Am avut fericita ocazie sa merg si eu impreuna cu poetul Ioan Alexandru in anii dictaturii pe urmele martirilor crestini din tinutul Dobrogei atat de bogat in marturii arheologice. Am urmarit pe vechea harta romana a acestui tinut cele trei drumuri romane care strabat teritoriul dobrogean. Drumul de-a lungul fluviului , drumul pe mijloc si drumul de-a lungul marii.
Ioan era inzestrat cu textele si documentele celor trei spiritualitati ce au poposit pe aceste tinuturi: romanitatea, lumea veche greaca si cea ebraica. Am intrat in acest taram cu gandul lui Cicero:
“Un popor care nu-si cunoaste trecutul nu are nici un viitor.”
Am parcurs toate aceste drumuri prafuite printre valurile de dealuri incremenite de veacuri ale Dobrogei. Am ajuns la Histria, Tomis, Basarabi, Pestera Sf. Andrei, Dinogetia, Noviadunum, Niculitel.
Am descoperit printre semnele timpului sacralitatea lumii vechi a acestui tinut. Am vazut sanctuarul inchinat Dumnezeului celui Mare (Teos Megas) din muzeul de la Tomis. In fata acestui altar Ioan Alexandru ne-a evocat evlavia pagana facand analogia cu altarul din Areopag de care a vorbit Sf. Pavel inchinat si el aceluiasi Teos Megas. Ioan banuia ca acest altar l-a inspirat si pe Lucian Blaga cand s-a referit in filosofia sa la Marele Anonim. In fata acestor pietre de altar Ioan in discursul sau a facut legatura cu altarul lui Avram inchinat si el aceluiasi Dumnezeu Mare inainte de revelatia lui Iahve. Apoi a revenit in discursul sau la importanta crestinismului in aceste tinuturi care devine incununarea si biruinta lumilor vechi lasate in negura istoriei :
„Crestinismul a avut de biruit frumusetea si sacralitatea lumii vechi. Toate acestea s-au dus. Crestinismul a ramas.“
Am mers la recenta descoperire de atunci a martirionului de la Niculitel, catacomba pre constantiniana, care a iesit la iveala in 1971 datorita ploilor si copiilor care se jucau in pamantul ud. Aici Ioan ne-a interpretat teologic si filologic inscriptiile precum si simbolistica sanctuarului care avea forma octogonala( reprezentand ziua a opta a Invierii Domnului).
Cupola de deasupra acestui spatiu misterios are forma bazilicilor bizantine de mai tarziu. Referitor la textul grec inscriptionat pe piatra gasita langa altar: „ihor martiron”, a facut urmatoarea interpretare:
“Acest cuvant grecesc „ihor” se explica foarte greu. Etimologic s-a spus ca este limfa sangelui, este insasi esenta vietii, este gena spirituala si biologica. Trebuie sa fie cum spune Apostolul Pavel, locul de intalnire a sufletului si a duhului, la inchietura dintre suflet si duh.
Noi asistam la acest martirologiu la intrepatrunderea tau-lui (crucii) Hristosului inviat in semintia barbara. In aceasta semintie a noastra a Europei…(Acest comentariu se refera la aceea cruce pre constantiniana, cum a numit-o Ioan, care este inscriptionata in lista numelor martirilor, avand forma literei grecesti tau cu piciorul vertical care la un moment dat se ramifica precum o radacina in trei componente )
Inscriptia numelelor Zotic, Atalos, Calatic si Filip de pe perete, care au proveniente etnice diferita, ne indica universalitatea spiritualitatii crestine ale acelor vremi de persecutie preconstantiniene din Imperiul Roman…”
Ioan Alexandru a descris semnificatia celor trei cruci in forma de tau ( litera greceasca) din sanctuar reamintind prin simbolistica lor istoria mantuirii:
„Primul tau este acela care strabate numele martirilor inscriptionate pe perete, al carui picior are trei ramificatii, semnificand sangele lui Hristos care iriga, precum raurile paradisiace, intregul cosmos.
Aceasta cruce ne aminteste de Vinerea Mare cand Mantuitorul a fost rastignit.
Al doilea Tau este altarul de piatra propriu zis (O masa de piatra sustinuta pe un picior de piatra) pe care au fost gasite moastele, a carui prezenta ne aduce aminte de Sambata Mare a asezarii Domnului in mormant.
Al treilea Tau care este despicat si seamana izbitor cu intrarea din grota mormantului Domnului. Este format din lespezile care formeaza intrarea sau mai bine spus iesirea din martirion. Acest al treilea Tau reprezinta mormantul gol, Duminica Invierii Domnului.”
Aceasta interpretare simbolica sta la baza intregii spiritualitati crestine rasaritene care a mocnit inca din perioada persecutiilor pre constantiniene in aceste cuptoare de spiritualitate descoperite in adancurile pamantului Dobrogean.
Am fost si in cripta martirilor de la radacinile orasului Tomis, in ceas de seara, unde-si doarme somnul de veac Ovidiu, intaiul poet al culturii romane. Aici ne-am amintit de Eminescu care si-a dorit mormantul la marginea marii ascultand “Lumina Lina” aprinsa de sangele martirilor crestini care s-au nevoit si si-au dat viata din iubire. Tomisul are cei mai multi martiri. Are o existenta de peste 1000 de ani cu perioada greaca , cea greco-romana si perioada bizantina crestina proto-romana. Potrivit traditiei in acest loc a propovaduit prima oara Evanghelia Sf. Apostol Andrei. Tomisul a fost si este centrul vietii spirituale din Dobrogea pentru ca in secolul patru a devenit mitropolie subordonata direct Constantinopolului care avea in jurisdictia sa alte patrusprezece episcopii.
Ioan Alexandru a explicat acolo importanta genealogiei spirituale a unui popor facand analogie cu cea fundamentala a lui Iisus Hristos din Evanghelia dupa Matei dar si cele din Vechiul Testament. Tot aici sunt marturii inestimabile care aduc dovada intemeierii crestinismul romanesc si formarii poporul roman prin latinitatea sa.
In fata catedralei ortodoxe Sf. Petru si Pavel, stravechiul scaun episcopal, Ioan a descris scenele frescelor printre care si biruinta episcopilor Bretaniu si Teotim impotriva imparatului arian si respectiv a capeteniei hunilor. Aceasta a facut-o pentru a intelegerea noul val de sfintenie care a urmat celui de martiraj din primele veacuri:
“Bretaniu se opune Imparatului care avea o orientare spirituala gresita. Teotim se opune paganilor. Amandoi ne pricinuind varsare de sange nici de o parte , nici de alta. Este o noua forma de existenta a crestinismului.
A incetat asadar perioada prigonirilor si a inceput uriasa lupta cu puterile nevazute:
„Dusmanul nostru nu este sangele si carnea ci puterile nevazute ale veacului acestuia.“
Aceste biruinte ale marturiei lui Hristos, nu prilejuiesc varsare de sange ci sunt determinate de intelepciunea si superioritatea spiritului.
Dupa primul val de martiri apare al doilea val de sfinti. Sangele alb, sangele sfinteniei care curge in viata de sfintenie si nevointe.
Odata cu deslegarea bisericii de catre Constantin cel Mare incep sa apara ascetii, incep sa apara manastirile, incep sa apara sfintii. Incepe o alta forma de marturisire prin abstinenta si intelepciune.
Teotim nu se mai lasa injunghiat ci prin puterea rugaciunii il opreste pe barbar sa il omoare. Aceasta este a doua fata a Dobrogei. Al doilea val de spiritualitate, cel datorat oamenilor carismatici, oamenilor invatati, carturarilor care stapaneau cateva limbi.
De la Tomis a plecat Dionisie cel Mic, care duce la Roma propunerea de adoptare a calendarului crestin spunand:
„Incepatura mantuirii noastre este Hristos si nu se cuvine sa numaram timpul dupa un tiran ci dupa Hristos.“
Asadar in acest tinut al raurilor care se strang laolalta si se revarsa in mare, in acest tinut al martirilor apare si omul acesta, parintele erei crestine, dupa care se numara anii pana astazi. Calendarul a fost adoptat intai la Roma, apoi in Franta, Anglia si toata Europa.
Altul este Ioan Casian intemeietor al monahismului occidental care face drum de la izvoarele monahismului egiptean catre institutiile cenobitice, transportand astfel experienta rasariteana prin limba latina in apus. Tot acestor calugari dobrogeni li se datoreaza si celebra formula teopasita:
„Unul din Sfanta Treime a suferit cu trupul.“
Am revenit la semnele marturiei crestine din primul val, lasate in vechile cetati romane ale Dinogetiei . Martirologiul heronimian pomeneste pe 15 mai si 1 octombrie pe cei noua martiri crestini care au murit din iubire si mila intr-o lume barbara setoasa de sange. Oasele lor stau la temelia Bisericii inca din secolul trei pe aceste meleaguri. Ioan Alexandru a explica pe ruinele bazilicii paleocrestine din Dinoghetia, motivatia si semnificatia actelor martirice din secolul trei de pe aceste meleaguri, de la gurile de varsare ale Dunarii:
„Martirii sunt pretuiti pentru mesajul iubirii care-l aduc, nu pentru eroismul lor. Eroi au fost destui in lumea veche care au omorat fara mila. Martirii nu au omorat pe nimeni. Ei au avut o mila uriasa fata de salbaticia oamenilor, fiind ca niste miei care au plans la Dumnezeu cu lacrimi de sange ca sa inceteze odata barbaria din lumea aceasta ”
In drumurile noastre am ajuns langa bratul Sf. Gheorge pe la 20 km de Tulcea la vechea cetate pagana Halmidis unde se spune ca au fost sfintii Epictat si Action. Aici spune martirologiul, un tanar bogat s-a deslipit de bogatia trecatoare si s-a lipit de cea netrecatoare data lumii prin jertfa lui Iisus Hristos. Am descoperit odata cu aceste minunate vestigii arheologice si “poarta de intrare in limba romana” cum a numit Ioan acele prime inscrisuri in piatra cu referire la Hristos si Dumnezeu din Biserica Crestina a primului mileniu din Basarabi de pe dealul de creta de la Multfatlar.
Aceste inscrisuri au fost mai intai descoperite de cercetatorul orientalist Constantin Daniel care a descifrat cateva cuvinte in limba romana de acum 1000 de ani pastrate in scrierea runica in aceasta pestera.
Am mai descoperit in intunecata pestera, la lumina lumanarii, cel mai vechi si auster colind de craciun desenat in piatra (steau , raza si pruncul) precum si semnele jertfei si invierii lui Iisus lasate in calcar.
La sfarsitul calatorie noastre pe urmele martirilor crestini am ajuns la pestera sf. Andrei apostolul ramas in memoria colectiva a localnicilor ca fiind cel care a crestinat aceste tinuturi.
A consemnat Silviu Despa
Sursa: http://renasterea.wordpress.com/category/pe-urmele-martirilor-din-dobrogea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu