaganta exteriorului mascheaza interiorul modest si putin spectaculos. Luminile vagi ce patrund pe ferestrele capetelor razbat in labirintul coridoarelor ce fac lagatura intre capele. Exista aici noua iconostase, ce contin peste 400 de icoane, si numeroase fresce, apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din secolele XVI-XIX.

Tulburarile istoriei nu au ocolit aceasta perla moscovita. O legenda spune ca Napoleon ar fi admirat-o atat de mult, incat a dorit sa o ia la Paris. Neavand tehnologia necesara a dispus incendierea ei, dar dezastrul a fost impiedicat de o ploaie aparuta din senin.

In anul 1918, autoritatile bolsevice au inchis-o, clericii ce slujeau au fost arestati, clopotele i-au fost luate si obiectele de cult confiscate. Mai tarziu, in anul 1930, Lazar Kananovici, arhitectul celebrei Piete Rosii, a propus sa fie daramata. El a creat special o macheta a zonei pentru a face evidenta necesitatea demolarii ei, pe care i-a dus-o lui Stalin pentru a-i arata ca este un obstacol in calea traficului si paradelor militare.

In timpul explicatiei, a spus la un moment dat: "Dar daca noi am demola asta, uite asa!" si cu aceste cuvinte a aruncat dintr-o smucitura catedrala de pe macheta. Se spune ca Stalin a privit, a ramas ingandurat un moment, si apoi a rostit faimoasele cuvinte, devenite azi proverbiale pentru moscoviti: "Lazar! Pune-o la loc!"

Tot in legatura cu incercarea prin care a trecut Catedrala Sfantul Vasile aflam si urmatoarele: arhitectul Baranovsky, in momentul in care a aflat intentia autoritatilor de a darama catedrala, s-a asezat pe treptele din fata bisericii si a fagaduit ca isi va taia singur gatul daca minunata biserica va fi daramata. In cele din urma, decizia nu a fost pusa in practica, insa arhitectul Baranovsky nu a scapat de cinci ani de inchisoare pentru indrazneala aratata lui Stalin.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro

luni, 11 iulie 2011

Expeditie pe Amazon (Amazonia, Brazilia)

Vacantele in Brazilia - din nou in centrul atentiei


Bazinul Amazonului, o zona intinsa de apa si padure tropicala, acopera aproximativ jumatate din suprafata Braziliei. Habitatul unei treimi din speciile din intreaga lume, Amazonul detine o cincime din rezervele de apa dulce de pe planeta si este, cu siguranta, un taram al superlativelor, o regiune cu adevarat misterioasa a carei explorare este una din acele experiente unice in viata.
Vastul regat al Amazonului a fascinat exploratorii timp de secole, iar navigarea pe toata lungimea acestuia este una dintre marile aventuri pe care cineva le poate trai.

Dimensiunile fluviului - o data cunoscut ca "Raul Mare” – sunt pur si simplu incredibile, fluviul cu cel mai extins bazin hidrografic din lume. Adunandu-si puterea de la peste 1.000 de afluenti, debitul Amazonului este de zece ori mai mare decat cel al Mississippi-ului. Bazinul sau gazduieste cea mai mare padure tropicala de pe glob. Jungla, supranumita inima si plamanii planetei se intinde pe teritoriile statelor Columbia, Peru, Ecuador, Venezuela, Brazilia, pe o suprafata de aproximativ 4 milioane de kilometri patrati si este leaganul unor comunitati stravechi.

O flota de ambarcatiuni permite explorarea afluentilor din jungla dar si vizitarea satelor de la marginea fluviului, insulelor si luminisurilor din jungla. Punctul de atractie ar putea fi “nunta apelor”, unde intunecatul Rio Negro se alatura Amazonului (Rio Negro are izvorul in apropiere de orasul Bage-Brazilia si este afluentul principal al fluviului Rio Uruguay); o seara in compania unui trib local sau o intalnire fata in fata cu oricare din nenumarate specii de animale care traiesc in preajma apei, este o experienta unica si de neuitat.

Conservarea padurii amazoniene este foarte importanta pentru ecosistemul planetei. Un studiu recent al Institutului Smithsonian arata ca 90% dintre speciile de plante si animale de pe Pamant traiesc in bazinul Amazonului. Colibri, fluturi rari si insecte, maimute-paianjen, delfini roz si gri, vidre de Amazon, jaguari, papagali macao albastri si galbeni, tucani, vulturi-harpie, lilieci-pescar, piranha, anaconda, lenesul tapir, tarantula, crocodilul caiman, lamantinul – pentru toate acestea jungla amazoniana inseamna acasa.

Cat despre plantele de aici, din unele se extrag substante nepretuite pentru producerea medicamentelor ce pot trata boli precum glaucomul sau leucemia. Din acest punct de vedere, Amazonul este o adevarata farmacie a globului.

Mai mult, el este patria unor triburi ancestrale: tageri, macuxi, wapixana, taurepang – o adevarata oaza pentru antropologi. Dar cel mai important dintre popoarele junglei sunt yanomanii. Rezervatia Yanomani ilustreaza cel mai bine raportul armonios pe care triburile amerindiene il aveau odinioara cu jungla tropicala din bazinul Amazonului.


Triburile ocupa un teritoriu care se intinde din sudul Venezuelei pana in Brazilia. In 1992, guvernul brazilian le-a pus la dispozitie o supra¬fata de circa 100.000 de kilometri patrati – Rezervatia Yanomani –, in statul Amazonia. Tribul isi apara cu sfintenie pamantul, de marimea unei tari cat Portugalia. „Nu l-am mostenit de la parintii nostri. Il imprumutam de la copiii nostri“, spune o vorba amerindiana. In Rezervatia Yanomani exista in jur de 185 de sate, printre care Watoriki, Totobi, Aoaris sau Paapiu.

Cel mai apropiat aeroport se afla la peste 500 de kilometri departare, la Boa Vista, capitala statului brazilian Roraima. Rezervatia Yanomani este un paradis natural.

luni, 4 iulie 2011

Santuário Bom Jesús do Monte, Braga, Portugalia

Santuário Bom Jesús do Monte - Altarul Domnului Iisus de pe Munte - este o renumita destinatie catolica de pelerinaj situata la doar cateva mile de Braga.

Istorie
In anul1722 Arhiepiscopul de Braga a comandat construirea unei Cai Sacre, astfel incat credinciosii sa poata parcurge Drumul Crucii pentru penitenta si contemplare. Aceasta ruta a fost finalizata in 1811. Desi nu se asociaza nici unei viziuni religioase sau vreunui sfant, Drumul a ramas in continuare un loc popular de pelerinaj.

De vizitat
Fabricata din granit inchis la culoare si acoperita de tencuiala de un alb stralucitor, Calea Sacra reprezinta o scara dubla, in stil baroc, cu numeroase serpentine. Pe parcursul acesteia dar si la capatul sau se afla numeroase gradini interesante, grote, capele mici, sculpturi si fantani alegorice – simboluri ale purificarii. Prima fantana simbolizeaza ranile lui Hristos, urmatoarele cinci – cele 5 simturi, iar ultimele, cele trei virtuti.

Bazilica baroca din partea de sus se afla la 400 de metri deasupra nivelului marii si ofera vizitatorilor o vedere superba asupra orasului, a plajelor din Esposende si Viana do Castelo.

Festivaluri si evenimente
Momentul cel mai interesant pentru a vizita Bom Jesus do Monte este Saptamana Patimilor sau Semanta Santa (saptamana de inainte de Pasti), atunci cand scarile baroce sunt urcate de catre pelerini in maini si genunchi. Un alt pelerinaj important are loc de Rusalii, la sase saptamani dupa Pasti.

Insula Djerba – vacanta in ascunzatoarea lui Barbarossa

Insula palmierilor ce rasar din apa marii; insula numita si "Polinezia Mediteranei", insula kilometrilor intregi de plaja si a nisipului alb african, a peisajelor luxuriante, a hotelurilor de lux si a cafenelelor in stilul traditional "menzel". Insula Djerba, bijuteria naturala a Tunisiei, comprima astazi, intr-un melanj unic, ruine romane, fortarete antice si medievale, forturi ale piratilor, moschei si sinagogi vechi de sute de ani, restaurante cu produse traditionale si cu delicatesele tunisiene din fructe de mare, totul alaturi de livezi de smochini, meri, rodii sau maslini cu trunchiuri contorsionate, martori inca vii ai veacurilor apuse.

Legenda spune ca, odinioara, insusi Ulise ar fi poposit pe insula Djerba, insula mancatorilor de lotus, sau lotofagii, scapandu-si echipajul ca prin minune numai dupa ce a interzis navigatorilor sai sa mai manance planta cu proprietati halucinogene. Apoi, a fost Pliniu cel Batran, istoricul ce sustinea ca Djerba (numita pe atunci Meninx) nu se poate compara decat cu mareata cetate feniciana a Tyr-ului prin respectul pe care il impunea si prin bogatia nobililor ei, fapt lesne de observat si astazi dupa vestigiile uriase de marmura ramase inca din vremea romanilor. Evul Mediu a adus dominatiile efemere ale sectei ibaditilor, ale Siciliei si Aragonului, Spaniei si, nu in ultimul rand, a corsarului turc Hayreddin Pasa, nimeni altul decat celebrul Barbarossa.

Sa nu va mire daca, pe insula ce depaseste de doar doua ori suprafata Bucurestiului, veti gasi urme ale tuturor acestor cuceritori. Mai mult, imbarcati pe o corabie ce arboreaza steagul negru al piratilor veti putea vizita patria salbatica a pasarilor flamingo, peninsula Ras Rmel, unul dintre cele mai bine pastrate sanctuare ale naturii din intreaga Africa.

Si, poate ca, dincolo de cuvinte, cifrele pot vorbi de la sine in ceea ce priveste Djerba. Alaturi de cei 10 milioane de locuitori ai Tunisiei, anual, circa 6 milioane de turisti din toate colturile lumii aleg sa viziteze aceasta tara. Dintre acestia din urma, 30% vin numai pe insula Djerba.

Sursa: http://travel.descopera.ro/

Monastir, Tunisia – De la medieval la modern

Monastir, botezat astfel dupa termenul frantuzesc "monastere" - manastire, este, poate, zona turistica in care s-a investit cel mai mult din partea guvernului tunisian. Asta poate si ca urmare a faptului ca primul presedinte al Tunisiei, Habib Bourguiba, s-a nascut si a fost inmormantat la Monastir. Indiferent, insa, de motivele care au atras investitiile masive din aceasta zona a Tunisiei, cei care au avut numai de castigat au fost turistii, iar numarul lor, care creste de la an la an, confirma rasplata investitiilor facute.

Obiectivul principal al asezarii, pe langa hotelurile moderne si plajele absolut superbe, il reprezinta manastirea ridicata in anul 797 de catre un ordin islamic, cu scopul de a apara asezarea de atacurile triburilor nomade, a vaselor pirateresti si a dromoanelor bizantine. Astazi, pe aceeasi coasta pe care s-au dat sute de batalii, poti savura o cafea in stil maur, alaturi de o narghilea, sau poti sa inoti in apele extrem de curate si de limpezi ale Mediteranei. Nimic nu a fost precupetit pentru confortul turistilor astfel ca, poti simti pe pielea ta, fara nicio exagerare si la preturi neasteptat de mici, de celebrul lux oriental.

In plus, de la Monastir, asa cum se intampla si din majoritatea celorlalte statiuni tunisiene, poti alege excursii de doua zile in Sahara si poti alege sa iti petreci o noapte in desert, in cort, alaturi de berberi. Vinul va este oferit de gazde si este nelimitat. La toate acestea se adauga si programele africane, in care veti fi delectati de trupe profesioniste de dansuri traditionale tunisiene si zuluse.

Sursa: http://travel.descopera.ro/

Hammamet – Saint Tropez-ul Tunisiei

Putine locuri pot rivaliza cu riviera franceza si celebrul Saint Tropez... Si totusi, tunisienii sustin raspicat ca Hammamet este noul Saint Tropez si chiar mai mult decat atat. Iar in ce priveste realismul unei asemenea afirmatii, ei bine, majoritatea celor care au vizitat Tunisia si Hammamet tind sa se dea dreptate localnicilor. O viata de noapte spectaculoasa, inot in apele Mediteranei in miez de noapte, apusuri si rasarituri de-a dreptul superbe, pescari africani intinzandu-si plasele in zori de zi, restaurante care servesc fructe proaspete de mare si delicatesele bucatariei tunisiene chiar la malul marii, plaje ideale pentru cei romantici, totul intr-un ambient demn de povestile Seherezadei.

Nu va lasati pacaliti de aparenta unui loc scump si exclusivist. Tunisia, de cele mai multe ori, ofera pachete turistice mai ieftine chiar decat un sejur similar pe litoralul romanesc. Fiti siguri ca nu aveti absolut nimic de pierdut. In fond, impactul cu o cultura atat de diferita de cea europeana poate fi acel ingredient secret care sa va transforme concediul intr-o experienta memorabila.

Sursa: http://travel.descopera.ro/

Sousse, Tunisia – Perla regiunii Sahel

Sousse este poate orasul care exprima cel mai bine spiritul turismului african. Ape albastre, nisip alb, palmieri, pescari care isi arunca navoadele in valurile Mediteranei inca de la primele ore ale diminetii, bazaruri aglomerate in care poti gasi absolut orice iti doresti, negustori abili in negocieri, dar gata sa lase din pret astfel incat clientul sa fie multumit, cladiri moderne ce se imbina cu stilul traditional al monumentelor si locuintelor stravechi, moschei, catacombe antice, farul medieval Khalef, totul strajuit de impunatoare citadela Ribat, ridicata in secolele VIII-IX d.Hr., edificiu ce domina prin grandoare intreaga asezare.

Sousse a fost numit, pe drept cuvant, Perla regiunii Saleh (regiune ce se intinde intre Susaf si Fax), si asta pentru ca, oricat ati cauta, nu veti gasi o destinatie tunisiana care sa va ofere la fel de mult pe cat o face orasul situat la 140 de kilometri de capitala Tunis. Vizitatorii avizi de istorie gasesc la Susah "porti" catre intregul trecut al regiunii, de la primii navigatori fenicieni si pana la colonistii francezi. In plus, catacombele antice, tunelurile lungi de peste 5 kilometri, galeriile subterane ce adapostesc morminte din secolele II-V, stravechile turnuri de aparare, Marea Moschee fortificata ridicata in anul 884 precum si muzeele ce adapostesc mozaicuri feniciene nu fac decat sa intregeasca imaginea unui trecut impunator.

Iar pentru cei care doresc sa isi petreaca un concediu linistit, alaturi de familie, pe malul marii, Sousse este, iarasi, o destinatie ideala. Dezvoltarea turistica fara precedent a regiunii vorbeste de la sine despre calitatea plajelor, unele dintre cele mai frumoase de pe intreaga coasta nord-africana, despre cea a serviciilor turistice din zona sau a peisajelor idilice pe care le ofera aceasta zona a Tunisiei.

Sursa: http://travel.descopera.ro/