luni, 4 iulie 2011

Monastir, Tunisia – De la medieval la modern

Monastir, botezat astfel dupa termenul frantuzesc "monastere" - manastire, este, poate, zona turistica in care s-a investit cel mai mult din partea guvernului tunisian. Asta poate si ca urmare a faptului ca primul presedinte al Tunisiei, Habib Bourguiba, s-a nascut si a fost inmormantat la Monastir. Indiferent, insa, de motivele care au atras investitiile masive din aceasta zona a Tunisiei, cei care au avut numai de castigat au fost turistii, iar numarul lor, care creste de la an la an, confirma rasplata investitiilor facute.

Obiectivul principal al asezarii, pe langa hotelurile moderne si plajele absolut superbe, il reprezinta manastirea ridicata in anul 797 de catre un ordin islamic, cu scopul de a apara asezarea de atacurile triburilor nomade, a vaselor pirateresti si a dromoanelor bizantine. Astazi, pe aceeasi coasta pe care s-au dat sute de batalii, poti savura o cafea in stil maur, alaturi de o narghilea, sau poti sa inoti in apele extrem de curate si de limpezi ale Mediteranei. Nimic nu a fost precupetit pentru confortul turistilor astfel ca, poti simti pe pielea ta, fara nicio exagerare si la preturi neasteptat de mici, de celebrul lux oriental.

In plus, de la Monastir, asa cum se intampla si din majoritatea celorlalte statiuni tunisiene, poti alege excursii de doua zile in Sahara si poti alege sa iti petreci o noapte in desert, in cort, alaturi de berberi. Vinul va este oferit de gazde si este nelimitat. La toate acestea se adauga si programele africane, in care veti fi delectati de trupe profesioniste de dansuri traditionale tunisiene si zuluse.

Sursa: http://travel.descopera.ro/

Hammamet – Saint Tropez-ul Tunisiei

Putine locuri pot rivaliza cu riviera franceza si celebrul Saint Tropez... Si totusi, tunisienii sustin raspicat ca Hammamet este noul Saint Tropez si chiar mai mult decat atat. Iar in ce priveste realismul unei asemenea afirmatii, ei bine, majoritatea celor care au vizitat Tunisia si Hammamet tind sa se dea dreptate localnicilor. O viata de noapte spectaculoasa, inot in apele Mediteranei in miez de noapte, apusuri si rasarituri de-a dreptul superbe, pescari africani intinzandu-si plasele in zori de zi, restaurante care servesc fructe proaspete de mare si delicatesele bucatariei tunisiene chiar la malul marii, plaje ideale pentru cei romantici, totul intr-un ambient demn de povestile Seherezadei.

Nu va lasati pacaliti de aparenta unui loc scump si exclusivist. Tunisia, de cele mai multe ori, ofera pachete turistice mai ieftine chiar decat un sejur similar pe litoralul romanesc. Fiti siguri ca nu aveti absolut nimic de pierdut. In fond, impactul cu o cultura atat de diferita de cea europeana poate fi acel ingredient secret care sa va transforme concediul intr-o experienta memorabila.

Sursa: http://travel.descopera.ro/

Sousse, Tunisia – Perla regiunii Sahel

Sousse este poate orasul care exprima cel mai bine spiritul turismului african. Ape albastre, nisip alb, palmieri, pescari care isi arunca navoadele in valurile Mediteranei inca de la primele ore ale diminetii, bazaruri aglomerate in care poti gasi absolut orice iti doresti, negustori abili in negocieri, dar gata sa lase din pret astfel incat clientul sa fie multumit, cladiri moderne ce se imbina cu stilul traditional al monumentelor si locuintelor stravechi, moschei, catacombe antice, farul medieval Khalef, totul strajuit de impunatoare citadela Ribat, ridicata in secolele VIII-IX d.Hr., edificiu ce domina prin grandoare intreaga asezare.

Sousse a fost numit, pe drept cuvant, Perla regiunii Saleh (regiune ce se intinde intre Susaf si Fax), si asta pentru ca, oricat ati cauta, nu veti gasi o destinatie tunisiana care sa va ofere la fel de mult pe cat o face orasul situat la 140 de kilometri de capitala Tunis. Vizitatorii avizi de istorie gasesc la Susah "porti" catre intregul trecut al regiunii, de la primii navigatori fenicieni si pana la colonistii francezi. In plus, catacombele antice, tunelurile lungi de peste 5 kilometri, galeriile subterane ce adapostesc morminte din secolele II-V, stravechile turnuri de aparare, Marea Moschee fortificata ridicata in anul 884 precum si muzeele ce adapostesc mozaicuri feniciene nu fac decat sa intregeasca imaginea unui trecut impunator.

Iar pentru cei care doresc sa isi petreaca un concediu linistit, alaturi de familie, pe malul marii, Sousse este, iarasi, o destinatie ideala. Dezvoltarea turistica fara precedent a regiunii vorbeste de la sine despre calitatea plajelor, unele dintre cele mai frumoase de pe intreaga coasta nord-africana, despre cea a serviciilor turistice din zona sau a peisajelor idilice pe care le ofera aceasta zona a Tunisiei.

Sursa: http://travel.descopera.ro/

vineri, 1 iulie 2011

Transfagarasanul – Drumul din nori

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Romania, Transfagarasanul, leaga regiunea istorica a Munteniei cu Transilvania. Are o lungime de 151 de kilometri, incepand din comuna Bascov (judetul Arges) si terminandu-se in dreptul comunei Cartisoara (judetul Sibiu).

Drumul este construit peste Muntii Fagaras, cel mai inalt lant muntos din Romania iar in apropierea tunelului de langa Lacul Balea, ajunge la altitudinea de 2042 m.Transfagarasanul este situat pe locul al doilea ca altitudine in Romania dupa soseaua Transalpina (DN67C) cu 2145 m din Muntii Parang, dar aceasta insa nu este asfaltata in totalitate.


Transfagarasanul trece peste 830 podete, 27 viaducte; pentru constructia lui a fost necesar sa fie dislocate mai multe milioane de tone de roca; pentru aceasta s-au folosit de exemplu: 6520 tone de dinamita, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Balea si multe alte materiale de constructii. Printre obiectivele turistice regasite de-a lungul acestuia putem enumera Lacul si Barajul Vidraru, Cetatea Poienari, Lacul glaciar Balea si Cascada Balea. Intre Capra si Balea Lac se afla cel mai mare tunel din tara ( 887m ), care strabate muntele Paltinul.

Adrenalina datorata numeroaselor serpentine, asimetria locului si peisajele care iti taie respiratia fac din Transfagarasan cel mai frumos drum rutier din Romania si unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa.


Spa Suisse in Milano - Sparty Concept

Sparty! Spa Suisse, evadarea din cotidian, in inima orasului Milano!
In celebrul Patrulater Milanez, centrul modei europene, intre Via Monte Napoleone si Piazza San Babila, la cativa pasi de Teatro della Scala si de Dom, a fost inaugurat un spatiu de relaxare complex.

Spa Suisse a gasit localizarea perfecta, in interiorul hotelului Boscolo Exedra Milano, o cladire in stilul unui palazzo italian veritabil, primul hotel de lux din Milano care a creat o armonie perfecta intre arta, moda si design.
Spa-ul ofera o gama completa de tratamente, un spatiu ideal pentru socializare (te-ai fi gandit?) sau, pur si simplu, pentru relaxare. Este mai mult decat un Spa, un loc de intalnire sau un loc in care sa te simti rasfatat, in fata unui pahar de sampanie, a unui cocktail energizant sau bucurandu-te de masajul facut de un terapeut specialist.

Sparty reprezinta o noua tendinta prin care se doreste sa se extinda conceptul de party. Astfel, centrele Spa devin noul sediu al divertismentului. Asa ca, abandoneaza tocurile, costumul office si tinutele rigide si lasa-te inspirat de libertatea oferita de un decor cald, de rafinamentul locului, de frumusetea minimalista a luxului suprem si savureaza bauturi fine si delicatese sau relaxeaza-te cu un masaj.

A fi glamour inseamna, mai nou, o pereche de papuci comozi, un pareo sau o tunica de bumbac indian si sa petreci momente unice de relaxare alaturi de cei mai buni prieteni, glumind sau ascultand muzica ambientala.
Articol scris de mine pentru Travel Splendid

Eden Spa Belek – Cel mai premiat spa din Turcia

Un vis intr-un paradis futuristic

Pentru mine, aceasta descoperire a fost incredibila. Stiai ca aici se afla cea mai mare piscina din lume?
Acest spa este unul dintre cele mai premiate centre wellness din lume.....Iti poti imagina de ce? Citeste mai departe.

Adam & Eve, unul dintre cele mai atractive si vibrante paradisuri terestre, unde confortul depaseste orice limite imaginabile, un spatiu unde reflexia soarelui in transparente de cristal creeaza o lumina speciala ce lesne poate deveni simbol al puritatii, o armonie perfecta de alb si negru, ce ofera oaspetilor sai un mediu unde pot experimenta “puritatea” spirituala, prin abordari complexe, extraordinare, departe de agitatia vietii cotidiene.

Eden Spa ofera servicii speciale pentru clientii sai, intr-un spatiu privat de 5.500 m patrati, echipat cu cele mai moderne tehnologii si antrenori personali, un centru fitness de 500 de m patrati, piscina lunga de 65 de m, cu jacuzzi si spatii de hidroterapie, bai turcesti de 265 m patrati, doua saune pentru uz privat, cabinet de aromoterapie, saune finlandeze si rusesti.

Adam & Eve gazduieste cea mai mare piscina din lume, cu un design excelent si un aspect futuristic. Exista optiuni suplimentare, precum: mai multe piscine interioare, o piscina olimpica si piscine de diferite dimensiuni pentru copii.
Toate tipurile de masaj – masaj suedez, reflexoterapie, aromoterapie, masaj cu pietre vulcanice, shiatsu sau thai, care purifica mintea si spiritul, relaxeaza si incarca bateriile oricui.

Ayurveda este o filozofie de viata de origine indiana, cu o traditie de peste 5.000 de ani. Este o modalitate de implinire si evolutie individuala, ce acopera toate domeniile de existenta. Este singura varianta de medicina alternativa care intentioneaza sa restabileasca echilibrul dintre corp, spirit si minte. Cuvantul se poate traduce prin “stiinta vietii”. In lumea actuala, Ayurveda este o poarta deschisa spre fericire si pace, un mod de trezire a corpului, spiritului si mintii din amorteala rutinei.

Masajul Ayurveda este unul holistic. In aplicarea acestui masaj, energia necesara corpului fizic este furnizata astfel incat organismul sa se refaca, in timp ce mintea se calmeaza si se relaxeaza.
Toate energia negativa, acumulata in organism dispare, iar tensiunea asupra musculaturii scade.
Poti alege dintre diferitele tehnici de masaj ayurvedic precum: Shirodhara, Abhyanga, Shiroabhyanga sau Mandara.

Dintre tratamentele corporale cred ca nu as rezista terapiei Chocolate Dream, care revitalizeaza organismul, hidrateaza, dar, in afara de aceasta, creeaza sentimentul de pace si fericire prin cresterea endorfinelor din organism.
Barbatii inteleg in acest loc conceptul de „rege al lumii”. Tipuri de tratamente speciale pentru barbati, precum: tratamente anti-age, hidratante si energizante, sunt disponibile in acest loc exclusivist.

Dar Eden Spa iti poate oferi mult mai mult.
Alpha Relaxation Bed este o terapie prin sunet si lumina. Un tip de terapie care presupune ca, in timp ce te relaxezi pe muzica special pregatita pentru tine, sa simti vibratiile muzicii si caldura luminii in tot corpul.
Articol scris de mine pentru Travel Splendid

Santiago de Compostela – patrimoniu al umanitatii

Anne Marie a scris acest articol pentru toti cei care cred ca ezoterismul in sfera vacantelor se confunda cu pelerinajele. Desigur, viziunea noastra este mult mai ampla dar lasam spatiu de interpretare fiecaruia. Pana la urma este vorba despre doua pasiuni - vacantele si ezoterismul - reunite pe acest blog. Si nu, nu suntem agentie de turism si nu avem nici un interes in promovarea anumitor subiecte.

Despre Santiago de Compostela, fascinantul oras si capitala a Galiciei, exista numeroase legende si povesti. Este cunoscut indeosebi datorita celui mai lung si mai interesant drum de pelerinaj al evului mediu, el camino de Santiago – declarat patrimoniu al umanitatii de catre UNESCO.

O legenda spune ca, in anul 830, o lumina orbitoare, asemeni unei comete, i-ar fi indicat unui taran, pe nume Pelayo, locul unde erau ingropate ramasitele pamantesti ale Sfantului Apostol Iacob. De aici si numele orasului, Santiago insemnand in spaniola Sfantul Iacob, in timp ce Compostela provine din latinescul Campus stellae adica camp cu stele.

Incepand cu sec. al XII-lea, cand a fost construita Catedrala, Santiago a devenit un loc celebru de pelerinaj in lumea catolica, al doilea dupa Roma. Mii de pelerini, printre care si Sf. Francisc de Assisi, Papa Ioan Paul al II-lea si Shirley MacLaine, au urmat celebrul „El Camino de Santiago”. Acesta masoara aproximativ 900 de km (din Franta pana la Santiago) si dureaza circa 30 de zile (la o medie de 30 km parcursi pe zi). Pentru cine vrea sa primeasca certificatul oficial de pelerinaj („Compostela”) este necesara parcurgerea a cel putin 100 km pe jos (sau 200 km pe bicicleta). O retea de adaposturi si refugii ofera cazare gratuita, iar stampilele pe certificatul de pelerin atesta parcurgerea integrala a rutei de pelerinaj.

Catedrala Santiago de Compostela a fost construita intre anii 1075 si 1211, fiind cea mai mare biserica din peninsula Iberica. Distrusa si reconstruita de mai multe ori, se remarca in special prin fatada baroca care este orientata spre Plaza do Obradorio, ce are in componenta un veritabil varf al artei romanice medievale, Portico de Gloria. Interiorul pastreaza forma originala in stil romanic, inspirand pelerinului venit din departari o atmosfera sobra, dar linistita.