Fluviul subteran din Dobrogea

Dobrogea ascunde in adancuri poate cea mai de pret dintre comorile noastre. Un rezervor imens de apa, vechi de 90 de milioane de ani, cercetat in egala masura de hidrologii romani si bulgari.

Batranii vorbesc de el ca despre un fluviu subteran care traverseaza judetul Constanta cu un debit care l-ar depasi cu mult pe cel al Dunarii. Autoritarile confirma ca exista, dar nu intra prea mult in detalii.
Desi poate fi sursa noastra de apa in timpuri negre.

Comuna Silistea, judetul Constanta. E seceta crunta, iar in mintea satenilor apare iar fluviul de sub pamant, despre care vorbeau bunicii lor. Ar putea fi al patrulea brat al Dunarii, pierdut sub nisipul Dobrogei, asa cum banuia Herodot in antichitate.

Inca din anii '60, hidrologii au incercat sa lamureasca, prin foraje experimentale, care sunt calitatea si cantitatea apelor subterane din Dobrogea. Ultimul proiect a durat 24 de luni si s-a desfasurat impreuna cu cercetatori bulgari. Astazi se stie cat este legenda si cat adevar.

Dobrogea are nu unul, ci doua rezervoare imense de apa subterana. Unul in nord, care merge pana la 100 de metri in adancime. Altul in sud, format in Jurassic. Vine dinspre Bulgaria, unde acopera 200 de kilometri, iar la noi mai sunt inca 80.

O parte din apa formata la 600-700 de metri sub sol curge spre vest, in zona Giurgiu, alta se disipa treptat spre Mare.

O mica parte din depozitul vechi de 90 de milioane de ani alimenteaza 48 de localitati din judetul Constanta. Apa neclorinata, fara nitriti, cu un echilibru perfect de calciu, magneziu si fier. Dar se poate oare mai mult?

In ultimii 20 de ani reteaua de irigatii din Dobrogea a fost lasata in paragina sau furata bucata cu bucata de hoti. In astfel de perioade de seceta, apa de adancime ar putea fi varianta salvatoare. Doar ca cercetatorii spun ca ar fi o miscare strategica total gresita.

''Trebuie prezervate pentru generatiile viitoare. Nu se evapora, sunt ape legate de componenta rocilor", spune Rodica Macale, cercetator stiintific.

Adica, odata inceputa extractia, echilibrul se rupe. O alegere aproape imposibila. Salvam agricultura sau pastram asul din maneca, in conditiile unei deja anuntate crize de apa la nivel planetar?

Sursa:

Pe urmele martirilor din Dobrogea

Un articol special, semnat de Silviu Despa

Am avut fericita ocazie sa merg si eu impreuna cu poetul Ioan Alexandru in anii dictaturii pe urmele martirilor crestini din tinutul Dobrogei atat de bogat in marturii arheologice.

Am urmarit pe vechea harta romana a acestui tinut cele trei drumuri romane care strabat teritoriul dobrogean. Drumul de-a lungul fluviului , drumul pe mijloc si drumul de-a lungul marii.

Ioan era inzestrat cu textele si documentele celor trei spiritualitati ce au poposit pe aceste tinuturi: romanitatea, lumea veche greaca si cea ebraica. Am intrat in acest taram cu gandul lui Cicero:

“Un popor care nu-si cunoaste trecutul nu are nici un viitor.”

Am parcurs toate aceste drumuri prafuite printre valurile de dealuri incremenite de veacuri ale Dobrogei. Am ajuns la Histria, Tomis, Basarabi, Pestera Sf. Andrei, Dinogetia, Noviadunum, Niculitel.

Am descoperit printre semnele timpului sacralitatea lumii vechi a acestui tinut. Am vazut sanctuarul inchinat Dumnezeului celui Mare (Teos Megas) din muzeul de la Tomis. In fata acestui altar Ioan Alexandru ne-a evocat evlavia pagana facand analogia cu altarul din Areopag de care a vorbit Sf. Pavel inchinat si el aceluiasi Teos Megas. Ioan banuia ca acest altar l-a inspirat si pe Lucian Blaga cand s-a referit in filosofia sa la Marele Anonim. In fata acestor pietre de altar Ioan in discursul sau a facut legatura cu altarul lui Avram inchinat si el aceluiasi Dumnezeu Mare inainte de revelatia lui Iahve. Apoi a revenit in discursul sau la importanta crestinismului in aceste tinuturi care devine incununarea si biruinta lumilor vechi lasate in negura istoriei :

„Crestinismul a avut de biruit frumusetea si sacralitatea lumii vechi. Toate acestea s-au dus. Crestinismul a ramas.“

Am mers la recenta descoperire de atunci a martirionului de la Niculitel, catacomba pre constantiniana, care a iesit la iveala in 1971 datorita ploilor si copiilor care se jucau in pamantul ud. Aici Ioan ne-a interpretat teologic si filologic inscriptiile precum si simbolistica sanctuarului care avea forma octogonala( reprezentand ziua a opta a Invierii Domnului).

Cupola de deasupra acestui spatiu misterios are forma bazilicilor bizantine de mai tarziu. Referitor la textul grec inscriptionat pe piatra gasita langa altar: „ihor martiron”, a facut urmatoarea interpretare:

“Acest cuvant grecesc „ihor” se explica foarte greu. Etimologic s-a spus ca este limfa sangelui, este insasi esenta vietii, este gena spirituala si biologica. Trebuie sa fie cum spune Apostolul Pavel, locul de intalnire a sufletului si a duhului, la inchietura dintre suflet si duh.

Noi asistam la acest martirologiu la intrepatrunderea tau-lui (crucii) Hristosului inviat in semintia barbara. In aceasta semintie a noastra a Europei…(Acest comentariu se refera la aceea cruce pre constantiniana, cum a numit-o Ioan, care este inscriptionata in lista numelor martirilor, avand forma literei grecesti tau cu piciorul vertical care la un moment dat se ramifica precum o radacina in trei componente )

Inscriptia numelelor Zotic, Atalos, Calatic si Filip de pe perete, care au proveniente etnice diferita, ne indica universalitatea spiritualitatii crestine ale acelor vremi de persecutie preconstantiniene din Imperiul Roman…”

Ioan Alexandru a descris semnificatia celor trei cruci in forma de tau ( litera greceasca) din sanctuar reamintind prin simbolistica lor istoria mantuirii:
„Primul tau este acela care strabate numele martirilor inscriptionate pe perete, al carui picior are trei ramificatii, semnificand sangele lui Hristos care iriga, precum raurile paradisiace, intregul cosmos.
Aceasta cruce ne aminteste de Vinerea Mare cand Mantuitorul a fost rastignit.

Al doilea Tau este altarul de piatra propriu zis (O masa de piatra sustinuta pe un picior de piatra) pe care au fost gasite moastele, a carui prezenta ne aduce aminte de Sambata Mare a asezarii Domnului in mormant.

Al treilea Tau care este despicat si seamana izbitor cu intrarea din grota mormantului Domnului. Este format din lespezile care formeaza intrarea sau mai bine spus iesirea din martirion. Acest al treilea Tau reprezinta mormantul gol, Duminica Invierii Domnului.”

Aceasta interpretare simbolica sta la baza intregii spiritualitati crestine rasaritene care a mocnit inca din perioada persecutiilor pre constantiniene in aceste cuptoare de spiritualitate descoperite in adancurile pamantului Dobrogean.

Am fost si in cripta martirilor de la radacinile orasului Tomis, in ceas de seara, unde-si doarme somnul de veac Ovidiu, intaiul poet al culturii romane. Aici ne-am amintit de Eminescu care si-a dorit mormantul la marginea marii ascultand “Lumina Lina” aprinsa de sangele martirilor crestini care s-au nevoit si si-au dat viata din iubire. Tomisul are cei mai multi martiri. Are o existenta de peste 1000 de ani cu perioada greaca , cea greco-romana si perioada bizantina crestina proto-romana. Potrivit traditiei in acest loc a propovaduit prima oara Evanghelia Sf. Apostol Andrei. Tomisul a fost si este centrul vietii spirituale din Dobrogea pentru ca in secolul patru a devenit mitropolie subordonata direct Constantinopolului care avea in jurisdictia sa alte patrusprezece episcopii.

Ioan Alexandru a explicat acolo importanta genealogiei spirituale a unui popor facand analogie cu cea fundamentala a lui Iisus Hristos din Evanghelia dupa Matei dar si cele din Vechiul Testament. Tot aici sunt marturii inestimabile care aduc dovada intemeierii crestinismul romanesc si formarii poporul roman prin latinitatea sa.

In fata catedralei ortodoxe Sf. Petru si Pavel, stravechiul scaun episcopal, Ioan a descris scenele frescelor printre care si biruinta episcopilor Bretaniu si Teotim impotriva imparatului arian si respectiv a capeteniei hunilor. Aceasta a facut-o pentru a intelegerea noul val de sfintenie care a urmat celui de martiraj din primele veacuri:

“Bretaniu se opune Imparatului care avea o orientare spirituala gresita. Teotim se opune paganilor. Amandoi ne pricinuind varsare de sange nici de o parte , nici de alta. Este o noua forma de existenta a crestinismului.

A incetat asadar perioada prigonirilor si a inceput uriasa lupta cu puterile nevazute:
„Dusmanul nostru nu este sangele si carnea ci puterile nevazute ale veacului acestuia.“

Aceste biruinte ale marturiei lui Hristos, nu prilejuiesc varsare de sange ci sunt determinate de intelepciunea si superioritatea spiritului.

Dupa primul val de martiri apare al doilea val de sfinti. Sangele alb, sangele sfinteniei care curge in viata de sfintenie si nevointe.

Odata cu deslegarea bisericii de catre Constantin cel Mare incep sa apara ascetii, incep sa apara manastirile, incep sa apara sfintii. Incepe o alta forma de marturisire prin abstinenta si intelepciune.

Teotim nu se mai lasa injunghiat ci prin puterea rugaciunii il opreste pe barbar sa il omoare. Aceasta este a doua fata a Dobrogei. Al doilea val de spiritualitate, cel datorat oamenilor carismatici, oamenilor invatati, carturarilor care stapaneau cateva limbi.

De la Tomis a plecat Dionisie cel Mic, care duce la Roma propunerea de adoptare a calendarului crestin spunand:
„Incepatura mantuirii noastre este Hristos si nu se cuvine sa numaram timpul dupa un tiran ci dupa Hristos.“

Asadar in acest tinut al raurilor care se strang laolalta si se revarsa in mare, in acest tinut al martirilor apare si omul acesta, parintele erei crestine, dupa care se numara anii pana astazi. Calendarul a fost adoptat intai la Roma, apoi in Franta, Anglia si toata Europa.

Altul este Ioan Casian intemeietor al monahismului occidental care face drum de la izvoarele monahismului egiptean catre institutiile cenobitice, transportand astfel experienta rasariteana prin limba latina in apus. Tot acestor calugari dobrogeni li se datoreaza si celebra formula teopasita:

„Unul din Sfanta Treime a suferit cu trupul.“

Am revenit la semnele marturiei crestine din primul val, lasate in vechile cetati romane ale Dinogetiei . Martirologiul heronimian pomeneste pe 15 mai si 1 octombrie pe cei noua martiri crestini care au murit din iubire si mila intr-o lume barbara setoasa de sange. Oasele lor stau la temelia Bisericii inca din secolul trei pe aceste meleaguri. Ioan Alexandru a explica pe ruinele bazilicii paleocrestine din Dinoghetia, motivatia si semnificatia actelor martirice din secolul trei de pe aceste meleaguri, de la gurile de varsare ale Dunarii:

„Martirii sunt pretuiti pentru mesajul iubirii care-l aduc, nu pentru eroismul lor. Eroi au fost destui in lumea veche care au omorat fara mila. Martirii nu au omorat pe nimeni. Ei au avut o mila uriasa fata de salbaticia oamenilor, fiind ca niste miei care au plans la Dumnezeu cu lacrimi de sange ca sa inceteze odata barbaria din lumea aceasta ”

In drumurile noastre am ajuns langa bratul Sf. Gheorge pe la 20 km de Tulcea la vechea cetate pagana Halmidis unde se spune ca au fost sfintii Epictat si Action. Aici spune martirologiul, un tanar bogat s-a deslipit de bogatia trecatoare si s-a lipit de cea netrecatoare data lumii prin jertfa lui Iisus Hristos. Am descoperit odata cu aceste minunate vestigii arheologice si “poarta de intrare in limba romana” cum a numit Ioan acele prime inscrisuri in piatra cu referire la Hristos si Dumnezeu din Biserica Crestina a primului mileniu din Basarabi de pe dealul de creta de la Multfatlar.

Aceste inscrisuri au fost mai intai descoperite de cercetatorul orientalist Constantin Daniel care a descifrat cateva cuvinte in limba romana de acum 1000 de ani pastrate in scrierea runica in aceasta pestera.

Am mai descoperit in intunecata pestera, la lumina lumanarii, cel mai vechi si auster colind de craciun desenat in piatra (steau , raza si pruncul) precum si semnele jertfei si invierii lui Iisus lasate in calcar.

La sfarsitul calatorie noastre pe urmele martirilor crestini am ajuns la pestera sf. Andrei apostolul ramas in memoria colectiva a localnicilor ca fiind cel care a crestinat aceste tinuturi.

A consemnat Silviu Despa
Sursa: http://renasterea.wordpress.com/category/pe-urmele-martirilor-din-dobrogea/

Pestera Sf Andrei – Prima biserica crestina de la noi

Intrebati care ar fi cel mai indicat obiectiv turistic de la care s-ar putea incepe promovarea turismului in Romania, multi intelepti afirma ca ar fi bine sa mergem la origini.
Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin.

Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea "Pestera Sfantului Apostol Andrei". La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural.
Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, a ajuns pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. A gasit gazduire in grota venerata astazi de crestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei". Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi "cel dintai chemat" al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este "casa" despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.

La aproximativ 200 de metri de pestera, pe un alt versant al muntelui, se observa si astazi urmele vechilor chilii sapate in stanca, unde traditia spune ca ar fi locuit ucenicii apostolului. In afara de aceste dovezi ale prezentei Sfantului Andrei aici, nu departe de pestera, se mai vad si astazi urmele celor noua izvoare despre care vorbea Ion Dinu, ale caror ape formau paraul Cuzgun ("Porumbel", in turca veche, o evidenta aluzie la primul botez savarsit aici), in care au fost botezati primii crestini de pe aceste meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au cazut in genunchi apostolului, dupa o predica, si care "s-au mirat foarte, si dand toate saracilor, au ramas cu apostolul, care i-a hirotonit preoti si au trait multi ani in pesterile lor". In imediata lor apropiere se mai afla un izvor, numit "Eminescu", amenajat in amintirea poetului national.

Dupa lungi perioade de pustiire, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, pestera sfanta s-a aratat in vis avocatului Jean (Ion) Dinu, un om al locului. Asa a fost regasit primul altar crestin de la noi.

In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, Pestera Sfantului Andrei a devenit un reper important pe harta crestina a Dobrogei. Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait apostolul. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare. Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfanta a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.
Sursa:
Foto:

Cheile Dobrogei – important teren arheologic

Chiar nimeni nu face poze la Cheile Dobrogei doar de dragul acestei arte, a fotografiei? Toti vor bani pentru ele?............Mare pacat cand pasiunea se transforma in afacere!

Va invit deci pe toti in aceste locuri si sa-mi scrieti daca merita sau nu sa le fotografiati!

Consider ca imaginea in miscarea este mult mai graitoare insa:

Cheile Dobrogei se afla pe versantul drept al vaii Casimcea, in judetul Constanta, la aproximativ 45 km NV de Constanta. Sunt declarate rezervatie complexa si, teoretic, catarararea este interzisa in zona.

Incepand cu localitatea Mihail Kogalniceanu, unde se gaseste si aeroportul international cu acelasi nume, de-a lungul soselei pana in loc alitatea Casimcea, se desfasoara frumoasele Chei ale Dobrogei, cu rezervatii care impresioneaza prin varietatea vegetatiei si faunei.

Localitatea Targusor adaposteste rezervatia „Gura Dobrogei", un obiectiv important din punct de vedere geologic, biologic si speologic. Peisajele sunt de o frumusete rara - santuri naturale si chei brazdeaza malurile abrupte ale vaii, pesteri sapate in calcar, precum „La Adam” si „Pestera Liliecilor” cu specii de plante deosebite, dar si descoperiri arheologice importante.
Rezervatia este formata din calcare din perioada jurasicului, aici gasindu-se o fauna si o flora de interes deosebit. Calcarele cheilor, reprezinta niste ramasite de atoli, ceea ce justifica forma semirotunda a peretilor. Peretii sunt orientati est/vest si nu au o inaltime mai mare de 40m.

Alaturi de frumusetile naturale, zona este presarata si cu numeroase urme arheologice, in special cele gasite in pesterile presarate de-a lungul Cheilor Dobrogei – resturi de unelte, vanat si chiar urme osteologice ale tipului de oameni care populau aceasta zona in epoca preistorica.

Acces : numai auto pe ruta Harsova sau Constanta (depinde de directia de mers) - Kogalniceanu spre localitatea Targusor(12Km). La jumatatea satului este indicator dreapta, spre Pantelimon. Dupa ~8Km pe camp, apare indicatorul cu "rezervatia Cheile Dobrogei" si drumul incepe sa coboare spre chei.
Perioada ideala : aprilie – iunie, septembrie – noiembrie

Surse:
http://www.comeinromania.com/