joi, 11 august 2011

Palate de poveste din India (I)


Arhitectural vorbind, in India multiculturala se remarca, generalizand si fara a detalia prea mult, trei directii: cea islamica/mogula, structuri masive cu porti pe masura, moschei impunatoare, mozaicuri, arcade frante, minarete, motive florale si inscrisuri arabe/urdu, filigrane, domuri ce se inalta catre cerul atotcuprinzator, marmura si pietre pretioase, gradini paradisiace si mausolee incantatoare care nu predica pierderea, ci sarbatoresc un nou inceput; cea hindusa/indiana cu numeroase ornamente, culori vibrante ce confera energie, picturi murale, arcade atat de elaborate incat fara ele frumusetea locului se dizolva in neant; si nu in cele din urma stilul colonial/european care seamana izbitor cu bisericile sibiene sau castelele germane, vechile case boieresti sau conacele ctitorilor din istoria pamantului romanesc.

De precizat este faptul ca, atunci cand indienii insisi sau cuceritorii construiau, doreau sa faca ceva atat de uimitor incat creau complexe de cladiri; asadar, cand vizitezi un fort sau un palat, nu uita sa te strecori si sa te aventurezi in fiecare cotlon din complex deoarece de cele mai multe ori adevaratele bijuterii sunt cele prafuite si ascunse de ochii curiosilor - fidel zicalei "sub exteriorul neslefuit se ascund adevaratele diamante".

Bangalore Palace, palat aflat in orasul cu acelasi nume, a fost construit ca o replica in miniatura a Castelului Windsor din Marea Britanie. Constructia a demerat in 1862, iar cladirea a fost finalizata in 1944. In 1884, a fost achizitionata de Maharaja-ul din Mysore, iar in prezent descendentii familiei nobiliare au renovat palatul, improspatandu-i fatada si reconditionand obiectele de arta deteriorate.

Chowmahalla Palace sau Chowmahallat (Cele 4 Palate), este un complex ce a apartinut dinastiei Asaf Jahi aflat in zona Hyderabad-ului de astazi. Toate ceremoniile de inscaunare ale nizam-ilor sau administratorilor teritoriului erau oficiate aici, ca si numeroase receptii si intalniri la nivel inalt. Monumentul a primit placheta si un loc in patrimoniul UNESCO in 2010.

City Palace, Jaipur, ce include Chandra Mahal si Mubarak Mahal si alte cladiri, inca mai functioneaza si ca resedinta nobiliara, pe langa muzee si gradini. Constructia complexului a debutat in 1729 si rand pe rand, fiecare conducator a adaugat nota personala, complexul suferind modificari chiar si in secolul al XX-lea. Stilul arhitectural este o fuziune intre cel indian, cu elemente rajpute, mogule si europene - o adevarata bijuterie.


City Palace, Udaipur, este un complex construit in 1559, pe un deal cu panorama catre lacul Pichola. Este considerat cel mai intins palat in stilul "rajasthanezo-mogul" si ofera o priveliste ce-ti taie respiratia asupra orasului si imprejurimilor, dar si a catorva monumente istorice importante cum ar fi Lake Palace de pe lacul Pichola, Jag Mandir, Jagdish Temple, Monsoon Palace. Se pare ca o buna parte din filmul Octopussy al seriei James Bond a fost filmata aici. Din publicitatea rezultata, Udaipur a fost poreclit "Venetia estului".

Hawa Mahal sau Palatul Vantului din Jaipur, a fost ridicat in 1799 sub forma coroanei zeului hindus Krishna. Exteriorul sau unic este leit fagurelui unui stup cu cele 953 de gemulete numite jharokha, ce sunt decorate cu model dantelat. Ideea din spatele dantelei a fost nevoia unui paravan pentru ca femeile din familia nobiliara sa poata contempla lumea de afara fara a fi zarite fara acoperamantul de pe cap ce le ascundea si fata. Construit din gresie rosie si roz, face parte din complexul City Palace, iar lumina soarelui la rasarit il face sa emane o aura plina de mister.


Lake Palace, cu numele de odinioara Jag Niwas, este un luxuriant hotel cu 83 de camere si apartamente cu pereti de marmura aflat pe insula Jag Niwas din lacul Pichola, Udaipur. Hotelul pune la dispozitia turistilor un vaporas cu care sunt transportati la tarm. A fost votat drept cel mai romantic hotel din India.



Kowdiar Palace din Trivandrum, Kerala, a fost construit in 1915 si este resedinta oficiala a familiei regale Travancore. Cu toate ca este o minune arhitecturala si ca are o importanta istorica deosebita, accesul este restrictionat.

Lalgarh Palace este un palat din Bikaner, Rajasthan. A fost ridicat intre 1902 s 1926 dupa cutumele rajpute, mogule si europene. Complexul de trei etaje este invelit in gresie rosie, adus din Desertul Thar. Contine incaperi esentiale pentru secolul al XIX-lea: saloane largi pentru primirea invitatilor, camere pentru fumatori, apartamente pentru oaspeti, cupole, pavilioane si o sala de mese ce poate gazdui 400 de persoane. Piloni magnifici, seminee elaborate, coloane italiene si structuri dantalate si filigranate vin pentru a infrumuseta locul si mai mult. Exista de asemenea si o piscina acoperita in stil art deco. Din complex fac parte: Shri Sadul Museum, resedinta privata a familiei nobiliare din Bikaner, Lallgarh Palace Hotel si Laxmi Niwas Palace.

Autor: Hilda-Hedvig Varga Sursa: http://travel.descopera.ro/8330563-Cele-mai-frumoase-19-forturi-si-palate-ale-Indiei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu