luni, 13 iunie 2011

Parcul Natural Portile de Fier

Parcul Natural Portile de Fier este situat in partea de sud-vest a Romaniei, la frontiera de stat cu Serbia, pe malul stang al Dunarii, intre localitatile Buzias si Gura Vaii, ocupand o suprafata de 115.655 ha. In perimetrul sau intra si prelungirile sudice ale Muntilor Banatului si Muntilor Mehedinti, precum si o parte din podisul Mehedinti.

Parcul este o arie protejata, un teritoriu in care remarcabila frumusete a peisajelor si diversitatea biologica pot fi valorificate in conditiile pastrari nealterate a traditiilor, iar calitatea vietii comunitatilor sa fie rezultatul unor activitati economice ale locuitorilor, desfasurate in armonie cu natura.

Atractii:

Defileul Dunarii - cel mai lung defileu din Europa (134 km), cu adancimi de 300-500m, vizitabil pe toata lungimea, cu pereti calcarosi impresionanti, vai carstice seci, izvoare si cascade cu depunere de travertin, pesteri.

Cea mai mare amenajare hidroenergetica din Romania (Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I);

Diversitate geologica si geomorfologica deosebita, fiind considerat un adevarat muzeu geologic in aer liber; Pestera Gaura Haiduceasca, cu o lungime de 1370m avand o sala de 100m lungime, atractiva pentru speologia de aventura. Pesterile Gaura cu Musca, Alibeg, Padina Matei, Gaura Cornii, Zamonita si altele cu trasee turistice vizitabile, neamenajate unde pot fi observate numeroase formatiuni, galerii strabatute de cursuri de apa.

Diversitate biologica mare - 1668 specii de plante superioare si peste 5200 specii de animale;

Diversitatea ridicata a asociatiilor vegetale, in acest spatiu au fost identificate 171 de asociatii, din care 26 sunt unice pentru Romania si 21 de interes comunitar;
Prezenta unor zone umede care constituie habitate importante pentru specii de pasari protejate la nivel mondial;

Urme de asezari umane din perioada paleolitica, mezolitica, neolitica - marturii care atesta istoricul locuirii: cetati, manastiri, biserici;

Cladiri cu valoare istorica si arhitecturala, case, mori de apa unice ca sistem de functionare.

Cum exploram zona:
Tura de speoturism in pestera Gura Ponicovei, pestera care traverseaza tot muntele, avand iesirea direct in Dunare.
Tura cu barci gonflabile in Cazanele Mari si Cazanele Mici
Jocuri acvatice in Golful Dubova


duminică, 12 iunie 2011

Andorra la Vella – capitala europeana “la inaltime”

150 de zile pe an de zapada, racoare cand Europa este sufocata de caldura, spa-uri superbe si magazine duty-free in care gasesti orice iti doresti. Poti sa refuzi un astfel de mix?

Andorra la Vella, capitala Principatului Andorra este situata in Pirineii estici, intre Franta si Spania. Aflat la altitudinea de 1.023 m, este cea mai inalta capitala a Europei si statiune de sporturi de iarna.

Principala industrie este turismul, desi tara castiga mult prin faptul ca este un paradis fiscal. In toata tara, 80% din PIB provine de la cei 10 milioane de turisti care ajung anual aici.

Andorra la Vella se afla in sud-vestul Andorrei, la confluenta a doua paraie montane, Valira del Nord si Valira del Orient, care formeaza Raul Valira.
Statul este una dintre zonele denumite Marca Hispanica create si aparate de Carol cel Mare in secolul al VIII-lea impotriva colonistilor mauri din Peninsula Iberica.

Orasul vechi al Andorrei La Vella, Barri Antic, este plin de strazi si cladiri care dateaza din aceasta perioada. Cea mai importanta cladire este Casa de la Vall — construita la inceputul secolului al XVI-lea — sediul parlamentului tarii din 1707.

Multi asociaza Andorra cu imensul spa Caldea. Interiorul este amenjat asemenea “Gradinilor suspendate din Babilon” iar dotarile sunt impresionante – lagune interioare, jacuzzi, piscine interioare si exterioare cu fantani si cascade, saune, bai romane si turcesti, hidroterapie, camere de relaxare.....un paradis al simturilor.


Andorra a devenit paradis fiscal la sfarsitul secolului al XX-lea, motiv pentru care in capitala s-au construit sedii moderne de banci si institutii financiare. Orasul s-a dezvoltat si ca statiune de sporturi de iarna, candidand chiar pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarna din 2010.
Limba catalana este cea oficiala, desi sunt vorbite si spaniola, portugheza si franceza.


Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, Bucuresti

In 1936 lua fiinta la Bucuresti, in Parcul Herastrau, unul din primele muzee etnografice in aer liber din Romania si din lume: Muzeul Satului.

In anii `30, in Europa, existau doar doua muzee in aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) si Muzeul Bigdo din Lillehamer (Norvegia ). In tara noastra, la vremea respectiva, isi avea deschise portile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat in 1929 de catre profesorul Romulus Vuia.

In Romania, ideea crearii unui muzeu in aer liber se infiripa inca din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultura, propune prezentarea, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, intr-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectura populara. Ceva mai tarziu, savantul Alex Tzigara Samurcas avea sa preconizeze aducera in Muzeul Etnografic, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala din Bucuresti, infiintat de el in 1906, a unor "gospodarii autentice si complete din toate regiunile mai insemnate locuite de romani".

Proiectul sau se va concretiza prin expunerea, in 1909, in acest muzeu, a casei "Ceauru", adevarata bijuterie arhitectonica in lemn, din zona Gorj. Toate aceste initiative au constituit premisele intemeierii celor dintai muzee etnografice in aer liber de la noi: Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul Hoia, de la Cluj, cu specific regional, si Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti, cu caracter national.

Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, 17 mai 1936. Noul muzeu trebuia "sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate", el fiind, in viziunea sa " un muzeu sociologic al satului romanesc de azi" , "un sat-muzeu", sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie.
Odata cu Revolutia din decembrie 1989, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi recapata individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Taranului Roman. Sunt regandite. si reconfigurate toate activitatile muzeului.

In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte. Aceasta a insemnat nu numai o crestere a patrimoniului, ci si o diversificare a lui. Intre monumentele recent transferate in muzeu, respectiv la inceputul anului 2003,se afla biserica din Timiseni (jud.Gorj): monument de o deosebita valoare pentru arhitectura rurala religoasa veche (1773) si pentru arta executiei picturii.

Pe langa patrimoniul din expozitia in aer liber si din colectii, muzeu detine si un bogat fond documentar de o imestimabila valoare istorico-etnografica. Acest fond este alcatuit din colectii de manuscrise, studii, schite, desene, relevee, planse, clisee pe sticla, filme, negative alb-negru si color, fotografii, ce provin atat din cercetarile pe teren ale echipelor de monografisti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cat si din investigatiile ulterioare.

Obiectele de arta populara, creatii ale mesterilor contemporani, puse la dispozitia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificatia de obiecte-amintiri, ci si rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.

Mai putin prezent inainte de 1989 in viata stiintifica si muzeala internationala, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a reusit, in ultimii treisprezece ani, sa fie un partener activ in relatia cu diferite institutii cu vocatie similara cu a sa, din Europa si din alte colturi ale lumii. Dovada o constituie atat prezenta specialistilor straini la colocviile cu caracter international organizate de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" sub genericul "Satul european azi", la sesiunile Asociatiei Muzeelor in Aer Liber , cat si participarea cercetatorilor si muzeografilor institutiei la manifestarile stiintifice realizate de institutiile de profil din alte tari, ca si colaborarile pe linie de cercetare cu diferiti parteneri europeni (Misiunea Patrimoniului Etnologic din Minsterul Culturii din Franta, Muzeul National de Arte si Traditii Populare din Paris, Ecomuzeul Grandes Landes din Sabres - Franta, Muzeul Szolnok din Ungaria etc.).
Sursa: http://www.muzeul-satului.ro

sâmbătă, 11 iunie 2011

Calusarii – Traditii magice de Rusalii

Cea mai interesanta, mai complexa si mai arhaica dintre formele coregrafice rituale romanesti, dans de flacai, jucat mai ales in saptamana Rusaliilor si raspandit pe intreg teritoriul locuit de dacoromani este Calusarul.

Joc “ermetic si misterios”, acesta se caracterizeaza in primul rand, prin normele potrivit carora primirea in ceata e socotita act initiatic, iar tradarea e pedepsita ca orice sacrilegiu , dar nu de oameni.

Calusul este un obicei romanesc practicat de Rusalii si tine de cultul unui stravechi zeu cabalin numit de tradiţia populara daca Calus, Calut sau Calucean.
Grupurile de calusari, variabile ca numar, dar mai ales alcatuite din noua flacai, includ: un vataf, un stegar, un “mut”(acesta de obicei mascat si cu o sabie de lemn in mana) si calusari de rand. Calusarii fac legamant de ceata pe durate diferite, in mod curent o saptamana, uneori chiar si trei ani , iar juramantul se efectueaza cu mainile pe steag sau trecand pe sub steag; se crede ca “mutul” daca isi incalca consemnul muteniei in timpul jocului, risca sa innebuneasca. Pe durata convenita a Calusului, membrii cetei se abtin de la relatii sexuale si de la minciuni, fiind obligati la puritate totala. Un moment caracteristic, dar totodata enigmatic este jocul executat in genunchi. Mutul, singurul care mai poarta sabie , este — prin mutenia lui — pastratorul secretului initatic. Vataful are misiunea supravegherii corectitudinii jocului, a chemarii periodice la vigilenta si a mentinerii starii de taina.



Dimitrie Cantemir scrie : “Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, aceia incep sariturile lor si, la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap pana la picioare pe cel culcat, in sfarsit ii sufla in ureche cateva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa” (Descriptio Moldavie). Tot Cantemir aminteste ca in ciclul de 10 zile al ritualului, calusarii dorm numai sub stresini de biserici, spre a se feri de razbunarea Ielelor.

Cercetatorii Universitatii din Brasov ( E.Poenaru; C.Samoila; S.Bobancu) au formulat o interesanta ipoteza asupra relatiei dintre regulile Jocului Calusarului si structura sanctuarelor de la Sarmizegetusa si indeosebi relatia cu invataturile pe care Deceneu, dupa Iordanes , le-ar fi transmis dacilor. ”Dansul calusarilor, despre care toti autorii sustin ca mai pastreaza pana azi elemente care provin dintr-un stravechi ritual, cum sunt: legamantul cetei pentru perioada jocului, conditia de puritate a membrilor cetei , autoritatea vatafului, conditia secretului, vietuirea in comun a membrilor cetei in aceasta perioada de timp, batul care aminteste de toiag ca semn distinctiv al puterii invatatilor preoti, caracterul cu totul aparte al coregrafiei acestui dans, derularea lui sub semnul unei unitati organice totale, caracterul salturilor care vor sa sugereze desprinderea de pamant a interpretilor sau unele ritmuri care ating paroxismul, reprezinta o reflectare populara a practicilor ritualice legate de sistemul calendaristic dac”.

Intrat din 2006 drept capodopera in patrimoniul universal al UNESCO, calusul este dansul care da originalitate traditiilor romanesti.
Sursa: http://www.enciclopedia-dacica.ro

Biserica de sub lac, Belis, Cluj


Poate parea ireal insa titlul articolului ilustreaza o realitate uluitoare. Biserica de sub lac de la Belis, Cluj exista; doar ca iese la iveala numai pe timpul verilor toride, veri sarace in ploi.
Belis este un sat situat in Transilvania, la altitudinea de peste 1000 m, in zona Muntilor Gilau si Bihor Vladeasa.

La originile comunei Belis nu exista documente care sa ateste infiintarea acesteia. Belisul a fost pentru prima data mentionat in documente oficiale in anul 1737. In zilele de vara rapuse de seceta puternica ies la suprafata ruinele unei bisericute vechi care dateaza din secolul al XIX-lea; acestea sunt vizibile in totalitate in aceasta perioada, se lasa mangaiate de razele soarelui, de privirile curiosilor si sunt imortalizate de aparatele de fotografiat ale curiosilor care trec an de an sa vada minunea care iese de sub apa. Impreuna cu ruinile bisericii ies la suprafata picturile care impodobesc aceste ruine, intruchipand ingeri si scene biblice cunoscute de ochiul omului.

In zilele in care biserica este acoperita de apa, fundatia acesteia se afla la mai bine de 3o de metri adancime si sta scufundata intr-o apa rece ca gheata. Cei care au vizitat biserica intr-o astel de perioada au reusit sa ii exploreze fiecare ungher doar cu ajutorul unei lanterne, deoarece la mai putin de 5 metri sub apa vizibilitatea este mult redusa.


Inainte ca biserica sa fie inghitita de ape definitiv, aceasta era vizibila de orinde te uitai deoarece era construita pe o magura, iar casele locuitorilor moti erau construite in jurul acesteia parca gravitand continuu, atrase de o forta nevazuta ochiului uman. Indiferent de anotimp, biserica ramanea un punct de reper pentru moti si acestia faceau ce faceau si mereu se regaseau si se intorceau in sanul acesteia. Fie batuta de ploaie, fie acoperita de omatul alb si pufos, turla bisericii a stat mereu de veghe asupra satului si a celor pe care ii adapostea la nevoie si in zilele de sarbatoare.

Intr-una din toamnele de mult trecuta, un zvon a ajuns la urechile locuitorilor: o viitura puternica avea sa ia Belisul pe sus si sa il stearga de pe harta acelor vremuri. Astfel comunistii au hotarat ca in acea zona sa ridice un baraj, o constructie puternica ce avea sa stavileasca apa care urma sa vina si satenii sa isi ia familiile, animalele si ce aveau ei mai de pret si sa se mute pe coasta neroditoare a Ungurului; rand pe rand treceau carele incarcate cu avutiile oamenilor, felinarele luminau cararile Belisului pana cand din satul motesc nu a mai ramas decat o amintire.

Insa, pe langa amintirea satului, statea acum biserica. Aceasta a fost rapid evacuata, s-au luat icoanele, candelabrele si obiectele de pret din aceasta si in urma a ramas doar biserica trista. Cu toate ca localnicii au luat clopotnita si acoperisul, biserica inca statea falnica de paza peste ceea ce mai inainte fusese satul Belis si a vegheat asupra a aceea ce avea sa insemne finele satului: stramutarea mortilor din cimitirul satului; oamenii au scormonit dupa osemintele celor trecuti in nefiinta si impreuna cu preotul satului au mutat cimitirul in noul lacas. Oamenii s-au retras incet dar sigur din calea apelor, cu parere de rau asupra satului care a fost odata si asupra locului in care acestia si-au trait copilaria. Peste vechiul Belis a cazut apa in timp si a scufundat biserica numita acum Biserica de sub lac.
Sursa: www.turistderomania.ro

joi, 9 iunie 2011

Vanuatu – Exotism magic

Vanuatu este un arhipelag de 83 de insule vulcanice din Pacificul de Sud, renumit pentru recife, jungla luxurianta, vulcanii activi si traditiile locuitorilor zonei.

Cunoscut drept “Gigantul adormit”, Espiritu Santo este o Mecca a scafandrilor, oferind recife minunate si epave din al Doilea Razboi Mondial, cand 100 000 de soldati americani s-au stabilit aici.


Yasur este cel mai accesibil vulcan din lume situat in insula de foc din Vanuatu. Noaptea, spectacolul de lumini oferit de cenusa fierbinte ce cade in jur ca intr-un spectacol de confetti este incantator. Ziua, murmurul venit din adancuri inspaimanta curiosii aventurieri.


Port Vila este punctul central al arhipelagului si se afla pe insula Efate. Statiuni relaxante in apropiere de languna Erakor, o linie de coasta aspra, rauri repezi, plaje nisipoase izolate dar si insule marginase superbe contribuie la formarea unor cadre de vis.



miercuri, 8 iunie 2011

Castelul Regal de la Savarsin

Castelul detinut de familia regala se afla in satul Savarsin, judetul Arad, la jumatatea drumului dintre Arad si Deva. Domeniul regal include si un parc in care se gasesc specii rare de arbori. Castelul in forma lui actuala dateaza din 1870, cand a fost refacut in stil neoclasic, insa castelul original este mult mai vechi.

Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiara, pentru ca spre sfarsitul dominatiei maghiare asupra Transilvaniei sa treaca in fine in proprietatea lui Carol Hunyady, care a stapanit domeniul Savarsin pana la moartea sa in 1932. Dupa moartea acestuia, domeniul intra in proprietatea societatii „Corvin”, la care actionar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde actiunile majoritare regelui Mihai I. In aprilie al aceluiasi an transferul catre rege se finalizeaza, iar societatea „Corvinul” este lichidata. Mobilierul insa nu fusese cumparat, motiv pentru care a fost restituit familiei Hunyady si trimis in Ungaria.


Dupa abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, domeniul a fost confiscat, iar castelul repartizat Ministerului de Interne. Mai tarziu castelul a fost renovat si transformat in resedinta de vanatoare a presedintelui Nicolae Ceausescu.
Dupa 1990 castelul de la Savarsin a fost transferat Regiei Autonome a Protocolului de Stat. In anul 2001 el a fost retrocedat Regelui Mihai I.
Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro