Mont-Saint-Michel, Normandia

Le Mont-Saint-Michel este o stanca granitica (78 m inaltime) in Golful Saint-Malo (NV Frantei) din Marea Manecii, unde se manifesta cel mai reprezentativ fenomen de flux si reflux: in timpul fluxului este insula, comunicatia cu teritoriul continental fiind intrerupta, iar in timpul refluxului devine peninsula, o limba de nisip iesind de sub ape.

Minune a Occidentului, asezata la limita dintre Bretania si Normandia, aceasta mica insula de granit are perimetrul de 900 de metri.

Mareele, in zona Muntelui Saint-Michel, sunt deosebit de spectaculoase, printre cele mai puternice din Europa, avand amplitudinea de pana la 15 metri. La echinoctii, in timpul refluxului, marea se retrage pana la cincisprezece, chiar optsprezece kilometri, iar fluxul este printre cele mai inalte din lume. Este un spectacol impresionant si de neuitat al naturii!

Stanca este ocupata de un sat (41 locuitori) si o manastire fortificata (ridicata incepand cu secolul al VIII-lea, pana prin secolele al XII-lea - al XIV-lea). A jucat un rol important in istoria Frantei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze in timpul „Razboiului de 100 de ani”. In prezent, constituie unul din locurile cele mai vizitate din Franta, (cu 3.200.000 de vizitatori anual). O sosea pietruita asigura, in ultima vreme, legatura permanenta cu tarmul Bretaniei.

Iata ce scria poetul Victor Hugo, cu putin inainte de moarte: „Muntele Saint-Michel este pentru Franta ceea ce Marea Piramida este pentru Egipt. Trebuie sa-l protejam de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint-Michel sa ramana o insula. Trebuie protejata cu orice pret aceasta dubla opera a naturii si a artei”.

Din anul 1979, Mont Saint-Michel se afla pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Sursa: wikipedia.ro

Fascinatia Marocului

Indiferent din ce directie ajungi in aceasta tara, Marocul nu este Africa. Daca vii dinspre Europa, ai senzatia ca ai poposit pe un cu totul alt continent decat cel negru, obiceiurile, credintele, arhitectura si uneori chiar relieful ducandu-te cu gandul la Orientul Apropiat. Dimpotriva, daca vii dinspre Africa Sahariana, ai senzatia ca patrunzi in paradisul european.

Interesant in Maroc este contrastul culorilor, aromelor, mirosurilor dar si marea diversitate de culori cu care Marocul isi primeste vizitatorii. De la verdele muntilor din nord – Rif –, la portocaliul dunelor de la Erg Chebby, de la oceanul albastru-verzui ce insoteste coasta de 2.000 de kilometri a Saharei Occidentale, la crestele vesnic inzapezite ale Muntilor Atlas – totul este culoare, articulata de prezenta celor doua populatii care coexista in aceasta tara desertica. Pe de o parte – arabii, cuceritori ai tinuturilor de coasta, aducatori de cultura si civilizatie si buni comercianti, care au legat si leaga Africa Neagra de Orient.


Pe de alta parte – impinsi spre interior de arabi –, berberii, care si-au pastrat vie limba, obiceiurile si traditiile vreme de milenii. Din fuziunea acestor populatii cu maurii, care au stapanit Peninsula Iberica vreme de mai multe sute de ani, a rezultat o civilizatie exotica, uneori cruda si brutala, dar cel mai adesea de un mare rafinament si de un gust artistic desavarsit.

Majoritatea oraselor mari ale Marocului, cu Casablanca si Rabat in frunte, poarta amprenta anilor de protectorat francez: in vecinatatea medinei medievale (medina, ca substantiv comun, inseamna, in araba, oras; astazi, termenul denumeste zonele vechi ale oraselor arabe, delimitate de restul prin ziduri puternice) au fost construite cartiere moderne – villes nouvelles –, cu cladiri aratoase, in care multi europeni au ales sa se retraga dupa pensionare.
Numeroase orase de pe coasta gazduiesc, in interiorul zidurilor construite in urma cu sase secole de catre colonistii spanioli si portughezi, cartiere cu arhitectura alba, maura. Este cazul exoticei medine Asilah – unde ritualul de pictare in alb a zidurilor atrage anual milioane de turisti si unde stradutele medievale inguste il poarta pe calator spre ruinele zidului portughez, ca sa admire apusul.

Moderna, dar la fel de exotica medina a Essaouirrei, turistii ajung venind in special dinspre Marakesh. La Essaouirra, totul devine culoare pura: de la de mirodeniile si colorantii naturali, la miile de feluri de papuci lucrati de catre pielarii din Muntii Anti-Atlas, de la stralucirea vesmintelor orientale, la tonurile blande ale esentelor de lemn pretios ce impodobesc palatele maure.

La nord, in muntii Rif-ului, se afla o alta localitate speciala: Chefchaouen. Veche asezare medievala, dispusa in trepte pe colinele cultivate de mii de ani cu canabis, Chefchaouen-ul le ofera vizitatorilor un spectacol unic: strazile stramte si labirintice sunt aproape in intregime pictate in albastru. Aici timpul s-a oprit in loc, iar localnicii sunt imbracati in traditionalele jalaba – un fel de robe lungi cu gluga, care aduc pe undeva cu costumatia cavalerilor Jedi din seria Razboiul Stelelor.

In partea de rasarit a tarii, la granita cu Algeria, se ridica unele dintre cele mai frumoase dune din Sahara. Minunate pensiuni in stil casbah – case fortificate construite din pamant – primesc anual milioane de turisti, veniti sa savureze mancarurile si sa se impartaseasca din simplitatea vietii berberilor.

Nici cel mai performant aparat de fotografiat nu poate retine frumusetea culorilor pe care le ia desertul la apus. Intorsi, obositi, la pensiunea noastra, dupa coborarea dunelor pe spinarea unor dromaderi, nu ne ramane decat sa mancam o tadjina sau un cus-cus traditional si sa ascultam muzica berbera, ce bate, dintr-o sumedenie de tobe, ritmul nisipului.

Sursa: http://www.descopera.ro

Ljubljana, mica Venetie din Balcani

Ljubljana, capitala Sloveniei este una dintre cele mai frumoase si atragatoare din spatiul ex-iugoslav si rivalizeaza cu alte orase de top din Europa.

Desi este una dintre cele mai mici tari din Europa, Slovenia este un taram incantator. Calatorul descopera aici, laolalta, franturi din Bavaria, Riviera Mediteraneana, Dunare, Venetia si Balcani. Slovenia reprezinta un loc aparte, pe care ajungi sa-l indragesti doar daca ai ocazia sa-l vizitezi.

Slovenia reprezinta inca, pentru multi romani, un taram prea putin cunoscut, dar odata ajunsi aici cu siguranta nu veti regreta o vacanta. Slovenia a facut parte din fosta mare Republica Iugoslavia, dar si-a cucerit independenta in 1991. Datorita faptului ca se invecineaza cu Italia, Austria, Ungaria si Croatia, a inceput relativ usor sa se dezvolte fara a fi influentata de ostilitatea evenimentelor politice din jur. In 2004 a aderat la Uniunea Europeana, iar din ianuarie acest an euro a devenit moneda nationala.

Asezat strategic la doua ore de mers cu masina de Venetia si trei de Viena, Ljubljana, capitala Sloveniei, este un oras foarte frumos si in aceeasi masura linistit, care imbina cu distinctie stilul baroc cu cel modern.

Situat de-a lungul raului Ljubljanca, orasul este renumit prin centrul vechi, sau prin varfurile gemene ale Catedralei, care la randu-i gazduieste impresionante fresce. Orasul se bucura mai mereu de foarte multi turisti veniti din toate colturile pamantului. Centrul vechi este bine sa fie strabatut la pas, pentru a nu pierde un drum de-a dreptul incantator. In ciuda faptului ca este un oras european de marime medie, isi pastreaza caracterul prietenos al unui oras mic, avand in acelasi timp toate caracteristicile unei metropole. Aici, in punctul de intalnire al culturilor estice, vechiul se intrepatrunde armonios cu noul. Ljubljana este un oras cultural, care gazduieste multe teatre, muzee si galerii si se poate mandri cu una dintre cele mai vechi filarmonici din lume. Este un oras in care au loc numeroase concerte si diferite evenimente.

O plimbare pe marginea raului Ljubljanca te relaxeaza total. Tavernele situate pe ambele parti ale raului te imbie sa le calci pragul. Daca te lasi dus de stradutele inguste te trezesti in fata Catedralei, unul dintre simbolurile zonei. Panorama vazuta din varful Catedralei iti ofera imagini de neuitat. Pentru ca stiu sa-si vanda marfa, cum se spune, gazdele nu te lasa sa pleci pana nu vizionezi un filmulet cu istoria Sloveniei.

Pentru ca are o suprafata mica (20.273 km2), Slovenia se poate strabate foarte usor cu masina in orice directie, autostrazile fiind impecabile, fiind montate indicatoare pentru toate rutele posibile. Nu ratati Postojna, o localitate aflata la vreo 80 de km de capitala Ljubljana. Ai zice ca esti la Breaza, peisajul din zona fiind mirific. Gazdele, primitoare si bine pregatite pentru orice turist: nu mica ne-a fost mirarea cand, in galerii, o casierita ne ofera, pe langa tichetul de intrare, si un pliant in limba romana cu prezentarea pesterii.


Ne-au incantat:
- Pestera Postojna (situata la o ora de mers cu masina de Ljubljana)
- Castelul Predjama (situat la o ora de mers cu masina)
- Muzeul lacului Cerknica, la doua ore

- Statiunile de schi. Cea mai mare parte a Alpilor Iulieni se afla in Parcul National Triglav. Renumita statiune Bled este situata la marginea parcului. Bled este considerata un adevarat paradis turistic cu numeroase posibilitati de recreere. Bohinj este punctul de plecare pentru numeroase drumetii montane; lacul Bohinj si Bohinjska Bistrica sunt un paradis pentru iubitorii de activitati acvatice. In imprejurimi exista partii de schi si trasee pentru schiorii cross-country, de asemenea facilitati pentru ciclism montan, parapanta, alpinism sportiv etc. In localitatea Planica din apropiere, la adapostul muntilor inalti de doua mii de metri, cei mai buni sportivi la saritura cu schiurile intra in competitie in fiecare an. Orasele din valea Sota, valea raului de smarald, Kobarid, Tolmin ii atrag pe cei care cauta liniste, dar si pe iubitorii de adrenalina. Aici sunt posibilitati de a practica numeroase sporturi acvatice. Puteti de asemenea cunoaste aceasta vale prin sporturi ca parapanta, planorismul sau ciclismul montan.

- Mediterana. Coasta slovena are o lungime de 46,6 kilometri. Centrul istoric al orasului Koper este considerat unul din cele mai pitoresti locuri din zona de nord a peninsulei Istria. Orasele Piran, Izola si Koper, situate de-a lungul litoralului, atrag turistii prin aerul lor medieval.Intregul oras Piran, un vechi port la mare, este protejat ca monument cultural si istoric si si-a pastrat aspectul medieval cu strazi inguste si case compacte, care se ridica in trepte dinspre campie spre dealuri, dand intregii zone o atmosfera tipic mediteraneana.

- Pohorje se intinde pe o suprafata de aproximativ 1.000 de kilometri patrati si este acoperit de paduri de conifere, in anumite zone s-au dezvoltat centre de schi (Areh, Rogla, Kope) si alte zone din Pohorje ofera trasee montane intinse pentru excursionisti si iubitorii de ciclism si calarie.

- Maribor, cu aproape 115.000 de locuitori, este considerat al doilea oras din Slovenia. Aici sunt viile cele mai vechi din lume, care cresc pe langa raul Drava de mai mult de patru secole. De-a lungul raului Drava se afla Lent, un oras pitoresc si plin de viata, faimos pentru Festivalul multicultural din Lent. Viile intinse, care incep de la marginea orasului pana peste dealurile Maribor, se intrepatrund cu peste 50 kilometri de drumuri ale vinului. Pe aceste drumuri se afla magazine de vinuri si ferme turistice.


Sursa: www.adevarul.ro/

Cazinoul din Monte Carlo – salvarea unui stat(ut)

Una dintre cladirile care m-a impresionat foarte mult in primul meu circuit prin Europa a fost Cazinoul din Monte Carlo, capitala Principatului Monaco.

La mai putin de 1.500 de kilometri de Romania, asezat pe un tinut stancos, dar scaldat de apele calde ale Mediteranei, Monaco poate fi catalogat drept una dintre cele mai invidiate locatii din lume, in principal datorita iscusintei cu care a stiut sa-si valorifice pozitia geografica. Dar nu numai peisajul si-a pus pecetea asupra atractivitatii acestuia; fiind cunoscut drept paradis fiscal, Monaco a devenit cu timpul o Mecca a majoritatii oamenilor ce detin sume considerabile de bani, dornici sa profite de regimul relaxat de impozitare sau / si de divertisment.

Dar legenda micului principat Monaco (a doilea cel mai mic stat din lume, dupa Vatican) nu ar fi completa daca nu am aduce in discutie „inclinarea” spre jocurile de noroc. Privind in urma, jocurile de noroc par a fi schimbat istoria acestui loc, deoarece la mijlocul secolului al XIX-lea independenta statului a fost grav amenintata de datoriile pe care le avea la vecinii sai: Franta, Spania si Italia.

Dar in anul 1857, cand nimeni nu mai vedea o alta rezolvare decat disolutia, printul Carol al III-lea a introdus jocurile de noroc, acordand facilitati patronilor si reduceri de impozite castigatorilor. Un alt moment important consemnat de istorie a fost interzicerea cazinourilor din Germania in anul 1872, cand a avut loc o migratie masiva a investitorilor si a jucatorilor impatimiti spre Monte Carlo, transformand capitala Principatului Monaco in cel mai renumit oras al Europei. De numele printului Carol al III-lea este legata si constructia celebrului Monte Carlo Casino, edificiu devenit cu timpul emblema principatului si totodata principalul punct de atractie turistica.

Asadar, cazinoul din Monte Carlo a inceput sa prinda contur in anul 1858 avand la baza planurile celebrului arhitect Charles Garnier, lucrarile de constructie desfasurandu-se in paralel cu gasirea de solutii pentru a-i asigura rentabilitatea si succesul. Inca de la infiintare, cazinoul a fost un adevarat magnet pentru oamenii de afaceri si aristocratii din toata lumea, pentru ca arhitectura superba, luxul si opulenta par a descrie cel mai bine atmosfera de acolo, Monte Carlo fiind considerat de multi drept cel mai frumos edificiu care gazduieste jocuri de noroc din lume. Il puteti vizita si voi contra sumei de 10 euro – macar in calitate de turisti – intrand in coplesitoarea atmosfera a saloanelor de jocuri, in ansamblul de sali cu admirabile picturi alegorice, sculpturi si vitralii colorate, pentru a simti emanatia de stil si clasa.

Pragul sau a fost trecut de-a lungul timpului de membri ai familiilor regale din toata lumea, de staruri hollywoodiene, de tot felul de persoane care pot fi incluse fara dificultate, in categoria "bogati si faimosi", dar ce este intr-adevar de apreciat este maniera in care au reusit sa pastreze traditia si sa-si fidelizeze jucatorii, in contextul in care dinamica afacerilor a cunoscut o evolutie spectaculoasa. Si, ca in orice cazinou, nu trebuie sa fii miliardar ca sa poti da lovitura!

Istoria castigurilor fabuloase la Monte Carlo Casino incepe cu Joseph Jagger care in 1873, prin metode la granita dintre tehnic si ocult, a castigat peste 325.000 de dolari. Un alt eveniment cu rezonanta pentru industria de gen este legat de numele lui Charles Wells, care in aprilie 1891 a plecat la Monte Carlo cu suma de 4.000 de dolari si a reusit ca pe parcursul a 11 ore de joc sa inchida banca de 12 ori, castigand 23 din cele 30 de mize jucate. In luna noiembrie s-a intors pentru a castiga pe parcursul a trei zile un milion de franci. Explicatia lui a fost una foarte simpla: sistemul Martingale si…foarte mult noroc!

Cazinoul este sursa a peste 25 % din venitul anual al principatului (care se bucura acum de rangul de cea mai costisitoare locatie din Europa in ceea ce priveste tranzactiile imobiliare).

Dar Monte Carlo nu este faimos doar pentru jocurile de noroc; el este deosebit de apreciat de turistii din toata lumea pentru minunatele sale edificii, spatii verzi, locuri de destindere si nu in ultimul rand pentru festivalurile si competitiile sportive care se desfasoara acolo.

Dar, indiferent de motivul pentru care alegem Monte Carlo, visul fiecaruia dintre noi este de a ne contopi cu legenda, ce poate fi traita prin prisma unei unice si atotcuprinzatoare experiente: cea de a castiga!

Sursa: http://www.rjn.ro

Mircea Eliade despre Romania

Eliade, ca orice geniu, este mereu actual. Extrase din interviul acordat unei reviste.

Cred in destinul neamului romanesc. Un neam care a dovedit uriase puteri de creatie, in toate nivelurile realitatii, nu poate naufragia la periferia istoriei, intr-o democratie balcanizata si intr-o catastrofa civila.

Putine neamuri europene au fost inzestrate de Dumnezeu cu atatea virtuti ca neamul romanesc. Unitatea lingvistica este aproape un miracol (limba romana este singura limba romanica fara dialecte). Romanii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creatie spirituala a neamului nostru sta marturie in folclor, in arta populara, in sensibilitatea religioasa.

Un neam harazit cu atatea virtuti – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fara sa-si fi implinit marea sa misiune istorica? Poate neamul romanesc sa-si sfarseasca viata in cea mai trista descompunere pe care-ar cunoaste-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfartecat de straini, demoralizat, tradat, vandut pentru citeva sute de milioane de lei? Oricat de mare ar fi vina parintilor nostri, pedeapsa ar fi prea neinduplecata. Nu pot crede ca neamul romanesc a rezistat o mie de ani cu arma in mana, ca sa piara ca un las, astazi, imbatat de vorbe si alcool, imbecilizat de mizerie si paralizat de tradare.

Cred in aceasta biruinta pentru ca, inainte de toate, cred in biruinta duhului crestin. O miscare izvorata si alimentata de spiritualitatea crestina, o revolutie spirituala care lupta in primul rand impotriva pacatului si nevredniciei – nu este o miscare politica. Ea este o revolutie crestina. Cuvantul Mintuitorului a fost inteles si trait in felurite chipuri, de catre toate neamurile crestine, de-a lungul istoriei. Dar niciodata un neam intreg n-a trait o revolutie crestina cu toata fiinta sa; niciodata cuvantul Mantuitorului n-a fost inteles ca o revolutie a fortelor sufletesti impotriva pacatelor si slabiciunilor carnii; niciodata un neam intreg nu si-a ales ca ideal de viata calugaria si ca mireasa moartea.

In timp ce toate revolutiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de catre o clasa sociala sau de catre un om, noua revolutie are drept tinta suprema: mantuirea neamului, impacarea neamului romanesc cu Dumnezeu. De aceea sensul revolutiei se deosebeste de tot ceea ce s-a facut pana astazi in istorie, si biruinta va aduce dupa sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Romanie vrednica, demna si puternica – ci va crea un om nou, corespunzator unui nou tip de viata europeana.

Omul nou nu s-a nascut niciodata dintr-o miscare politica – ci intotdeauna dintr-o revolutie spirituala, dintr-o vasta prefacere launtrica. Asa s- a nascut omul nou al Crestinismului, al Renasterii etc., dintr-un desavarsit primat al spiritului impotriva temporalului, dintr-o biruinta a duhului impotriva carnii. Omul nou se naste printr-o adevarata traire si fructificare a libertatii.

Cred in biruinta revolutiei pentru ca eu cred in libertate, in puterea sufletului impotriva determinismului biologic si economic. Cei care vin in revolutie vin pentru ca se simt liberi. Instinctele de conservare, lasitatile care zac in sufletul fiecaruia, frica – toate acestea sunt infrante. Revolutionarul nu mai e robul determinismului si al instinctelor biologice. El stie ca “n-are nici un interes”, ca “n-are nimic de castigat”, integrandu- se in fenomen. Dimpotriva, stie ca va fi lovit in interesele lui, ca viata va fi mai grea, ca poate va intra in temnite, sau poate va da piept chiar cu moartea. Toate “interesele” si instinctele acestea, care “determina” viata fiecarui om, sunt infrante prin marele gest de libertate al aderarii la Revolutie. Se poate spune, fara urma de paradox, ca singurii oameni care cunosc si traiesc libertatea sunt astazi, in Romania, revolutionarii.

Cei care nu cunosc Schimbarea, ca si cei care lupta impotriva ei, continua sa vorbeasca despre “dictatura” si se mira ca tinerii intelectuali adera cu atata spontaneitate la un curent in care “personalitatea” este strivita si libertatea suprimata.

Am avut prilejul sa ma ocup altadata de subita admiratie a oamenilor nostri politici pentru “personalitate”, de teama lor ca in Romania nu se vor mai putea ridica “personalitatile”. Ii intrebam atunci cate “personalitati” a creat regimul libertatii lor. Unde sunt? Care sunt? Si mai intrebam ce au facut politicienii nostri pentru oamenii cu adevarata “personalitate”, care au iesit la lumina prin munca, geniul sau talentul lor, si au fost osanditi la o viata de mediocritate si jertfa. Ce au facut politicienii nostri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotrus, un Camil Petrescu, un Perpessicius si altii?

Ce-au facut politicienii pentru generatia tanara de carturari, artisti, tehnicieni si ganditori? Care este tanarul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic si l-a pus la locul pe care-l merita, i-a dat putinta sa-si fructifice inteligenta sau talentul pentru binele obstesc? Eu stiu ca au fost “descoperiti” o suma de afaceristi precoci, secretari “inteligenti” si lichele domestice, cu care s-au “intinerit” cadrele partidelor.

Apologetii acestia de ultima ora ai “personalitatii” sunt tot atat de ridiculi pe cat sunt de ipocriti. Le aminteam cu alt prilej ca in cele mai disciplinate si mai severe ordine calugaresti catolice s-au putut inalta totusi destule personalitati. Un Thomas din Aquino nu seamana cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle.

Personalitatea creste si rodeste pretutindeni, si cu cat e mai severa disciplina, cu atat “personalitatea” se defineste mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”. Disciplina creste si promoveaza personalitatile – pentru ca orice act de ascultare poate fi un act de comanda asupra ta insuti, asupra instinctelor sau anarhiei tale launtrrice. Actul de ascultare iti da tie comanda asupra bestiei din tine, asupra vietii biologice care incearca sa te mentina in evaziv, in comoditate, in caldicel. Disciplina te intareste pe tine, iti faureste peronalitatea. De aceea cavalerii medievali si feudali au fost atat de liberi si de darji; pentru ca jurasera credinta (fides, trust, treve) unui sef…

Cred in biruinta Romaniei pentru ca eu cred in dragoste. Dragostea singura preface bestia in om, inlocuind instinctele in libertate. Dilige et quod vis fac, spunea Fericitul Augustin: “iubeste si fa ce vrei!”. Cel care iubeste cu adevarat e liber. Dar dragostea transfigureaza pe om si libertatea pe care si-o dobandeste insul iubind nu va stanjeni pe nimeni, nu va face sa sufere pe nimeni.

Cred in destinul neamului nostru; cred in revolutia crestina a omului nou; cred in libertate, in personalitate si in dragoste. De aceea cred intr-o Romanie mandra si puternica, intr-un stil nou de viata, care va transforma in valori spirituale de universala circulatie bogatiile sufletului romanesc….

[Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2]

Aurul si argintul Romaniei

Aurul pare sa fie primul metal cunoscut cu vreo 20.000 de ani in urma, cuprul cu 10.000 de ani, fierul si bronzul cu 8.500 de ani. Aurul si cuprul au fost cunoscute de egipteni cu 12.000 ani i.Hr., iar in Europa se intrebuintau cu 4.000 ani i.Hr. in circuitul industrial, dupa aur si cupru, au fost atrase fierul, plumbul, zincul, mercurul, s.a. Chinezii foloseau aurul cu 25 de secole i.chr., pentru baterea monedelor. Babilonienii, Fenicienii, Grecii, Romanii si toata Lumea Veche cunosteau si foloseau aurul, fapt dovedit prin scrierile si obiectele ramase din aceste perioade. Cunoasterea si folosirea aurului de om se explica prin proprietatile lui. Este inalterabil, gasindu-se in natura, in stare nativa, fiind usor de recunoscut.

Argintul in natura se gaseste in stransa legatura au aurul. Aurul nativ din cele mai multe zacaminte aurifere este in realitate, un aliaj natural – solutie solida – de aur si argint. Odata cu identificarea si intrebuintarea aurului de catre om, a fost cunoscut si argintul. Fiind aliat cu aurul, a fost obtinut in stare metalica, mai tarziu ca aurul, dar inaintea cuprului.

La noi in tara, exceptand unele concentratii aurifere de mai mica importanta, care in buna parte au si fost exploatate, se remarca doua regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare si regiunea Muntilor Metaliferi.

In sudul Muntilor Apuseni, intre vaile Muresului, a Crisului Alb si Ariesului, se afla Muntii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localitatile Caraci, Baia de Aries, Zlatna si Sacaramb, cu o suprafata de 2.500 km2. Pe acest teritoriu se gasesc unele din cele mai insemnate zacaminte auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din tara si chiar din Europa (Ex. Rosia Montana). Poligonul aurifer al Muntilor Apuseni este cea mai veche si mai renumita regiune aurifera din Europa. Principalele zacaminte auro-argentifere din Muntii Metaliferi se afla in grupul minier Brad (Musariu, Bradisor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hartagani, Caraciu), grupul minier Baita-Troita-Magura (Baita Craciunesti, Troita -Trestia -Toplita - Magura), grupul minier Sacaramb-Hondol, grupul minier Zlatna (Stanija, Almas, Hanes, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Botes), grupul minier Rosia Montana si Baia de Aries.

Zacamintele de la Sacaramb si Baia de Aries se remarca prin prezenta mai multor tipuri paragenetice: cuarturi aurifere, arseno-pirita, sulfuri complexe, tetraedrit, hesit si altait. Sacarambitul, un mineral rar intalnit, descoperit pentru prima data in lume la Sacaramb, in anul 1745, de unde si-a luat numele, impreuna cu Silvanitul, descoperit la Baia de Aries, au dus faima acestor zacaminte in tara si strainatate.

Argintul se gaseste mai rar, sub forma nativa. De cele mai multe ori apare combinat cu sulful, mai ales cu sulfurile de plumb, cupru, antimoniu si arsen. Argintul nativ apare sub forma de filamente capilare, sau fibre si in placi subtiri.

Corpurile minerale se prezinta sub forma de filoane, volburi, stockuri, concentratii metasomatice, impregnatii si retele filoniene. in general, filoanele sunt bine individualizate, alteori insa ele formeaza adevarate retele, cum sunt la Sacaramb, Musariu-Brad, sau Rosia Montana. Aurul Muntilor Metaliferi s-a extras timp de milenii. Aceasta bogatie a fost ravnita de-alungul istoriei de numeroase popoare dornice de imbogatire. Baiesii aurari au trudit in subteran din tinerete, cu speranta de a gasi un filon, sau cuiburi cu aur nativ, care sa le faca viata mai usoara, mai buna si fericita. Cu toate ca locuiau pe o imensa bogatie, motii Apusenilor, aurarii, traiau in lipsuri si saracie.

Semnificative sunt versurile: „Muntii nostrii aur poarta / Noi cersim din poarta-n poarta”, sau „Motul pleaca la tara, nu pentru ca n-are ce manca, ci pentru ca n-are dupa ce bea apa”. O buna parte a aurului Muntilor Metaliferi in perioadele istorice, a luat drumul Romei, Budapestei, Vienei si ultima data, al Moscovei.

Aurul, „regele metalelor”, in timp a provocat multe dureri si varsari de sange. Regretatul meu profesor de mineralogie Victor Stanciu scria: „in tot locul unde a lucit vreodata aurul, au aparut si stralucitoarele arme ale zeului Marte. Tinuturi pasnice, edenuri ale patriarhalelor linisti, se umplu de zgomote de arma, indata ce chimirurile lor sunt aurite”.

Regiunea aurifera a Muntilor Metaliferei este renumita in tara si strainatate prin frumoasele flori de mina cu aur, de cuart, pirita, cupru, plumb, zinc, telururi. Resursele minerale si patrimoniul mineralogic, nu sunt inepuizabile. Mineritul intensiv si extensiv din diferite perioade a dus la epuizarea, sau saracirea unor resurse minerale si flori de mina, iar in final la inchiderea minelor. La noi in judet au fost inchise in anul 2004 minele din grupul minier Zlatna si Baia de Aries.

Gasirea unor flori de mina in astfel de conditii este practic nula.
Conservarea esantioanelor mineralogice din muzee si din colectiile personale, este o datorie patriotica, in folosul stiintei, culturii si educatiei generatiilor prezente si viitoare.

Cele mai renumite si reprezentative colectii muzeale, cu aur in special, precum si cu alte minerale din Muntii Metaliferi, le gasim in Muzeul Aurului din Brad, Muzeul de Istorie Naturala din cadrul Muzeului National Brukenthal Sibiu si Muzeul de Mineralogie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Bogatia miniera a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul Roman (106 p. chr.). Sub ocupatia romana (106-274 p. chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii de extractie si prelucrare a minereului, inclusiv cu specialisti adusi din imperiu. Din aceasta perioada au fost descoperite vestigii inestimabile in zona miniera Brad, Zlatna, Bucium si Rosia Montana, raspandite in muzee din tara si strainatate.

Intre anii 1786-1855 in minele de aur de la Rosia Montana au fost gasite tablitele cerate („carti din lemn”), descoperiri unice pentru cunoasterea vietii cotidiene si a organizarii social-juridice a minerilor antici, ce dateaza dintre anii 131-167 d Hr. Descoperite dupa 16 secole, ele au constituit un „miracol” arheologic al Daciei Romane. Din continutul tablitei cerate XVIII, datata 6 februarie 131 p. chr.,se cunoaste pentru prima data toponimul localitatii Rosia Montana de ALBURNUS MAIOR. Pe baza acestei tablite in anul 1981 s-au organizat manifestari cultural-istorice ce au omagiat 1850 de ani de atestare documentara a localitatii si mineritului.

Cu acest prilej s-a inaugurat „Muzeul mineritului din Rosia Montana” in incinta Exploatarii miniere de stat care cuprinde: expozitia tehnica in aer liber, lapidarul, galeriile romane din Orlea si expozitia pavilionara. Spre regretul meu, organizatorul acestui muzeu, expozitia pavilionara a fost distrusa de persoane iresponsabile. Au fost distruse si instrainate multe exponate, printre care si plansele cu Mina Rosia Montana expuse in 1899 la Expozitia Mondiala de la Paris. Celelalte sectiuni ale muzeului se prezinta acceptabil, fiind necesare masuri drastice de intretinere, complectare si conservare a exponatelor.

Rosia Montana este un tezaur national si universal sub aspect minier, mineralogic, istoric si cultural. Localitatea adaposteste cel mai mare zacamant aurifer din tara si Europa, unde se poate deslusi tehnica folosita de-alungul timpului pentru extractia aurului. Cunoasterea in totalitate a zacamantului cantitativ si calitativ, este departe de a fi realizata. Patrimoniul mineralogic este reprezentat in cele 3 muzee mentionate mai sus (Brad, Sibiu, Cluj). Aproximativ 30% din colectia de aur nativ a Muzeului Mineralogic al Universitatii din Cluj, provine de la Rosia Montana.

Toate esantioanele cu aur de la Rosia au fost colectionate pana in anul 1948. In perioada urmatoare (1948-1990), cu toate ca au fost deschise numeroase corpuri minerale generatoare de flori de mina, nu s-au colectat si pastrat esantioane de aur, din cauza masurilor drastice, de securitate aplicate mineritului aurifer. in activitatea mea de 30 de ani la mina Rosia Montana, am cunoscut o varietate impresionanta de esantioane cu aur, care cu parere de rau luau drumul Uzinei de prelucrare a minereurilor din Gura Rosiei unde se amalgamau. Cele mai frumoase flori de mina le-am gasit in anii 1965-1968, sub forma de crengute de brad, cu lungimea medie de 80 cm, in volbura Beuta-Sponghia din masivul Carnic. Cu toate interventiile facute nu au putut fi salvate de la distrugere.

Inchei cu afirmatiile academicianului Dan Berindei, presedintele Comitetului National al Istoricilor in interviul acordat Formulei AS din 16-23 decembrie 2002: "Nu vad utilitatea pentru umanitate sa lichidam in cativa ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd sa punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului national. Economia are diverse cai de inflorire, distrugerea patrimoniului este definitiva". Aurel SANTIMBREANU

Sursa: http://dacoromania20.go.ro/nr20/aurul.htm

Muzeul aurului din Brad

Singurul Muzeu al aurului din Europa!

Un punct de atractie deosebit pentru cei care calatoresc prin Muntii Apuseni, colectia mineralogica din Brad, cunoscuta cu denumirea de Muzeul Aurului, este unicata in Europa. A fost fondata in urma cu mai bine de 100 de ani, timp in care exponatele au crescut la peste 2000, adunate din foarte multe tari, de pe toate continentele. Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Muntii Metaliferi (Va mai aduceti aminte orele de geografie din scoala generala?)

De-a lungul vremii, la Muzeul Aurului din Brad s-a adunat cea mai mare colectie de piese din aur nativ din Europa, cu forme spectaculoase precum: steagul dacilor, soparlele din aur, harta Romaniei in aur si un cristal pentagonal, unic in lume.

Exploatarea organizata a aurului in zona a inceput in 1884, la initiativa societatii germane Gotha.
Muzeul dateaza din anul 1896 si a fost infiintat de un geolog german pe nume Schummacher, care lucra la exploatarea miniera din Brad, muzeul fiind mereu in administrarea minei. Tot in 1896, la Brad, s-a deschis si prima scoala de mineri din Romania. In 1979, muzeul a aniversat 2.000 de ani de atestare documentara a mineritului in zona Brad.

Apogeul exploatarilor aurifere din Hunedoara a fost in anii 1937-1938, cand Romania ocupa locul 2 in Europa, dupa Rusia.
In 2006, ultimul abataj de la Gura Barza a fost inchis, iar exploatarea miniera a fost devastata de firmele care au taiat totul si au vandut apoi utilajele ca fier vechi sub nasul autoritatilor si al oamenilor legii.

Colectia de aur nativ, provine din minele din Muntii Metaliferi si este una dintre cele mai importante colectii din lume. Muzeul prezinta si unele obiecte arheologice descoperite in zona Brad-Criscior care dovedesc existenta omului pe aceste meleaguri in urma cu 5000 de ani si a unei activitati de extragere a aurului de 2000 de ani.

Colectia mineralogica detine peste 800 exponate provenind din toata lumea, iar o vitrina prezinta cateva dintre mineralele care au fost identificate pentru prima oara in lume in zacaminte din Romania.

Colectia mai include:

Uneltele si obiectele vechi folosite la extragerea si prelucrarea minereului aurifer, specifice ultimelor doua secole, carora li se alatura si imagini fotografice sugestive privind aceste activitati.

Aurul - intr-o ipostaza inedita, aceea de minereu: fin dispersat, liber sau concrescent cu alte minerale, lamele, filamente, dendrite, granule si rarele combinatii chimice naturale ale aurului cu telurul, intre care silvanitul si nagyagytul s-au identificat pentru prima data in lume in zacaminte din Muntii Apuseni.

Zacamintele din zona Bradului - forme spectaculoase care sugereaza vizitatorului plante, animale sau alte obiecte: frunze, flori, sarpe, catel, aripi de pasare, tun, harta Romaniei.


800 exponate provenind din foarte multe tari, organizate pe criterii stiintifice: notiuni generale despre minerale, geneza acestora, proprietati fizice dupa care pot fi determinate, compozitie chimica: sulfuri metalifere, saruri halogenate, oxizi, saruri oxigenate (carbonati, sulfati, silicati, etc).

O stire de ultima ora arata ca Muzeul Aurului a fost vandut in rate, la pret de garsoniera Centrului Ortodox Filocalia (COFB). Va surprinde? :(

Marele Zid Chinezesc (China)

Cea mai mare constructie facuta de mana omului este atat de veche incat pana nu demult secretele sale au stat ascunse. Marele Zid Chinezesc este dovada ca oamenii sunt capabili sa indeplineasca imposibilul.

Marele Zid, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, nu este important doar prin marimea lui ci, mai ales, prin rolul pe care l-a jucat in scrierea istoriei. Trei mii de ani de istorie stau inscrisi in pietrele acestui zid, istorie pe care impreuna autoritatile chineze, NASA si echipa de la Discovery Channel au facut-o de curand cunoscuta.

Marele Zid Chinezesc este de mii de ori mai lung decat orice monument construit vreodata. Inceput inainte de nasterea lui Iisus, inca se mai construia cand Columb a ajuns in America. Este atat de vast si complicat incat nu exista nici o harta clara cu intreaga constructie.

Incepe de pe tarmurile Marii Galbene, se intinde peste muntii de la nord de Beijing, prin inima Chinei de Nord, ajunge la marile rauri apoi, pentru mii de mile, strabate deserturi pentru a traversa apoi munti de netrecut. Este cea mai naucitoare constructie din lume, intinzandu-se pe mai bine de 4 mii de mile, avand 45 de castele si sute de turnuri de control si numeroase tunele secrete.

Insa putini dintre turistii sau oamenii de stat care isi fac poze pe Marele Zid Chinezesc stiu ca in afara de zidurile cunoscute publicului exista 35 de mii de mile de ziduri pierdute si redescoperite.

Este zidul care a facut posibila existenta legendarei Cai a matasii.

Zidul apara de raidurile armatelor nomade pe negustorii care duceau spre Europa matase, blanuri, ceramica si rubarba, folosita la acea vreme ca un excelent medicament, si se intorceau cu aur, fildes si corali.

Pe langa aceste obiecte de lux, negotul cel mai important era cel cu idei si inventii. Pe acest drum a ajuns in Europa compasul magnetic, inventie care a facut posibil ca Columb sa gaseasca America iar in China a ajuns religia - primele forme de crestinism, dar mai important pentru chinezi, budismul. Arta care a patruns odata cu budismul a revolutionat China. Obisnuiti sa construiasca la scala mare, chinezii au aplicat ce invatasera din constructia zidurilor in arta religioasa, iar rezultatul a fost colosal.

Marele zid a schimbat si istoria Europei. Vazand ca nu este chip sa treaca de colosalul zid, nomazii au mers spre vest cucerind Asia Centrala si Europa de Est, amenintand cealalta mare putere a lumii antice, Roma. Erau atat de temuti incat atunci cand au ajuns la portile Romei, insusi Papa Leon a iesit in intampinarea lor pentru a le cere sa crute orasul. Legenda spune ca Attila, foarte supertitios, s-a retras pentru ca numele papei insemna leu. Insa era doar o perioada scurta de liniste pentru Roma. Europa nu a scapat de invaziile barbare care au adus 5 secole de ani intunecati.

In timp ce Europa suferea, adapostita de maretul zid, China intra in anii de aur ai dinastiei Tang, cei mai bogati si puternici conducatori din istoria Chinei. Unul dintre putinele morminte gasite din acea perioada este cel al unei tinere printese. Picturile murale din interiorul acestui mormant arata o China aristocrata, bogata si culta, cu obiceiuri aduse pe Calea matasii cum ar fi jocul de polo. Armatele dinastiei aparau China pe ambele parti ale zidului, incat acesta nu-si mai gasea nicio intrebunitare lasat astfel in ruina. Noua dinastie prefera sa-si pastreze puterea prin negocieri si diplomatie mai degraba decat cu armele, iar cei mai priceputi diplomati ai timpului erau printesele chineze.

Intreg zidul este intesat de turnuri de control in care stateau strajeri care, in cateva ore, puteau alerta o armata de un milion de soldati daca invadatorii ar fi atacat. La fiecare 15 metri erau construite gauri de scurgere pentru ploaie care erau indreptate in interiorul zidului pentru a nu le acorda dusmanilor posibilitatea sa-si faca rezerve de apa. Soldatii din turnuri stateau in afara zidului, astfel incat sa fie capabili sa tinteasca cu sagetile pe cei care vroiau sa treaca zidul. Atat din punct de vedere al arhitecturii, a fortei de munca folosita si a terenului pe care a fost ridicat, unele portiuni fiind aproape perpendiculare, constructia ramane chiar si astazi uimitoare.

Cu toate ca era vechi de doua mii de ani, abia cu vreo doua sute de ani europenii au inceput sa-i acorde importanta meritata. In 1793 englezii au trimis o misiune diplomatica pentru a incheia contracte comerciale. Cand McCartney, conducatorul diplomatic, a ajuns in China si s-a oprit in fata maretului zid sa-l admire, chinezii ramasesera incurcati. De ce cineva s-ar opri sa admire o gramada de pietre vechi??!! Intre timp zidul cazuse din nou in uitare. Unul dintre englezi a desenat zidul, desen care a fost reprodus de mii de ori ca o curiozitate pentru europeni. Abia dupa secole de razboaie cu lumea europeana si apoi suferind distrugerile regimului comunist, zidul a inceput sa fie un simbol pentru China.

Sursa: http://www.timpultau.ro

Maneken Pis – simbolul orasului Bruxelles

Am stat cateva luni la Bruxelles si nu am inteles de ce acest punct central al Europei si-a ales drept simbol o statuie atat de stranie. Nu a facut-o din lipsa de simboluri, credeti-ma.

Ii multumesc Dlui Cornel Ilie pentru ca a deslusit misterul.


Daca la New York gasim Statuia Libertatii (93 metri), la Rio de Janeiro pe cea a lui Hristos Mantuitorul (38 metri), la Bruxelles afla statuia lui... Maneken Pis. „Baietelul” cum mai este supranumit, are putin peste o jumatate de metru, dar o valoare simbolistica la fel de mare ca si suratele sale mult mai impozante.

Un document provenit de la arhivele de la Sainte Gudule amintea de existenta statuii, din piatra, la 1388, sub numele de micul Julien. Denumirea de Maneken Pis apare pentru prima oara intr-un document din 1451, pastrat in arhiva primariei din Bruxelles.

Fiind furata a fost inlocuita cu statuia din bronz masurand 61 cm inaltime, realizata de Jerome Duqesnoy in 1619, pe un soclu facut de Daniel Raessens.
Pusa la adapost in timpul bombardamentelor franceze asupra orasului, a fost reinstalata la locul ei in august 1695, iar pe soclu s-a inscriptionat un citat in limba latina, care in traducere ar suna astfel:

„Dumnezeu m-a asezat pe aceasta piatra stiind ca sunt mai puternic decat dusmanii mei”.

In 1698 a primit primul sau costum din partea principelui elector Maximilien Emanuel de Bavaria; de atunci au fost create numeroase vestimentatii, peste 800 in momentul de fata, care pot fi admirate la Musee de la Ville de Bruxelles, in Grand Place.

In legatura cu „nasterea” lui Maneken Pis, exista mai multe legende.

Prima este cea referitoare la ducele Godfrey al III-lea de Leuwen. in 1142 soldatii sai, care se luptau cu cu armata lui Berthout de Grimbergen, l-au pus intr-un cos si l-au agatat intr-un copac, pentru a-i stimula in lupta. Se spune ca de acolo s-a urinat pe soldatii adversi si acestia au pierdut batalia.

Alta legenda plasata in secolul al XIV-lea spune ca dusmanii care atacau orasul se pregateau sa arunce zidurile acestuia in aer. Un copil, pe nume Julien, afland de acest lucru, s-a urinat pe fitilele ce declansau explozia, salvand astfel orasul.

Alta versiune este aceea care spune ca monumentul (statuia si bazinul) au fost daruite de un comerciant bogat, care a multumit in acest fel locuitorilor orasului ce-l ajutasera sa-si gaseasca copilul pierdut (gasit desigur in timp ce se urina intr-o gradina).

„Baietelul” a fost victima unor acte de vandalism. In 1745 i-au fost furate hainele de catre soldatii englezi; doi ani mai tarziu a fost furat de un grenadier francez. Drept compensatie, regele Ludovic al XV-lea i-a oferit un costum de marchiz. In 1817 un fost detinut, Antoine Lycas, a furat statuia pe care a mutilat-o. Dupa ce a fost recuperata a fost restaurata si repusa la locul ei in 1818. De multe ori studentii, dupa organizarea unor farse sau ale unor ramasaguri, l-au smuls de pe soclu.

Maneken Pis este un simbol al umorului bruxellez dar si al opozitiei fata de razboi si de fanatism. De-a lungul timpului „baietelul” a fost facut Cavaler al Ordinului Sf. Ludovic, brigadier de onoare in diverse regimente sau Primul ambasador al patrimoniului folcloric si cultural bruxellez. La anumite ocazii in loc de apa, curgea bere si vin.

Exista si un echivalentul feminin, tot la Bruxelles: Jaeneke Pis.

Sursa: http://www.isciv.ro/