Curtea Domneasca din Targoviste

Curtea Domneasca din Targoviste reprezinta un complex de cladiri si fortificatii medievale ce au avut rol de resedinta a unor voievozi ai Tarii Romanesti si, totodata, punct relativ important in sistemul defensiv al tarii.

Palatul domnesc

Prima constructie ce ar fi putut sluji drept resedinta domneasca este ridicata in jurul anului 1400 de catre Mircea cel Batran, probabil pentru a-i oferi o capitala fiului, asociatului si succesorului sau la domnie Mihail I. Ca dependinta este construita, in jurul anului 1415, vechea biserica-paraclis.

Ample lucrari de extindere a palatului au loc probabil in timpul voievodului Vlad Dracul, lucrarile fiind terminate pana in 1440. Noul palat era construit pe aproape de une din laturile zidului de incinta, de forma dreptunghiulara, avand laturile de 32x29m si grosime a zidurilor de aproximativ 2m.

Petru Cercel cauta sa aduca un suflu nou in arhitectura munteneasca introducand elemente arhitectonice si decorationale de influenta renascentista occidentala. In 1584 termina o ampla campanie de refacere a palatului existent.

Odata cu Matei Basarab, palatul domnesc, cunoaste o noua perioada de refaceri si transformari. Acesta face un colidor-racord ce unea cele doua cladiri si construieste un etaj partial pe aripa veche. Din nefericire palatul este afectat puternic de evenimentele tragice din anii 1559-1560, cand domnitorul Gheorghe Ghica, sub presiunea otomana, demoleaza fortificatiile si, partial, palatul.

Ultima perioada de inflorire a vechii resedinte a domnitorilor munteni se deruleaza intre anii de domnie ai marelui Constantin Brancoveanu. Acesta renoveaza palatul, adaugand incaperilor picturi si stucaturi dupa moda epocii. Pe fatada dinspre rasarit a palatului lui Petru Cercel adaoga o loja prevazuta cu scara de acces spre gradina, iar pe latura de vest o alta loja de acces spre Biserica Mare.

Dupa Constantin Brancoveanu, palatul de la Targoviste este aproape parasit ajungand la mijlocul secolului XVIII o ruina. Cateva reparatii sumare si de proasta calitate le face Grigore al II-lea Ghica (1748-1752) iar in timpul primei domnii a lui Mihail Sutu (1791-1793), Enachita Vacarescu l-a convins pe acesta sa repare biserica domneasca. In urma cutremurului din 1803 si a incendiului din acelasi an, fosta curte domneasca devine o ruina.
Aspectul actual il capata dupa campania de lucrari de restaurare si conservare din anul 1961, cand o parte a cetatii Targoviste, palatul domnesc si cladirile ce tineau de acesta, este organizata ca muzeu si data circuitului turistic.

Turnul Chindiei

Monument emblematic pentru municipiul Targoviste, a fost construit de catre domnitorul Vlad Tepes in jurul anului 1460. Rolul acestui turn era probabil acela de donjon al cetatii. Din pacate astazi nu admiram decat forma sa modificata in urma lucrarilor de refacere de la mijlocul secolului XIX.

Biserica Sf. Vineri

Numita si Biserica Mica Domneasca, monument arhitectonic datand din mijlocul secolului al XV-lea pastrat fara modificari, de altfel este singurul cunoscut din Tara Romaneasca. Nu se cunoaste nici un fel de informatie despre ctitorul ei, insa la 1517 era deja construita si avea o vechime respectabila.

Biserica Mare Domneasca

Este ctitoria voievodului Petru Cercel dupa modelul bisericii mitropoliei din oras insa de dimensiuni mult mai mari fiind, la data constructiei, cea mai mare cladire religioasa din Țara Romaneasca. Pictura, pastrata si in zilele noastre, este realizata integral intre anii 1696-1698, in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, continand cea mai ampla galerie de portrete de domnitori munteni.

Gradinile palatului erau amplasate pe locul actualului parc al orasului pe latura de est a zidului de incinta, intinzandu-se, peste raul Ialomita pana la poalele dealului Manastirii.

Gradinile, in stil italian, au fost prima oara amenajate de voievodul Petru Cercel in anul 1584. Matei Basarab aduga pe latura de rasarit a palatului un pridvor catre aceste gradini pentru a inlesli accesul dinspre dormitoare. Admirand splendida gradina din antreul casei, in ziua de 9 aprilie 1655, batranul domnitor trecea in nemurire. Aproape o jumatate de un veac mai tarziu, Constantin Brancoveanu, extinde gradinile, asigurand un corp de gradinari pentru intretinerea acestora.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/

Cina cea de Taina – viziunea lui Leonardo

Cina cea de Taina este o pictura murala a lui Leonardo da Vinci, realizata pentru patronul sau, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai celebre picturi din istoria universala a artelor, se gaseste in fosta sala de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano.

Pictura 460 x 880 cm, realizata intre anii 1494 si 1497 reprezinta scena biblica a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, asa cum este descrisa in Evanghelia dupa Ioan (13:21), redand reactiile diferite ale Apostolilor sai, dupa ce Isus anuntase ca unul dintre discipolii sai il va trada. Forma definitiva a fost precedata de studii amanuntite, schitele corespunzatoare s-au pastrat si se gasesc in biblioteca "Albertina" din Viena, la "Accademia" din Venetia si in "Royal Library" din castelul Windsor.

In august 1943, in urma unui bombardament aerian, tavanul incaperii se prabuseste dar pictura ramane ca prin minune intacta, protejata doar de cativa saci cu nisip.
In 1980, impreuna cu biserica si cu manastirea dominicana, opera lui Leonardo a fost declarata de catre UNESCO patrimoniu al umanitatii.

Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atat de precis si complet construite, incat ar putea fi desprinse pentru a figura ca niste portrete independente, desi integrarea lor in ansamblu este perfecta.

Compozitional, Cina cea de Taina a fost construita dupa rationamente aproape matematice. Apostolii au fost impartiti in patru grupuri de cate trei, dispuse doua la dreapta si doua la stanga lui Isus, care se afla in centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat in dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborat, avand deci ca fundal cerul. Parerea care dainuise multa vreme privitoare la rolul secundar al culorii la Leonardo, explicandu-se aceasta prin formatia sa toscana in care avea intaietate realizarea reliefului - "il rilievo" - ca obiectiv pictural, a fost infirmata prin lucrarile moderne de restaurare.

Exista doua copii in marime naturala a Cinei lui Leonardo: una se gaseste la Biserica Minorita din Viena, alta in muzeul manastirii din Tongerlo (Belgia).
Sursa: wikipedia.ro

Cele mai frumoase vitralii din Romania

Complexul arhitectonic unde se gasesc poate cele mai multe si mai frumoase vitralii din Romania este la ora actuala Castelul Peles. Acesta e impodobit cu peste o suta de asemenea opere de arta, special create pentru decorarare sa si lucrate de 40 de artisti si tehnicieni germani si austrieci.

Tot aici exista si o serie de vitralii medievale, din secolele XIV-XVII, de o valoare deosebita, aduse de la castele si manastiri germane, ele fiind achizitionate de catre regele Carol I al Romaniei si utilizate la decorarea interioara a castelului.

Interesant este insa holul de onoare, cea mai somptuoasa sala de receptie a castelului, amenajat de Karel Liman in 1911, pe locul unei foste curti interioare si care se inalta pe trei niveluri in centrul corpului principal al castelului.
Acesta are un plafon de sticla, impodobit cu vitralii reprezentand scene gotice alegorice si motive heraldice si poate fi actionat cu motor electric sau manual.

In Timisoara, cele mai frumoase vitralii exista la Biserica romano-catolica din Piata Nicolae Balcescu, la Episcopia Romano-Catolica de pe str. Augustin Pacha, in Centrul Civic, dar si la o serie de case particulare din cartierele vechi ale orasului.

http://www.dusanbaiski.eu

Vitraliul – Magia culorilor solare

Fascinatia luminii filtrate de bucatele din sticla in sute de culori si forme este uluitoare.

Fiecare fereastra de biserica iti poate spune povestea vietii unui sfant ori iti poate descifra anumite scene biblice. Totul pare un fel de caleidoscop urias in care, de cum il rasucesti putin, bucatelele de sticla colorata din interiorul sau prind brusc viata si-ti arata o alta minune.

Originea vitraliilor se pierde in negura timpului, unele legende atribuind-o fenicienilor. De asemenea, mesopotamienii si egiptenii au fost cei care au descoperit sticla.
De la acestia din urma ne-au ajuns si asa-numitele “margele egiptene” (2750-2625 i.Hr.), realizate de artizani prin infasurarea unui fir subtire de sticla topita in jurul unui miez de lut. Astfel a rezultat foarte pretioasa sticla opaca. Unii istorici sustin ca inceputurile vitraliilor se datoreaza ferestrelor ornamentale din alabastru din zona Marii Mediterane, in care erau incrustate bucati de sticla colorata.

Un top al vitraliilor ar arata astfel:

1. Cel mai vechi vitraliu, secolul X – Domul din Augsburg, Germania

2. Cel mai mare vitraliu - Institutul Politic din Dole, Lawrence, Kansas. Acesta contine 27 de vitralii din sticla si se intinde pe o suprafata de 2,5 x 2,5 metri.

3. Glob pamantesc din vitralii – Biblioteca Mary Baker Eddy, Boston, Massachusetts. Glob unic, supranumit Mapparium, are inaltimea a 3 etaje, conectate printr-un pod.

4. Cea mai mare fereastra cu vitralii – Catedrala Sf. Isaac, Sankt Petersburg, Rusia. Descrie o imagine a lui Isus si are 28.5 metri patrati.

5. Cel mai mare vitraliu tematic - Catedrala Sf. Monica, Queensland, Australia. Aceste ferestre sunt cunoscute sub numele de Ferestrele Creatiei, 24 in total, se intind pe 1,7 metri latime si 6 metri inaltime.

Campul Pastorilor din Betleem

Campul Pastorilor de langa Betleem, in Tara Sfanta, a fost cinstit de crestini inca din primele secole crestine. Campul Pastorilor, numit in partile locului dupa satul Beit Sahour, se afla la o distanta de numai cativa kilometri inspre rasarit de Betleem.

Beit Sahour este, in mare parte, locuit de crestini: greco-ortodocsi, greco-catolici, catolici latini si o minoritate de protestanti si musulmani, veniti dupa anul 1948. Numele satului, anume "Beit Sahour", inseamna "casele celor care fac de straja".

Campul Pastorilor din Betleem este unul dintre locurile biblice puse in legatura cu Nasterea Domnului. Locul unde innoptau pastorii, in noaptea in care s-a nascut Pruncul Iisus Hristos, se afla la o distanta de numai 600 de metri de satul mai sus amintit.

Campul Pastorilor din Betleem in Sfanta Scriptura

"Si iata ingerul Domnului a statut langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, Impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!
Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei, la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut. Si, grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc, culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil.
Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori. Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese." (Luca 2, 8-20)

Campul Pastorilor din Betleem

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (265-340) aminteste de acest "camp al pastorilor", pe care il localizeaza aproape de Turnul Ader, aflat la aproape un kilometru de Betleem. Fericitul Ieronim (331-420) noteaza si el acelasi lucru.
In anul 384, pelerina Egeria a vazut intr-o vale din apropierea Betleemului "o biserica ce se numeste La Pastori, cu o gradina mare, inconjurata de un zid drept si, de asemenea, cu o foarte frumoasa grota, adapostind un altar".

Calendarul Bisericii din Ierusalim (secolele VII-VIII) amintea de existenta unei manastiri inspre est de Betleem, numita sugestiv "Poememium", adica "Manastirea Turmelor". Un staret al acestei manastiri, anume Daniel (1106), numeste locul de langa manastire drept "Pasunea Sfintita", in vreme ce un diacon numit Petru (1137) numeste biserica de aici drept "Biserica Pastorilor".
Dupa perioada de ocupatie a cavalerilor cruciati, Biserica Pastorilor a cazut in ruina, pelerinii ce se indreptau spre Locurile Sfinte incepand a merge spre un alt loc, din apropiere, numit "Deir el-Raawat", adica "Manastirea Pastorilor". Incepand cu anul 1859, locul numit "Siyar el-Ganam", adica "Stana Oilor", a fost ales drept loc al aratarii ingerului catre pastori.

In urma sapaturilor arheologice intreprinse intre anii 1951-1952, calugarii franciscani au descoperit un vechi complex monahal. Potrivit estimarilor arheologice, locul a fost ocupat de oameni inca din vremea regelui Irod cel Mare. Cu toate acestea, abia in secolele VI-VII locul se afla pe o culme a prosperitatii.
Printre ruinele scoase la lumina s-a descoperit si o veche biserica crestina, datand inca din secolele IV-V, biserica largita in secolul al VI-lea. La zidirea acestei biserici, constructorii au folosit pietre de la Biserica Nasterii din Betleem, zidita in forma octogonala, de Sfantul Constantin cel Mare, inaintea celei actuale. Biserica are doua altare semicirculare, in acestea pastrandu-se si cateva fragmente de mozaic si inscriptiile.

In anul 1953, in partea nordica a campului, langa aceste ruine, calugarii franciscani au construit o mica biserica in forma de cort pastoresc, numita sugestiv "Slava intru cei de sus". Biserica franciscana a fost construita de arhitectul Antonio Barluzzi. In interior, bisericuta este pictata cu fresce ce stau in legatura cu Nasterea Domnului: aratarea ingerului, pastorii si oile, drumul spre pestera din Betleem si Nasterea Pruncului Iisus Hristos.

Manastirea ortodoxa a Pastorilor se afla in partea estica a aceluiasi camp, pe locul unde a fost descoperita o pestera foarte veche. Podeaua pesterii pastreaza fragmente foarte vechi de mozaic, acestea datand inca din secolul al IV-lea. Locul pe care se afla biserica crestinilor-ortodocsi corespunde mai bine marturiilor aduse de pelerina Egeria si de Arculf.
Potrivit traditiei locului, in aceasta pestera erau adapostiti pastorii, cand ingerul Domnului le-a aparut spre a le vesti Nasterea. Folosita initial drept loc de adapost, in cele din urma pestera a ajuns sa fie folosita drept mormant pentru trei pastori din zona.

In pelerinajul ei prin Tara Sfanta (325-326), Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, oprindu-se si in acest loc, a randuit sa se construiasca aici un Sfant Altar. Potrivit cercetarilor arheologice efectuate in acest loc, Altarul din pestera dateaza cu adevarat inca din perioada bizantina (secolul IV).
In secolele urmatoare, deasupra pesterii s-a zidit o biserica, undeva prin secolul al V-lea, apoi o mareata basilica crestina, in secolul al VI-lea. Biserica si pestera au fost restaurate si intarite in secolul al VII-lea. Pelerinii secolului al X-lea au aflat biserica si manastirea ce s-a dezvoltat in jurul acesteia in stare de ruina.
In anul 1972, calugarii ortodocsi greci vor construi pe acest loc o noua biserica. Noua biserica, numita "Keniset er-Raawat", adica "Biserica Pastorilor" a fost zidita imediat langa pestera subterana. Peretii pesterii sunt imbracati cu multe icoane ortodoxe vechi.

Teodor Danalache
Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Bisericile in stanca din Lalibela, Etiopia

Micul oras Lalibela din Etiopia este gazda unora dintre cele mai uluitoare vestigii sacre din lume: un ansamblu de 11 biserici cioplite in piatra, fiecare sculptata in intregime, dintr-un singur bloc de granit, cu acoperisul aflat la nivelul solului.

Dintre cei 8 000 -10 000 de locuitori ai orasului, peste 1.000 sunt preoti. Ritualul religios este esential pentru Lalibela, cu procesiuni regulate, posturi extinse, multimi de preoti cantand si dansand. Acest lucru, combinat cu arhitectura religioasa extraordinara si simplitatea vietii dau acestui oras un aer atemporal, facand atmosfera aproape biblica.

Orasul este situat in statul federal Amhara, la o atitudine de 2.500 metri. Daca nu ar fi existat aceste biserici extraordinare, Lalibela aproape sigur nu ar fi aparut pe radarul turistic din Africa.

In timpul dinastiei Zague (1137-1270) orasul era capitala dinastiei. Regele Gebra Maskal Lalibela, care a si schimbat numele orasului in cel actual, a incercat sa reconstruiasca aici Noul Ierusalim; pe de oparte pentru a castiga sustinerea preotilor prin ridicarea de lacase de cult, pe de alta parte pentru locuitorii care nu isi puteau permite un pelerinaj. Multe din cladirile Lalibeliei din acea perioada purtau numele cladirilor din Ierusalim. Insa nu copiau deloc stilul arhitectonic al acestora, fiind intr-adevar unice.

Interesant este faptul ca bisericile nu au fost construite ci excavate. O legenda populara aminteste de ajutorul ingerilor care au participat la constructie. Una dintre biserici, Bet Maryam, contine un stalp de piatra pe care regele Lalibela a scris secretele cladirii bisericilor, inscriptii la care doar preotii au acces.

Proiectul regelui Lalibela de a obtine ajutorul bisericii a avut doua rezultate neasteptate: crearea unui loc sfant de o frumusete de neegalat si convertirea regelui la o viata religioasa. Dupa 20 de ani de conducere, a abdicat tronul pentru a deveni pustnic, traind intr-o pestera si mancand numai radacini si legume. Si in prezent regele Lalibela este considerat a fi unul dintre cei mai mari sfinti crestini etiopieni.

Bisericile sunt folosite inca de la constructie, din secolul al 12-lea si in prezent. Primii europeni care au vazut aceste situri sfinte extraordinare au fost exploratorii portughezi in 1520,unul a notat in jurnalul sau ca obiectivele turistice au fost atat de fermecatoare, incat se asteapta ca cititorii descrierilor sale sa-l acuze de faptul ca ar minti.

Unicitatea este data de:

Acoperisurile situate la acelasi nivel cu solul; se coboara prin scari inguste. Bisericile sunt interconectate prin tuneluri si trecatori.

Din cele11 biserici ortodoxe, 4 sunt separate de roca din care au fost create iar celelalte 7 au un perete sau chiar acoperisul unit cu aceasta. Bisericile sunt grupate in doua diviziuni separate de canalul Iordan care reprezinta raul Iordan in incercarea de a construi noul Ierusalim.

Simbolurile reigioase sunt omniprezente in sculpturile in piatra bazaltica rosiatica.

Bet Giorgis (Biserica Sf. Gheorghe), una dintre cele mai spectaculoase biserici din ansamblul celor 11, are acoperisul sculptat in forma de cruce, dimensiuni perfecte si precizie geometrica. Este numita "a opta minune a lumii". Conform istoriei etiopiene, biserica a fost construita in urma unei viziuni pe care a avut-o regele Lalibela, in care Dumnezeu si Sfantul Gheorghe i-au explicat exact cum poate fi construita biserica.

In "Grupul de Nord", vizavi de biserica Sf. Gheorghe, se afla o alta constructie notabila. Biserica Beta Medhane Alem, gazduieste Crucea Lalibela si este considerata a fi cea mai mare biserica monolit din lume, o copie dupa biserica Sf. Maria din Zion, Axum.

Beta Maryam (Biserica Sf. Maria) – probabil cea mai veche dintre biserici. In peretele de est al bisericii exista o serie de ferestre geometrice sculptate pe verticala: o cruce malteza intr-un patrat, un semi-cerc de genul celui de pe Axum Stelae, o cruce latina si o fereastra simpla, patrata.

Alte simboluri precum: Steaua lui David in combinate cu o cruce malteza, un Soare cu fata umana zambitoare flancat de 8 roti cu spite, scene din Bunavestire.

Bisericile sculptate din piatra au fost inregistrate ca patrimoniu al UNESCO in 1978.

Castelul din Carpati, Jules Verne si Cetatea Colt

La marginea muntilor Retezat, pe un colt de stanca, se afla Cetatea Colt construita de familia cnezilor Candea din Rau de Mori pe la inceputul secolului 14.

Constructia a avut rol de aparare, fiind cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania. La poalele stancii se afla biserica fortificata construita in aceeasi perioada de Candesti. Pe peretii bisericii se mai pastreaza inca mici portiuni ale picturii originale. Alaturi de biserica se dezvolta o manastire de calugari unde poti gasi ajutor si indrumare in a ajunge la cetate.

Pentru a gasi ruinele se urca prin padure timp de 30 de minute, cel mai bine insotit de un ghid de prin partea locului deoarece nu exista marcaje. Pozitia inalta domina imprejurimile iar privelistea asupra vailor inconjuratoare este coplesitoare.

Povestile izvorate din acesti munti, vorbesc, multe dintre ele, despre mult mister, strigoi, fapturi malefice.

Dar cea mai cunoscuta apartine lui Jules Verne, care a scris, in anii 1889-1890, romanul „Castelul din Carpati”, carte ce este o exceptie intre scrierile sale, fiind de fapt o poveste de dragoste. Se pare ca Jules Verne a calatorit in Transilvania, unde a cunoscut o tanara de 17 ani, Luiza Teutch, ce a fost pentru romancier un adevarat refugiu sentimental.

Singura urma a acestei povesti de dragoste este insa, doar romanul amintit, nici biografii lui Verne nedetinand prea multe informatii in acest sens. Personajele si numele locurilor din roman pot fi cu usurinta identificate ca fiind din zona Cetatii Colt, mai mult, grafica din primele aparitii a cartii (editia Hetzel) reda izbitor silueta cetatii. Despre tanara Luiza, pe care Verne o numeste in scrieri „unica sirena” se cunosc cateva amanunte. Ea a fugit de acasa chiar inainte de nunta ei, si ea este cea care il insoteste pe romancier in calatoriile sale din Transilvania.

Idila dintre cei doi, se pare ca s-a consumat la poalele cetatii unde a existat o cocheta cabana, numita „Casa vanatorilor”, unde cei doi indragostiti s-au stabilit o perioada.

Dupa mai multi ani, la interventia parintilor, Luiza nu scapa totusi de o casatorie aranjata, mirele fiind Gustav Muller, un barbat cu 16 ani mai tanar decat Verne. Se cunoaste ca aceasta situatie agraveaza iremediabil perioada neagra si ciudata pe care scriitorul tocmai o traversa, perioada cauzata printre altele de moartea mamei sale, a editorului sau - cel mai bun prieten, si de un atentat a carui victima este, ramanand infirm. Dragostea celor doi iubiti s-a consumat apoi in scrisori, dar cu timpul, s-a stins. A ramas insa vie pentru scriitor.

De la Hateg, drumul duce spre Parcul National Retezat. Undeva, la vreo 20 de kilometri, apare indicatorul spre Cetatea Colt. E destul de mers, pe carari inguste, e destul de greu, dar te poti opri sa te bucuri in liniste de munte.

Povestea castelului are, cumva, un final. in 1944, intr-o familie din Bucuresti, intr-un scrin, sunt gasite cateva scrisori. De la Jules Verne catre Luiza. Epistole de dragoste, pe care preafrumoasa femeie le-a lasat nepoatelor ei. Urmasii ei pastreaza si alte daruri despre care spun ca sunt de la Jules Verne - un ceas cu pendul, doua machete ale iahturilor scriitorului si cateva volume din ,"Calatorii extraordinare".

Istoria bisericii se contopeste bineinteles cu istoria cetatii. Acolo este unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale din tara, datand din secolul al XIV-lea, biserica fiind ctitorita ca lacas ortodox de catre Cneazul de Hateg, Nicolae Candea in anul 1310. De la ridicarea ei, a existat si viata monahala, o particularitate fiind ca, deasupra altarului, in turnul-donjon se afla doua camere, unde erau chiliile calugarilor de odinioara. Stilul constructiei este caracteristic altor catorva biserici numai din aceasta zona: turn de piatra, acoperis piramidal, contraforturi.

Pictura deosebita a fost realizata prin anii 1350 de catre un pictor numit Stefan, acelasi care a pictat si bisericile din Ostrov si Densus.
Dupa cum ne-au spus doi restauratori pe care am avut norocul sa-i gasim la lucru la fata locului, fresca a fost realizata folosindu-se o reteta unica a carei secrete n-au putut fi descifrate, dar in care se regasesc esente de muguri de brad si coaja de molid, flori de camp, paie, samburi de mar si de cires salbatic. Privind, ai strania impresie ca fetele sfintilor pictati cu aceasta compozitie degaja miresme asemanatoare in aerul din jur.

Din cauza maghiarizarii si incercarii, in mare parte reusite, de trecere la catolicism a familiilor nobiliare si nu numai, manastirea, ca si castelul, au fost parasite. Timpul si-a pus implacabil amprenta. Din manastire, in 1990, mai existau doar turla si altarul, pictura a fost in mare parte degradata, altarul fiind folosit de ciobani ca adapost pentru capre.

Pietre originale din zidurile bisericii si cetatii se regasesc si prin fundatiile caselor din sat. in anul 1994 ieromonahul-parinte Calinic Teslevici, venit din judetul Arad incepe lucrarile de renovare a manastirii, astazi aceasta prezentandu-se splendid, fiindu-i redat aproape nealterat aspectul din vechime.

Din pacate, pentru renovarea castelului si introducerea sa intr-un circuit turistic, ce pare a fi cu un urias potential (tinand cont de aportul lui Jules Verne), inca nu s-a gasit o solutie.

Surse: http://www.realitatea.net
http://www.rodulpamantului.ro
Foto: descopera.ro

Bruges, Belgia – aura speciala a unui oras

Bruges este orasul neerlandofon situat in provincia Flandra de Vest din Belgia care ofera experiente ale frumosului inedite.

Casele si zidurile din Bruges sunt extraordinare. Acest oras construit pe apa are farmecul si veselia Venetiei. Numeroasele poduri si canale care il strabat sunt foarte bine intretinute. Lipsesc gondolele, dar exista posibilitatea de a face o excursie cu barci belgiene la fel de pitoresti.

In aceasta citadela medievala intri parca intr-o bula de aer in care zgomotele sunt interzise. Adio claxoane de masini si bun venit plimbarilor linistite si romantice.

Ciocolata si dantela din regiune sunt considerate printre cele mai fine din lume. Datorita norilor si soarelui filtrat printre acestia, casele medievale, numeroasele poduri si chiar bisericile din Bruges capata o aura speciala care te va face sa exclami ca acest oras este printre cele mai frumoase din Europa.

Centrul vechi

Centrul vechi istoric al orasului - unul dintre cele mai bine pastrate din Europa - este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Orasul poate sa isi povesteasca singur povestea prin toate monumentele, bisericile, cladirile istorice si pietele. Bruges-ul este un exemplu de asezamant istoric medieval, care si-a pastrat cladirile originale de-a lungul secolelor, iar constructiile gotice fac parte din identitatea orasului. Arhitectura moderna sau infrastructura este rara in centrul orasului Bruges. Strazile pietruite tipic medievale sunt inca preferate asfaltului mult mai confortabil. Multe din cladirile istorice au fost proclamate monumente protejate de consiliul orasului si apartin patrimoniului istoric al orasului. Conditia pentru ca ele sa ramana protejate este ca renovarile si restaurarile sa fie facute in concordanta cu stilul original al cladirii respective. Inca din sec al XVIII-lea, din ce in ce mai multi oameni merg sa viziteze Bruges-ul pentru relaxare.

Biserica Sfantul Sange (Heilige Bloed)

Biserica Sfantului Sange detine o ramasita din sangele sfant al Domnului Isus Hristos. Legenda spune ca, dupa crucificare, Sfantul Iosif de Arimathea, a sters corpul Mantuitorului de sange si a pastrat hainele. Aceste haine au ramas pe Pamantul Sfant pana la cea de-a doua cruciada, cand regele Ierusalimului Baldwin al-III-lea, i le-a dat cumnatului sau, contele de Flandra, Diederik van de Elzas. Contele a adus haina cu sangele Mantuitorului pe 7 aprilie 1150 si a asezat-o intr-o capela pe care a construit-o in piata Burg.

Biserica Sfantul Snage consta intr-o capela romanesca(la parter) si o capela gotica(la etaj). Cele doua nivele nu puteau fi mai diferite, nivelul de jos romanesc fiind auster cu foarte putine decoratiuni, iar etajul fiind viu, plin de culoare si detalii.Cele doua capele sunt conectate printr-o scara din caramizi, care porneste dinspre fatada spre piata.

Muzeul Groeninge

Muzeul Groeninge este un obiectiv turistic in Bruges, denumit si muzeul artelor fine, isi poarta numele dupa campul unde armatele flamande au invins armatele regelui Frantei in anul 1302.

Colectia muzeului cuprinde opere ce apartin artistilor care au locuit sau au lucrat in Bruges. Opera de arta cea mai importanta din muzeu este “Fecioara cu preotul Joris van der Paele” pictata de Jan Van Eyck in anul 1436. Detaliile abundente de pe hainele personajelor ii confera acestui tablou statutul de comoara a picturii medievale flamande.

O alta parte a muzeului cuprinde opere renascentiste si baroce de la pictori precum: Jan Provoost, Lanceloot Blondeel, Adriaan Isenbrant si Pieter Pourbus.

Secolul al XIX-lea este reprezentat de opere ale unor artisti precum: Joseph Suvée, Jozef Ducq, Jozef Odevaere si Albert Gregorius.

Muzeul Gruuthuse

Muzeul Gruuthuse este cel mai mare complex de muzee din Bruges si este situat in Casa Gruuthuse. Gruut reprezenta un amestec de arome din care se obisnuia sa se faca berea. Colectiile prezente de arta si antichitati au fost incepute in anul 1865 de Societatea Arheologica din Burges iar in anul 1955, consiliul orasului Bruges a castigat colectia si a extins-o.

Arta sculpturala – colectia consta in obiecte din diferite materiale: lemn (crucifixe, fragmente din altare bisericesti), fildes, piatra si marmura (monumente comemorative baroce ale regelui englez Carol al II-lea)

Ceramica – colectia de ceramica este foarte mare si nu este expusa in totalitate datorita lipsei de spatiu. Cuprinde obiecte din ceramica fabricate in cele mai importante centre de ceramica din Europa: Bruxelles, Delft, Nordul Frantei si Germania.

Textile – cele mai frumoase tapiserii sunt din sec al XVII-lea si sunt facute in Bruges. Pe langa toate aceste colectii, mai pot fi vizitate colectia de numismatica si colectia cu instrumente muzicale.

Turnul Belfort

Turnul Belfort este un obiectiv turistic in Bruges ce a fost construit in sec al XIII-lea. Aceasta atractie turistica din Bruges are nu mai putin de 88 de metri inaltime si gazduieste comoara de altadata a Bruges-ului. Daca va hotarati sa urcati cele 366 de trepte, veti putea admira impresionantul mecanism al ceasului care are 47 de clopote, fiecare cu sunete si functii diferite, iar punctul culminant este privelistea panoramica a orasului din varful turnului. Turnul Belfort face ca piata centrala din Bruges sa fie cu adevarat deosebita.

Muzeul de ciocolata

Muzeul de ciocolata este un obiectiv turistic ce este amenajat in casa “De Croon” in piata Sfantul Ion. Casa “De Croon” dateaza din 1480 si initial a fost o taverna iar mai apoi o patiserie.

Aici puteti vedea diferite sculpturi in ciocolata dar si o istorie a aparitiei acestui aliment atat de drag celor mici si nu numai. Pentru a descoperi cum s-a transformat cacao in ciocolata si pentru a afla aspectele sanatoase si calitative ale ciocolatei belgiene trebuie neaparat sa vizitati muzeul de ciocolata.

Biserica Sfanta Maria din Bruges

Biserica Sfanta Maria a fost construita pe parcursul a doua secole (XIII-XV). Cea mai importanta parte din biserica este turnul. El are o inaltime de 122 de metri fiind cel mai inalt turn din Bruges si al doilea ca marime din Belgia.

Motivul pentru care turistii viziteaza aceasta biserica este datorita faptului ca in ea se afla “Fecioara” lui Michelangelo - singura statuie a marelui sculptor care a parasit Italia in timpul vietii sale. Desi initial a fost construita pentru catedrala din Sienna, doi negustori din Bruges au adus statuia in Belgia dupa o calatorie a lor in Italia in 1506.

Muzeul diamantului din Bruges

Muzeul diamantului este cel mai nou muzeu al diamantului din lume.

Bruges este orasul unde a fost inventata slefuirea diamantului in sec al XV-lea de localnicul Lodewijk van Berquem.

Muzeul din Bruges ofera vizitatorilor experiente unice: interiorul unui atelier imaginar al lui Lodewijk van Berquem, o replica rara a coroanei Margaretei de York care a fost realizata manual in Bruges, un model exclusiv realizat la o scala de 1:1 al cantitatii totale a diamantelor in intreaga lume, sute de diamante reale, mostre de kimberlit (piatra mama a diamantului) aduse din Siberia, Africa de Sud si Australia aratand evolutia diamantelor din roca vulcanica, formata in mantaua pamantului la 100-200 km sub pamant si sunt aduse prin tevi vulcanice la suprafata, replici ale celor mai valoroase 20 de diamante din lume, expozitie exclusiva realizata la o scala de 1:1 a cantitatii totale a diamantelor in intreaga lume.

In fiecare zi la ora 12:15 are loc o demonstratie de slefuire a diamantelor in atelierul organizat la subsolul cladirii care dateaza din Evul Mediu. O plimbare prin muzeu reprezinta si o calatorie in spatiu si in timp: Bruges sec XV, relocarea industriei diamantelor din Bruges in Antwerp in sec XVI, relocarea industriei diamantelor in Amsterdam in sec XVII-XVIII, exploatarea diamantelor in Africa de Sud in sec XIX - sec XX si reintoarcerea activitatii diamantului inapoi in Belgia astazi.

Santorini, Grecia – legenda vie

Destinatie pretuita si aflata la mare cautare de milionari, vedete de film, staruri de muzica si sportivi din toate colturile lumii, dar accesibila si oamenilor obisnuiti, Santorini – considerat de multi drept cel mai frumos loc de vacanta din Grecia – este un taram contradictoriu: iti ofera mai putin decat te-ai fi asteptat, dar mai mult decat ti-ai fi imaginat vreodata.

Santorini este o grupare de insule dispuse circular, cu diametrul de 10 km, formand marginea unui vulcan activ care inca mai formeaza insule in centru. Pante abrupte duc spre zona centrala si pante mai line duc spre marea care inconjoara insula. Santorini se numeste totodata si principala insula a arhipelagului, capitala acesteia fiind orasul Fira sau Thira.

Peisajul divers si spectaculos al insulei Santorini se datoreaza unui proces vulcanic - in jurul anului 1650 i.e.n., una din cele mai mari eruptii vulcanice din ultimii 10.000 de ani a fost urmata de prabusirea terenului si de formarea unei depresiuni inchise inundata de apa marii - caldarea geologica Santorini. Aceasta eruptie este vinovata si de disparitia civilizatiei minoice. Cateva eruptii ulterioare, mai mici, au format doua insule mici in interiorul caldarii vulcanice: Palea Kameni si Nea Kameni.

Principalele localitati de pe insula sunt: capitala Fira (Thira), Kamari faimos pentru plaja cu nisip negru, Firostefani, statiunea Imerovigli, Oia, pitorescul sat cu biserici Pyrgos, Perissa cu plaje frumoase si bine organizate, satul traditional Megalochori, Mesaria in centrul insulei, Monolithos, Vlichada si Thirasia situat pe insula cu acelasi nume, din apropiere. Este important sa retineti faptul ca Santorini nu beneficiaza de surse de apa potabila.

O vorba de prin batrani spune:

"Mai mult vin decat apa, mai multe biserici decat case, mai multi magari decat barbati."

Astfel isi prezinta grecii, cu un zambet hatru si un dram de ironie, perla arhipeleagului Cicladelor din Marea Egee, bucata de piatra fierbinte de numai 73 kmp care este (ceea ce a mai ramas din) stravechea Thira. Sau, dupa cum au botezat-o marinarii medievali venetieni care au trecut pe aici in secolul XIII, insula Sfintei Irina: Santa Irina. Mai pe scurt, Santorini. Insa, cugetarea localnicilor este perfect adevarata:

Pe Thira nu exista sursa de apa potabila; in schimb strugurii mici din soiul Assyrtiko, culesi din viile pitice ce imbratiseaza roca intr-un mod bizar, culcate la pamant, gratie secetei aspre si a vanturilor taioase, dau unul dintre cele mai apreciate vinuri dulci din lume, Vinsanto. Intre paranteze fie spus, piatra vulcanica si neprimitoare impreuna cu clima torida au mai produs pe Santorini si cele mai gustoase rosii din lume, liliputanele cherry sau Kos (cum le zic grecii), soi de tomate originar din Thira.

Indiferent unde te-ai afla pe insula, este imposibil sa-ti arunci privirea undeva, aiurea, fara ca in raza ta vizuala sa nu apara o biserica crestina. Sau doua. Sau trei. Aproximativ 300 de biserici sunt ridicate pe insula, cele mai multe albe, cu o cupola de un albastru imperial, in varful careia sta infipta crucea lui Hristos.
Cel mai mare locas de cult este Catedrala Ortodoxa din Fira, zidita in 1827 si reconstruita in 1956, dupa ce un teribil cutremur a nenorocit insula. Majoritatea bisericilor sunt edificii minuscule, nu mai mari decat o casuta de doua camere, dar insotite intotdeauna de o clopotnita alba cu unul sau trei clopote.

In ceea ce priveste barbatii, lucrurile sunt cat se poate de simple - din cei aproape 13.000 de localnici pe care Santorini ii numara in prezent, 70% sunt femei, iar vreme de secole, aici, fala barbatilor, semn al bogatiei familiei din care faceau parte, a stralucit in functie de numarul de magari detinuti, singurele dobitoace indeajuns de rezistente si altruiste incat sa urce si sa coboare fara sa cracneasca muntele gol de piatra seaca, pe o arsita de iad care tine de la rasaritul pana la apusul soarelui, mai bine de jumatate de an. Folositi ca mijloc de transport, pentru agricultura, iar de cateva decenii pentru distrarea turistilor, blanzii magarusi si-au castigat, alaturi de vinul dulce si casele Domnului, locul pe deplin meritat in panoplia simbolurilor iconice ale insulei. Insa, Santorini este - evident! - mult mai mult decat atat.



Orice inceput porneste cu un sfarsit

Potrivit cercetarilor mai vechi si mai noi, Santorini are mari sanse sa circumscrie una dintre cele mai mari taine ale lumii - povestea paradisului pierdut, a unei stralucite civilizatii din negura timpurilor care a devansat cu generatii lumea antica, pentru a disparea brusc si inexplicabil, atunci cand a ajuns la apogeu. Insula Atlantilor.

Filosoful grec Platon (427-347 i.Hr.) povesteste in doua dintre faimoasele sale dialoguri, Tiamois si Critias, despre insula grandioasa, rafinata si ideala care se afla dincolo de Coloanele lui Hercule (stramtoarea Gibraltar), in preajma unui arhipeleag de insule mai mici (probabil Cicladele de astazi) si care a fost inghitita de ape intrucat cetatea erudita si infloritoare de aici starnise mania zeilor. O seama de istorici si arheologi identifica Santorini cu Atlantida - chiar daca au dreptate sau nu, asemanarile dintre legenda atlantilor si proto-istoria Thirei sunt izbitoare. Fie ca-i vorba de una sau de doua civilizatii, Atlantida si Santorini au avut acelasi destin.

Incepand, aproximativ, cu 2500 i.Hr., Santorini a fost un falnic centru comercial si cultural al civilizatiei minoice, un oras-stat independent si puternic care nu s-a plecat niciodata in fata Cretei, insula care in prima jumatate a mileniului II i.Hr. domina cu suplete Marea Egee, faurind numeroase colonii. Foarte putine se stiu astazi despre civilizatia care a inflorit aici - de fapt, nu i se cunoaste nici macar numele. Singurul sit de unde au fost extrase informatii despre misterioasa populatie se afla langa localitatea Akrotiri, unde s-au gasit cateva ruine ale unor case ingropate in cenusa, resturi de mobila, vase de ceramica si fresce infatisand viata de zi cu zi - de unde istoricii au reconstituit imaginea unui popor darz si avansat.

In jurul secolului XVII i.Hr., o calamitate nemaintalnita a lovit insula. Numeroase cutremure de pamant au dat semnalul de alarma cu cateva luni inainte, caci locuitorii au fugit, luandu-si cu ei lucrurile cele mai valoroase. Se asteptau sa poata reveni, dovada fiind marile amfore, pittoi, umplute cu ulei de masline, grane si seminte pe care le-au ingropat sub pragurile usilor. Insa, vulcanul a erupt apocaliptic, intr-o explozie asurzitoare care ar fi fost auzita de la distanta de peste 3.000 de km (calculele arata ca eruptia a fost de patru ori mai puternica decat cea a vulcanului Krakatoa, aflat intre Sumatra si Java, a carui eruptie a fost auzita in 1883 pana in Australia). Cu o furie nemaivazuta, vulcanul a scuipat prin craterul sau indeajuns de multa lava incat sa acopere intreaga insula sub un strat de 30 de metri grosime de cenusa (de altfel, si astazi, intregul Santorini sta practic pe un strat de 4-5 metri de lava pietrificata). Imensa insula a fost desfigurata cumplit - numeroase portiuni s-au scufundat, apele marii au invadat craterul cel mare dand Santoriniului forma de arc de cerc pe care o are in prezent, doua bucati de pamant s-au ridicat deasupra apelor, formand insulitele Nea Kameni (unde inca se afla doua cratere ale catastrofalului vulcanului) si Thirassia, iar valurile tsunami au distrus civilizatia cretana peste noapte.


Nenorocirea a fost atat de mare incat de abia 9 secole mai tarziu, oamenii s-au incumetat sa mai puna piciorul pe ceea ce mai ramasese din prospera insula. Temerarii au fost colonisti dorieni sositi din Sparta, iar liderul lor, Thiras si-a dat numele insulei si orasului pe care l-a intemeiat si l-a ales drept capitala, Thira (antica), ale carei vestigii se gasesc si astazi pe Mesa vouno, muntele care musca marea la Kamari, in sud-estul insulei. Istoricul Herodot ne invata ca dorienii au suferit o seceta severa, de sapte ani, ceea ce i-a determinat sa trimita colonisti in nordul Africii, Thira intemeiind printre altele si Cyrene din Libia. In secolul V i.Hr., orasul-stat Thira s-a aliat cu Sparta impotriva Atenei, in razboiul Peloponezian, iar cateva veacuri mai tarziu a devenit colonie romana. In Evul Mediu, pe aici au trecut franci si venetieni, care au anexat insula ducatului Naxos pana in 1579, cand Santorini a intrat sub administratia imperiului Otoman, de sub care a iesit de abia in 1912, cand s-a unit cu Grecia. De atatea milenii, in tot acest timp, Santorini nu si-a aflat linistea, fiind zdruncinat constant de replici de cutremure si eruptii vulcanice ale dezastrului din secolul XVII i.Hr., ultima eruptie a lui Nea Kameni - blanda, spectaculoasa, dar fara victime - avand loc in 1950.

La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

Titlul de mai sus, identic cu cel al unui roman semnat de japonezul Haruki Murakami (care, apropo, isi plaseaza actiunea mai multor povestiri pe o insula greceasca nenumita, dar care aduce izbitor cu Santorini), descrie poate cel mai bine impresia puternica pe care ti-o lasa insula, atunci cand, de undeva de sus, din Oia sau din Fira, ti se asterne in fata ochilor privelistea de basm a calderei - depresiunea in forma de caldare care se casca in urma eruptiei unui vulcan. Un american ajuns in capitala Fira direct cu taxiul si care urma sa se cazeze la unul dintre numeroasele stabilimente de lux, de 5 stele, jumatate zidite - jumatate sapate in munte, un white collar prea elevat pentru a folosi infamul cuvant care incepe cu "f", a sintetizat excelent expresia lui Murakami in doua cuvinte rostite prelung: "Holly smoke!". Apoi, admirand caldera, si-a scapat bagajele din mana si a ramas cu gura cascata la propriu. Sunt convins ca si eu stateam acolo cu gura cascata (macar in cuget), desi ma aflam de cateva ore bune pe strada pietruita de pe inalta faleza a Firei.

Modul brutal in care natura s-a jucat cu taramul stapanit candva de acea civilizatie straveche cu nume (poate) necunoscut a nascut, paradoxal, un peisaj unic in lume care-ti taie rasuflarea. Un peisaj in care omul s-a integrat armonios, mariajul de arhitectura venetiana si cicladica, stradutele intortocheate, bisericile, tavernele, hotelurile si stabilimentele - toate albe sau in culori pastelate, deschise, niciuna mai inalta de 2 etaje si dispuse melodic pe varful muntelui, precum lojele intr-o sala de opera - rezonand tainic cu roca dura si fara de viata. Este ca si cum, fiind acolo, nu ai putea sa-ti imaginezi nimic altceva in locul a ceea ce este; un hotel futurist si modern, din metal si sticla ar fi un sacrilegiu la Fira, la Oia sau oriunde altundeva in Santorini.

In afara de a te plimba si a admira peisajul, la Fira nu prea ai multe de facut. Insa, pentru a parafraza un vampir dintr-un roman (si film) la moda, asta este un "full time job". Cel putin in vacanta. Este imposibil sa te plictisesti aici. Daca te bantuie un pui de foame, incearca la una dintre sutele de taverne o salata santorineza (cu branza feta, kapere, castraveti, ulei de masline si faimoasele rosii pitice), ceva mai exotic (eu am savurat un delicios avocado cu creveti), bea un pahar de Vinsanto sau o bere locala Mythos. Apoi, ar trebui sa vizitezi Muzeul Thira Preistorica, unde afli pe larg povestea civilizatiei stravechi si vezi majoritatea artefactelor din Neolitic si Epoca de Bronz descoperite la Akrotiri. In continuare, ai putea sa iei funicularul pana in port, iar de acolo sa te intorci calare pe magarusi, pentru a experimenta modul traditional de transport al santorinezilor. Doamnele si domnisoarele vor fi incantate de numeroasele magazine, unde se gasesc bijuterii, haine de designeri, genti si alte nimicuri, iar domnii de… numeroasele baruri si pub-uri. Fira este un melanj de trairi bizare: partea comerciala aduce pe alocuri cu un bazar turcesc (desi mult mai stilat si mai curat), faleza feerica cu privelistea de neimaginat spre caldera, Nea Kameni si Thirasia este, probabil, cea mai aratoasa de pe insula, iar stradutele inguste si mai pustii din vestul oraselului te transpun, parca, intr-un orasel medieval.

Cel mai frumos asfintit din lume


Pitorescul orasel Oia (sau Ia) aflat in nord-vestul insulei, deopotriva indragit de artisti si de turisti, se spune ca este chintesenta santorineza. Aici o sa intalnesti aceleasi cladiri micute, albe, cu cupola sau acoperis drept, decorate cu numeroase flori rozalii, nenumarate biserici si stradute pietruite precum in Fira. Pe langa acestea, insa, in Oia se pastreaza mult mai pregnant influenta venetiana din Evul Mediu - case largi, cu tavanul inalt, denumite kapetanea, in care traiau nobilii si oficialitatile venetiene se impletesc cu stabilimente micute, inchistate in piatra muntelui, precum niste pesteri, denumite yposkafa, unde traia populatia locala. Aceeasi influenta face ca aici sa existe o importanta comunitate catolica, care are propria Catedrala, si un zid de fortificatii impotriva piratilor, ale carui vestigii se mai ridica in cateva locuri inclusiv astazi. Toate acestea sunt pastrate cu sfintenie si conservate prin lege: in Oia, de exemplu, sunt interzisi stalpii de electricitate, nu se construiesc cladiri noi, iar cele existente se renoveaza anual, dupa un minutios plan pus la punct in cele mai mici detalii.

Paradoxal, precum s-a intamplat si la Valencia, unde cea mai mare inchisoare medievala a fost transformata intr-unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale orasului, si aici cele mai multe yposkafa, locuintele plebei care va sa zica, sunt astazi preschimbate in fastuoase stabilimente de lux, destinate unui grup privat si select format din milionari si vedete grecesti si internationale. Ceea ce m-a impresionat la aceste exclusiviste pensiuni si hoteluri a fost eleganta desavarsita si ceea ce a-si numi un alt paradox santorinez: opulenta discreta, manifestata prin servicii, facilitati si mobilier super high class, dar care pastreaza o simplitate ce cadreaza perfect cu restul insulei.

Imediat ce ai ajuns in Santorini, daca nu ai citit in prealabil absolut nimic despre insula, pentru ca acest aspect este mentionat cu o obsedanta frenezie in orice material despre Thira, printre primele lucruri pe care le vei afla de la ghizi si localnici este ca in Oia, seara de seara, se canta aria celui mai frumos asfintit din lume. Prin urmare, pe masura ce se lasa seara, un puhoi nesfarsit de turisti transforma oraselul intr-un agitat furnicar. Se da o adevarata batalie pentru un loc bun la apus, oamenii vin cu 2-3 ore inainte, iar terasele si barurile care se intampla sa aiba vedere spre ascunderea soarelui dupa Marea Egee au cele mai piperate preturi de pe intreaga insula . Eu am vazut asfintitul, aici, de doua ori, odata de pe zidul venetian, iar altadata din zona morilor de vant. Fenomenul in sine nu m-a impresionat prea tare, cel mai frumos apus din Santorini l-am vazut in alta seara, la Fira, insa modul in care casutele albe din Oia isi schimba nuantele de rosiatic-auriu, pe masura ce soarele apune, este poate mai impresionant decat trecerea astrului sub linia orizontului, iar spectacolul uman face toti banii.

Sursa: descopera.ro

Sinca Veche - Enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.

Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Locul are un farmec cu totul aparte: intrarea in pestera tinde sa fie acoperita de vegetatia luxurianta; prin "cupola" din stanca patrund radacinile salcamilor, ale caror frunze de un verde crud se profileaza pe cerul albastru. Prin turla, la momente precise , in zilele de sarbatoare patrunde lumina, creind minunate efecte de curcubeu.
Peisajul din exteriorul pesterii pare desprins dintr-o poveste cu zane si, intr-adevar, are darul de a stimula imaginatia, de a indemna spre reverie. Prin peretii grosi ai stancii se simte natura de afara, respirand. Este un loc de reculegere ideal si, dincolo de toate consideratiile estetice, are un mister si o puritate cu totul aparte, pe care majoritatea vizitatorilor le sesizeaza de prima oara.

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…

http://romaniaesoterica.blogspot.com/2009_09_01_archive.html

Slobozia - descopera sacrul unde te astepti mai putin

Slobozia este din anul 1994 sediul unei episcopii ce functioneaza din anul 2004, in cea mai mare catedrala ridicata in tara noastra dupa Revolutie, Catedrala cu hram Inaltarea Domnului, sfintita intr-un cadru grandios la 25.III.2004, are o suprafata totala de 850 m2, o lungime de 45 m si o inaltime de 37 m. Catedrala detine relicve sfinte respectiv parti din moastele Sf. Epictet si Sf. Astion de la Halmyris. Episcopia pastoreste 9 manastiri si 3 schituri (Tariceni, Amara, si Tudor Vladimirescu – Lahovari).

Pana in anul 2004 sediul episcopiei a fost in Manastirea Sfintii Voievozi, monument istoric ctitorit de Matei Basarab si postelnicul Ianache Caragea pe amplasamentul unei biserici mai vechi, daramata de cutremurul din anul 1627 si care fusese inchinata Mr. Dochiaru de la muntele Athos. Noua biserica a fost si ea afectata de cutremurul din 1830, dar refacuta peste patru ani. Pe vremea domnitorului Al. Cuza, manastirea detinuta de calugari greci a fost desfiintata, ea devenind biserica de mir.

Dupa lucrari de completare si refacere a picturii, desfasurate in anii 1996-1997 Manastirea Sfintii Voievozi a fost reinfiintata cu viata de obste. Biserica, slujita de maicute, detine printre alte obiecte de arta sacra, un chivot cu particele din moastele a 8 sfinti si un mic fragment din lemnul Sfintei Cruci. In manastire se gaseste un muzeu de icoane si carte veche si un atelier de tricotaje. De mentionat ca in anul 1836 manastirea poseda una din cele mai importante biblioteci, dintre cele specifice, din tara noastra.

La Slobozia functioneaza singurul muzeu al agriculturii din Romania si unul din putinele de acest gen din lume, care se intinde pe o suprafata de 3870 m2, pe care sunt expuse 9000 de piese din specific. in muzeu sunt evocate si unele personalitati care au activat cu rasunet in agricultura, ca fostul ministru Aurelian P. Pana decedat in inchisoarea politica Gherla la 4 mai 1951, cel care a promovat introducerea plantei Soia printre culturile noastre. in cadrul muzeului se afla o biserica de lemn atestata din anul 1737 la Poiana, de unde a fost adusa si tarnosita la 17.12.2000 avand hramurile “Sf. Ierarh Nicolae” si “Buna Vestire”. Biserica se deosebeste prin impartirea veche a interiorului separat pentru femei si barbati si prin icoana Sfintilor Mihail si Gavril.

Combinatia complementara Muzeu-Biserica este minunata si inobileaza orasul Slobozia, care se poate compara cu Bucurestiul din acest punct de vedere, gandindu-ne la Muzeul Satului de acolo cu biserica lui Maramuresana.

Slobozia straluceste si prin alte realizari cu caracter de unicat. Este vorba de Cimitirul International Militar al Eroilor, militari cazuti in cele doua razboaie mondiale. Acolo sunt inhumati 1918 luptatori din cel putin 7 natii diferite printre care 214 algerieni si 142 indieni. La Slobozia evident ca au avut loc si evenimente istorice. Astfel, acolo, la 24 august 1807 s-a incheiat un armistitiu ruso-turc care prevedea in principal ca trupele ruse sa se retraga din cele doua principate romanesti. Din pacate, clauza n-a fost respectata si razboiul a reinceput in martie 1809.

Mai in aval de Slobozia, la Hagieni, este in curs de amenajare o manastire de calugari purtand numele localitatii si avand hramul Sfantul Nicolae, asezamant monahal atestat de pe vremea lui Mircea cel Batran, dar abandonat pana de curand.

In sfarsit, la varsarea Ialomitei in Dunare, se afla Cetatea de Floci (unde s-a nascut Mihai Viteazul), o localitate prospera in Evul Mediu, in care convergeau mai multe drumuri din Baragan, si in consecinta, traficul de marfuri, in special lana, era foarte intens. Locul, daca ar fi cercetat arheologic, ar putea oferi multe surprize. Prosperitatea materiala a orasului era pecetluita si de o componenta spirituala concretizata prin existenta a circa douazeci de biserici, dintre care una fortificata. Cetatea de Floci amplasata intr-o zona mirifica de tip deltaic, punct de control pe la anul 1500 al navigatiei comerciale pe Ialomita cu bogate corabii, i se dusese vestea in Europa in asa masura incat fusese pictata pe Loggia lui Rafael de la Vatican.

Dan Corneliu Braneanu

Obiective si locuri cu caracter istoric si sacru pe cursul Ialomitei

Chiar de la izvorul Ialomitei apare un asemenea obiectiv cu o vechime imposibil de determinat, fiind vorba de stanca numita Biserica Traznita (Mecetul Turcesc) si care n-a fost inca studiata.

Urmeaza in curand mai in aval Cascada Obasiei care este strajuita de un grup de sculpturi megalitice reprezentand femei in picioare, grup fotografiat episodic, dar de asemenea nestudiat. N. Densusianu in „Dacia Preistorica” a aratat ca la unele izvoare de cursuri de apa sau in apropierea lor se gasesc statui megalitice care reprezinta intotdeuna femei, ca simbol logic. Este cazul, in afara de Ialomita, de raurile Doamnei, Arges, Gilort, Urlatoarea (Buzau), etc.

Primul Obiectiv concomitent istoric si sacru este pestera Ialomitei (si nu a Ialomicioarei cum, in mod fanteziat, i se mai spune, provocand confuzii).

Traditia populara culeasa intr-un minunat poem elaborat de domnul Ion Duicu din Brasov, cercetari radiestezice contemporane si consideratiile Cristinei Panculescu conduc la ideea ca aceasta era pestera in care se retragea periodic Zamolxe sau, adaugam noi, locul prin care acesta intra in imperiul subteran mentionat atat de Vasile Lovinescu, cat si, cu totul separat, de Daniel Ruzo.
Retragerea lui Zamolxe intr-o pestera il face pe acesta deschizator in acest procedeu al unui sir foarte lung de imitatori dintre care cei mai celebri au fost Zoroastru si Sf. Ioan in insula Patmos (unde a scris Apocalipsa), ca sa nu mai vorbim de numerosii calugari pesterani, dintre care unii au fost foarte importanti.

Putin mai in aval, dar pe malul stang al Ialomitei, pe un teren mai inalt, se afla schitul Pestera Cocora renovat in anul 1961, de cand a functionat ca unicul asezamant de la Pestera Ialomitei pana in anul 1996. in prezent, in vechea biserica nu se mai slujeste in mod curent, si nici intr-una nou construita alaurat, impreuna cu o impunatoare staretie rezervata clerului.

Continuand coborarea pe Ialomita, la Pietrosita, la circa un kilometru de sosea si de rau, s-a injghebat asezamantul monahal: manastirea Iacob Hozevitul.

La Fieni in biserica veche din cimitir ctitorita in anul 1804 s-a deschis un muzeu prin grija preotului Ioan Rogojina. Biserica avand trei hramuri, prezinta suficiente valori istorice si artistice de mare valoare.

La Doicesti, o realizare monahala originala si valoroasa s-a sfiintit la 26 octombrie 2002, ea fiind constituita ca un complex, cuprinzand biserica existenta, cetatea lui Constantin Brancoveanu din perioada 1702-1706 si parcul Mateias.

Simbioza Religie – Istorie voievodala si Natura se realizeaza astfel magistral chiar in zilele noastre, dupa cum, mai de mult, se realizase la Targoviste in complexul Curtii Domnesti, langa care s-a atasat si un parc natural.

La Glodeni, partea sudica a orasului Pucioasa, a parut in zilele noastre asa –zisul “Noul Ierusalim”, o comunitate crestina de rit vechi si functionand dupa reguli proprii neacceptate de B.O.R.. O alta experienta religioasa s-a realizat la Vulcana unde s-a incercat un ecumenism ad-hoc, amplasand, intr-o aceeasi poiana, o biserica ortodoxa, o sinagoga si o moschee.

De Ialomita superioara este legata o data de importanta capitala in desfasurarea istoriei poporului nostru. Intr-un loc care, pana in prezent nu a putut fi precizat, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei (intre 1441 si 1446) a infrant o armata turceasca comandata de Sehabeddin, beilerbegul Rumeliei, armata de circa optzeci de mii de ostasi. Data trebuie sa fie considerata memorabila, dar si locul, inca neprecizat, in care spiritul Ialomitei s-a manifestat in ajutorul poporului nostru.

In istoria tarii, o importanta deosebita a avut batalia de la Finta (Finta Veche) care s-a desfasurat la 17 mai 1653, intre Vasile Lupu, ajutat de cazaci, si Matei Basarab. Localitatea se afla chiar pe malul stang al Ialomitei in amonte de Bilciuresti.

Mai in aval de Finta este localitatea Silistea Snagovului unde in cimitir, exista o biserica cu un trecut fabulos. Biserica este singura din tara al carei interior in forma de cruce are la exterior forma de nava. In plus este probabil singura care are inclusa in planul ei o camera secreta, probabil folosita de Vlad tepes. In biserica se afla o icoana minunata care a venit plutind pe apa Snagovului, minune semnalata si in alte locuri in lume, dar in premiera in tara noastra.

Si mai in aval pe Ialomita se gaseste localitatea Lipia, unde, o biserica a satului are o fantana cu apa sacra, tamaduitoare. Partea istorica a acestui obiectiv o constituie faptul ca biserica cu hramul Sfantul Niculae este ridicata in cinstea regelui Mihai.

La un kilometru de Piscul Crasani se afla biserica din satul Copuzu. Acolo se practica un obicei arhaic neacceptat de B.O.R. numit “Botezul de la Copuzu”. La miezul noptii, de inviere, oameni bolnavi, unii veniti de la mari distante, incearca sa se vindece printr-un ritual de schimbare a numelui, ritual care se savarseste in afara bisericii, dar in spatele altarului. Se considera ca obiceiul este o reminiscenta de pe vremea cand Sf. Andrei boteza pe teritoriul nostru. Dar tot atat de adevarat poate fi ca este precrestin.

Semnificativ este faptul ca din toata tara el se practica numai pe raul Ialomita. Unicitatea sa necesita o atentie speciala din partea etnologilor, care pana in prezent nu i-au apreciat ciudatenia si importanta lui. Pe acelasi amplasament a fost un schit de calugari greci.
Sacralitatea locului este data si de numarul mare de cruci din piatra care se gasesc in actualul cimitir, cruci pe care sunt sapate simboluri crestine foarte vechi dar, si precrestine.

Manastirea Balaciu (fosta Pitesteanu) aflata pe malul stang al Ialomitei avea 7 calugari in anul 2003. Ctitorita in anul 1750, manastirea a fost desfiintata in anul 1961 si resfiintita la 15 august 2000 dupa o restaurare inceputa in anul 1990. Calitatea elevata a acestor locuri a favorizat nasterea unor mari personalitati bisericesti cum ar fi Arhimandritul Arsenie Papacioc care a vazut lumina zilei in satul Misleanu in anul 1914.

In sfarsit, tezaurul spiritual este completat de bisericile din Sarateni si din satul Sfantul Gheorghe care au si ele importanta lor, dupa cum se va arata mai jos.
Sacralitatea locului este sporita de informatii traditionale ale localnicilor. Dupa acestia, prin aceste locuri ar fi propovaduit Sfantul Andrei. Dupa altii, urmele de cetate ale Piscului Crasanilor corespund vietuirii pe acolo a Zeului Soarelui Apollo si a Zeitei Artemis.

Dan Corneliu Braneanu