Castelul Magna Curia, Deva

Recunosc: am descoperit intamplator castelul, atrasa fiind de numele latin al acestuia. Sa va spun si voua povestea sa.
Magna Curia (latina Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situeaza in municipiul Deva, la poalele dealului cetatii, inspre sud-est, langa parcul orasului. Este cea mai veche cladire monument istoric ce se pastreaza in Deva.

In anul 1582 capitanul garnizoanei cetatii din Deva, Francisc Geszty, construieste pe amplasamentul actualului monument o casa. Aceasta casa va fi folosita ca resedinta apoi de catre Sigismund Báthory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Báthory si Gabriel Bethlen.

In 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicala a constructiei initiale, rezultand palatul Magna Curia. Conceput initial in stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o forma definitiva la inceputul secolului al XVIII-lea cand i se aduc ultimele modificari. Aceste modificari ii dau infatisarea baroca pastrata pana astazi.

Dupa unirea Transilvaniei cu Romania, in anul 1918, Castelul Bethlen a trecut in proprietatea statului roman, iar din 1938 in castel a fost amenajat Muzeul de Istorie al judetului Hunedoara. Castelul a fost renovat in ultimii ani, procesul fiind in stadiu de finalizare, continuandu-se si cercetarile arheologice din curtea acestuia.
Sursa: http://locuri-unice.ro

Ochiul Saharei, Mauritania

In cadrul misiunii spatiale americane Gemini IV din 1965, astronautii Jim McDivit si Ed White au descoperit, orbitand Pamantul, o formatiune geologica foarte ciudata in Desertul Sahara, pe teritoriul actual al statului Mauritania. Aceasta a luat numele de “Ochiul Saharei” datorita formei sale bizare.

Cunoscuta si sub denumirea de Structura Richat, aceasta formatiune circulara, asemenatoare unui glob ocular a fost considerata la inceput craterul unui meteorit. Formatiunea cu un diametru de 50 de kilometri ar putea sa nu fie altceva decat un afloriment stancos produs prin eroziune sau un dom vulcanic, un artefact geologic situat in mijlocul desertului Maur Adrar.



Cele mai noi misiuni spatiale il folosesc ca pe un punct topografic, entuziastii aventurieri cu masini de teren il considera "locul lor de joaca", iar cercetatorii dezbat inca pe marginea originilor sale.
Teoria impactului cu un meteorit nu explica aplatizarea podelei "craterului", asadar acceptata la scara larga ramane explicatia eroziunii, care ar fi "decojit" gradual straturile de roca, creand actuala forma. In mod total surprinzator, exista chiar si un soi de complex, un hotel in mijlocul Structurii Richat. Nimic luxos, dar adecvat turistilor si calatorilor nepretentiosi care ajung prin pustiul Saharei vestice.

Angel, Venezuela – cea mai inalta cascada din lume

Un loc salbatic, de o frumusete rara, Salto Angel sau Salto del Angel (Cascada Îngerului) este mai putin faimoasa decat alte cascade ale lumii. Totusi, este cea mai inalta de pe glob, cu o cadere de apa de aproape un kilometru, din varful unui munte abrupt si stancos.

Cascada Angel se afla in parcul national Canaima, o padure ecuatoriala din sud-estul Venezuelei, chiar la sud de raul Orinoco.

Canaima ocupa 3 milioane de hectare, fiind al 7-lea parc national, ca marime, din lume. Este o combinatie de magie si realitate, cu nenumarate rauri, lagune, paduri, cascade si tepuy. Flora si fauna parcului includ multe specii endemice (unice in lume), iar locuitorii, indienii pemon, au o cultura, gastronomie si un folclor pline de elemente unice.

Existenta cascadei este un mister. Ea nu este "hranita" de catre surse conventionale de apa (un ghetar care se topeste, un rau, un lac). Intreaga cantitate de apa care cade din varful muntelui nu este decat apa de ploaie, care se evapora, apoi face condens pe norii de deasupra. Este ca si cum norii s-ar deschide, lasand apa sa curga numai deasupra cascadei.

Apa cascadei curge din varful unui tepuy, adica un munte cu panta abrupta, aproape perpendiculara pe sol si cu varful plat. Numele ales de vechii locuitori, Auyantepuy, inseamna "Muntele Diavolului". Nici nu te mira acest nume, avand in vedere infatisarea salbatica pe care o are locul.

Inaltimea totala a Cascadei Ingerului este de 979 metri, dar apa intra in cadere libera de la 807 metri. E o inaltime atat de mare, incat in anotimpul uscat, apa se evapora inainte de a ajunge jos. Locuitorii o numesc Salto Angel sau, in limbaj indigen, Kerepakupai-merú. Acest din urma nume, in limba indienilor Pemon inseamna "care cade din cel mai adanc loc". In mod ironic, numele cel mai cunoscut al cascadei, acela de Angel, nu are nicio legatura cu Raiul sau divinitatea.

De fapt, este numele lui Jimmy Angel, un pilot aventurier, care a vazut pentru prima data cascada in 1933, cand inca nimeni nu stia de ea, in afara indienilor, desigur. In 1937, el s-a intors impreuna cu sotia si cativa prieteni si a aterizat chiar in varful muntelui Ayantepuy, in incercarea de a convinge intreaga lume ca ce a vazut este adevarat, ca intr-adevar exista o cascada uriasa in padurea ecuatoriala a Venezuelei. Avionul a ramas impotmolit in pamantul mlastinos, iar Jimmy si prietenii lui nu au avut alta solutie decat sa coboare panta abrupta a muntelui. 11 zile le-a luat sa ajunga din nou in civilizatie.

Din fericire, incercarea lui Jimmy Angel a fost un succes si cascada care azi ii poarta numele a devenit cunoscuta in intreaga lume. Avionul a stat timp de 33 de ani in varful muntelui, dupa care a fost coborat cu un elicopter, a fost restaurat si expus in aeroportul din Ciudad Bolivar.

Fiind asezata in inima padurii ecuatoriale, la Salto Angel nu se ajunge usor. Este nevoie de o calatorie prin aer, pe apa si prin jungla, deci trebuie sa "muncesti" pentru a castiga drepul de a vedea cascada.
Sursa: http://www.flu.ro

Insula Socotra - peisaje de pe alta planeta

Exista cateva locuri in lume unde pare ca timpul a obosit, iar acurile ceasornicului s-au oprit undeva departe in trecut. Unul dintre acestea este Insula Socotra. Acum sase milioane de ani, acest taram fantastic se desprindea de Africa in urma derivei continentelor.

Atunci s-au creat un microclimat si un ecosistem unice, favorizand speciile endemice. Raiul botanistilor si al zoologilor a inceput sa fie populat de triburile arabe in urma cu vreo trei milenii, dar insula le era cunoscuta deja vechilor greci, care o numeau Dioscorida, si romanilor, care se raportau la ea ca la Dyo-Socor-Yahlas sau Dyo-Sotori.

Dintotdeauna, a fost un reper ca si obligatoriu pentru corabieri, pe insula fiind instalate, de-a lungul secolelor, mai multe faruri. Este mentionata drept escala pentru marinarii eleni in secolul I d.Hr., iar in 1507 este ocupata vremelnic de corabierii portughezi. Inaintea lor, insa, insula mai fusese vizitata de mercenarii lui Alexandru cel Mare, de legendarul Sindbad, ca si de Marco Polo, pe drumul sau de intoarcere din Extremul Orient.

Pe la 1614, o exploreaza si navigatorii olandezi, aflati in drum spre insulele Asiei, iar in 1839 devine parte a Imperiului Britanic, fata de care isi capata independenta, impreuna cu fosta Republica a Yemenului de Sud, in 1967. Astazi, este parte a Yemenului unificat, insa numeroasele tancuri ruginite presarate pe insula reamintesc faptul ca, pana in 1990, aici a existat si o baza militara sovietica. Socotra este, in fapt, o imensa rezervatie naturala (oficial, 70% din suprafata insulei are acest statut, motiv pentru care aici se poate practica doar ecoturismul, constructia statiunilor turistice fiind interzisa).


Ca rezultat al indelungii izolari de Africa, pe Socotra s-au putut conserva nu mai putin de 300 de specii rare de plante, intre care multisecularul cinnabar (sau sangele dragonului, numit asa dupa rasina lui purpurie, care este folosita in industria farmaceutica si in cea chimica, dar si in activitatea unor lutieri celebri, incepand chiar cu Stradivarius), trandafirul desertului (Adenium obesum, care explodeaza in aprilie cu minunate flori roz gigan¬tice; este practic un arbore care atinge 5 metri inaltime si poate avea un diametru de pana la 3 metri, trunchiul fiind un rezervor nesperat de apa pentru aceasta zona cu clima aproape desertica), arborele de tamaie (la Homhil, pe platoul Hamadero, se afla cea mai veche padure de acest fel din lume, cu nu mai putin de noua varietati, de aici importand vechii egipteni pretioasa substanta folosita in ceremoniile lor religioase), diversele varietati de Euphorbia (sau al-djeeraz, cu o larga intrebuintare in farmacopeea populara).

Din cele peste 100 de specii de pasari intalnite aici, 6 sunt endemice (faimoasa este Passer insularis – vrabia de Socotra), toate 6 fiind, din nefericire, pe cale de disparitie, iar alte 30 clocesc doar pe aceasta insula.
Singurele mamifere originare de pe insula sunt… liliecii. Ca o curiozitate, nu exista nici un caine in zona, iar pisicile din Socotra sunt mult mai mari decat cele europene comune, ajungand pana la 10-12 kg. Se crede ca ele ar fi descendentii salbaticiti ai unor pisici domestice aduse de colonisti.

Spectaculoasa e si diversitatea marina a apelor riverane, in care se disting recifurile de corali, cu precadere pe coastele nordice ale celor patru insule, dominate de coloniile uriase de Acropora. Cat despre pesti si crustacee, e suficient de amintit faptul ca fructele de mare si homarii uriasi constituie meniul obisnuit oferit turistilor, care se pot delecta si cu sesiuni prelungite de scuba diving si snorkeling, in absenta rechinilor, extrem de rar semnalati in zona.

Sursa: descopera.ro

Urbino, Italia – cetate a spiritului

Condus de familii de nobili renumite, Urbino se dorea asemanator unui palat imens, cu sali bogate in argint si tesaturi cu fir de aur, statui antice, picturi si o biblioteca extraordinara.

Orasul lui Rafael, fondat de romani in anul 41 i.Hr. se afla in regiunea Marche din Italia, aproape de Marea Adriatica.
Curtea de la Urbino, centru umanist de seama, atrage de la jumatatea secolului al XV-lea artisti si inteletuali de prestigiu.

Frumusetea matematica a orasului Urbino compenseaza cu mult dificultatea drumului, complicat de absenta conexiunii feroviare. In fapt, alegi sa vii aici nu pentru efemere jubilari turistice, ci in intimpinarea unor bucurii culturale, spre a lua in primire un loc animat altadata de o inalta reflexivitate si de personaje eminente; indaratul siluetei de fortareata medievala se dezvaluie in chip esential o cetate a spiritului.

Se prea poate ca o atare impresie sa fie intarita de aparenta impietrire in stadiul rinascimental al evolutiei urbane; intr-un „astazi“ globalizant, poate mai mult ca oricind, Urbino pare un organism muzeificat, opac, intors catre propria interioritate. Paradoxal, orasul intreg devine un muzeu ce valorifica gloria seniorilor de Montefeltro (Federico si Guidobaldo), dar si a incontestabilei vedete locale, Rafael Sanzio. Ca intr-o analogie renascentista intre micro- si macrocosmos, identitatea orasului este reflectata de cele doua nuclee muzeale: Casa Memoriala a faimosului pictor si Palatul Ducal.

Actualmente, aici se afla „Galleria Nazionale delle Marche“, una dintre colectiile notabile de arta italiana. Acest patrimoniu, semnificativ mai curind prin calitatea unora dintre exponate decit prin abundenta, nu reflecta evolutia locala. Dimpotriva. In a patra decada a secolului al XVII-lea, dupa moartea lui Francesco Maria II della Rovere, ducatul Urbino a fost asimilat de statul pontifical, iar palatul, spoliat aproape in intregime. Ca un detaliu interesant, merita sa amintim ca o parte dintre obiectele dislocate din contextul initial au ajuns in posesia familiei Medici.

In sirul operelor de arta expuse in salile Palatului Ducal – tablouri pictate de Melozzo da Forli, Paolo Ucello, Rafael sau Titian – stralucesc mai cu seama cele legate de climatul intelectual-artistic de curte din a doua jumatate a Quattrocento-ului: Biciuirea lui Christos de Piero della Francesca si Veduta ideala atribuita cindva lui Francesco di Giorgio Martini, arhitectul-teoretician care a condus, de altminteri, pentru o vreme, santierul palatului.

Prima dintre ele, o piesa exceptionala prin incifrarea simbolica, socotita de André Chastel drept o „conjunctie misterioasa intre matematica si pictura“, se pare ca ar fi un cadou diplomatic trimis lui Federico da Montefeltro cu scopul mobilizarii unei cruciade antiotomane. Cea de a doua piesa, „teoretizind in act“ cetatea ideala, reverbereaza concentrarea intelectuala al carei recipient a fost Urbino. Nu lipsit de insemnatate este amanuntul ca aici si-a redactat acelasi Piero della Francesca Tratatul despre perspectiva si ca tot pe aici au adastat umanistii Leon Battista Alberti si Luca Pacioli.

Palatul Ducal detine una dintre cele mai frumoase biblioteci din Italia. Acest spatiu restrins, de aproximativ 10 m2, decorat cu 28 de portrete de filozofi, teologi si juristi, antici si contemporani (jumatate din numarul acestora se afla la Luvru), dar si cu panouri de marchetarie reprezentind instrumente muzicale si stiintifice, devize, arme si diverse personificari, a prilejuit nenumarate interpretari, printre care cea a lui Daniel Arasse („Frédéric dans son cabinet: le studiolo d’Urbino“, studiu publicat in volumul Le sujet dans le tableau) este mai cu seama seducatoare. Pe scurt, ar fi vorba de „reprezentarea unui loc de meditatie“, ce instituie o filiatie ilustra (comanditarul este inclus in „familia“ umanistilor), intrind in jocul de corespondente al unei conceptii teologico-politice mostenitoare, la rindul ei, a simbolismului imperial antic.

Mai exista o dimensiune, care completeaza cronologic concentratia intelectuala de la curtea lui Federico si este constituita, de data aceasta, in jurul fiului sau, ducele Guidobaldo si a sotiei lui, Elisabetta Gonzaga. La inceputul secolului al XVI-lea, Palatul Ducal din Urbino devine un loc de conviviale intilniri ale spiritelor inalte, descrise cu maiestrie de Baldassar Castiglione in Il Libro del Cortegiano. Acest òpus, devenit cel mai insemnat reper in literatura de maniere si preceptistica comportamentala, a fost redactat chiar in aceste incaperi in care „[...] era in obiceiul tuturor nobililor casei sa se adune de indata dupa cina la Ducesa, unde, printre alte placute petreceri insotite de muzica si dansuri [...], se intocmeau jocuri iscusite [...], in multe alte cazuri se alcatuiau imprese, drept care asemenea petreceri erau izvor de desfatari nespuse, fiind casa plina de oameni luminati si iscusiti la minte“.

Sursa: http://www.observatorcultural.ro

Rafael – picturi divine in muzeele lumii

Madona Sixtina – Dresda, Gemaldegalerie

Pe cat de rafinat, pe atat de valoros, Rafael, “printul pictorilor” este unul dintre cei mai mari artisti ai Renasterii, mostenitorul traditiei clasice si crestine.

Poate nu intamplator numele marelui pictor este acela al arhanghelului Rafael, ingerul al carui nume inseamna "Dumnezeu vindeca" si poate aduce o eliberare imediata de suferinta a trupului, mintii si sufletului. Ce este arta daca nu o vindecare a sufletului prin contemplarea frumosului?

In cei 37 de ani, Rafael a lasat lumii opere artistice impresionante. Cateva dintre acestea si unde le puteti admira:

Incoronarea Fecioarei, Vatican, Pinacoteca Vaticanului
Madona cu Pruncul – Berlin, Staatliche Museen
Madona cu Pruncul – Pasadena, Muzeul de Arta Norton Simon

Casatoria Fecioarei – Milano, Pinacoteca Brera

Cele trei Gratii – Chantilly, Muzeul Conde’

Madona Belvedere – Viena, Muzeul de Istorie a Artei

Madona Terranuova – Berlin, Muzeul de Arta
Punerea in mormant – Roma, Galeria Borghese
Madona Dei – Florenta, Palatul Pitti
Cupola Salii Tribunalului Apostolic – Vatican, Palatul Vaticanului

Disputa Sacramentului - Vatican, Palatul Vaticanului

Scoala din Atena - Vatican, Palatul Vaticanului

Parnasul - Vatican, Palatul Vaticanului
Gonirea lui Heliodor din templu - Vatican, Palatul Vaticanului

Incendierea orasului - Vatican, Palatul Vaticanului


Portret de femeie – Florenta, Palatul Pitii

Schimbarea la fata - Vatican, Pinacoteca Vaticanului

Catedrala din Valencia

Fondata in secolul al XIII-lea pe locul unei moschei, neobisnuita Catedrala din Valencia include o serie de stiluri arhitecturale si comori artistice inedite - incluzand Sfantul Graal, cupa folosita la Cina cea de Taina! Chiar daca este doar o legenda, catedrala atrage in fiecare an nenumarati pelerini. Orasul Valencia este situat in apropiere de coasta de est a Spaniei, intr-o regiune fertila cunoscuta pentru livezile de portocali si plantatiile de orez.

Exteriorul catedralei este in cea mai mare parte gotic. Arcade neobisnuite orientate spre nord-est amintesc de Colosseum-ul roman. Intrarea dinspre nord, Puerta de los Apostoles, este bogat decorata cu sculpturi gotice si o fereastra sub forma de roza din secolul al XIV-lea, in timp de intrarea principala este in stil baroc.

Interiorul predominant gotic contine numeroase comori religioase si artistice. Printre atractiile turistice importante se numara doua picturi ale lui Goya aflate in capela San Francesco. Ferestrele sunt decorate cu foite subtiri de alabastru care filtreaza lumina soarelui puternic.

Turnul octogonal La Miguelete are 207 scari ce pot fi urcate pentru vederi spectaculoase asupra catedralei si a orasului.
Muzeul catedralei detine o colectie de picturi si un chivot de 2300 de kg din aur, argint si bijuterii donate de locuitorii orasului, in timp. Aceasta este purtat pe strazile Valenciei in zilele de sarbatoare.

Cea mai importanta comoara din catedrala este un potir cunoscut sub numele de Santo Caliz, declarat a fi celebru Sfantul Graal. Indiferent este sau nu adevarat, este cu siguranta un artefact intrigant. Este foarte vechi si a fost ascuns intr-o manastire din nordul Aragonului de-a lungul Evului Mediu, inspiand celebrele legende ale Sf. Graal. Acesta a fost adus in catedrala in 1437 si poate fi vazut intr-o capela intunecoasa, intr-o capela simpla din piatra, din coltul catedralei.