Din punct de vedere turistic Madagascarul poate fi comparat doar cu fascinantele insule Galapagos. Aceasta limba de pamant din Oceanul Indian (care are o suprafata dubla fata de cea a Romaniei) este o destinatie exclusivista, extrem de tentanta si incredibil de provocatoare.
Madagascarul, aceasta “alta lume” este pentru multi doar un vis. Pentru altii, insula din Oceanul Indian reprezinta un refugiu, un mic paradis, iar pentru cei care isi permit sa calatoreasca oricand si oriunde Madagascarul este un reper al salabticiei, frumusetii si diversitatii.
Salbaticie, particularitati si posibilitati
Prin relief, flora si fauna, Madagascarul se deosebeste de orice alt pamant al planetei. De aceea multi specialisti, cercetatori dar si simpli turisti i-au daruit acestei insule titulatura de “cel mai mic continent al lumii”. Aproximativ 80% din speciile de plante si animale prezente pe aceasta fascinanta insula sunt unice iar clima si indelungata izolare fata de factorul uman au transformat acest tinut intr-un veritabil laborator al evolutiei – o situatie asemanatoare cu cea intalnita in Galapagos.
Cu siguranta aceste atuuri plaseaza Madagascarul in topul destinatiilor perfecte pentru o experienta de tip safari. Intreaga insula este practic o mare rezervatie iar cea mai mare parte a turistilor care viziteaza Madagascarul sunt indragostiti de salbaticia acestei tari, de nenumaratele specii de animale care nu au inca “deprinderea” fricii de om, de bogatia vegetatiei si de amabilitatea, duiosia si generozitatea localnicilor.
Spre deosebire de tarile continentului african unde “safari” inseamna jeepuri, elicoptere si masuri de securitate pentru ca teribilele animale salbatice sa nu iti poata face rau, Madagascarul este tara ce trebuie descoperita “la pas”. Chiar daca distantele lungi se parcurg, normal, cu ajutorul autovehiculelor, safariul este de obicei facut perpedes. Aici nu exista serpi sau reptile veninoase, animalele nu ataca, nu devin agresive iar cu ajutorul unui ghid, a unei calauze “inchiriate” o asemena excursie in jungla insulara poate deveni cea mai fascinanta si sublima experienta de viata.
In natura, turistul poate admira specii existente doar aici. Lemurienii si fossele sunt mamifere unice in lume iar peste 90% din broastele testoase care traiesc aici… nu pot fi gasite altundeva pe planeta.
Atractii si recomandari
Exista sase parcuri nationale, rezervatii si arii protejate in Madagascar. Toate sunt de un real interes turistic. In afara de viata salbatica, de natura, pasari, animale si vegetatie, Madagascarul se mandreste cu 6000 de kilometri de coasta, cu o capitala fascinanta – Antananarivo si cu o viata rurala socanta pentru un turist mult prea modern.
Madagascarul nu trebuie privit ca o destinatie turistica obisnuita. Este insa locul perfect pentru aventurieri, pentru cei care vor sa experimenteze senzatii si moduri de viata sau de perceptie cu totul si cu totul noi. Astfel, printre posibilitatile de petrecere a timpului liber in Madagascar se afla safariul, catararea, scufundarile, plimbarile lungi prin jungla sau prin orasele mari, raftingul si sporturile extreme, precum si experienta contactului direct cu o populatie aproape primitiva dar extrem de frumoasa, calda si primitoare.
Poporul malgas, foarte omogen, este extrem de fascinant. Au orgini afro-asiatice si legaturi puternice cu pamantul, viata rurala, natura si agricultura. Mai putin de 20%din populatia Madagascarului face parte din mediul urban. Satele sunt extrem de multe iar frumusetea lor impresioneaza orice turist.
Antananarivo, orasul -capitala al Madagascarului este situat in centrul insulei, la o altitudine ce il face destul de greu accesibil – 1600 de metri. Cel mai mare oras al Madagascarului este si centrul cultural, religios, administrativ si economic al Republicii. Are o populatie de 800.000 de locuitori si cateva atractii turistice mai putin conventionale. Fondat in secolul al XVII-lea orasul este cunoscut astazi printre localnici sub numele prescurtat de Tana in timp ce francezii ii spun inca Tananarive. Printre atractiile locale se afla celor doua forturi construite la capatul de est si respectiv de vest ale orasului, Palatul Rova – construit in secolul al XIX-lea ca resedinta a dinastiei Merina, Muzeul de Istorie, Gradina Zoologica si, desigur, piata Zoma – a doua ca marime din lume dupa cea din Beijing.
Recomandari: Madagascarul nu este o tara accesibila – nici ca pret nici ca distante. Exista curse aeriene directe din Franta dar preturile unui sejur depasesc lejer 2000 de euro. Chiar si asa, inainte de a pleca la drum este recomandata o documentare detaliata si riguroasa precum si rezervari sau contacte stabilite din timp. Cea mai buna perioada pentru vizitarea acestei tari este din aprilie pana in noiembrie – in restul anului se instaleaza sezonul umed – cu multe furtuni si ploi.
Preluare: Kudika.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu