Muzeul aurului din Brad

Singurul Muzeu al aurului din Europa!

Un punct de atractie deosebit pentru cei care calatoresc prin Muntii Apuseni, colectia mineralogica din Brad, cunoscuta cu denumirea de Muzeul Aurului, este unicata in Europa. A fost fondata in urma cu mai bine de 100 de ani, timp in care exponatele au crescut la peste 2000, adunate din foarte multe tari, de pe toate continentele. Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Muntii Metaliferi (Va mai aduceti aminte orele de geografie din scoala generala?)

De-a lungul vremii, la Muzeul Aurului din Brad s-a adunat cea mai mare colectie de piese din aur nativ din Europa, cu forme spectaculoase precum: steagul dacilor, soparlele din aur, harta Romaniei in aur si un cristal pentagonal, unic in lume.

Exploatarea organizata a aurului in zona a inceput in 1884, la initiativa societatii germane Gotha.
Muzeul dateaza din anul 1896 si a fost infiintat de un geolog german pe nume Schummacher, care lucra la exploatarea miniera din Brad, muzeul fiind mereu in administrarea minei. Tot in 1896, la Brad, s-a deschis si prima scoala de mineri din Romania. In 1979, muzeul a aniversat 2.000 de ani de atestare documentara a mineritului in zona Brad.

Apogeul exploatarilor aurifere din Hunedoara a fost in anii 1937-1938, cand Romania ocupa locul 2 in Europa, dupa Rusia.
In 2006, ultimul abataj de la Gura Barza a fost inchis, iar exploatarea miniera a fost devastata de firmele care au taiat totul si au vandut apoi utilajele ca fier vechi sub nasul autoritatilor si al oamenilor legii.

Colectia de aur nativ, provine din minele din Muntii Metaliferi si este una dintre cele mai importante colectii din lume. Muzeul prezinta si unele obiecte arheologice descoperite in zona Brad-Criscior care dovedesc existenta omului pe aceste meleaguri in urma cu 5000 de ani si a unei activitati de extragere a aurului de 2000 de ani.

Colectia mineralogica detine peste 800 exponate provenind din toata lumea, iar o vitrina prezinta cateva dintre mineralele care au fost identificate pentru prima oara in lume in zacaminte din Romania.

Colectia mai include:

Uneltele si obiectele vechi folosite la extragerea si prelucrarea minereului aurifer, specifice ultimelor doua secole, carora li se alatura si imagini fotografice sugestive privind aceste activitati.

Aurul - intr-o ipostaza inedita, aceea de minereu: fin dispersat, liber sau concrescent cu alte minerale, lamele, filamente, dendrite, granule si rarele combinatii chimice naturale ale aurului cu telurul, intre care silvanitul si nagyagytul s-au identificat pentru prima data in lume in zacaminte din Muntii Apuseni.

Zacamintele din zona Bradului - forme spectaculoase care sugereaza vizitatorului plante, animale sau alte obiecte: frunze, flori, sarpe, catel, aripi de pasare, tun, harta Romaniei.


800 exponate provenind din foarte multe tari, organizate pe criterii stiintifice: notiuni generale despre minerale, geneza acestora, proprietati fizice dupa care pot fi determinate, compozitie chimica: sulfuri metalifere, saruri halogenate, oxizi, saruri oxigenate (carbonati, sulfati, silicati, etc).

O stire de ultima ora arata ca Muzeul Aurului a fost vandut in rate, la pret de garsoniera Centrului Ortodox Filocalia (COFB). Va surprinde? :(

Luminile Nordului

Scumpa mea colega si fanul meu cel mai infocat A SCRIS pe blog articolul cu numarul 100.
Iti multumesc draga Anne Marie L.!

Aurorele sunt fenomene optice fascinante ce pot fi observate pe cerul nocturn. Acestea se formeaza in timpul exploziilor si eruptiilor solare, atunci cand cantitati uriase de particule sunt aruncate din Soare in spatiu. Cand particulele intra in coliziune cu gazele din atmosfera pamantului, acestea stralucesc, producand o gama fantastica de culori.

Luminile se intalnesc in dansul lor pe cer in nuante de portocaliu, purpuriu, verde si rosu metalic. Alteori, sunt simple perdele de verde sau un manunchi de lumina. Spectacolul de lumini este de fiecare data altfel. Pe teritoriile nordice, efectul este cunoscut sub numele de aurora boreala sau aurora borealis. Numele a fost pentru prima data folosit in 1621 de catre astronomul francez Pierre Gassendi. El a folosit numele zeitei Aurora, zeita diminetii in mitologia romana si numele grecesc al vanturilor nordice, Boreas. In emisfera sudica, dansul luminilor este cunoscut ca aurora australa sau aurora australis, numele fiind adaptat, folosind denumirea vantului sudic, austrul.

Cu sute de ani in urma, oamenii nu cunoasteau nici o explicatie stiintifica a aurorei, asa ca fiecare popor, fiecare trib, fiecare grup etnic, a gasit propria explicatie. Vechii finlandezi asociau aparitia aurorei boreale cu vulpea polara, un animal totem. Ei credeau ca vulpea ajungea pana departe, in nord, iar cand atingea muntii cu blana sa, scantei colorate zburau spre cer. Estonienii credeau ca luminile de pe cer se datoreaza jeturilor de apa aruncate de balene in jocurile lor. Unii asiatici credeau ca luminile erau dragoni care se luptau in cer. Rusii credeau ca luminile sunt spiritele care aprindeau calea pentru nasterea unui copil. Pentru unii scandinavi, aurorele indicau o schimbare a norocului, de la rau la bun, sau invers. Indienii americani credeau ca aurorele rosii erau focuri ale dusmanilor porniti la lupta, iar aurorele albe erau tortele spiritelor care pescuiau noaptea. Nativii din Noua Zeelanda considerau aurorele ca fiind focuri de tabara ale sufletelor pierdute.

Aurora boreala poate fi vazuta din nordul peninsulei Scandinave, Finlanda, Canada, nordul SUA, Alaska, Groenlanda, Siberia, dar sansele de a asista la acest spectacol cresc odata cu apropierea de polul nord magnetic, aflat astazi in insulele arctice din nordul Canadei.

Observarea aurorei boreale reprezinta o experienta fascinanta si mistica. Unul dintre multele locuri frumoase de unde se pot vedea luminile nordului este Capul Nord din Finnmark, in nordul Norvegiei. Luminile apar cel mai frecvent la sfarsitul toamnei si iarna / primavara devreme. Lunile octombrie, februarie si martie sunt cele mai bune luni pentru observarea aurorei boreale. Pentru a putea observa cat mai bine spectacolul, trebuie evitate noptile cu luna plina si locurile luminate.

Daca doresti sa vezi luminile nordului trebuie sa-ti amintesti ca depinzi complet de natura. Luminile nordului adora sa se joace de-a v-ati ascunselea, dar daca vei avea rabdare vei fi rasplatit cu un fascinant spectacol al naturii.

Groenlanda – aventura arctica

Interesant: in lb engleza - Greenland - adica "Tinutul verde" este de un alb imaculat. Daca ma gandesc la Green in sensul de ecologic - atunci da - nici o urma de poluare nu perturba calitatea aerului si a apei.

Cea mai mare insula a lumii, Groenlanda este inconjurata de Oceanul Arctic si Oceanul Nord Atlantic oferindu-i acestei tari 44,087 km de coasta. Climatul artic extrem de friguros este accentuat de vanturi violente. Temperatura medie anuala este - 3,1 grade Celsius.


Turismul in Groenlanda este in curs de dezvoltare, turistii fiind din ce in ce mai atrasi de peisajele unice in lume si ....surprinzator.....de clima arctica.

Groenlanda este promisiunea unei aventuri si a experientelor de neuitat - noptile arctice ale iernii dau nastere unui amurg continuu mirific, iar in nordul indepartat este intuneric complet, iar cerul este inmuiat in stralucirea aurorei boreale. Zapada creeaza conditii excelente pentru excursii cu sanii trase de caini si croaziere printre multimea de fiorduri, iceberguri si insule.

De ce sa vizitam Groenlanda:

• Nuuk este una dintre cele mai mici capitale din lume, cu o populatie de aproximativ 15.000 locuitori. A fost intemeiata in 1728 de catre misionarul norvegian Hans Egede, fiind primul oras al Groenlandei. Fosta sa resedinta este acum receptia parlamentului. Orasul are pe fundal muntii Sermitsiaq si este o destinatie populara pentru vizitatori.

• Muzeul National al Groenlandei - se afla in partea cea mai veche a orasului, iar cladirea dateaza din 1728.

• Ilulissat este o zona de dezvoltare a Groenlandei si poarta spre Disko Bay si intreaga tara. La inceput numit Jakobshavn, in onoarea fondatorului danez Jakob Sverin (1691-1753), numele Ilulissat (aizberg) este mai folosit in prezent. Sermermiut este o asezare situata la cativa kilometri sud-vest de oras si prezinta urme ale asezarilor din 2000 IHr. Ilulissat are cladiri moderne, dar si vechi si este inconjurat de un peisaj fascinant. Faimosul explorator Knud Rasmussen s-a nascut aici in 1879, iar casa in care a crescut a fost transformata in Muzeul Knud Rasmussen.

• Qaqortoq este cel mai mare oras din sudul Groenlandei si centrul administrativ al zonei. In piata situata aproape de port se afla cea mai veche fantana din tara, inconjurata de unele dintre cele mai bine pastrate cladiri, apartinand epocii coloniale.

• Nanortalik este cel mai sudic oras la Groenlandei si este inconjurat de zgarie-nori, piscuri abrupte si stanci golase ce marginesc fiorduri.

• Priviti balenele gigantice in Qeqertarsuaq, Aasiaat si Qasigiannguit.

• Ittoqqortoormiit este unul dintre cele mai tinere orase din Groenlanda si totodata cel mai izolat. Aici se afla cel mai mare fiord din lume, Scoresby Sund, precum si cel mai mare complex de fiorduri din lume, cu sase fiorduri. Zona este ideala pentru expeditii in caiac sau sanii trase de caini.

Bucataria nordica:

Obiceiurile culinare ale Groenlandei sunt legate de obiceiurile vechii comunitati de vanatori. Vreme de genaratii, mamiferele marine, vanatul, pasarile si pestii au reprezentat principalele surse de hrana. Continutul mare de carne asigura energie pentru un stil de viata dur, in conditiile iernii arctice. Restaurantele din Groenlanda ofera mancare traditionala, dar si un meniu international.

Cand mergem acolo:

Primavara este cel mai spectaculos anotimp in Groenlanda. Este perfect pentru plimbari cu saniile trase caini, "ice fishing", peisaje uimitoare, zile lungi si temperaturi suportabile.
Evenimente: 21 Iunie - Cea mai lunga zi

Sursa: http://www.turistik.ro/groenlanda

Calatorind pe unul din drumurile mai mult sau mai putin imaginare descoperite in Arctica, suntem intampinati de adevarate oglindiri ale timpului si gasim inca de la primul popas noi sensuri in lucruri familiare.

Mostenirea culturala a stramosilor inuiti ne inconjoara in timpul unei lungi nopti polare, ascultand legenda despre Sedna - spiritul ce guverneaza vietatile din adancuri. Spectacolul, aflat la limita dintre fotografie si film, ne aduce trairi posibile numai in Kalaallit Nunaat.

Pentru detalii urmariti link-ul: http://groenlanda.paul-andrei.com

Templul Abu Simbel – Egipt

Templul Abu Simbel, unul dintre cele mai faimoase temple antice egiptene din lume, face parte din ansamblul Monumentelor nubiene din Abu Simbel - Philae, fiind inscris in Patrimoniului Mondial UNESCO in 1979.

Templul Abu Simble este format din doua temple gigantice din piatra, sculptate in stanca. Acestea sunt situate pe malul lacului Nasser, la aproximativ 290 km de Aswan. Templul a fost construit de Faraonul Ramses II in jurul anului 1244 i.Hr. si a fost folosit pana in 1224 i.Hr..

Faraonul Ramses II a construit doua temple, unul pentru el si altul pentru regina sa, Nefertari, in ideea comemorarii victoriei sale impotriva hititilor in Batalia de la Cades. Numite "Templul lui Ramses, iubit de Amun", templele se numara printre cele sase construite in Nubia. Pozitia de la Abu Simbel, aleasa de Ramses, a fost poarta de intrare dinspre sud in Egipt si servea drept limita pentru intimidarea vecinilor si pentru a-i impresiona.


Cele doua temple de la Abu Simbel sunt numite Templul Mare si Templul Mic.

Templul Mare a fost dedicat zeilor Egiptului antic Amun Ra, Ra Harakhti si Ptah, si Ramses insusi. Se compune din patru statui colosale in pozitie asezat, fiecare avand 20 de metri inaltime. Toate acestea il infatiseaza pe faraonul Ramses II. Statuile au fost sculptate in piatra, pe locul unde au fost amplasate. Membrii familiei regale sunt, de asemenea, sculptati mai jos de Ramses. La jumatatea inaltimii Faraonului, sunt reprezentati Nefertari, Regina Mama Mut-Tuy, fiii lui Amun-her-khepeshef si Ramses si fiicele Bintanath, Baketmut, Nefertari, Meritamen, Nebettawy si Isetnofret.


La o suta de metri de Templul Mare se afla Templul Mic, dedicat reginei Nefertari, sotia lui Ramses al II-lea si zeitei Hathor. Fatada, de asemenea, sculptata in roca, infatiseaza doua grupuri de colossi de 10 metri inaltime. Aici, regele si regina sunt prezentati la dimensiuni egale. Acest lucru este foarte neobisnuit, deoarece in mod traditional regina nu poate fi reprezentata mai inalta decat genunchii Faraonului. Templul este un exemplu rar in care atat regele, cat si regina sunt reprezentate in marime egala, fiind si singurul exemplu de templu dedicat consoartei regelui.

Din motive de securitate, Abu Simbel nu este in prezent accesibil cu masina, de catre straini. Oricine doreste sa viziteze Abu Simbel trebuie sa se alature unui convoi. Aceste convoaie sunt escortate de politie. Exista, de obicei, cel putin un convoi pe zi. Calatoria dureaza 3 ore.

Curcubeu de 3 zile la Petrosani

Un fenomen cel putin ciudat este intalnit in Valea Jiului inca de luni dimineata, dupa ce, odata cu venirea ploilor, un curcubeu s-a arcuit peste cerul localitatii.

Are capatul de formare in varful Parangului si se termina dincolo granita Petrosaniului, ca o cupola care imbratiseaza localitatea. Isi face aparitia aproape in acelasi loc, parca special ales, deoarece este vizibil din toate colturile orasului. Explozia de culoare ramane perioade foarte lungi de timp in vazduh, iar cand dispare, o face doar pentru cateva clipe, incat ai spune ca ii obliga pe oameni sa se uite spre cer.

Acest curcubeu, numit si „supranumerar”, in aparitiile sale, de multe ori, mai include unul mai putin conturat. Este un fenomen rar si misterios, incat nu a putut fi explicat pe deplin de oamenii de stiinta.

Batranii isi spun legendele si cred ca este un semn bun, ca Dumnezeu se uita din cer la oameni si ca este semn de pace. „Vine dupa vijelie tot timpul, nu? Este semn bun”. Si Vechiul Testament spune ca Dumnezeu a trimis ca semn un curcubeu Noe, sa-i spuna ca potopul s-a terminat. Mosii ne povesteau ca mai apare cand se deschid usile Raiului, pentru ca sufletele bune sa ajunga in cer”, spun varstnicii. Tinerii sunt mai pragmatici si cred ca este doar un fenomen meteorologic, un spectacol de culoare care atrage privirile.

Si totusi, curcubeul este samburele multor legende, aproape ca nu exista cultura de pe glob care sa nu aiba o poveste despre el. Germanicii cred ca este calea sufletelor, japonezii il vad ca un pod plutitor al cerului, iar o legenda poloneza spune ca ingerii lasa aur la capetele curcubeului. Dar nimeni nu a ajuns vreodata la capatul lui, pentru ca, pe masura ce te apropii de el, acesta se departeaza. (M. Ganju)

Sursa: mesagerulhunedorean.ro

Iguazu, Argentina – forta impresionanta a naturii

Daca decideti sa va petreceti vacanta in Argentina, nu trebuie sa ratati excursia la Cascadele Iguazu. Aflata la granita dintre Argentina si Brazilia, impresionanta cadere de apa se intinde pe 2,7 km si, conform legendei, a aparut in urma unui exces de furie a unui zeu care isi pierduse iubita. O alta legende spune o poveste putin diferita: un sarpe pe nume Boi a despartit lacul in 2, dupa ce un localnic furase inima unei fete, care urma sa fie cina sa.

Numele cascadei, ca si cel al raului, provine din limba Gurani si inseamna "Mari Ape".

Cascada Iguazu este a doua ca marime din lume, dupa Cascada Victoria din Africa, si una dintre minunile naturale ale lumii. Inaltimea nu este insa atat de impresionanta ca lungimea, cascada parand sa se intinda la infinit.

Cand nivelul apei raului este ridicat, spectacolul este superb si in acelasi timp infricosator, toata creasta fiind acoperita de torent. In unele parti va puteti apropia atat de mult de cascada, desi nu este cea mai buna idee, incat ii veti simti forta care strapunge aerul. A exista si o a doua cascada, chiar mai mare, care a fost distrusa atunci cand s-a construit in baraj pe rau.

Cascada apare intr-o deschidere larga, unde raul Iguacu, ce curge spre vest si apoi spre nord, se rostogoleste peste marginea Platoului Parana inainte de a-si continua cursul in canion. Deasupra cascadei, insule si ostroave impart raul in mai multe cursuri ce alimenteaza cataractele.

O portiune importanta din rau cade intr-o prapastie ingusta si semicirculara, cu o inaltime de 82 de metri, cunoscuta sub numele de "Garganta do Diablo" - "Gatul diavolului"; rezultatul acestei impresionante caderi a fost descris ca "plonjonul facut de un ocean in abis". Aceasta sectiune este vizibila atat din partea braziliana cat si din cea argentiniana.

Refractia luminii in apa si picaturile ce tasnesc din toate partile creaza aici o portiune plina de curcubee. De la marginea "Gatului diavolului", la 150 de metri in aer se ridica o perdea de ceata.

Iguazu impresioneaza prin numarul mare de caderi de apa, 27 la numar, cu inaltimi cuprinse intre 60 si 90 de metri.

Cei curajosi pot inota in apropierea cascadelor, insa numai in anumite zone, indicate de ghizii locali. De asemenea, excursiile organizate la Cascadele Iguazu includ si o plimbare prin padurea aflata in apropierea cascadelor, unde turistii raman impresionati de diversitatea vegetatiei. Tot aici, veti intalni si multe animale, care se plimba nestingherite de prezenta omului: maimute, reptile, papagali exotici, fluturi sau pesti electrici.

Primul explorator spaniol care a vizitat cascadele a fost Alvar Nunez Cabeza de Vaca in 1541. In 1897, Edmundo de Barros, un ofiter brazilian, a conceput planul unui parc national la cascada Iguacu. In urma rectificarii granitei dintre Brazilia si Argentina au rezultat doua parcuri nationale separate, cate unul pentru fiecare tara: Parcul National Iguasu in Brazilia in 1939 si Parcul National Iguazu, in 1934 in Argentina.

Amandoua parcurile au fost infiintate pentru a pastra vegetatia, fauna si frumusetea naturala asociata cascadelor. In 1984, parcul argentinian a fost declarat rezervatie protejata de catre UNESCO; doi ani mai tarziu si parcul brazilian a primit acelasi titlu.

Minunatele cascade pot fi admirate de pe teritoriul Argentinei, cat si de pe cel al Braziliei. Cei care isi permit, pot admira cascadele din elicopter (15 minute/150 dolari/persoana).

Articol mult dorit si inspirat de cel mai scump fan al meu: Anne Marie

Arta de a calatori

Daca exista o arta prin care omul isi manifesta o abilitate prin care isi depaseste natura, aceasta e arta calatoriei. Dintre toate vietuitoarele, singur omul e vrednic sa se defineasca pe sine "fiinta calatoare". Faurindu-si uneltele propriei depasiri, drumurile omului nu stau sub imperiul legilor necesare ale firii. Ele nu sunt doar pendulari sezoniere ori migratii instinctive. Chiar atunci cand e determinat de severe imperative ale civilizatiei sale, omul isi alege calea sa, si-o croieste si si-o apara inaintand pe ea.

El e homo viator - fiinta calatoare - caci, inainte de toate, isi creeaza propria sa cale.

Traim, fara indoiala, intr-un timp al proliferarii fara precedent a semnelor de comunicare. Primim vesti, imagini de pretutindeni; voci indepartate ne suna la ureche. Vehicole din ce in ce mai rapide, purtandu-ne pe noi sau mesajele noastre, infrunta cele doua obstacole care au stat in calea comunicarii oamenilor din toate timpurile: spatiul si timpul.

Calatoria insasi nu este, oare, o incercare de a reduce spatiul si timpul la dimensiuni umane? Drumul e o revansa asupra spatiului si timpului, vehicolele nascocite de om cauta sa le inghita, in nazuinta oamenilor de a deveni stapanii lor.

Cu veacuri in urma, manati de o preaumana pasiune a calatoriei, pornind pe mari inca necercetate, descoperitorii lumilor "noi", un Columb ori un Magellan, ca si atati alti exploratori, au slujit prin calatoriile lor - uneori fara sa aiba o asemenea nobila intentie - aceasta cauza a umanizarii planetei prin infrangerea spatiului.

Civilizatia in expansiune a timpurilor noastre isi trimite primii mesageri intr-un cosmos a carui umanizare cere aceeasi infrangere a limitelor. Toate drumurile duc semnele oamenilor catre oameni, chiar si traiectoriile acelor nave cosmice care se departeaza la milioane de kilometri pentru ca, intalnindu-se cu alte planete, sa intoarca imaginea acestora spre pamantul nostru.

Intre poteca marcata dintre doua cabane si drumul fara jaloane dar atat de bine calculat al astronavelor deosebirea e uriasa, insa asemanarea e undeva esentiala. Orice drum, cu tot neprevazutul sau, cu toate riscurile pe care le prezinta, isi are temeiul in ratiunea umana.

Firul Ariadnei, esential intr-o calatorie, e imaginea mitica a drumului purtator de semne. Tezeu infrange Minotaurul in labirint si se intoarce, caci drumul sau e insemnat in confuzia spatiului subteran pe care-l strabate. Calea e un triumf al acelei tehne a Anticilor, a artei creator-organizatoare, asupra haoticului. Mai sumar am putea vorbi de triumful rationalului Tezeu asupra Minotaurului lipsit de ratiune.

Calatoria nu e ratacire la voia intamplarii, ci drum parcurs cu o tinta dinainte stabilita. O asemenea inaintare metodica pe drumuri demult iscodite, deloc instinctiv urmate, e arhaica transhumanta a pastorilor ce urca primavara la munte si coboara toamna la vale. De altfel, toate calatoriile al caror scop este economic - caravane, convoaie, transporturi organizate - se pot subsuma unor asemenea deplasari bine calculate.

"Navigare necesse est" - spuneau cei vechi.

Dar necesitatea aceasta a calatoriei nu e doar economic justificata. Caci o calatorie si nu numai aceea pe mare, ci si cea mai umila drumetie, inseamna o despartire de cele deja dobandite, de cele statornicite, prea bine cunoscute.

Rationalitatea metodica a calatoriei poarta intotdeauna in sine, cu sine, irationalul descoperirilor posibile.

Calatorim nu doar pentru a afla binecunoscutul, ci pentru a patrunde intr-un necunoscut oricand prezent. Tezeu urma metodic firul prevazator al Ariadnei, ce-i dadea posibiltatea intoarcerii din labirint, dar drumul prin intunecimile labirintului era aventura sa cu toate necunoscutele, cu toate riscurile sale, pana la confruntarea cu monstrul tenebros din fundul labirintului.

Arta calatoriei este aceea a patrunderii in necunoscut, este una dintre artele cunoasterii.

Desigur, nu numai pofta de a cunoaste este cea care ne mana in calatoriile noastre. Paralel cu inmultirea semnelor de comunicare, epoca noastra prezina fenomenul migratiilor aproape permanente ale multimilor. Peregrini ai timpurilor noi, turistii sunt manati de felurite jinduri, dintre care autentica sete de a cunoaste e departe de a fi cel mai puternic.

Calatoria tinde sa devina divertismentul prin excelenta, intrucatva in sensul pascalian al cuvantului, mijlocul cel mai delectabil de a ne departa de conditia noastra muritoare, de a uita mizeria existentiala, de a ne desparti de noi insine. Pasiunea peregrinarilor pe care si-a descoperit-o omul, o data cu inventarea vehicolelor rapide, este mai veche in noi, chiar daca multa vreme refulata.

Calatoria de afaceri ca si aceea de studii sau cu atat mai mult calatoria de placere fiind mai demult apanajul celor putini; cei multi traiau sedentar, sfarsindu-se adeseori fara sa fi trecut de fruntariile satului sau urbei in care vazusera lumina zilei.

Omul maselor moderne vrea (fara sa stie, asemenea lui Petrarca, singurul poate in veacul sau) sa urce pe muntele din apropiere sau din departare, sa guste dogoarea soarelui pe un tarm de mare cat mai exotic, ori sa se plimbe pe strazile unui oras care nu e al sau.

Fireste, el nu e animat decat in mica masura de pofta de a cunoaste, mai ales ca lumea tinde tot mai mult sa elimine necunoscutul, exoticul, stranietatea. Peste tot calatorul in masa afla aceeasi lume, pe care o poarta cu sine.

Arta de a calatori nu este aceea a turistului care, fugind de lumea sa si de sine, se instaleaza aiurea intr-o lume identica cu aceea pe care tocmai a parasit-o. Arta calatoriei este, ca orice arta, cea care isi creeaza obiectul sau. Dar cum, urmeaza sa o vedem.

Sursa: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica