vineri, 8 aprilie 2011

Urbino, Italia – cetate a spiritului

Condus de familii de nobili renumite, Urbino se dorea asemanator unui palat imens, cu sali bogate in argint si tesaturi cu fir de aur, statui antice, picturi si o biblioteca extraordinara.
Orasul lui Rafael, fondat de romani in anul 41 i.Hr. se afla in regiunea Marche din Italia, aproape de Marea Adriatica.
Curtea de la Urbino, centru umanist de seama, atrage de la jumatatea secolului al XV-lea artisti si inteletuali de prestigiu.

Frumusetea matematica a orasului Urbino compenseaza cu mult dificultatea drumului, complicat de absenta conexiunii feroviare. In fapt, alegi sa vii aici nu pentru efemere jubilari turistice, ci in intimpinarea unor bucurii culturale, spre a lua in primire un loc animat altadata de o inalta reflexivitate si de personaje eminente; indaratul siluetei de fortareata medievala se dezvaluie in chip esential o cetate a spiritului.

Se prea poate ca o atare impresie sa fie intarita de aparenta impietrire in stadiul rinascimental al evolutiei urbane; intr-un „astazi“ globalizant, poate mai mult ca oricind, Urbino pare un organism muzeificat, opac, intors catre propria interioritate. Paradoxal, orasul intreg devine un muzeu ce valorifica gloria seniorilor de Montefeltro (Federico si Guidobaldo), dar si a incontestabilei vedete locale, Rafael Sanzio. Ca intr-o analogie renascentista intre micro- si macrocosmos, identitatea orasului este reflectata de cele doua nuclee muzeale: Casa Memoriala a faimosului pictor si Palatul Ducal.

Actualmente, aici se afla „Galleria Nazionale delle Marche“, una dintre colectiile notabile de arta italiana. Acest patrimoniu, semnificativ mai curind prin calitatea unora dintre exponate decit prin abundenta, nu reflecta evolutia locala. Dimpotriva. In a patra decada a secolului al XVII-lea, dupa moartea lui Francesco Maria II della Rovere, ducatul Urbino a fost asimilat de statul pontifical, iar palatul, spoliat aproape in intregime. Ca un detaliu interesant, merita sa amintim ca o parte dintre obiectele dislocate din contextul initial au ajuns in posesia familiei Medici.

In sirul operelor de arta expuse in salile Palatului Ducal – tablouri pictate de Melozzo da Forli, Paolo Ucello, Rafael sau Titian – stralucesc mai cu seama cele legate de climatul intelectual-artistic de curte din a doua jumatate a Quattrocento-ului: Biciuirea lui Christos de Piero della Francesca si Veduta ideala atribuita cindva lui Francesco di Giorgio Martini, arhitectul-teoretician care a condus, de altminteri, pentru o vreme, santierul palatului.

Prima dintre ele, o piesa exceptionala prin incifrarea simbolica, socotita de André Chastel drept o „conjunctie misterioasa intre matematica si pictura“, se pare ca ar fi un cadou diplomatic trimis lui Federico da Montefeltro cu scopul mobilizarii unei cruciade antiotomane. Cea de a doua piesa, „teoretizind in act“ cetatea ideala, reverbereaza concentrarea intelectuala al carei recipient a fost Urbino. Nu lipsit de insemnatate este amanuntul ca aici si-a redactat acelasi Piero della Francesca Tratatul despre perspectiva si ca tot pe aici au adastat umanistii Leon Battista Alberti si Luca Pacioli.

Palatul Ducal detine una dintre cele mai frumoase biblioteci din Italia. Acest spatiu restrins, de aproximativ 10 m2, decorat cu 28 de portrete de filozofi, teologi si juristi, antici si contemporani (jumatate din numarul acestora se afla la Luvru), dar si cu panouri de marchetarie reprezentind instrumente muzicale si stiintifice, devize, arme si diverse personificari, a prilejuit nenumarate interpretari, printre care cea a lui Daniel Arasse („Frédéric dans son cabinet: le studiolo d’Urbino“, studiu publicat in volumul Le sujet dans le tableau) este mai cu seama seducatoare. Pe scurt, ar fi vorba de „reprezentarea unui loc de meditatie“, ce instituie o filiatie ilustra (comanditarul este inclus in „familia“ umanistilor), intrind in jocul de corespondente al unei conceptii teologico-politice mostenitoare, la rindul ei, a simbolismului imperial antic.

Mai exista o dimensiune, care completeaza cronologic concentratia intelectuala de la curtea lui Federico si este constituita, de data aceasta, in jurul fiului sau, ducele Guidobaldo si a sotiei lui, Elisabetta Gonzaga. La inceputul secolului al XVI-lea, Palatul Ducal din Urbino devine un loc de conviviale intilniri ale spiritelor inalte, descrise cu maiestrie de Baldassar Castiglione in Il Libro del Cortegiano. Acest òpus, devenit cel mai insemnat reper in literatura de maniere si preceptistica comportamentala, a fost redactat chiar in aceste incaperi in care „[...] era in obiceiul tuturor nobililor casei sa se adune de indata dupa cina la Ducesa, unde, printre alte placute petreceri insotite de muzica si dansuri [...], se intocmeau jocuri iscusite [...], in multe alte cazuri se alcatuiau imprese, drept care asemenea petreceri erau izvor de desfatari nespuse, fiind casa plina de oameni luminati si iscusiti la minte“.

Sursa: http://www.observatorcultural.ro

Rafael – picturi divine in muzeele lumii

Madona Sixtina – Dresda, Gemaldegalerie

Pe cat de rafinat, pe atat de valoros, Rafael, “printul pictorilor” este unul dintre cei mai mari artisti ai Renasterii, mostenitorul traditiei clasice si crestine.

Poate nu intamplator numele marelui pictor este acela al arhanghelului Rafael, ingerul al carui nume inseamna "Dumnezeu vindeca" si poate aduce o eliberare imediata de suferinta a trupului, mintii si sufletului. Ce este arta daca nu o vindecare a sufletului prin contemplarea frumosului?

In cei 37 de ani, Rafael a lasat lumii opere artistice impresionante. Cateva dintre acestea si unde le puteti admira:

Incoronarea Fecioarei, Vatican, Pinacoteca Vaticanului
Madona cu Pruncul – Berlin, Staatliche Museen
Madona cu Pruncul – Pasadena, Muzeul de Arta Norton Simon

Casatoria Fecioarei – Milano, Pinacoteca Brera

Cele trei Gratii – Chantilly, Muzeul Conde’

Madona Belvedere – Viena, Muzeul de Istorie a Artei

Madona Terranuova – Berlin, Muzeul de Arta
Punerea in mormant – Roma, Galeria Borghese
Madona Dei – Florenta, Palatul Pitti
Cupola Salii Tribunalului Apostolic – Vatican, Palatul Vaticanului

Disputa Sacramentului - Vatican, Palatul Vaticanului

Scoala din Atena - Vatican, Palatul Vaticanului

Parnasul - Vatican, Palatul Vaticanului
Gonirea lui Heliodor din templu - Vatican, Palatul Vaticanului

Incendierea orasului - Vatican, Palatul Vaticanului


Portret de femeie – Florenta, Palatul Pitii

Schimbarea la fata - Vatican, Pinacoteca Vaticanului

joi, 7 aprilie 2011

Catedrala din Valencia

Fondata in secolul al XIII-lea pe locul unei moschei, neobisnuita Catedrala din Valencia include o serie de stiluri arhitecturale si comori artistice inedite - incluzand Sfantul Graal, cupa folosita la Cina cea de Taina! Chiar daca este doar o legenda, catedrala atrage in fiecare an nenumarati pelerini. Orasul Valencia este situat in apropiere de coasta de est a Spaniei, intr-o regiune fertila cunoscuta pentru livezile de portocali si plantatiile de orez.

Exteriorul catedralei este in cea mai mare parte gotic. Arcade neobisnuite orientate spre nord-est amintesc de Colosseum-ul roman. Intrarea dinspre nord, Puerta de los Apostoles, este bogat decorata cu sculpturi gotice si o fereastra sub forma de roza din secolul al XIV-lea, in timp de intrarea principala este in stil baroc.

Interiorul predominant gotic contine numeroase comori religioase si artistice. Printre atractiile turistice importante se numara doua picturi ale lui Goya aflate in capela San Francesco. Ferestrele sunt decorate cu foite subtiri de alabastru care filtreaza lumina soarelui puternic.

Turnul octogonal La Miguelete are 207 scari ce pot fi urcate pentru vederi spectaculoase asupra catedralei si a orasului.
Muzeul catedralei detine o colectie de picturi si un chivot de 2300 de kg din aur, argint si bijuterii donate de locuitorii orasului, in timp. Aceasta este purtat pe strazile Valenciei in zilele de sarbatoare.

Cea mai importanta comoara din catedrala este un potir cunoscut sub numele de Santo Caliz, declarat a fi celebru Sfantul Graal. Indiferent este sau nu adevarat, este cu siguranta un artefact intrigant. Este foarte vechi si a fost ascuns intr-o manastire din nordul Aragonului de-a lungul Evului Mediu, inspiand celebrele legende ale Sf. Graal. Acesta a fost adus in catedrala in 1437 si poate fi vazut intr-o capela intunecoasa, intr-o capela simpla din piatra, din coltul catedralei.


Hoteluri din paradis

Articolul prezinta cateva hoteluri cu panorame de neegalat.

Lapa Rios, Peninsula Osa, Costa Rica
Situata in mijlocul uneia dintre ultimele paduri ecuatoriale din America Centrala, aceasta statiune ecologica ofera fiecaruia ceea ce isi doreste, de la iubitorii plajelor, pana la ecologisti. Fiecare bungalow se lauda cu o superba priveliste nu doar spre padurile tropicale, ci chiar spre Oceanul Pacific.

Excursiile in imprejurimi includ traditionalul surfing in Costa Rica, dar si aventuri de neuitat precum vizitarea cascadelor si privirea delfinilor in mediul lor natural. In anul 2003 Lapa Rios a fost clasata pe primul loc in topul statiunilor care incurajeaza dezvoltarea durabila a turismului, asa ca vizitatorii acestei zone nu trebuie sa-si faca griji cu privire la degradarea mediului.

Los Notros, Patagonia, Argentina
Los Notros este situata intr-o zona a Patagoniei numita "sfarsitul lumii", la doar cateva sute de metri de unul dintre putinii ghetari avansati din lume.

Vizitatorii Parcului Natural Los Notros au o priveliste de vis catre ghetari chiar din camere, de pe terasa hotelului, dar si din baile camerelor premium. Printre activitatile de relaxare destinate turistilor se numara calaritul prin padurile salbatice ale Patagoniei.

Sheraton Iguazu, Cascada Iguazu, Argentina
Cunoscuta legenda cu privire la formarea cascadei Iguazu spune ca un sarpe pe nume Boi a despartit raul in doua, furios fiind pentru faptul ca un localnic reusise sa-i fure o fata ce urma sa-i fie cina.
La hotelul Sheraton Iguazu din Parcul National Iguazu turistii pot sta insa in apropierea cascadei fara a fi in pericol. Patru apartamente cu balcoane private ofera oaspetilor o priveliste de vis catre cascada dar, pentru mai multa relaxare, se poate apela la tratamentele centrului spa, care pune la dispozitia oaspetilor retete traditionale inspirate din peisajul junglei.

Enchantment Resort and Mii amo Spa, Arizona
Imprejmuita de roci masive decorate cu siruri rosii si aurii, statiunea Enchantment Resort and Mii amo Spa din Arizona ofera turistilor ei sentimentul ca se afla in mijlocul unei imense clepsidre cu nisip.


Aceeasi senzatie este oferita si de restaurantul Yavapai, cu pereti din sticla, care a castigat AAA Four Diamond Award in anul 2006. Aici turistii pot descoperi minunatiile arhitecturale naturale ale Americii optand pentru un tur cu elicopterul, ATV-ul, trenul sau chiar calarind in aceste tinuturi uimitoare.

Oberoi Wildflower Hall, Shimla, Muntii Himalaya
In ultimul deceniu, compania Oberoi Group s-a facut remarcata prin construirea unor hoteluri cu servicii impecabile, in zone fascinante din punctul de vedere al peisajului natural.

Printre acestea se numara si Wildflower Hall situat in Muntii Himalaya, dotat cu o piscina interioara incalzita, jacuzzi in aer liber si vedere sper munti si Lord Kitchener Suite, un imens apartament cu doua camere, semineu si priveliste spectaculoasa.

Jackson Lake Lodge
Jackson Lake Lodge este hotelul care ofera turistilor posibilitatea de a ajunge extrem de aproape de monumentele naturale ale Americii, fiind construit de catre compania Grand Teton Lodge, una dintre putinele autorizate sa construiasca hoteluri in cadrul parcurilor si rezervatiilor naturale din SUA.

Peisajul poate fi admirat de pe terasa privata a fiecareia dintre cele patruzeci si sase de camere si din lobby, dar si prin ferestrele enorme. Tineti insa minte ca hotelul este deschis doar in perioada mai-octombrie.

Wolwedans, NamibRand Nature Reserve, Namibia
In 1984 Albi Bruckner a creat o rezervatie naturala privata in sudul Africii, cumparand mai multe ferme din Namibia si distrugand constructiile si gardurile acestora. Wolwedans, situata pe teritoriul unei vechi ferme este amenajata de catre fiul cel mai mare al lui Albi Bruckner, Stephan.

Aceasta statiune ofera un spatiu de 1.000 de hectare fiecarei camere, astfel incat cei care decid sa-si petreaca aici vacanta se pot bucura de peisajul dunelor, in cea mai mare intimitate.
Sursa: http://yourmoney.wall-street.ro
Autor:Raluca Stefan

Harman - Biserica cetate

Biserica cetate din Harman se afla in comuna cu acelasi nume, la o distanta de circa 10 km de Brasov, Transilvania. Intraga zona este cunoscuta in special pentru biserica fortificata impresionanta.

Istoria cetatii Harmanului se leaga de prezenta Ordinului Cavalerilor Teutoni in Tara Barsei in primele decenii ale secolului al XIII-lea la Feldioara, Prejmer, Rasnov si Sanpetru. Prima atestare documentara a asezarii dateaza insa de la 21 martie 1240, la 15 ani dupa alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii.

Biserica este inconjurata de ziduri, dupa modelul fortaretelor saxone din aceasta zona. Zidul de incinta al cetatii are o forma ovala, asemanatoare cu cea de la biserica evanghelica din Prejmer, fiind inalt de 12 metri, gros de 2 metri si intarit cu 7 turnuri de aparare, dintre care unele dotate cu orificii pentru turnarea de smoala topita asupra asediatorilor.

In interiorul bisericii se pastreaza si astazi bancile de lemn realizate in secolul al XVI-lea. Orga si altarul au fost renovate ulterior, datorita contributiei regelui polonez Carol al XII-lea. Masivul turn din partea de vest a fost construit in secolul al XIV-lea. Tot aici exista o capela funerara cu picturi murale de factura gotica (1460-1470), avand ca tema "Judecata de Apoi".

marți, 5 aprilie 2011

Grasse, Franta – Parfumeriile Fragonard

Un orasel de pe Coasta de Azur. Nu exista un loc mai potrivit pentru a extrage esenta celor mai celebre parfumuri din lume. Lux ametitor, arome puternice, exotism extrem, mister oriental, delicatete florala, prospetime acvatica.......o multime de nuante seducatoare.

Istoria parfumurilor Fragonard incepe in orasul Grasse, in sud-estul Frantei, in 1926, atunci cand Eugene Fuchs, sedus de magia parfumului, deschide prima sa parfumerie si o intituleaza cu numele faimosului pictor Jean-Honoré Fragonard, ca un tribut adus rafinamentului artei secolului al XVIII-lea.

Fragonard, reprezentant al stilului rococo, a fost un pictor al scenelor de dragoste subtile și frivole in genul "fêtes galantes", abordand teme indraznete, care nu dauneaza totuși intelegerii caracterului inovator al creatiei artistului. Cand picteaza portrete, impresioneaza prin indemanarea extraordinara, iar tablourile sale cu teme istorice uimesc pe reprezentantii neoclasicismului academic.

Casa Fragonard produce parfumuri, ape de toaleta si parfum, dar si cosmetice fabricate in propriile laboratoare, folosind metodele traditionale ale parfumeriilor frantuzesti. De-a lungul Coastei de Azur se afla trei fabrici Fragonard cu magazine de desfacere, la Grasse - capitala mondiala a parfumurilor, la Eze-Village si la Saint-Paul de Vence.

La fabrica Fragonard din Eze-Village, situata intre Nisa si Monaco, un ghid de origine romana explica numerosilor vizitatori metodele de fabricare ale parfumurilor si produselor cosmetice. Descoperi aici tehnicile traditionale folosite in parfumerii si profesionalismul angajatilor de diferite nationalitati (francezi, chinezi, romani etc.). Magazinul de desfacere al produselor proprii este un vis accesibil.

Parfumurile Fragonard sunt puternice, sofisticate, seducatoare si persistente. Atentie: dependenta te va obliga sa te reintorci in Franta pentru a-ti reimprospata stocul deoarece casa Fragonard are doar cateva magazine: 3 in Franta, in orasele Grasse, Eze-Village si Paris si 2 in Japonia.

Serbia – contraste surprinzatoare

“Serbia este tara contrastelor surprinzatoare si, contrar perceptiei generale, ofera turistilor un mix de atractii fierbinti si o ospitalitate de neegalat. Avand in vedere istorie agitata si succesiunea evenimentelor recente, Serbia se afla in prezent pe o panta ascendenta, devenind o destinatie de vacanta de exceptie. Sfatul meu este – vizitati Serbia inainte de a se schimba! ” – Russel Stenhouse, „Suffolk Magazine”

Serbia se transforma! Imaginea sa dura devine cea a uneia dintre cele mai interesante tari din fosta Iugoslavie. In fiecare an, din ce in ce mai multi turisti straini sunt atrasi de doua dintre cele mai mari festivaluri de muzica din Serbia: Exit, care se desfasoara in Cetatea Petrovaradin din Novi Sad si Festivalul de Trompeta Dragacevo, care are loc la Guca, in Serbia Centrala.

City break Belgrad:
Nu mai este un secret faptul ca Belgradul este capitala cu cea mai vibranta viata de noapte din sud-estul Europei. In acest oras weekend-urile pot dura pana la sase zile, iar strazile sunt aglomerate pana la primele ore ale diminetii. In ceea ce priveste viata de noapte si restaurantele, iti recomand sa incerci cluburile plutitoare de pe malurile fluviilor Dunarea si Sava. In timpul zilei, poti vizita muzee si galerii deosebit de atragatoare – Muzeul de Arta Contemporana, Muzeul Bisericii Ortodoxe Sarbe, Muzeul Etnografic, Muzeul de Fresce, Muzeul Nikola Tesla si Muzeul National.

In afara capitalei:
Exista cateva rute ale vinului ce pot fi explorate in estul Serbiei si pe dealurile Fruska Gora, la nord de Belgrad. Tara este ideala pentru drumetii si schi, in muntii din sudul tarii. Multe dintre vaile Serbiei ascund manastiri ortodoxe, pictate in fresca.

Desi mult mai mic decat capitala, al doilea oras al tarii, Novi Sad, este destul de aglomerat si are numeroase cafenele in aer liber, ce strajuiesc elegantele zone pietonale. Se spune despre acest oras ca ar fi Atena sarbeasca. Acest oras atragator aflat pe Dunare este si un centru cultural, cu numeroase muzee, biblioteci, teatre si biserici.

Alte atractii turistice:
Parcul National Djerdap – se intinde pe o suprafata de 64.000 hectare. Principala atractie este defileul Djerdap, o vale alcatuita din patru defilee. Alte parcuri nationale: Sara, Fruska Gora, Kopaonik si Tara.

In apropiere de Kraljevo se afla manastirea Zica. Aici erau incoronati regii Serbiei. In aceeasi parte a Serbiei centrale, se afla manastirile Kalenic si Ljubostina, exemplare deosebite ale stilului arhitectural sarb, Morava.
Vinča – asezare de langa Smederevo, epicentru al civilizatiei ce dateaza din era neolitica.

Siturile otomane de la Nis, al treilea oras ca marime al Serbiei, aflat in sud-estul tarii. Alte atractii turistice din aceasta zona sunt: Fortareata, Turnul cu Cranii si ramasitele orasului roman Mediana.
Mladenovac – La aproximativ 13 km de autostrada Belgrad-Nis, Mladenovac este sediul Spa-ului Selters. Aceasta oaza moderna de pace si liniste ofera un program de week-end anti-stres, destul de popular printre localnici.
Zona protejata din jurul muntelui Kosmaj, cu vedere la Mladenovac cuprinde izvoare, paduri dese, pajisti si manastiri medievale splendide, printre care se afla si lacasele de cult: Pavlovac, Tresije si Kastaljan.
Lacul Mladenovac are un centru sportiv si o baza de agrement, ce se intind pe mai mult de 20 de hectare de teren.
Muntele Avala este primul parc public al Serbiei. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, Printul Milos (Knez Miloš) a decis sa planteze aici toate tipurile de copaci sarbesti. Tot aici se afla si emblema Belgradului, Turnul Avala.

Bine de stiut:
Strahinjica Bana, cunoscuta si sub numele de “Silicon Valley”, este celebra strada de cafenele pe care tinerii bogati ai capitalei sarbe adora sa se afiseze, in timp ce persoanele mai in varsta isi dau intalnire in restaurante traditionale din Skadarlija – cartierul boem al Belgradului. Parcul Kalemegdan, cu vedere la confluenta fluviilor Dunarea si Sava, este, fara indoiala, cel mai romantic loc din oras, unde oricine are parte de o priveliste minunata.
Me 4 TravelSplendid