Tibidabo, Barcelona - Numele de deasupra spectacolului panoramic

Tibidado este vârful cel mai înalt al munților Serra de Collserola care domină Barcelona, Spania - de la cei 532 de metri ai săi. Muntele este acoperit de o pădure de tip mediteranean și a fost considerat scena perfectă pentru amplasarea aici a unui parc de distracții, a unui turn de telecomunicații, Torre de Collserola și a catedralei Temple de Sagrat Cor. Toate aceste trei atracții sunt vizibile cam de peste tot din Barcelona. Proiectată de Enric Sagnier, catedrala a avut nevoie de 60 de ani pentru a fi construită. Din vârful său, sculptura lui Iisus realizată de Josep Miret în 1950, îmbrățișează orașul și reflectă ascensiunea și purificarea condiției umane prin sacrificiu și ispășire. Ce rol are parcul de distracții din apropiere încă nu am înțeles. Poate rolul de ispită...vezi mai jos. 

http://hill-temples.blogspot.com

Numele Tibidabo provine din expresia latină „eo tibi dabo” - eu ți-am dat. Semnificatia „Tibidabo” o găsim într-o sintagmă din Vulgata (traducerea latină a Bibliei) în mai multe pasaje: 

1. Contextul în care diavolul îl ispitește pe Iisus: 

„... et dixit illi haec tibi omnia dabo si cadens adoraveris me. În română: „...și-i zice: « Toate acestea ți le voi da, dacă vei cădea la pământ și mi te vei închina. »” (Matei 4:9); 

… et ait ei tibi dabo potestatem hanc universam et gloriam illorum quia mihi tradita sunt et cui volo do illa. În română: „Și-i zise diavolul: «Ție îți voi da toată această putere și măreția acestora, căci mi-a fost dată mie, iar eu cui vreau o dăruiesc. » (Luca 4:6). 

Prin aceste cuvinte, demonul încearcă să-l ispitească pe Iisus pe un munte foarte înalt, unde îl condusese. 

2. Această sintagmă se găsește și în Evanghelia după Matei 16:19: și face parte din inscripția de pe cupola centrală a Bazilicii Sf. Petru din Vatican, deși în acest caz a fost extrasă din cuvintele lui Isus către Sfântul Petru. „… Et tibi dabo claves regni cælorum”, Iisus spunându-i Sfântului Petru: « Ție îți voi da cheile Împărăției Cerurilor ». 

Sursa: wikipedia 

Spania - Cum o simtim in Constanta

Ce faci daca esti indragostit de Barcelona/Spania dar traiesti in Constanta?

Barcelona

Constanta

Asemanarea nu este intamplatoare!

Te trezesti, deschizi fereastra de unde iti zameste un soare orbitor, vezi marea si palmierii – daca esti norocos si stai intr-un apartament rezidential de pe malul marii. Daca esti tipul sportiv poti alerga jumatate de ora pe malul marii, inspirand cel mai curat aer al orasului.

La micul dejun servesti o omleta spaniola cu verdeata si chorizo, mergi si bei o cafea intr-un lounge din Portul Tomis, inconjurat de barci cochete si de oameni frumosi.

Poate vrei sa faci un pic de shopping, grupul Inditex din Spania este prezent in toate mall-urile din Constanta. Ultimele trenduri in materie de fashion, replici perfecte ale unor case de moda exclusiviste la preturi pentru toata lumea.

Daca ti se face foame alegi Hacienda del Sol. Vara vei prefera terasa restaurantului, unde te vei teleporta direct intr-un patio catalan. Iarna vei sta in interior, intr-o atmosfera la fel de reprezentativa pentru Spania. Vei servi la aperitiv Salata de jamon iberic, parmesan feliat, pere confiate, muguri de pin si rosii chery, servit cu dressing de menta. Daca esti cu prietenii vor fi incantati de Plato de Ibericos - Queso Manchego, Jambon iberic, Chorizo iberic, Salchichon iberic, tortilla de cartofi, masline verzi. Woow. Vei continua cu Fajitas de pui cu legume si rosii coapte sau Trio rulade de miel, purcel si rata, gatite in cuptor cu lemne. Daca iti plac fructele de mare alegi Paste cu creveti, calamari si ali-oli sau Paella de mariscos - paella cu fructe de mare. La desert savurezi Mousse de ciocolata neagra cu Bailey’s si praline de migdale, servit cu afine. Sangria acompaniaza intreaga masa.

Dupa un asemenea regal culinar urmeaza siesta. Te trezesti, revii la realitate, sau nu, cu un film al lui Woody Allen - Vicky Cristina Barcelona, o meditatia amuzanta si inteleapta asupra iubirii in tot romantismul, exaltarea, durerea si misterul ei. 

Seara mergi la spectacol de dans inedit al Teatrului National de Opera si Balet Constanta. Amor Caliente este un alt gen de calatorie, prin muzica si pasi de dans, din pensinsula iberica pana in America Latina. Dupa o ora si jumatate de spectacol si emotie pura iti vine sa dansezi pe strada.

Poti incheia ziua citind cateva pagini din Cervantes sau Unamuno, privindu-l pe Joaquin Cortés intr-unul din spectacolele sale sau doar privind fotografiile pe care le-ai facut in cea mai recenta vacanta in Spania. 

 Articol inspirat de Ana

Vicky Cristina si Woody Allen in Barcelona

Transpus in decorul senzual mediteraneean al Barcelonei, Vicky Cristina Barcelona este meditatia amuzanta si inteleapta a lui Woody Allen asupra iubirii in tot romantismul, exaltarea, durerea si misterul ei. 

Cineastul Woody Allen nu pare sa piarda nicio ocazie de a fi cat mai aproape de Barcelona, orasul sau favorit. Noua sa comedie romantica are ca subiect doua tinere si escapadele lor amoroase in Barcelona, unul dintre cele mai romantice orase din lume. Film al lui Woody Allen e un fel de menage a quatre. Cristina si Vicky - una blonda, alta roscata -, sosesc in Barcelona pentru vacanta. Incarcate cu toate prejudecatile lor culturale, cu toate expectatiile unor turiste nascute in America, influentate de imaginile amantului latin, de ghidurile turistice, dar si de faima lui Gaudi, ele se vor confrunta cu o provocare stranie, care le pune la incercare teoriile despre dragoste si seductie. 

Vicky (Rebecca Hall) şi Cristina (Scarlett Johansson) sunt prietene bune, dar au pareri complet diferite despre dragoste. Vicky este sensibila si logodita cu un tanar respectabil. Cristina este dezinhibata atat sexual cat si emotional, in permanenta cautare de pasiuni ce o vor face sa pluteasca. 

Dupa ce l-au remarcat intr-o expozitie, tinerele sunt agatate (ca intr-un film) de cel mai perfect exemplar al speciei hispanice. Un artist abstract, cu camasa descheiata peste piept, bronzat si interpretat tocmai de Javier Bardem. Un fel de mascul alfa iberic, dar uns cu toate pomezile gentlemanului perfect. Galant, acesta vine la masa lor din restaurant, se prezinta si le invita sa plece cu avionul lui, pentru un weekend, la Oviedo. Acolo se vor plimba, vor mananca bucate gustoase, vor bea vin licoros si la final vor face sex in trei. Pur si simplu. 

Nimic nu pare ascuns in acest film care te trimite cu gandul si la filmele mai vechi ale lui Allen, dar si la filmele lui Eric Rohmer, in care vacanta de vara e un bun ragaz pentru o mini-comedie umana cu permutari si reveniri, dar "Vicky Cristina Barcelona" se deosebeste de filmele lui Rohmer cel putin pentru motivul ca explodeaza din cand in cand in cascade comice carora cu greu le rezisti. 

Filmul incepe cu adevarat o data cu aparitia Mariei Elena, fosta nevasta a artistului, despre care fetele aflasera la inceput ca s-a despartit de el ori dupa ce el a incercat sa o injunghie, ori invers. Si cand incepe Penelope Cruz sa-si reverse tiradele, parul, nervii peste secvente, Scarlett Johansson nu se mai observa in cadru, locatiile turistice se niveleaza la planul unor carti postale si tot ce ramane pe ecran e relatia energetica dintre Penelope Cruz si Javier Bardem, atat de mustoasa, de patimasa si de vie incat un cutit in burta nu mai pare mare lucru. 

Fara Penelope Cruz, filmul n-ar fi avut viata, chiar daca Scarlett Johansson ar fi avut mai multa. Personajul lui Cruz, ca si celelalte personaje, e un prototip, o imagine pe care ne-hispanicii si-o fac despre hispanici, la fel cum si personajul lui Johansson e prototipul tinerei americance blonde plecate in cautarea aventurii. Iar distributia actoriceasca intareste senzatia ca cineastul a dorit sa plaseze figuri reprezentative peste personaje reprezentative, ca sa vada pe urma ce poate iesi. 

Intriga amesteca personajele intr-un cocktail estival, punand - in cazul americancelor - sub semnul intrebarii nu doar fidelitatea fata de logodnic ( vezi Vicky), dar si fata de propriile convingeri, caci va deveni evident ca relatia celor doi spanioli e mult prea puternica pentru a fi zdruncinata de un tert. Replicile suple si tonusul de sampanie spumanta care persista pe tot parcursul filmului nu te lasa sa te plictisesti o secunda.

Ironia, acolo unde e, e aproape insesizabila. Nu mentalitatile turistilor americani sunt calul de bataie, dar nu e intamplator faptul ca acoladele amoroase au loc exact pe perioada vacantei de vara, cand perspectiva unei aventuri extrafrontaliere e mai apetisanta. Si nu in vreo tara cu clima rece si localnici posaci, ci in Spania, unde amorul pare sa fie la fel de aprig ca furia taurilor.

Sursa: Iulia Blaga pentru hotnews.ro

Woody Allen.Regizor - Scenografie.Europa

Cum te indragostesti de capitalele europene intrand in atmosfera filmelor regizate de Woody Allen

Woody Allen este socotit de multa vreme „cel mai european dintre cineastii americani", si, parca pentru a confirma acest lucru, filmele sale sunt dedicate, in ultimii ani, cate unui mare oras de pe batranul continent. A fost cazul Londrei - cu „Match Point" (indiscutabil, capodopera de senectute a maestrului), „Scoop" si „Cassandra's Dream" -, al Barcelonei - cu splendidul „Vicky Cristina Barcelona" -, al Parisului - cu „Midnight in Paris" -, iar acum a venit randul "Cetatii Eterne", Roma, cu acest nou „To Rome with Love". Sigur ca cineastul lucreaza, in toate aceste filme, mai mult cu cliseele aferente metropolelor respective.

„Match Point" era un apolog dostoievskian, „Vicky Cristina Barcelona" - o „poveste morala" rohmeriana, iar filmul despre Paris - mai mult o fantasmagorie livresca si intelectuala. O astfel de fantezie (postmoderna) este si filmul dedicat Romei, care seamana mai mult cu „Midnight in Paris" decat cu celelalte. Spatiul si mai ales timpul sunt suspendate, pentru a istorisi cateva „povesti intretaiate" care se intampla in capitala italiana si implica atat localnici, cat si americani aflati, din varii motive, in peninsula.

Timid sau obraznic, disciplinat sau haotic, traditionalist sau rebel? Identitatea lui Woody Allen, regizor, actor, scenarist, dramaturg, muzician si scriitor, ramane indecisa intre extreme. 

„In viata urmatoare as vrea sa-mi retraiesc aceasta viata, dar in ordine cronologica inversa. La inceput o sa fiu mort. Apoi o sa ma trezesc la o casa de batrani, simţindu-ma din ce in ce mai bine in fiecare zi. Ma vor da afara pentru ca sunt prea sanatos, o sa ma duc sa-mi iau pensia, iar dupa aceea, cand ma apuc de munca, o sa primesc un ceas de aur si o sa petrec chiar in prima zi. O sa muncesc 40 de ani, pana cand o sa fiu suficient de tanar sa-mi placa sa ma pensionez. O sa petrec, o sa beau, o sa traiesc promiscuu, dupa care o sa fiu gata sa merg la liceu. Apoi o sa fac scoala gimnaziala, o sa fiu pusti, o sa ma joc. N-o sa am nicio raspundere, o sa fiu copil pana o sa vin pe lume. Iar ultimele noua luni o sa mi le petrec plutind intr-un spatiu ca un spa, cu incalzire centrala si room-service la dispozitie, intr-un loc care se mareste pe zi ce trece, si apoi voila!, o sa se termine orgasmic!" Woody Allen 

Sursa: adevarul.ro 

Cea mai frumoasa panorama asupra Barcelonei

"Muntele" Tibidabo, cu o altitudine de 512 m, ofera cea mai frumoasa priveliste asupra orasului catalan. Tibidabo este acoperit de o padure de tip mediteraneean si gazduieste un parc de distractii, un turn de telecomunicatii (Torre de Collserola) si o catedrala (Temple del Sagrat Cor).

Cuvantul «Tibi dabo», care in latina semnifica "iti voi da", provine din unele versete din Biblie. Scena se regaseste intr-unul dintre vitraliile catedralei.

"…et dixit illi haec tibi omnia dabo si cadens adoraveris me"[1] — "Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. " (Matei 4:9)

"…et ait ei tibi dabo potestatem hanc universam et gloriam illorum quia mihi tradita sunt et cui volo do illa"[2] — "si I-a zis: "Tie Iti voi da toată stapanirea si slava acestor imparatii; caci mie imi este data, si o dau oricui voiesc." (Luca 4:6)

Zona a inceput sa fie urbanizata in secolul al XIX-lea, la initiativa Dr. Salvador Andreu, proprietarul unei companii farmaceutice. In secolul al XX-lea s-a deschis Avenida del Tibidabo (Bulevardul Tibidabo), aceasta zona devenind specifica clasei superioare din Barcelona, cu cladiri moderniste frumoase, construite de cei mai buni arhitecti din acea epoca. In 1901 s-a construit „Tranvia Azul” (Tramvaiul Albastru), care strabate Bulevardul Tibidabo pana la funicularul care urca pe munte.

Articol scris de Anne Marie

Manastirea Montserrat - Pelerinaj la inaltime

Montserrat este un loc desebit de important pentru pelerinii ce pasesc pe meleagurile Cataloniei. La o distanta de 60 de kilometri nord-vest de Barcelona, pe o intindere plana, se inalta, sfidator fata de micutele dealuri ce-l inconjoara, "Muntele Sfant" al Cataloniei - Montserrat, simbol al libertatii si identitatii nationale a catalanilor.

Aceste lumanari aprinse de-a lungul unui tunel ingust m-au ajutat sa-mi reamintesc ca am fost si eu la Montserrat. De ce tocmai acest pasaj luminat si nu muntele impresionant sau manastirea, nu pot intelege.

Se spune ca, in zilele senine, Montserrat poate fi zarit din orice punct al Cataloniei. Varfurile muntelui apar ca niste degete uriase de piatra, acest proces curios fiind rezultatul eroziunii, care a luat nastere datorita duritatii diferite a rocilor. Coloanele bazaltice se ridica, una dupa cealalta, tinzand parca spre bolta cerului.

Manastirea Montserrat este o manastire benedictina; ea se afla sub varful estic al masivului muntos. De la manastire, aflata la o altitudine de 720 de metri, se poate ajunge, pe trasee turistice amenajate, pe varful cel mai inalt al muntelui, Sfantul Ioan, cu o inaltime de 1.236 de metri. Langa manastire se mai afla si "Drumul Crucii", unde este amenajata "Pestera Sfanta" si locul legendar unde a fost gasita icoana Sfintei Fecioare din Montserrat.

Inceputul monahismului pe acest munte este crezut a fi avut loc intre secolele XI si XII. Primii calugari catalani, atrasi de frumusetea salbatica a muntelui, si-au gasit aici siguranta ce le lipsea in partile natale. In vremuri de restriste, intr-o lume bantuita de spectrul razboaielor, al intrigilor si al mandriei, sarmanii ratacitori erau primiti si adapostiti in bratele binefacatoare ale Muntelei Sfant.

Inaltarea unei manastiri si a chiliilor aferente nu s-a lasat mult asteptata. Treptat, manastirea a devenit cunoscuta si vizitata, de la cei mai umili tarani pana la trufasii feudali ce plecau in pelerinaj, mai intai la Montserrat si apoi la Santiago de Compostella. Conform traditiei locului, se spune ca, in pelerinajul sau prin lume, Sfantul Graal - cupa de vin din care a sorbit Hristos la Cina cea de Taina -, ar fi poposit, pentru o vreme, si in acest loc.

La Montserrat, Wagner a fost inspirat pentru una dintre operele sale - "Parsifal". Basilica adaposteste si un muzeu ce pastreaza lucrarile unor mari artisti; dintre autorii operelor de aici amintim doar pe El Greco, Dali si Picasso.

Alaturi de Muntele Saint Michel, Lourdes, Vatican, Ierusalim, Santiago de Compostella, si alte multe locuri, Montserrat-ul este unul dintre locurile sfinte ale crestinitatii; loc de pelerinaj vizitat si de papi si cardinali, de regi si presedinti, de artisti si oameni de litere; sute de misionari au dus de aici credinta in toate colturile lumii.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Palau de la Musica Catalana, Barcelona

Preiau un articol excelent de pe saiubestiunoras.ro, dupa ce o fotografie a acestul Palat al Muzicii m-a uimit prin contrastul dintre frumusetea sa si cvasi anonimat.

Destul de ascuns privirii, pe o straduta care se desface din Via Laietana, intr-o zona a Barcelonei numita La Ribera, Palau de la Musica Catalana este una din cele mai spectaculoase cladiri nascute de curentul asa-numit «modernist» in Barcelona. Palatul iese in evidenta prin exuberanta sa, mai ales ca este inconjurat de cladiri extrem de banale, si se afla departe de restul cladirilor celebre ale modernistilor, cea mai mare parte concentrate in elegantul si ordonatul cartier Eixample.

Palatul Muzicii Catalane este intilnirea fericita dintre trei oameni: un arhitect de geniu, Lluis Domenech i Montaner, si doi muzicieni plini de entuziasm si ambitie, Lluis Millet si Amadeu Vives. Cei doi muzicieni sunt fondatorii unei societati corale, Orfeo Catala, idee nascuta din competitiile corale tinute in timpul Expozitiei Mondiale de la Barcelona, in 1888.

Un istoric al modernismului catalan spune: «Pentru un ochi neobisnuit cu arhitectura Barcelonei, e coplesitoare impresia unui dezmat de ornamente lipsite de orice logica sau control. Cu toate acestea, cladirea urmeaza intocmai preceptele rationalismului.» Ba mai mult, se foloseste de noutati tehnologice cum ar fi fierul-beton si una din primele cladiri cu pereti-cortina!

Intreaga structura are un aer de imensa lejeritate a formei, de imponderabilitate, imposibil de explicat. Parterul se constituie din trei stilpi grosi, in care Domenech a ascuns casele de bilete; deasupra lor, privirea intilneste doua rinduri a cite sapte coloane, mai subtiri, fiecare din ele placata cu gresie colorata, in motive florale. Peste ele, trei balcoane dominate de busturile lui Palestrina, Bach si Beethoven. Si mai sus, un imens mozaic reprezentindu-i pe membrii societatii Orfeo Catala (greu de distins din strada), totul incununat de o cupola ovoida decorata cu insemne heraldice. Pentru mine s-a repetat senzatia de «rasturnat», de plin-peste-gol pe care am avut-o la Palatul Dogilor din Venetia.

Si daca vi se pare ca exteriorul e fantast, interiorul il depaseste cu mult! Turul incepe din foaier, care este (prin comparatie) relativ sobru. Sala de la etajul intii, dedicata lui Lluis Millet, este si ea goala, remarcindu-se numai prin faptul ca se inalta pe doua etaje si se afla exact in spatele celor doua colonade pomenite mai sus, oferind o vedere buna a decoratiei ceramice.

Dar piesa de rezistenta, diamantul coroanei, este sala de concerte. Este universal recunoscuta drept una din cele mai frumoase din lume, si singura din Europa iluminata exclusiv natural in timpul zilei. Peretii laterali sunt in cea mai mare parte formati din panouri de vitralii, iar in centrul salii este un luminator imens lucrat in aceeasi tehnica. Luminatorul are forma unei picaturi de apa si culoarea soarelui. De jur imprejurul picaturii solare, un cor de femei-ingeri.

Acestea isi gasesc un rappel in cele 18 muze care decoreaza peretele din spatele scenei: jumatatea de jos mozaic, jumatatea superioara sculptura, fiecare din ele tine in mina alt instrument muzical. Se pare ca ele nu au fost primite tocmai cu entuziasm in epoca cind au fost construite, si nici nu e de mirare; de la talie in sus, scluptura este baroca in detalii si miscare – de la talie in jos, mozaicul e de o simplitate delicata, aproape heraldica.

Sala de concert a fost numita teatru, salon si biserica. In fapt, nu e nici una dintre ele. Prea incarcata pentru a fi teatru, prea pagina pentru a fi biserica, prea artistica pentru a fi un salon. Reuseste insa suprema performanta a modernismului: transcende spatiile conventionale le reinventeaza si le innobileaza.

Se spune ca Domenech a gindit si supravegheat personal executia fiecarui detaliu al decoratiunii interioare. Numai tavanul are peste 2000 de trandafiri, aproape cite unul pentru fiecare fotoliu din auditoriu. Unul din prieteni i-ar fi reprosat ca toata acea frumusete poate distrage atentia de la muzica…

Intre 1982 si 1989, Palau de la Musica Catalana a suferit lucrari extensive de restaurare si extindere. Totul s-a facut cu un respect religios pentru original – respect care a mers pina la demolarea sau micsorarea unor cladiri din vecinatate (inclusiv a unei biserici) pentru a oferi Palatului mai mult loc ca sa respire. Dupa 1999, i s-a adaugat un auditorium subteran si o cladire separata alaturi de fatada principala, iar alaturi de el s-a croit o piata publica, unde uneori se tin concerte in aer liber.

Domenech i Montaner a primit in 1909 premiul Consiliului Municipal al Barcelonei pentru cladirea Palatului. In 1994, Palau de la Musica Catalana a fost inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Lista personalitatilor care au vizitat sau au performat de scena Palatului este prea lunga ca sa o pot include aici. Lista genurilor de muzica pe care Palatul NU le gazduieste incape insa fara probleme: nici unul. Asa cum au dorit creatorii sai, aici orice fel de manifestare culturala este binevenita – de la jazz la muzica simfonica, de la rock la muzica populara catalana.

Palau de la Musica Catalana e un loc naucitor, de o forta plastica zdrobitoare, cu o personalitate coplesitoare. Poate sa-ti displaca violent, te poti indragosti de el, il poti adula, contesta, uri, critica. Un singur lucru nu poti face: nu-l poti ignora.

Parcul Güell, Barcelona – mozaicuri multicolore

Parcul Güell este un parc cu elemente arhitectonice deosebite, situat in partea superioara a colinei El Carmel in districtul Gracia al Barcelonei. A fost proiectat de arhitectul Antonio Gaudí si construit intre anii 1900 - 1914. Se afla din 1984 printre locurile din patrimoniul mondial UNESCO.

Creat initial pentru aristrocratia orasului, parcul contine uluitoare structuri de piatra si cladiri fascinante. La intrarea in parc se afla celebrul dragon care este ornat in mozaicuri multicolore si care aproape ca a devenit o emblema a Barcelonei. Coloritul sau ii confera un aer aproape magic si hipnotic.

In varful dealului pe care este amenajat Parc Guell se afla o terasa panoramica ce ofera o priveliste superba a parcului si a intregului oras. Pentru a admira aceasta priveliste poti folosi bancile din mozaic multicolor care iau forma neobisnuita a unui sarpe, locul de unde se fac cele mai multe fotografii din Barcelona.

Si structura de carari a parcului este foarte originala, Gaudi folosind piatra locala pentru a o integra cat mai bine in peisaj. Coloanele realizate de el, care ajuta la sustinerea pasajelor, sunt inspirate din natura si seamana cu trunchiurile copacilor. Parcul gazduieste doua case, dar si numeroase pavilioane destinate turistilor, care atrag atentia prin acoperisul curbat acoperit de piese mozaicale in culori tari. Una dintre cele doua case a fost chiar locuinta arhitectului intre 1906 si 1926 iar astazi a fost transformata in muzeu (Casa Museu Gaudi) unde sunt expuse cateva piese de mobiler si desene.

Casa Milà sau La Pedrera, Barcelona

La numarul 92, pe Passeig de Gràcia (passeig este cuvantul catalan pentru promenada), in districtul Eixample din Barcelona se afla o cladire speciala proiectata de arhitectul catalan Antoni Gaudí intre anii 1905–1910, dar terminata oficial in 1912.

Casa Mila a fost imediat numita “La Pedrera” (Cariera de piatra), datorita fatadei sale exterioare ce aduce cu o stanca. Exista multe terorii referitoare la sursa de inspiratie a lui Gaudi cand a proiectat La Pedrera, de la valurile oceanului pana la anumiti munti, natura fiind singura sursa de inspiratie a arhitectului in toate operele sale. Indiferent de izvorul de inspiratie ce a stat la baza crearii acestei capodopere, cladirea pare o sculptura plina de contraste intre zonele cu piatra pala si cele cu fier inchis la culoare, de curbe si concavitati.

Balcoanele sunt din fier forjat si au fost proiectate de un prieten al lui Gaudi, Josep Maria Jujol, care a mai colaborat si in alte ocazii cu celebrul arhitect. Fiecare dintre balustrade este diferita de celelalte.

Gaudi a gandit Casa Milà ca un simbol spiritual. Elemente religioase evidente includ un fragment din rugaciunea Rozariului pe cornisa si statui ale Fecioarei Maria in planul originar in special Maica Domnului a Rozariului si a celor doi arhangheli, Sf. Mihail si Gavril. Designul lui Gaudi nu a fost urmat in totalitate. Guvernul local a obiectat la unele aspecte ale proiectului, amendand proprietarii pentru mai multe infractiuni din domeniul constructiilor, ordonand chiar demolarea unor parti care depaseau inaltimea standard pentru cladirile din oras. Dupa ce s-a luat decizia de a exclude grupul statuar al Fecioarei Maria si al arhanghelilor, Gaudi si-a dorit abandonarea proiectului, dar a fost convins sa nu renunte totusi la acesta de catre un preot.

Acest imobil construit pentru cuplul Rosario Segimon si Pere Milà reprezinta una dintre cele mai pline de imaginatie cladiri din istoria arhitecturii, fiind de fapt mai mult o sculptura decat o cladire in sine. Figureaza din anul 1984 pe lista de locuri din patrimoniul mondial UNESCO.

Barri Gòtic – centrul vechi din Barcelona

Barcelona gotica sau Barri Gotic (Cartierul Gotic) este un labirint intunecos de stradute, atat de inguste incat, daca intinzi bratele, poti atinge zidurile. Cladirile, inalte de 3-4 etaje, fac imposibila patrunderea soarelui intr-un astfel de loc. Intre unele cladiri exista pasaje aeriene, ca niste coridoare suspendate. Alte locuri care merita vizitate sunt: Piata Primariei (Placa del Ayuntamiento), cu Palau de la Generalitat si Ayuntamiento (Primaria), edificii ce adapostesc de sute de ani, fara intrerupere, administratia locala.

Primul centru civic a fost descoperit de arheologi sub aceasta piata. Tot in acest perimetru se afla si Catedrala, La Seu, monument gotic de o frumusete rara. Sobrietatea clericala se imbina armonios cu exotismul spaniol: incantatoare patios (curti interioare) ofera liniste, soare, umbra si desfatare credinciosilor si slujitorilor bisericii.

Barri Gotic este situat in partea dreapta a celebrei La Rambla cum privesti spre Placa de Catalunya si se intinde pana spre Via Laietana, iar pe cealalta diagonala, de pe faleza Marii Mediterane pana la Ronda de Sant Pere. Farmecul acestui cartier l-a inspirat pe Picasso care a trait si a lucrat in Barri Gotic si de asemenea pe Joan Miró, renumit pictor si sculptor spaniol care s-a nascut si a petrecut primii ani din viata aici.