Padurea Impietrita Shilin – China

Poate o sa vi se pare straniu sa aflati ca o padure nu este faimoasa pentru copacii sau intinderea sa, ci pentru marea de pilastrii de calcar, supusi de-a lungul timpului capriciilor ciudate ale naturii. Aflata la o distanta de 120 de kilometri de orasul Kunming, China, Padurea Impietrita de la Lunan isi revendica o suprafata de cinci kilometri patrati pe care isi expune inaltimile de piatra care ajung pana la 30 de metri. Chinezii s-au lasat fermecati de formele bizare si variate ale stancilor pentru a le da nume inspirate: “Phoenixul curatandu-si penele”, “Cascada stratificata” sau “Varful lotusului in floare”.

Chiar daca materia din care au luat nastere stancile mute pare arida si lipsita de viata, padurea adaposteste lacuri si grote acoperite de o vegetatie bogata. Omul nu s-a lasat insa impresionat de maretia si alura amenintatoare a formatiunilor si si-a construit punti de trecere care creeaza legaturi intortocheate, ce amintesc de un labirint.

Cu mult timp in urma, strania padure nu era decat o masa compacta de calcar, insa miscarile scoartei terestre in colaborare cu fortele naturii au “sculptat” neobosit timp de milioane de ani. Eroziunea calcarului, un material foarte slab de altfel, a facut ca in inima Padurii Impietrite, stratul initial de calcar sa fie dizolvat aproape in totalitate. Insa, ca intotdeauna, legendele populare locale au o alta explicatie asupra genezei padurii. Se spune ca un intelept chinez, Zhang Guolao, a trecut prin zona si a vazut cupluri de indragostiti in cautarea unui loc mai intim. Faptul ca se aflau intr-o campie nu parea sa ii ajute deloc. Prin urmare, Zhang Guolao a hotarat ca perechile merita un pic de intimitate, de aceea a facut ca din munti sa cada mai multe bucati de piatra care s-au asezat in acesta forma pentru a crea “separeuri”.

Sursa:

China - Muntele Galben

Fiecare dintre noi a auzit macar o data in viata o remarca de genul “e un taram de basm” ca referire la diverse coltisoare minunate ale planetei noastre. Insa putini dintre noi au ocazia sa vada cu ochii lor un loc care nu este un taram de poveste, ci chiar o poveste in sine… una chinezeasca, cu parfum de filozofie, in acest caz. O vedere care iti taie respiratia, alcatuita din varfuri colturoase care strapung norii, fara a avea nimic infricosator, ci mai degraba, o imagine care te indeamna la reverie. Acesta este Muntele Galben. Cu inaltimi de pana la 1800 de metri, unele piscuri poarta denumiri ce stau sa confirme originile de poveste ale locului: Piscul Florii de Lotus, Culmea Stralucirii sau Piscul Capitalei Ceresti sunt numai trei dintre cele 72 de piscuri care alcatuiesc Muntele Galben. Formate din granit cristalizat din roca topita, aceste stanci au fost modelate de-a lungul timpului de natura, aceeasi care le-a inzestrat si cu o frumusete stranie.

Tocmai frumusetea unica a peisajului a reprezentat muza suprema pentru generatii de artisti chinezi, care nu s-au mai saturat sa redea si sa surprinda salbaticia si candoarea acestui loc. Tot artistii chinezi au fost cei care au stabilit “Cele patru frumuseti supreme ale muntelui”: rocile si culmile muntoase, pinii care impodobesc muntii, unii avand peste 1000 de ani vechime, izvoarele fierbinti cu temperaturi constante de 42 de grade C tot timpul anului, si in final, marea de nori care formeaza cununa muntilor in care isi ascund varfurile. Muntele Galben este deschis celor care doresc sa-i simta frumusetea si maretia. Potecile marcate conduc calatorii catre temple, castele, lacuri, stanci bizare, insa unele trasee sunt recomandate numai profesionistilor.

In China, se spune ca fiecare chinez trebuie sa urce macar o data pe Muntele Galben, care nu face parte insa din Cei Cinci Munti Sacri. Cu toate acestea, un calator din perioda medievala, Xu Xiake, a reusit sa descrie admirabil in cuvinte situatia: “Intorcandu-te de la Cei Cinci Munti Sacri, nu-ti mai doresti sa vezi munti obisnuiti; intorcandu-te de la Muntele Galben, nu-ti mai doresti sa vezi Cei Cinci Munti Sacri”.

Sursa:

Afganistan - Lacurile Band-e Amir

Cine ar fi crezut ca tocmai tinuturile aride ale Afganistanului pot adaposti unul dintre cele mai frumoase baraje naturale? Raul Band-e Amir s-a oprit pentru odihna la poalele muntilor Hindukus, locul in care si-a format albia. Si nu numai… contrastele de culoare si de inaltime au dus la formarea unui peisaj fabulos la 3.000 de metri altitudine. Chiar daca o multime de fotografi ar fi indeajuns de motivati pentru a ajunge in aceste locuri, accesul este destul de dificil, intrucat se face doar pe un drum de munte, care are o lungime de 80 de kilometri. Este mai greu de ajuns, dar nu imposibil.

La sosire, veti fi rasfatati cu vederea unui peisaj aproape paradisiac: lacuri intinse pe o portiune larga de 11 kilometri, marginite de faleze de calcar si de argila, care se imbina intr-un joc de culori nebunesc, de la alb la rosiatic si de la albastru la cele mai nebanuite nuante de verde. Din lacuri, apa se scurge peste baraje naturale de piatra, urmand trasee diferite, care formeaza o adevarata retea de torente, ce adapostesc la randul lor vegetatie acvatica.

Chiar daca temperaturile ajung in timpul verii pana la 36 de grade C, lacurile sunt tot timpul reci, deoarece sunt improspatate in fiecare an cu apa rezultata din urma topirii ghetarilor. Stralucirea deosebita a lacurilor si varietatea culorilor se datoreaza travertinului, o solutie pe baza de carbonat de calciu adusa de apa care se infiltreaza prin calcar si care se depune pe malurile si in adancul lacurilor sub forma de straturi.

Sursa:

Madagascar - Formatiunile tsingy

Desprinse dintr-un peisaj parca extraterestru, formatiunile calcaroase de pe insula Madagascar nu sunt nici pe departe atat de inofensive precum par in fotografii. Ascutite ca niste pumnale, acestea ating inaltimi de pana la 180 de metri. Orice miscare gresita, poate insemna pentru un temerar o moarte sigura. Desi par sa alcatuiasca un peisaj singuratic, lucrurile nu stau nici pe departe asa. Crocodili care se ascund in grote subterane, perechi de ochi curiosi de lemurieni care supravegheaza ascunsi in frunzisul copacilor… Si aveti grija pe unde calcati! Este suficient sa striviti o singura albina, pentru a fi atacat de un roi intreg, dornic de razbunare.

Daca vi se intampla toate aceste lucruri inseamna ca va aflati pe platoul Ankarana, in nordul Madagascarului, insula situata la 600 de kilometri in largul coastelor est-africane. Numita si “Marea Insula Rosie” datorita predominantei culorii in sol, Madagascarul este un ecosistem unic. Pentru ca a fost izolat de continent cu aproximativ 120 de milioane de ani in urma, firul evolutiei a urmat un curs diferit, iar aici s-au dezvoltat specii unicat in lume. Pana in urma cu 40 de milioane de ani, legatura dintre continent si insula se mai putea face prin intermediul unor fasii inguste de pamant, prin urmare, o oarecare migrare inca mai exista. Insa dupa ce legatura terestra nu a mai putut fi mentinuta, caile de comunicare au fost inchise. In prezent, acest ecosistem este amenintat cu disparitia din cauza fenomenului accelerat de eroziune al insulei, o urmare previzibila a activitatilor umane nocive.

Platoul Ankarana este un peisaj carstic prin excelenta. Formele bizare ale stancilor se datoreaza ploilor abundente, in medie 1 800 mm precipitatii pe an. Acestea au dizolvat roca moale in varf si solida catre baza, formand creste si piscuri, aproape amenintatoare din cauza ascutimii lor. In interiorul acestui peisaj SF, au luat nastere alte lumi. Calcarul a permis formarea unor canioane adanci care adapostesc la randul lor intinderi verzi de padure formata din baobabi, smochini si palmieri. Apa s-a infiltrat pana in adancime, dand nastere unor grote care expun stalagmite si stalactite ce sfideaza imaginatia, in vreme ce lanturi de tunele si caverne subterane au ramas in mare parte inca neexplorate.

Cu toate acestea, cel mai infricosator si, in acelasi timp, cel mai periculos peisaj se afla la suprafata, chiar in inima insulei si este alcatuit din formatiunile tsingy. Acestea au fost botezate dupa sunetul pe care il scot atunci cand sunt lovite, sunet care aminteste de cel al clopotelor. Bastinasii nu recomanda nimanui aceasta aventura, deoarece pe aceste formatiuni nu este loc sa pui macar un picior pe teren plat. Desigur ca au existat naturalisti si cercetatori care s-au aventurat prin aceste cotloane, insa fie se ratacesc si abandoneaza, fie se retrag imediat ce realizeaza pericolul la care se expun. Ulterior, obisnuiesc sa isi sfatuiasca colegii sa vada formatiunile tsingy din avion, deoarece e mai sigur.

Sursa:

Izvoarele de la Pamukkale – Turcia

Orice calator neavertizat care ajunge in partea asiatica a Turciei, si, mai exact, in zona Pamukkale, va fi surprins sa vada tocmai in acesta zona o intindere mare de gheata. Desigur ca nu a gresit drumul inspre Turcia, trecand prin Antarctica. Cel mai probabil a ajuns la izvoarele de la Pamukkale. Acestea se prezinta sub forma unor terase albe, mari si valurite, presarate cu ochiuri de apa care reflecta, in acelasi timp, cerul si peretii albi. Proprietatile tamaduitoare ale apelor din zona strabat istoria, pana dincolo de era noastra. In anul 190 i.e.n., Eumenes al II-lea, regele cetatii grecesti Pergam a fondat orasul Hierapolis chiar pe acest platou. Cunoscuta fiind pasiunea romanilor pentru ape termale si bai, orasul a fost inclus in anul 129 i.e.n. in Imperiul Roman si descris ca fiind o statiune balneara. Printre vizitatorii celebri s-au numarat si imparatii romani Adrian si Nero.

Dincolo de proprietatile terapeutice ale apelor termale, aici au fost descoperite doua sanctuare, construite in antiteza. Unul apartine zeului intunericului si al mortii, Hades, iar celalalt, aflat in apropiere, ii este inchinat lui Apollo, zeul soarelui, al muzicii si al medicinei. Amplasarea nu este aleasa intamplator, ci marcheaza ideea de echilibru si compensatie care se aplica in viata umana.

Pamukkale se traduce prin “castel de bumbac”, denumire care se explica perfect, cel putin din punct de vedere vizual. Cu toate acestea, unii localnici sustin ca nu forma stranie a inspirat numele locului, ci faptul ca in trecut bastinasii obisnuiau sa isi usuce bumbacul aici. Tot acest peisaj fantastic format din ziduri, inaltimi, terase si stalactite se intinde pe o distanta de 2,5 kilometri lungime, avand o latime de jumatate de kilometru. Culorea alba in care este zugravita intreaga zona este data de continutul ridicat de var si de minerale dizolvate, care se regaseste in apa din izvoarele vulcanice fierbinti. Aproape tot ce e atins de apa se acopera cu var, iar obiectele scufundate se transforma in piatra in numai cateva zile. Mai departe, apa curgatoare are misiunea de a acoperi in alb si dealurile dimprejur. Straturi succesive s-au suprapus de-a lungul timpului pentru a forma bizarele forme de relief pe care le admiram in prezent.

Sursa:

State vulnerabile la problemele climatice

State din Asia si Africa, printre care Haiti, Bangladesh, Sierra Leone, Zimbabwe sau Madagascar se confrunta cu grave probleme climatice. Incalzirea globala ar putea avea un impact catastrofal asupra acestor tari, arata un studiu realizat de Maplecroft, care a investigat sustenabilitatea a 193 de natiuni, informeaza Business Insider. Romanii nu au de ce sa-si faca griji: tara noastra a fost clasificata cu vulnerabilitate minora.

In realizarea studiului, au fost analizate efectele incalzirii globale (secetele, ciclonii, alunecarile de teren etc.) pentru ca fiecare stat in parte sa caute sa anticipeze amenintarile care-l pandesc.

Potrivit celor de la Maplecroft, Haiti, Bangladesh, Zimbabwe, Sierra Leone, Madagascar, Cambodgia, Mozambic, Congo, Malawi si Filippine sunt tarile care se confrunta cu vulnerabilitati ridicate de risc.

Statele Unite ale Americii au fost clasificate ca avand risc minor, asemenea multor altor state din nordul Europei. La fel a fost catalogata si Romania.

De la cresterea temperaturii aerului sau oceanelor, pana la topirea masiva a ghetarilor, toate aceste schimbari climatice globale isi pun amprenta asupra planetei. Potrivit unui raport facut public in 2007, realizat pe baza descoperirilor a oamenilor de stiinta de-a lungul ultimelor decenii de cercetare, factorul uman este principalul vinovat de starea de degradare in care se afla Terra in prezent.

Temperaturile globale estimate de patru grupuri de cercetatori arata o incalzire a pamantului in ultimul secol. Mai mult, temperaturile au crescut alarmant in ultimele decenii, noteaza cei de la Business Insider.
Potrivit cercetarilor, temperatura medie de suprafata din Statele Unite s-a dublat incepand cu anul 1970. Opt ani mai tarziu, gheata din Oceanul Artic a scazut, in medie, cu 2,7% pe deceniu. In total, ghetarii din zona Oceanului Artic au scazut cu aproape 34% in ultimii 32 de ani.

Intre anii 1995 si 2006 s-a inregistrat cea mai calduroasa perioada din ultimul secol.

Pamantul a avut temperaturi peste medie in ultimele luni, fiind deosebit de cald in Peru, in centrul si estul Statelor Unite, precum si in estul si vestul Asiei, conform datelor NOAA.

Alte parti de pe glob au inregistrat dimpotriva temperaturi mai scazute decat cele normale in iunie, printre care Scandinavia, sudul Chinei si nord-vestul Statelor Unite.
Sursa:

Misterele din Eleusis

Misterele din Eleusis au fost sarbatori bianuale tinute in Grecia antica in templul din Eleusis dedicate zeitei Demetra si fiicei ei Persefona din recunostinta pentru darul agriculturii. Sunt misterele cele mai reprezentative, la fel de importante in perioadele Clasica, Elenistica si Romana. Aveau loc la Eleusis, nu departe de Atena. Au la origine ritualurile locale ale fertilitatii. In sec. VII i.H., Eleusis a fost cucerit de atenieni iar cultul eleusin a devenit un cult oficial al statului atenian. In anul 382 d. Hr., imparatul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere.

Conform legendei, eleusinii erau protejati de Demetra fiindca se aratasera primitori fata de ea cand luase infatisarea unei batrane sarmane, atunci cand o cauta pe fiica ei Persefona.

Asemeni misterelor orfice, alaturi de care probabil s-a dezvoltat in mod paralel, festivitatile misterelor din Eleusis aveau partial un caracter esoteric, care presupunea initierea si prin mitul Persefonei denotau credinta in nemurirea sufletului. Conform surselor, misterele eleusine se celebrau inca din sec. al VII-lea i.Hr.. Antichitatea lor este confirmata si de descoperirile arheologice.
Marturiile autorilor antici precum Herodot sunt mai aproape de sursa misterelor eleusine decat savantii contemporani. In Grecia antica circulau o multime de legende despre calatorii initiatice in Egipt ale unor eroi si intemeietori de secte si scoli religioase (Pitagora sau Orfeu, de exemplu).

Misterele aveau loc in doua sau trei cicluri, la cate un an distanta. In primul an avea loc Initierea, in al doilea Dedicarea, in al treilea, descoperirea deplina sau Revelarea misterului. O persoana putea participa doar o singura data la acest ritual iar participarea nu era obligatorie.

Desfasurarea misterului
Ceremonia incepea la Atena cu o procesiune a carei tinta era Eleusis. Inainte de ceremonie se postea o noapte. Ajunsi la Eleusis, cei care urmau sa fie initiati intrau intr-o camera intunecoasa, unde aveau loc diferite acte rituale, menite sa-i impresioneze. Se pare ca se puneau in scena si drame sacre. Dupa participarea la dramele sacre, initiatii beau dintr-o cupa o bautura facuta din faina de ovaz si apa si manuiau o serie de obiecte sacre. Apa din anumite vase era apoi rasturnata si se faceau rugaciuni pentru ploaie. Intoarcerea la Atena se facea tot in cadrul unei procesiuni publice, cu dansuri si cantece.
Templul de la Eleusis a fost distrus de regele vizigotilor Alaric in sec. IV d.H. iar misterele au incetat pentru totdeauna.

Sensul misterului
Actul culminant al initierii, viziunea suprema, se numea Epopteia. Cei ce se initiau in mister se numea Mysti iar cei ce participau la Epopteia se numeau Epopti. Viziunea finala se efectua intr-o lumina orbitoare. Se poate admite ca aparitia Persefonei si regasirea cu mama ei Demeter reprezenta episodul central al Epopteei si ca experienta religioasa decisiva era provocata chiar de prezenta zeitatilor. Nu se stie de ce o asemenea viziune putea schimba radical situatia de dupa moarte a initiatilor. Epoptul percepea, desigur, un secret divin care il familiariza cu zeitele. El era intrucatva adoptat de divinitatile eleusine. Revelarea continuitatii misterioase dintre viata si moarte il impaca pe Epopt cu inevitabilitatea propriei sale morti. Principala contributie la sistemul religios homeric care neglija speranta umana in divinizare si nemurire era adusa de misterele eleusine in domeniul Eschatologic si Soteriologic. De aceea, misterele au fost repede insusite si patronate de statul atenian.

Surse: wikipedia.org si descopera.org