Intinse pe distante de 500 de kilometri patrati, desenele din desertul Nazca, din Peru, continua sa starneasca vii controverse. Realizate in urma cu aproape 2.000 de ani, desenele gigantice ale culturii Nazca, reprezentand forme ciudate de paianjeni, maimute, soparle sau pasari sunt considerate de multi un mesaj pentru civilizatii extraterestre.
“Liniile Nazca”, cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru. Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica.
Se crede despre ele ca au fost create de cultura Nazca intre anii 200 i.Hr. si 700 e.n.
Misterioase si enigmatice, desenele din Nazca au fost, la inceput, sursa multor speculatii exagerate. Cu timpul insa, teorii avizate au inceput sa vada lumina. Doctorul in matematica Maria Reiche, cea care si-a inchinat aproape toata viata cercetarii curioaselor desene peruane, a propus ipoteza conform careia
autorii lor stapaneau savant arta masuratorilor si a transpunerii lor pe teren la scara impozanta. Potrivit lui Reiche, care a si-a inceput cercetarile in 1946 pe baza insemnarilor lui Kosak, desenele fusesera executate printr-un procedeu destul de simplu. Liniile fusesera trasate pe pamantul de culoare galbuie cu ajutorul unui strat subtire de pietre inchise la culoare, autorii lor folosind o unitate de masura fixa.
La capatul multora dintre liniile drepte ale desenelor s-au gasit
gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10 metri, umplute cu pietre innegrite de foc. Impreuna cu reprezentarea unor obiecte plutitoare pe ceramica Nazca, toate au condus la ideea ca in aceste locuri s-ar fi putut aprinde focuri pentru a incalzi aerul dintr-un balon si a-l inalta.
Desigur, exista si propuneri mai excentrice menite sa explice formarea desenelor, Erich von Daniken, sustinator fervent al ideii existentei civilizatiilor extraterestre, fiind unul dintre emitentii lor de vaza. Acesta vede in Valle de Palpa un aerodrom al extraterestrilor, care ar fi dirijat din avion efectuarea desenelor sau le-ar fi realizat cu ajutorul razelor laser.
Ele ar fi servit drept repere de navigatie. Teoria este insa respinsa cu tarie de catre Maria Reiche, care nu poate accepta ca prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atat de primitiv, incat sa fi pus in acest scop pietre.
In anul 1972, ca urmare a
presupunerii ca desenele din Valle de Palpa reprezinta o harta astrala, cunoscutul astronom Gerald S. Hawkings s-a deplasat in Peru pentru a vedea daca printre desene existau semne care sa indice vreo legatura cu observatiile astronomice. Au fost identificate cateva linii calendaristice orientate spre punctele orizontului unde apunea Soarele in perioadele de solstitii prin anii 350 – 550 e.n., dar celor mai multe desene nu li s-a deslusit scopul. Unele ipoteze sustin ca desenele ar putea sta la baza unor funeralii ritualice speciale.
Polemicile au mers pana acolo, incat desenelor li s-a contestat chiar originalitatea. Au fost considerate imitatii primitive si imperfecte ale remarcabilei si enigmaticei culturi Marcahuasi. Este vorba despre o regiune a provinciei Huarochiri, din Peru, in apropiere de Lima, raionul Casta, unde, pe o suprafata de cativa kilometri patrati, se afla
cea mai spectaculoasa galerie de sculptura vazuta vreodata. La fel ca Mount Rushmore din SUA, cu busturile celor patru presedinti cioplite in munte, culmi intregi muntoase au fost aici transformate in sculpturi.
Nu se cunoaste cu exactitate nici astazi scopul formatiunilor din Nazca, iar ele continua sa ridice semne de intrebare referitoare la istorie si la evolutie, dar desenele peruane nu reprezinta totusi un fenomen izolat.
Locatii similare, care alimenteaza la fel de mult curiozitatea si au origini la fel de necunoscute, se gasesc in mai multe locuri pe suprafata Pamantului.In desertul chilian Tarapacaru s-au descoperit in 1968 desene asemanatoare, printre care si conturul, lung de o suta de metri, al unei siluete umane, construit din bucati de lava, pe o colina inalta de 200 metri.
Partea de rasarit a Americii de Nord gazduieste asa-numitele “moundy”, ridicaturi la suprafata pamantului, din lut sau piatra, de diferite forme si dimensiuni. La fel ca desenele din Nazca, au forma unor animale uriase, a caror forma poate fi observata numai din avion. Nu se stie de ce au aparut, insa ele reprezinta performanta uriasa de dislocare a sute de mii de metri cubi de pamant si piatra.
In Anglia intalnim calul lung de 111 metri din Uffington, cu o vechime de cel putin 2000 de ani si “Marele barbat din Wilmington”, de pe coasta muntelui Windover, care sunt tot atatea exemple de desene misterioase asemanatoare celor descoperite in Peru. Exemplele pot continua. O constatare interesanta, insa, este ca si in epoca moderna realizarea unor astfel de desene este foarte anevoioasa si presupune un sistem de semnalizare complex, cu stegulete, megafoane si teodoliti (instrumente optice complexe), ceea ce face cu atat mai bizara realizarea lor cu mii de ani in urma.
Desenele din desertul Nazca, Peru, America de Sud vin, deci, ca o ironie a vechimii, care, alaturi de fenomene asemanatoare, dandu-ne totul si de fapt nimic, ne sugereaza o evolutie nestiuta a civilizatiei umane, mult mai fragmentata si mai putin graduala decat se banuieste inca.
Sursa:
Portofino este un superb orasel de pe Riviera Ligurica dar si o faimoasa statiune din nord-vestul Italiei, pe tarmul Mediteranei, la poalele Apeninilor. Site-ul sau de promovare o considera a opta minune a lumii datorita pozitiei sale panoramice, un amfiteatru natural devenit legenda ca “Piateta cea mai faimoasa a lumii”. 
Portofino devine o destinatie preferata pentru mediile aristocratice si intelectuale din Germania si Marea Britanie inca din anii ‘60. Personaje celebre, adoratori ai stilului Dolce Vita, frecventau Portofino pentru apusurile sale superbe, petrecerile exclusiviste si panoramele de vis. Secolul XIX a fost perioada marilor schimbari dar nu numai pentru Portofino ci pentru intraga Europa. La sfarsitul acestui secol clasa de mijloc si aristocratia au inceput sa contribuie involuntar la emanciparea asezarii, prin construirea unor resedinte de vara.
Piata din Portofino este un adevarat simbol al orasului, ca si portul plin de yachturi luxoase, din apropiere. Aspectul multicolor al cladirilor care variaza de la galben pana la portocaliu sau chiar rosu, in combinatie cu arhitectura specifica dau nastere unui peisaj urban original.
In zona pietei se afla Biserica Sf. Martin din secolul al XII-lea. Deasupra portului, pe un deal din apropiere vegheaza de secole Castelul Brown, un exceptional monument de arhitectura medievala care a fost inclus in unele scurtmetraje de succes.
La nord de oras, pe varful unei coline ce domina golful Portofino, se afla manastirea medievala San Girolamo (sec.XIII) cu una din cele mai romantice gradini din Europa.
Un alt punct de atractie deosebit este si Statuia lui Hristos din Adancuri, scufundata sub apa in august 1954, intr-un mic golf, la o adancime de 17 metri. Scopul sau este de a proteja pescarii şi scafandrii dar si in memoria lui Duilio Marcante. Sculptata de Guido Galletti, aceasta il reprezinta pe Hristos care se uita in sus, spre cer, cu bratele deschise ca un semn de pace.
Statiunea este deseori asociata cu plaja Paraggi, situata la cateva minute de coasta dar si cu alte plaje celebre precum Camogli, Chiavari, Lavagna sau Sestri Levante.
