sâmbătă, 2 august 2014

Insulele Hebride, Scotia - Natura salbatica a nordului

Insulele Hebride – frumusetea salbatica a nordului (FOTO)

Nu stiam ca exista pana nu le-am gasit pe travel.descopera.
Si un alt articol interesant pe National Geographic.
Pentru ca imaginile vorbesc mai mult decat cuvintele in secolul vitezei, acesta poate fi considerat un album foto. Fotograful profesionist Jim Richardson este omul care a reusit sa surprinda imagini incredibile, specifice Insulelor Hebride din vestul Scotiei... 

Insulele Hebride au o istorie de peste 8 milenii, atunci cand primele asezari umane isi fac aparitia pe insulele indepartate ale nordului. Poate unele dintre cele mai spectaculoase constructii din acele vremuri indepartate sunt megalitii Callanish, pietre uriase, asemanatoare cunoscutului complex de la Stonhenge, datand din mileniul al III-lea i.Hr.













Este cert ca primilor locuitori ai Hebridelor le-au urmat clanurile razboinicilor celtici, desi putine dovezi arheologice au ramas in urma acestora. Despre ei vorbeste Pomponius Mela, cunoscutul geograf roman de origine iberica, cel care pomeneste in scrierile sale de insulele Hebudes si de druizii care le considerau un loc magic. A urmat apoi invazia vikinga si dominatia de aproape doua secole a regilor norvegieni pana la victoria scotienilor asupra acestora din secolul al XIII-lea.











Cele peste 100 de insule ale Hebridelor reprezinta unele dintre cele mai vechi pamanturi ale Europei, cu roci care dateaza inca din Precambrian. Modul in care in care natura le-a modelat este si astazi considerat unul extrem de spectaculos. Poate ca nu intamplator, insulele erau venerate de vechii celti si considerate un loc al zeilor pagani de catre vikingii norvegieni....













Plaja Navagio - Zakynthos, Grecia



Cautand o vacanta in Grecia vei gasi in mod sigur una din aceste fotografii. Reprezinta o plaja, micuta dar celebra.
Este una dintre cele mai apreciate si, totodata, exclusiviste plaje din Grecia. Situata pe insula Zakynthos, cea de a treia ca marime dintre insulele ioniene, plaja Navagio (plaja epavei sau plaja contrabandistilor, cum i se mai spune) pare, mai degraba, o frantura de rai, izolata de restul civilizatiei, de care doar cei privilegiati au sansa sa se bucure. 

Plaja nu este accesibila decat cu vaporul, dar asta nu impiedica mii de turisti sa se aventureze in acest colt ascuns de lume pentru a se delecta macar cateva minute cu imaginea incredibila a stancilor uriase, a plajei cu nisip fin si a albastrului transparent al apei marii...

O alta atractie a plajei, pe langa imaginea de vis oferita de natura, este epava vasului scotian Panagiotis, esuat pe tarm in anul 1980. Nimeni nu stie exact cum a ajuns aceasta nava pe plaja, desi legendele nu au intarziat sa apara. Construita in Scotia in anul 1937, nava si-a schimbat numele de mai multe ori de-a lungul timpului, sfarsind prin a deveni Panagiotis, nava celebra a contrabandistilor de tigari si a mafiotilor italieni. Unele voci sustin ca nava a esuat in timpul unei urmariri cu navele pazei de coasta grecesti, ulterior echipajul disparand fara urma. O alta varianta a povestii sustine ca nava a fost scufundata in apropierea tarmului de aceeasi paza de coasta, valurile aruncand-o apoi pe tarm. Ultima, si poate cea mai putin romantioasa poveste, spune ca ministrul turismului grec din anii '80 a dat ordina ca epava sa fie dusa special pe aceasta plaja pentru a atrage cat mai multi turisti...

Indiferent insa de legendele tesute in jurul ei, plaja epavei este considerata si astazi o veritabila minune a naturii, poate cea mai frumoasa plaja din Grecia, pe insula pe care, odinioara, a cucerit-o si stapanit-o insusi eroul mitologic Ulise. Poate ca aici, pe un loc atat de frumos, si-a purtat pasii chiar cel mai intelept dintre eroii care au luptat in razboiul troian...


























Sursa

miercuri, 30 iulie 2014

Insulele Capului Verde - Pirati, Atlantida, Cesária Évora

Tot exotice dar mai putin cunoscute sunt Insulele Capului Verde. Descrierea cea mai frumoasa am gasit-o in Cotidianul.ro


Potrivit legendei, după crearea Pământului, lui Dumnezeu i-au mai rămas câteva pietricele. Şi-a scuturat buzunarele şi aşa s-au născut Insulele Capului Verde. Acest arhipeleag de 10 insule, pierdut în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Senegalului, care, în pofida numelui, are culoarea ocru a pământului ars de soare, a stâncilor şi a falezelor de nisip.
Veche colonie portugheză, Cap Verde şi-a obţinut independenţa abia în 1975. Tradiţiile şi cultura ţării reflectă însă o istorie agitată, marcată de poziţia ei la întretăierea drumurilor între Europa, Africa şi America de Sud. Etapă de neocolit pentru corăbiile cu pânze în drumul lor către Brazilia, fiecare insulă îşi dezvăluie particularităţile între plajele pustii şi oraşele coloniale din văile luxuriante




Pe insula Sal există plaje destinate sporturilor nautice. Santiago înclină către Africa, în timp ce São Vicente se doreşte braziliană. În acelaşi timp, s-a păstrat aici o puternică amprentă a tradiţiilor portugheze.
Amatorii de trek şi de vegetaţie luxuriantă vor prefera Santo Antão, cu minunate peisaje montane, sau dunele nesfârşite din Boa Vista.
Un loc fermecător este insula Brava, în care se află Nova Sintra, considerat cel mai frumos oraş din arhipeleag, cu casele lui cu grădini înforite. Este de vizitat aici însă şi Furna, un mic port pescăresc liniştit.

Nu poate fi uitată Fogo, insula marelui vulcan ce domină peisajul, cu oraşul São Filipe, şi cu capela Ermida de Nossa Senhora, izolată pe o înălţime deasupra mării.

În plus, cum turismul de masă nu s-a dezvoltat încă în Insulele Capului Verde, iubitorii de aventură se pot juca în multe locuri de-a Robinson Crusoe. Cu un farmec subtil, insulele îi seduc pe amatorii de pescuit, de scufundări sau de farniente, nu în ultiml rând, prin ospitalitatea locuitorilor lor.

Capitala Capului Verde este Praia, situată în insula São Tiago. Vizitatorul descoperă aici un centru foarte agreabil, dar şi plaje.
Incredibila diversitate a piesajului este, de altfel, una dintre principalele atracţii al Capului Verde. Puţine ţări oferă un asemenea evantai de plaje, de la cele cu nisip negru din Fogo, la cea mărginită de cocotieri din Tarrafal, în insula São Tiago sau la vastele întinderi de nisip fin de la Sal, Boavista sau Maio.

Insula Santo Antao este considerată cea mai frumoasă a arhipeleagului. Vizitatorul trece rapid de la un peisaj lunar, stil Insulele Canare, la creste stâncoase pe care se zăresc terase cultivate, gen Machu Pichu. Sudul insulei este arid, nordul este plin de verdeaţă. Aici se găsesc culturi de trestie de zahăr. Este ţara grogului şi fiecare sat are propria reţetă, oferindu-l cu suc de portoale, lapte de cocos, măr sau lămâie. În altă vale a insulei, trestia de zahăr lasă loc porumbului, maniocului, plantaţiilor de fasole verde, arborelui de pâine, papayei, bananelor, o adevărată grădină a Raiului.

Cu micile lui case cu faţade pastel, Tarrafal de Santiago este un sat tipic zonei. Cu vânzătoarele sale de peşte trecând pe străzi cu bazine de plastic în echilibru pe cap, este un loc în afara timpului, departe de lumea contemporană.
Prima colonie portugheză s-a instalat la Ribeira Grande, actuala Cidade Velha, insula Santiago fiind prima populată.
Succesivele atacuri ale piraţilor au contribuit la decăderea economică a coloniei. Piraţi şi corsari celebri au atacat insula de mai multe ori, cele mai importante incursiuni fiind cea condusă de Francis Drake, care a atacat Ribeira Grande cu peste 600 de oameni, şi cea a francezului Cassard care, negăsind nimic de jefuit, a ordonat, în 1712, distrugerea oraşului.

“Saudade”, carnaval şi festivaluri
Cea care a relevat lumii contemporane frumuseţea acestui arhipeleag atlantic a fost Cesária Évora, femeia din portul Mindelo, devenită “Diva cu picioarele goale”. Puţine voci conţin sufletul unui popor ca aceea a Cesariei Evora. Ritmate, dar melancolice, cântecele “reginei mornei” sunt un imn închinat Capului Verde. Ea a cântat frumuseţea, bucuria şi tristeţea şi, de atunci, Cap Verde nu încetează să atragă curioşi din toată lumea dornici să vadă această “mică ţară”. 

Ţară imaginară sau fragmente împrăştiate ale Atlantidei, arhipeleagul Capului Verde a fost dezvăluit de vocea celebrei sale ambasadoare şi de cântecele sale impregnate de “saudade”, tristeţe şi melancolie. Timbrul ei învăluitor invita la o fabuloasă călătorie în Mindelo, la vulcanul Fogo, pentru a descoperi blândeţea vieţii “micului său ţinut”.



en.wikipedia.org
Fiecare insulă are muzica ei. În insula Santiago, regină este funaná, iar principalul ei compozitor era Codé di Dona (dispărut în 2010), din micul sat São Francisco.
La Mindelo, oraşul Cesariei Evora, pe insula São Vicente, se cântă mai ales morna şi coladeira.
În fiecare an, la începutul lunii februarie, se desfăşoară “Carnavalul de la Mindelo”, un fel de Festival de la Rio în miniatură, care merită însă o călătorie până acolo.

Cap Verde este reputat şi pentru festivalurile locale: sărbătoarea Eroilor în inauarie, sărbătoarea Indepedneţei în 5 iulie sau Ziua Naţională în septembrie. Ocazii de a descoperi costumele şi cultura populare. La Sao Vicente, pe lângă Carnavalul din februarie, se organizează şi Festivalul Muzical de la Baia das Gatas, în august, care are deja o recunoaştere internaţională. La el vin muzicieni din lumea întreagă pentru a cânta, timp de trei zile, piese morna, coladeira, funana, zouk, rock etc...
La Brava, se organizează o seamă de sărbători în lunile iunie şi iulie, perioada în care locuitorii emigraţi, fiind în vacanţă, se întorc acasă.

Corsari şi Patrimoniul Mondial UNESCO
Viaţa capitalei Praia este punctată de numeroase evenimente culturale, cum ar fi “Kriol Jazz Festival”, ce se desfăşoară în luna aprilie, un festival ce omagiază muzica creolă.
Tot la Praia, “Muzeul Etnografic” retrasează viaţa cap-verdienilor, expunând unelte şi obiecte din viaţa cotidiană. La “Palatul Culturii” există o sală de spectacole cu numeroase manifestări culturale. Tot acolo vizitatorul descoperă şi un cybercafé, o sală de expoziţii şi o videotecă.

Câteva edificii atrag atenţia în mod special: “Palatul Prezidenţial”, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru a servi de reşedinţă guvernatorului portughez, vechea “Primărie”, cu o faţadă în stil neoclasic şi cu un turn central de formă pătrată.
en.wikipedia.org
 Biserica “Nossa Senhora de Graça”, situată în Piaţa Alexandre, în cartierul istoric, este numită uneori şi “Catedrala din Praia”, chiar dacă nu are acest statut. Ea fost vizitată, în 1990, de Papa Ioan Paul al II-lea.
Să mai adăugăm “Capela S. António” şi “Monumentul lui Diogo Gomes”, navigatorul portughez care a descoperit insula Santiago în 1460.

În plan arhitectural, există frumoase construcţii ale perioadei portugheze. Mai ales la Mindelo, pe insula São Vicente, şi la São Filipe, pe insula Fogo, unde vechile clădiri cu zidurile de culoarea galbenă a nisipului, cu obloane albastre sau verde închis par a fi coborâte de sub penelul unui acuarelist.

Portughezii au lăsat ţării o arhitectură ce poate fi admirată a Cidade Velha, vechea capitală de pe insula Santiago. Construită în 1495, biserica “Nossa Senhora do Rosário”,cu uimitoarea ei alee de pietre de mormânt şi zidurile acoperite cu azulejos, este un martor mut al trecutului. Oraşul a fost multă vreme o escală între America şi Europa, dar nu şi-a revenit niciodată în urma atacului corsarului din Nantes, Jacques Cassard. Câţiva ani mai târziu, capitala a fost mutată la Praia, mai bine protejată. Dar, în pofida ravagiilor corsarului, micul oraş a intrat recent în Patrimoniul Mondial UNESCO.


Viaţa nocturnă şi “morabeza”
Ţara oferă şi o viaţă nocturnă animată. Melanjul de influenţe africane, portugheze, mediteraneene şi latino au dat naştere unui temperament “cabo”, ce caracterizează locuitorii arhipeleagului.
Pe insula São Vicente, oraşul Mindelo se bucură de o permanentă agiaţie, graţie numeroaselor baruri de noapte şi restaurante, instalate adesea în case coloniale tipice.
Blândeţea comportamentului oamenilor poartă în Cap Verde numele de “morabeza”. O formă de gentileţe unică, un amestec de duritate şi veselie, determinat de generozitatea şi convivialitatea locuitorilor, ce îi leagă pe cap-verdieni de ţinutul lor. Peste tot, dar mai ales în Mindelo, grogul şi morabeza sunt lucrurile cele mai importante. Primul consumat cu măsură, a doua, nelimitat.
Spre deosebire de Mindelo şi Praia, unde pot fi ascultate concerte aproape în fiecare seară, viaţa nocturnă nu este foarte dezvoltată, deşi există discoteci în sate complet pierdute de lume. Cinematografele sunt puţine, iar la televizor oamenii se uită mai ales în cafenele pentru a urmări telenovelele braziliene sau meciurile de fotbal.
Oferta culinară este bogată, în special la Praia, dar şi în alte oraşe ca Tarrafal şi Santa Catarina, Rui Vaz, Cidage Velha, São Domingos, Santa Cruz, Calheta São Miguel şi São Jorge. Mâncărurile sunt variate, de la “churrascos” (pui fript) şi “pintchos” (broşete de porc) la feluri mai sofisticate. Mâncarea tipică, fructele de mare şi langustele care sunt foarte căutate.
Ziua Cenuşii este un bun prilej de a cunoaşte o sărbătoare tipic gastromomică, cea mai importantă din insulă. Se mănâncă “trutchida”, pregătită din fasole verde cu peşte uscat şi xerém, iar ca desert cuscus cu melasă.

La Sao Felipe alegerea este dificlă între baruri şi restaurante. În timpul sărbătorilor, se servesc mâncărurile caracteristice, majoritatea cu carne, ca “djigoti”, făcută din carne de porc, varză, manioc şi djagacida (plată locală), sau fasole verde, mălai, slănină şi cârnaţi. Specialităţile de patiserie sunt flancurile cu brânză de capră, sau dulciurile bazate pe cafea, sirop de papaya, cartofi dulci. Masa poate fi însoţită de vin de Fogo, alb, roşu sau rose. Dar şi de apă minerală portugheză sau braziliană, bere sau rom.
Deşi nu se vorbeşte despre bucătăria cap-verdiană, ea merită să fie descoperită. Este o combinaţie subtilă de bucătărie africană şi portugheză. Printre mâncărurile tipice: “cachupa” (tocană de porumb şi fasole verde), ce poate fi comandată cu ton, carne…
În afară de peşte şi fructe de mare, nu rataţi carnea delicioasă de rechin.
Stramosii locuitorilor care trăiesc în acest arhipeleag atlantic au aparţinut Europei şi Africii. În sângele lor curge nostalgia despărţirii, “sauade”. Aici s-a născut o limbă creolă, o poezie şi a o cultură metisă pe care muzica diferitelor insule o poartă astăzi peste mările lumii.

Bora Bora Lux in Pacific


Considerată ”cel mai frumos loc de pe pământ”, supranumită “perla Pacificului” sau în traducere din limba tahitiană ”creată de zei”, Bora Bora te întâmpină cu peisaje paradisiace oferite atât de grandoarea vulcanilor Mount Otemanu şi Mount Pahia, dar şi de plajele superbe şi lagunele cu apă cristalină. Recifurile de corali care înconjoară insula, plantele subacvatice, peştii şi celelalte vieţuitoare marine, vin să întregească minunăţiile pe care această insulă îndepărtată le are de oferit. Bora Bora este formată din insula principală, în jurul căreia se află atolii Motu Tevairoa, Sofitel Motu, Motu Toopua, Motu Piti Aau şi Motu Ome. Privit de sus, întregul ansamblu oferă privirii o bucurie de culori şi nuanţe, de la bleu, la azur şi turquoise până la albastrul întunecat al oceanului de după bariera de corali, totul înconjurand smaraldul intens al insulei centrale, conferit de vegetaţia luxuriantă.

Cum ajung 

Cea mai convenabilă rută pentru a ajunge în Bora Bora este Paris – Los Angeles – Papeete (Tahiti) – Bora Bora. Este cea mai scumpa destinatie de lux la agentiile din tara. Dacă ne uităm însă la pachetele turistice în arhipelagul Polineziei Franceze oferite de agenţiile de turism din alte ţări, putem găsi de exemplu un sejur de 12 nopţi în 5 insule: Tahiti, Moorea, Tahaa, Raiatea şi Bora Bora, cu plecare din Paris. Preţul este de 2500Eur de persoană şi include transportul, taxele, transferurile şi cazare cu demipensiune. 



fourseasons.com
Vremea în Bora Bora 

Polinezia Franceză este o destinaţie tropicală, temperatura variază între 24°C şi 30°C pe parcursul întregului an, iar temperatura apei se situează între 23°C şi 26°C. Există două anotimpuri, între aprilie şi octombrie este iarnă, sezonul uscat, iar în iulie şi august, datorită vânturilor din sud-est, numite maraamu, este cel mai racoare, de aceea pentru seară şi dimineaţă devreme este recomandat să aveţi un pulover sau o bluză cu mânecă lungă. Sezonul umed, ploios, începe în noiembrie şi durează până în martie. Este umezeală şi plouă desul de des. Vântul poate atinge viteze de peste 220km/h şi, deşi foarte rar, se poate totuşi transforma în ciclon. Ultima dată când Polinezia Franceză a fost afectată de ciclon a fost la începutul anilor ‘90.


Wetu


Unde stau 

Dintre toate insulele arhipelagului, Bora Bora oferă cea mai variată gamă de oferte de cazare. Puteţi alege fie un hotel mic, o pensiune sau un camping unde vă puteţi bucura de condiţii bune şi aceeaşi panoramă superbă pe care o oferă şi hotelurile sau bungalourile de lux. Pension Maeva – Chez RosineMasson, Chez Rosina sau Chez Robert et Tina sunt cel mai bine cotate. Four Seasons Resort Bora Bora, Inter Continental Thalasso-Spa Bora Bora, The St.Regis Bora Bora Resort (considerat cel mai luxos), Hilton Bora Bora Nui Resort & Spa, Bora Bora PearlBeach Resort & Spa, Sofitel Bora Bora ex Marara &Private Island, Sofitel Motu Resort sau Le Meridien sunt resorturi de 4 şi de 5 stele. Pentru o noapte de cazare preţul pentru un bungalou pe apă este de circa 250Eur la Sofitel, 450Eur la Hilton şi ajunge până la 750Eur la InterContinental.




Ce mananc

Bucătăria din Polinezia Franceză se bazează pe fructe exotice, peşte şi legume, preparate după reţete locale, dar cu puternice influenţe franţuzeşti. Odată ajunşi acolo nu trebuie să rataţi felul de mâncare tradiţional, în care carnea şi legumele sunt preparate într-un cuptor special, numit Ahima’a, în frunze de bananier, acoperite cu roci vulcanice. Puteţi încerca şi poisson cru (ia ota) – peşte crud marinat în suc de lime cu sos pe bază de lapte de cocos, servit cu legume sau chevrettes – creveţi proaspeţi. Un desert tradiţional minunat este poe, o budincă cu banane, papaya, vanilie şi topping din lapte de cocos. De asemenea merită încercate şi supa de papaya, creveţii cu vanilie şi cocos, puiul cu lime sau porc cu sos de curry şi banane. Restaurantele cel mai bine cotate din Bora Bora sunt La Villa Mahana, Bora Bora Yacht Club, Bora Kaina Hut, Top Dive şi Bloody Mary’s. 

drprem.com
Ce merită 

După ce v-aţi delectat privirea cu peisajele minunate, un tur panoramic cu elicopterul oferă ocazia unică de a admira din altă perspectivă toate frumuseţile insulei, piscurile vulcanilor, vegetaţia luxuriantă, turquoise-ul apei sau recifurile de corali. Preţul este de 300eur de persoană pentru o jumătatede oră. De asemenea puteţi porni în aventura unui safari, cu maşini 4×4, să exploraţi rămăşiţele unui crater din munţi. Pentru o jumătate de zi, preţul este de 60 de euro de persoană.




Puteţi închiria biciclete sau maşini, puteţi opta pentru parasailing, jet ski, puteţi închiria o barcă sau un catamaran. Ranch Reva Reva oferă un program de călarie atât pe timpul zilei, cât şi ocazia unei aventuri sub lumina lunii. Nu în ultimul rând puteţi face snorkeling sau scufundări, inclusiv la 35 de metri adâncime (în zona Tupitipiti), unde veţi descoperi şi admira formele şi culorile deosebite ale recifului de corali şi veţi admira peştii fluture, peştii soldat, baracude.



Bora Bora oferă posibilitatea unei aventuri extreme, plină de adrenalină, hrănirea rechinilor. Iar la grădina zoologică puteţi înota alături de rechini domesticiţi sau pisici de mare. Dacă găsiţi o ofertă de picnic, trebuie să ştiţi că în accepţiunea localnicilor acest picnic înseamnă mâncare tradiţională servită … în apă. Preparate gustoase, feţe de masă scrobite, servire ireproşabilă, o amintire de neuitat… din apa lagunei. 

Polinezia Franceză este binecunoscută pentru culturile de perle, care pot fi chiar vizitate. Fiind o piaţă dezvoltată, puteţi cumpăra un colier de perle negre la un preţ foarte bun. Iar câteva scoici colorate aduse înapoi acasă sau o statuetă Tiki, despre care localnicii cred ca alungă spiritele rele, vă vor aminti mereu că aţi fost oaspeţii acestui paradis din Pacificul de Sud. 

sâmbătă, 26 iulie 2014

Maldive - Ce nu stiam, dar am aflat

Pe ziare.com exista o serie de articole despre Maldive din care poti afla lucruri interesante. 

thevagabondsociety.com
Istorie 
Maldive reprezinta astazi o Repulica, dupa ce in 1558 a intrat in stapanirea Portugaliei, in 1654 a Olandei, in 1887 a devenit protectorat britanic, iar in 1965 si-a casigat independenta.
Traditia, istoria si particularitatile geogafice au facut din Maldive unul dintre cele mai interesante atractii turistice de pe glob. Infoniac scrie despre cateva dintre multele curiozitati legate de aceste insule.

Legenda printului exilat 
Traditia spune ca, inainte de anul 269 i. Hr., cand au sosit primii colonisti din India, populatia locala fusese condusa de urmasii printului Sri Soorudasaruna Adeettyia, fiul unui rege indian si pe care tatal sau l-a exilat pe insule pentru nesupunere.

Numele arhipelagului s-ar trage de la printesa Maldiv, exilata si ea mai tarziu pe una dintre insulele locuite de urmasii printului Sri. Ea s-a casatorit cu unul dintre urmasii printului si a facut o droaie de copii.
Legenda ii umple de mandrie pe locuitorii insulelor, considerandu-se cu totii, fara exceptie, de obarsie princiara. N-ar exista jignire mai grea pentru localnici decat sa le pui la indoiala sangele albastru, mostenit de la acesti stramosi ilustri.
www.home-designing.com
O rata a alfabetizarii rar intalnita in lumea exotica
Desi populatia Maldivelor este imprastiata pe cele 250 insule, administratia de stat a reusit sa organizeze un sistem educational centralizat bine pus la punct, datorita caruia rata medie a populatiei alfabetizate este de 98%. Merita remarcat faptul ca frecventarea scolilor de catre copii este de 100%, iar diferenta fata de procentul mediu al afabetizatilor provine de la numarul pesoanelor cu varsta inaintata.

Fauna unica 
Zona acestor insule este cea mai bogata in delfini si balene de pe glob. In doar doua ore de plimbare cu barca prin zona, turistii au prilejul sa numere nu mai putin de 1.500-2.000 de vietuitoare marine, care ajung (in cazul balenelor) pana la 10 metri lungime. De altfel, aici traieste cea mai mare vietuitoare marina din lume, cunoscuta de specialisti: delfinul-balena.
www.bluewayclub.it
Crestinarea esuata 
Turistii care viziteaza insulele sunt obligati sa respecte riguros traditiile legilor musulmane locale. Crestinarea populatiei, incercata de portughezi in secolul al XVI-lea, nu a reusit. S-a soldat cu gave confruntari sangeroase si de atunci n-a mai incercat nimeni asemenea demers.

O demisie fortata 
In ciuda faptului ca populatia Maldivelor este pasnica si toleranta, in anul 2012 presedintele tarii Mohamed Nasheed a fost fortat sa demisioneze, sub amenintarea armelor.
Dar provocarea vine chiar din partea presedintelui, care ordonase in ajun arestarea sustinatorilor predecesorului sau pentru a deschide un poces de urmarire penala.
Conflictul nu s-a aplanat decat a doua zi, cand, dupa ranirea a 50 de persoane in urma unor noi confruntari, s-a intervenit cu gaze lacromigene.

Alcoolul strict interzis 
Problema este delicata. Pe de o parte, insulele Maldive reprezinta o mare atractie pentru turisti, care asigura venituri substantiale economiei locale. Pe de alta parte, este vorba de o tara islamica, din cele care interzic consumul de alcool, carne de porc si expunerea femeilor la plaja in tinuta decoltata. Iar turistele vin acolo strict pentru soare.
S-a ajuns la un compromis. Turistilor straini le este permis alcoolul si carnea de porc, daca se afla in statiuni, dar numai acolo. Cat priveste femeile, pot folosi bikini, dar in nici un caz nu au voie sa faca topless.

www.purelymaldives.co.uk
Adulter 
Indiferent daca esti strain sau localnic, pentru infractiunea de adulter exista aceeasi sanctiune: biciuirea in piata publica. Statistica din 2006 arata ca, in acel an, au fost biciuite 184 persoane, dintre care 38 barbati si 146 femei. Nu este clar daca femeile sunt mai vicioase decat barbatii sau daca ele sunt mai vinovate, cand sunt prinse.

Superstitiile 
In insulele Maldive, magia neagra si cea alba sunt amandoua in elementul lor. Se crede ca nuca de cocos este purtatoarea tuturor infamiilor si de aceea, cand la locul unui incident se gaseste o asemenea nuca, ea este imediat prelevata de autoritati.
 In timpul alegerilor din 2013, autoritatile au cerut chiar expertizarea unei asemenea nuci, invinuita de specialistii magei negre ca falsificase scrutinul. Au fost necesare cercetari minutioase pentru a se dovedi in cele din urma ca nuca este nevinovata.

www.autocarhire.com 
Teren de golf plutitor 
Amatorii de golf vor avea parte in curand de provocarea suprema, in insulele Maldive construindu-se un teren de golf gigantic, unde provocarea suprema va fi ca mingea sa nu ajunga in apa. Terenul de golf se va intinde pe trei insule, care vor comunica intre ele printr-un tunel subteran.

Insulele vor gazdui 27 de gauri, dar si circa 200 de vile, un acvariu imens subacvatic, unde se va afla si un club, la care se va ajunge coborand cu un lift din sticla, investitia totala ajungand la 320 de milioane de lire sterline, conform Daily Mail.
Centrul de recreere se afla la o distanta de numai 5 minute de mers cu barca cu motor de capitala Male, ceea ce face destinatia extrem de accesibila. Intregul complex va fi alimentat cu energie solara, ceea ce Maldive are din plin, aflandu-se aproape de ecuator.