Corund, Harghita - O lume neștiută pregătită să-ți dezvăluie toate secretele

visitharghita.com

Acesta este titlul prin care se promovează pe Facebook o excursie în zonă.  “Un concept original Free Worlding Romania care te va lăsa mut de uimire.”

Corund sau, în maghiară, Korond, este una din cele mai mari comune ale judeţului Harghita, cea mai renumită aşezare a Ţinutului Sării. Numele de Corund e inseparabil de ceramica populară, fiind unul din centrele olăritului popular din Transilvania. Corund se situează lângă drumul naţional 13A, la 11 km de Praid, 18 km de Sovata, 29 km de Odorheiu Secuiesc şi 80 km de Miercurea-Ciuc.

Un colț de lume aproape neștiut unde natura și-a revărsat parcă toate minunățiile pe care le-a făurit cu multă măiestrie și pricepere. O lume sălbatică, nealterată, a plantelor carnivore, a pădurilor atipice de tip taiga și a fiarelor ce mișună libere prin codri. O lume în care natura a presărat pietre semiprețioase și a sculptat forme de relief dintre cele mai ireale. Un platou enorm, de mărimea Bucureștiului, cu case risipite și meșteșugari care se întrec a fauri cele mai de seama podoabe.

www.visitcorund.ro

Corundul este cea mai înstărită localitate din zonă. Locuitorii comunei au îndeletniciri variate. Pe lângă tradiţionalul olărit ei se ocupă şi de prelucrarea lemnului, de produsele din iască şi de comerţ ambulant (pe vremuri cu căruţe, astăzi cu automobile). Materia primă pentru olărit, lutul de bună calitate, se extrage de lângă pârâul Săcădat, care curge pe partea vestică a satului. Satul a avut cândva şi mină de aragonit (azi zonă protejată) şi un ştrand cu apă minerală (în zilele noastre aici au loc tradiţionalele târguri de ceramică).

visitharghita.com

Izvorul sărat de la Corund

Izvoarele de apă minerală au un rol important în viaţa satului. Izvorul "Diómáli" se află la ieşirea estică a satului, lângă drumul 13A. Apa minerală bogată în fier atinge debitul de 10.000 litri pe zi; este recomandată pentru bolnavii de afecţiuni gastro-intestinale, precum şi celor care suferă de anemie. Izvorul "Szőlőmáli" izvorăşte în hotarul estic al satului. Apa este bogată în bicarbonaţi, clor, magneziu şi calciu. Izvoarele "Cseredombi" şi "Erzsébet" izvorăsc la est de mina de aragonit, la 800 de metri de drumul naţional, având apă sărată şi bogată în fier.

visitharghita.com

Árcsó

Apa minerală de la Corund (Băile Corund de odinioară)

Pe locul băilor de odinioară - în secolul al XIX-lea una din cele mai cunoscute băi din Transilvania - găsim azi numai Cabana Árcsó şi două izvoare cu apă minerală cu debit redus, la 1,2 km nord de centrul Corundului. Apa mezotermală, cu un debit de 25.900 l/zi practic a dispărut în urma efectuării unor foraje de adâncime în anii 1950, debitul maxim măsurat azi fiind de doar 4000-4300 litri pe zi.

pensiuniharghitene.ro

Pe acest loc, între podul de pe pârâul Corundului şi Cabana Árcsó se ţine, începând cu 1978 unul din cele mai importante târguri de ceramică populară din ţară, „Târgul de ceramică de la Arcio”. Târgul, care are loc în primul sfârşit de săptămână din luna august, este ocazia cu care meşterii olari din Corund şi de pe tot cuprinsul ţării îşi prezintă produsele. Târgul, care în acelaşi timp este şi un festival al artei populare, beneficiază de un juriu atent format din specialişti recunoscuţi din domeniu, este o ocazie unică de achiziţionare a produselor de artă populară autentice, de o rară frumuseţe.

zigzagprinromania.com

Minereul de aragonit de la Corund, unic în lume

Corundul se poate lăuda şi cu singurul muzeu de aragonit din România sau chiar din Europa. „Aragonitul este un mineral cristalizat pe bază de calcar depus de către apele minerale sărate, bogat în calciu carbonat. Această apă umple găurile subterane şi depune calciu carbonat în fisuri, iar straturi carbonatice, fiind sub presiune, se cristalizează”, spun specialiștii muzeului de aragonit. Minereul de aragonit de la Corund este unic în lume, întrucât se află la suprafaţă, se găseşte sub formă masivă şi nu apare în mină, la fel ca în alte zone ale Europei, precum Cehia, nordul Italiei sau Slovacia.

Ce poți face/vedea în zonă

visitharghita.com

@ singurul Muzeu al pălăriilor de paie din țară de la Crișeni, unde se pot descoperi tipurile, mesajele secrete ale pălăriilor și cea mai mare pălărie de paie făcută vreodată (record – pot încăpea pana la 10 persoane sub aceasta pălărie!);

@ ”Tinovul de la Fântâna Brazilor”, cu căruța-safari, unde se poate cunoaște lumea interesantă adaptată condițiilor siberiene: copaci trecuți de 1000 ani, plante otrăvitoare și insectivore și multe informații despre fenomene de care habar nu aveai că există în România;
@ do-it-yourself manufactura de bijuterii din aragonit de Corund (piatra semiprețioasă): participanții pot alege din diferite pietre semi preparate din aragonitul de Corund și își vor finaliza singuri medalioanele, inelele sau brățările;
@ parcurgerea traseului de vizitare al Canionului de Sare din Praid, singurul fenomen de acest gen din Europa. Este lumea impresionantă a formelor de eroziune și de precipitare a sării la suprafață. Există oportunitatea de a încerca efectele terapeutice ale nămolului sărat de origine minerală, care se formează în canion (fenomen asemănător celui de la Marea Moartă);
@ vizită la atelier de prelucrare de iască, cu explicații în detaliu despre meștesugul care a rămas să fie practicat exclusiv în Corund;
@ vizită la un atelier de olărit, cu explicații în detaliu despre procesul de fabricare tradițională a ceramicii populare de Corund. 

Surse:

harghita.ro

evz.ro

Facebook

Zigzagprinromania

Printul Charles despre Romania

Printul Charles: "Avem atat de multe de invatat de la Transilvania"

Printul Charles nu mai conteneste cu laudele la adresa tarii noastre. Mostenitorul tronului a declarat ca si-ar dori sa intalneasca si la britanici "sentimentul apartenentei, al identitatii" pe care l-a remarcat la locuitorii din Transilvania.

El spune ca a gasit in Carpati peisaje cum nu mai intalneste in Marea Britanie. "Ceea ce este minunat in Transilvania este aceasta relatie unica dintre om si mediul inconjurator. Acest lucru lipseste din societatea noastra (din Marea Britanie, n.r.). Oamenii tanjesc dupa un anumit sentiment al apartenentei, al identitatii si al semnificatiilor", a declarat printul Charles al Marii Britanii, citat de Daily Mail.

Acelasi lucru il afirma si intr-un documentar despre tara noastra, Wild Carpathians.

"Ce iubiti cel mai mult la aceasta tara, la Romania?
- Este vesnicia ei. Un lucru atat de remarcabil. Este aproape ca in povestile copilariei. Oamenii de aici isi doresc acest sentiment de apartenenta la tinuturile lor. Trebuie sa redescoperim aceste trairi, sa ne reintoarcem la ele, iar eu vreau sa ma asigur ca modul lor de viata va dainui", spune pintul Charles al Marii Britanii.

Convins ca Transilvania e una dintre ultimele zone salbatice din Europa, unde industrializarea nu a reusit inca sa afecteze farmecul naturii, mostenitorul tronului britanic si-ar dori ca padurile de aici sa fie protejate. Altfel, risca sa dispara. Si, o data cu ele, dispare o lume intreaga.

"Avem atat de multe de invatat de la Transilvania. E ultimul colt din Europa unde mai vedem cu adevarat zone salbatice." - a mai spus printul Charles al Marii Britanii pentru Daily Mail.

Alteta Sa Regala da drept exemplu imprejurimile din Valea Zalanului, unde intr-o dupa-amiaza de toamna a zarit doi ursi carpatini jucandu-se. Insa daca locul nu va fi protejat, risca sa dispara.
Printul Charles are doua proprietati in satul Valea Zalanului din Covasna, o casa in Viscri, judetul Brasov, si una in Malancrav, la Sibiu. Acestea au fost restaurate, pastrandu-se toate elementele traditionale.

Surse: http://www.incont.ro si site-ul protv

Romania promovata de straini

Financial Times, despre Romania: "Turistii trebuie sa vina sa vada aceasta lume inainte de a disparea"

Tara noastra este din nou promovata de straini. Un jurnalist britanic publica de curand in Financial Times un articol in care se declara fascinat de Transilvania si de bogatiile zonei, dupa ce recent a facut o calatorie in aceasta regiune. Locuri pitoresti ca Valea Verde din judetul Mures, comuna Zabala din Covasna, Piata Sfatului din Brasov, sunt apreciate pentru potentialul lor turistic.

In acelasi timp insa, jurnalistul si prietenul care l-a insotit in calatorie, atrag atentia asupra unui aspect care pune in pericol biodiversitatea naturii din Romania: defrisarea masiva a padurilor, scrie Gandul.
In editorialul sau, "Lost in Transylvania", Clive Aslet povesteste ce a insemnat voiajul pe care l-a facut in "lumea care pare sa aiba mai mult in comun cu romanele lui Thomas Hardy decat cu Europa moderna".

Insotit de Paul Lister, fondatorul ''European Nature Trust'' (un ONG international care militeaza pentru conservarea spatiilor salbatice precum Muntii Carpati - n.r.), cunoscut si pentru faptul ca este producatorul documentarului "Wild Carpathia", tradus in 20 de limbi si vizionat in 119 tari ale lumii, Aslet a cutreierat Depresiunea Transilvaniei si versantele carpatice din centrul tarii.
Lister, fiul unuia dintre cofondatorii MFI, retailerul de mobilier britanic care a incetat comertul in 2008, considera ca aceasta zona este echivalentul european al Parcului National Yellowstone din Statele Unite ale Americii.
Pe teritoriul Transilvaniei traiesc specii diferite de animale salbatice, care au disparut, cu mult timp in urma, din alte zone ale lumii, iar partea romana a Carpatilor este cea mai biodiversificata, aici existand mai multi ursi bruni decat oriunde altundeva in Europa.

Sursa: incont.ro

Prejmer – Valoare inestimabila

Prejmer se afla la 15 km de Brasov, in partea estica a Depresiunii Brasovului, inscriindu-se intr-un intreg lant de sate sasesti, fiecare adapostind o biserica fortificata. Cea de la Prejmer este una dintre cele mai vaste si bine pastrate din Transilvania. Constituie cel mai bine pastrata si cea mai puternica biserica-cetate medievala din Estul Europei.

Biserica dintre ziduri are putin peste 700 de ani. Desi renovata de mai multe ori, se remarca si azi prin arhitectura ei deosebita. Patrimoniul Bisericii Evanghelice are, de asemenea, o valoare artistica inestimabila. Are cel mai vechi altar din Transilvania (de aproximativ 500 de ani), cu reprezentari iconografice ale Patimilor lui Iisus. Intreaga compozitie impresioneaza prin tonurile de rosu pe fundalul auriu.

Zidul care inconjoara biserica este unul extrem de rezistent, avand o grosime de 3-4 metri si o inaltime de 12 metri. Ca orice cetate medievala, in partea exterioara este inconjurata de un sant, care in vreme de asediu era umplut cu apa, peste care se putea trece doar traversand podurile mobile. Pe langa gurile de foc fixate in ziduri, in cetate se afla un dispozitiv de lupta neobisnuit - orga mortii - formata din mai multe arme asezate la un loc care, puse in functiune, trageau toate deodata. In partea interioara a zidurilor, cele 275 de camarute, dispuse pe trei si patru niveluri ca niste faguri, ii adaposteau odinioara pe cei asediati.

Cetatea a fost restaurata in perioada 1960-1970 si face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Sursa
Foto:

Complexul National Muzeal ASTRA Sibiu

Muzeul ASTRA, cea mai importanta institutie fondata de Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman, a fost inaugurat in 19 august 1905. El s-a nascut din dorinta romanilor ardeleni de a-si defini propria identitate etnoculturala, in conglomeratul etnic al Imperiul Austro-Ungar si pe fondul emanciparii culturale a tuturor popoarelor din centrul si sud-estul Europei, avand ca model muzeele deja constituite ale sasilor, ungurilor si secuilor.

In perioada de dupa unire (1918-1919), muzeul a cunoscut o dezvoltare impetuoasa devenind, dupa Muzeul Brukenthal, cel mai valoros si important muzeu al Ardealului.
Un muzeu in aer liber a fost gandit, la Sibiu, inca din anul 1940 (meritul fiind a lui R. Vuia, director al Muzeului Etnografic al Transilvania, in momentul refugierii sale de la Cluj-Napoca, la Sibiu, dupa Dictatul de la Viena), dar proiectul sau efemer devenind o realitate, abia in 1963, din initiativa lui Cornel Irimie, cel care avea sa fie intaiul sau director.

Specialistii Sectiei de etnografie si arta populara din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal au intocmit Proiectul tematic si de organizare a Muzeului in aer liber si au stabilit etapele ulterioare de dezvoltare ale acestuia.
Acesta urma sa reprezinte ocupatii, mestesuguri si “instalatii tehnice populare” de pe intreg teritoriul tarii, grupate pe diversitatea proceselor traditionale, pe genuri si tipologii.

La 17 octombrie 1967 Muzeul Tehnicii Populare a fost inaugurat oficial pentru publicul larg.
Intre anii 1980-2000 tematica muzeului a fost extinsa prin integrarea monumentelor de arhitectura populara, acestea egaland, prin numarul exponatelor, monumentele de tehnica populara existente pana atunci, muzeul devenind mai complex si acoperind intreg domeniul civilizatiei populare traditionale.

In anul 2001, a luat fiinta Complexul National Muzeal “ASTRA”, cu cea mai vasta structura etnomuzeala din Romania, tratand, distinct, specificul culturii populare romanesti, sasesti si a celei a rromilor, (in faza de proiect), in cadrul Muzeului Civilizatiei Traditionale Populare “ASTRA”, Muzeului Civilizatiei Transilvane “ASTRA”, Muzeului de Etnografie Saseasca “Emil Sigerus”, Muzeului Culturii si Civilizatiei Rromilor (proiect), iar a popoarelor extraeuropene in cadrul Muzeului de Etnografie Universala “Franz Binder”.
Sursa: http://www.muzeulastra.ro

Transfagarasanul – Drumul din nori

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Romania, Transfagarasanul, leaga regiunea istorica a Munteniei cu Transilvania. Are o lungime de 151 de kilometri, incepand din comuna Bascov (judetul Arges) si terminandu-se in dreptul comunei Cartisoara (judetul Sibiu).

Drumul este construit peste Muntii Fagaras, cel mai inalt lant muntos din Romania iar in apropierea tunelului de langa Lacul Balea, ajunge la altitudinea de 2042 m.Transfagarasanul este situat pe locul al doilea ca altitudine in Romania dupa soseaua Transalpina (DN67C) cu 2145 m din Muntii Parang, dar aceasta insa nu este asfaltata in totalitate.


Transfagarasanul trece peste 830 podete, 27 viaducte; pentru constructia lui a fost necesar sa fie dislocate mai multe milioane de tone de roca; pentru aceasta s-au folosit de exemplu: 6520 tone de dinamita, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Balea si multe alte materiale de constructii. Printre obiectivele turistice regasite de-a lungul acestuia putem enumera Lacul si Barajul Vidraru, Cetatea Poienari, Lacul glaciar Balea si Cascada Balea. Intre Capra si Balea Lac se afla cel mai mare tunel din tara ( 887m ), care strabate muntele Paltinul.

Adrenalina datorata numeroaselor serpentine, asimetria locului si peisajele care iti taie respiratia fac din Transfagarasan cel mai frumos drum rutier din Romania si unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa.

Biserica de sub lac, Belis, Cluj

Poate parea ireal insa titlul articolului ilustreaza o realitate uluitoare. Biserica de sub lac de la Belis, Cluj exista; doar ca iese la iveala numai pe timpul verilor toride, veri sarace in ploi.
Belis este un sat situat in Transilvania, la altitudinea de peste 1000 m, in zona Muntilor Gilau si Bihor Vladeasa.

La originile comunei Belis nu exista documente care sa ateste infiintarea acesteia. Belisul a fost pentru prima data mentionat in documente oficiale in anul 1737. In zilele de vara rapuse de seceta puternica ies la suprafata ruinele unei bisericute vechi care dateaza din secolul al XIX-lea; acestea sunt vizibile in totalitate in aceasta perioada, se lasa mangaiate de razele soarelui, de privirile curiosilor si sunt imortalizate de aparatele de fotografiat ale curiosilor care trec an de an sa vada minunea care iese de sub apa. Impreuna cu ruinile bisericii ies la suprafata picturile care impodobesc aceste ruine, intruchipand ingeri si scene biblice cunoscute de ochiul omului.

In zilele in care biserica este acoperita de apa, fundatia acesteia se afla la mai bine de 3o de metri adancime si sta scufundata intr-o apa rece ca gheata. Cei care au vizitat biserica intr-o astel de perioada au reusit sa ii exploreze fiecare ungher doar cu ajutorul unei lanterne, deoarece la mai putin de 5 metri sub apa vizibilitatea este mult redusa.


Inainte ca biserica sa fie inghitita de ape definitiv, aceasta era vizibila de orinde te uitai deoarece era construita pe o magura, iar casele locuitorilor moti erau construite in jurul acesteia parca gravitand continuu, atrase de o forta nevazuta ochiului uman. Indiferent de anotimp, biserica ramanea un punct de reper pentru moti si acestia faceau ce faceau si mereu se regaseau si se intorceau in sanul acesteia. Fie batuta de ploaie, fie acoperita de omatul alb si pufos, turla bisericii a stat mereu de veghe asupra satului si a celor pe care ii adapostea la nevoie si in zilele de sarbatoare.

Intr-una din toamnele de mult trecuta, un zvon a ajuns la urechile locuitorilor: o viitura puternica avea sa ia Belisul pe sus si sa il stearga de pe harta acelor vremuri. Astfel comunistii au hotarat ca in acea zona sa ridice un baraj, o constructie puternica ce avea sa stavileasca apa care urma sa vina si satenii sa isi ia familiile, animalele si ce aveau ei mai de pret si sa se mute pe coasta neroditoare a Ungurului; rand pe rand treceau carele incarcate cu avutiile oamenilor, felinarele luminau cararile Belisului pana cand din satul motesc nu a mai ramas decat o amintire.

Insa, pe langa amintirea satului, statea acum biserica. Aceasta a fost rapid evacuata, s-au luat icoanele, candelabrele si obiectele de pret din aceasta si in urma a ramas doar biserica trista. Cu toate ca localnicii au luat clopotnita si acoperisul, biserica inca statea falnica de paza peste ceea ce mai inainte fusese satul Belis si a vegheat asupra a aceea ce avea sa insemne finele satului: stramutarea mortilor din cimitirul satului; oamenii au scormonit dupa osemintele celor trecuti in nefiinta si impreuna cu preotul satului au mutat cimitirul in noul lacas. Oamenii s-au retras incet dar sigur din calea apelor, cu parere de rau asupra satului care a fost odata si asupra locului in care acestia si-au trait copilaria. Peste vechiul Belis a cazut apa in timp si a scufundat biserica numita acum Biserica de sub lac.
Sursa: www.turistderomania.ro

Sfintele Sarbatori de Pasti in Romania

Traditii de Pasti in Romania

Ouale rosii de Pasti nu pot lipsi de pe masa nici unui bun crestin la aceasta sarbatoare.

Rastignirea si invierea reprezinta eterna legatura dintre moarte si viata, asa precum renaste natura in fiecare primavara, cand se reia ciclul vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii, al vesniciei. In traditia populara romaneasca se crede ca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: ele vindeca boli si protejeaza animalele din gospodarie. Ouale rosii aveau menirea de a tine raul departe si simbolizau sangele lui Hristos.

La noi, de Pasti, ouale nu se vopsesc doar in rosu, ci si in alte culori, realizind desene deosebit de inspirate si frumos lucrate, in motive geometrice sau reprezentind plante, animale ori diferite simboluri. Ouale sunt incondeiate in trei-patru culori, de obicei, tinind cont si de simbolul fiecarei culori in parte: rosu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie), galben (lumina, bogatia recoltelor, tineretea), verde ( forta naturii, rodnicie, speranta), albastru (sanatate, seninul cerului). Oua decorative de Pasti se mai fac cu vopsele in relief (Vrancea, Putna Sucevei), impodobite cu margele (Bucovina), din lemn (zona Neamt) sau din lut (Corund-Harghita). In unele parti ale tarii sunt folosite oua fierte, in alte zone, cele golite de continut.

Joia Mare este ziua in care Iisus a spalat picioarele apostolilor si a instituit taina Euharistiei (Impartasania) la Cina cea de Taina.
Conform traditiei, inrosirea oualor de Pasti se face in Joia Mare, pentru ca se spune ca ouale fierte si vopsite in aceasta zi se pot pastra pe tot parcursul anului, fara sa se strice.

Exista credinta ca nu este bine sa dormi in Joia Mare, caci cine doarme in aceasta zi va fi lenes tot anul. In special daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va pedepsi sa nu poata munci tot anul.

Vinerea Mare este ultima vineri dinaintea Sarbatorii de Pasti (din Saptamina Mare ) si se mai numeste si Vinerea Patimilor (ziua patimilor si rastignirii lui Iisus) sau Vinerea Seaca (pentru ca e zi de post negru pentru cei mai multi romani, adica nu maninca si nu beau nimic toata ziua).

Postul negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului.
In Vinerea Mare nu se lucreaza si nu se pleaca de acasa decat pentru a merge la biserica.

La Inviere, credinciosii iau lumina, aprinzandu-si lumanarile de la lumanarea cu care iese preotul din altar, dar si Sfintele Pasti (paine si vin, trupul si sangele Mantuitorului, care simbolizeaza sacrificiul si triumful asupra pacatului si mortii).
Lumanarile cu care ai luat lumina de la preot in noaptea Invierii nu se arunca, ci se aprind in fata icoanei in caz de suparare mare, la necazuri sau cand te afli in mari dificultati. Se spune ca lumina acestora este mai aproape de rai decat orice alta lumina.

In prima zi de Pasti exista obiceiul de a se purta haine noi in semn de respect pentru aceasta aleasa sarbatoare, dar si pentru ca ea semnifica primenirea trupului si a sufletului, asa cum se primeneste intreaga natura odata cu primavara.

Masa din prima zi de Pasti este un prilej de reunire a familiei, decurgind dupa un adevarat ritual. De pe masa de Pasti nu pot lipsi: ouale rosii, casul de oaie, salata cu ceapa verde si ridichi, drobul si friptura de miel, pasca umpluta cu brinza sau smintina si mai nou, cu ciocolata.

In a doua zi de Pasti s-a mai pastrat (in special in Transilvania) obiceiul udatului, avand semnificatia unui act de purificare. De obicei, feciorii stropesc cu apa sau cu parfum persoanele iesite in cale, in special fetele.

Ca si oul, iepurele a devenit un simbol reprezentativ al Pastelui. Iepurasul de Paste reprezenta simbolul fertilitatii si al unei vieti noi in conceptia vechilor egipteni si a altor civilizatii antice. Imaginea iepurelui ca simbol al Pastelui este de provenienta germanica, iepurasul de Paste fiind mentionat in literatura secolului XVI drept un mesager al oualor pe care Sfantul Nicholas le trimitea ca rasplata celor care au facut fapte bune. Ouale sunt un simbol al invierii si al continuitatii vietii, iar iepurele, chiar si in vremurile precrestine, era considerat un animal sfant, asociat cu reintoarcerea primaverii si cu fertilitatea.

In fiecare primavara, se reaprinde in sufletul nostru flacara sperantei si increderii in Invierea din veac, asa cum natura reinvie an de an, mai plina de taine cu fiecare mugur si fiecare frunza…
Surse: http://biserica.org, http://www.razbointrucuvant.ro/

Castelul Magna Curia, Deva

Recunosc: am descoperit intamplator castelul, atrasa fiind de numele latin al acestuia. Sa va spun si voua povestea sa.
Magna Curia (latina Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situeaza in municipiul Deva, la poalele dealului cetatii, inspre sud-est, langa parcul orasului. Este cea mai veche cladire monument istoric ce se pastreaza in Deva.

In anul 1582 capitanul garnizoanei cetatii din Deva, Francisc Geszty, construieste pe amplasamentul actualului monument o casa. Aceasta casa va fi folosita ca resedinta apoi de catre Sigismund Báthory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Báthory si Gabriel Bethlen.

In 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicala a constructiei initiale, rezultand palatul Magna Curia. Conceput initial in stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o forma definitiva la inceputul secolului al XVIII-lea cand i se aduc ultimele modificari. Aceste modificari ii dau infatisarea baroca pastrata pana astazi.

Dupa unirea Transilvaniei cu Romania, in anul 1918, Castelul Bethlen a trecut in proprietatea statului roman, iar din 1938 in castel a fost amenajat Muzeul de Istorie al judetului Hunedoara. Castelul a fost renovat in ultimii ani, procesul fiind in stadiu de finalizare, continuandu-se si cercetarile arheologice din curtea acestuia.
Sursa: http://locuri-unice.ro

Harman - Biserica cetate

Biserica cetate din Harman se afla in comuna cu acelasi nume, la o distanta de circa 10 km de Brasov, Transilvania. Intraga zona este cunoscuta in special pentru biserica fortificata impresionanta.

Istoria cetatii Harmanului se leaga de prezenta Ordinului Cavalerilor Teutoni in Tara Barsei in primele decenii ale secolului al XIII-lea la Feldioara, Prejmer, Rasnov si Sanpetru. Prima atestare documentara a asezarii dateaza insa de la 21 martie 1240, la 15 ani dupa alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii.

Biserica este inconjurata de ziduri, dupa modelul fortaretelor saxone din aceasta zona. Zidul de incinta al cetatii are o forma ovala, asemanatoare cu cea de la biserica evanghelica din Prejmer, fiind inalt de 12 metri, gros de 2 metri si intarit cu 7 turnuri de aparare, dintre care unele dotate cu orificii pentru turnarea de smoala topita asupra asediatorilor.

In interiorul bisericii se pastreaza si astazi bancile de lemn realizate in secolul al XVI-lea. Orga si altarul au fost renovate ulterior, datorita contributiei regelui polonez Carol al XII-lea. Masivul turn din partea de vest a fost construit in secolul al XIV-lea. Tot aici exista o capela funerara cu picturi murale de factura gotica (1460-1470), avand ca tema "Judecata de Apoi".

Cetatea Ineului, Arad

Istoria medievala a Ineului - oras situat in partea de vest a Romaniei, pe cursul Crisului Alb, intre Muntii Zarand si Muntii Codru Moma - se suprapune cu istoricul cetatii cu acelasi nume.

Resedinta a unor cnezate romanesti, Ineul este cunoscut ca un puternic centru fortificat. Cetatea Ineului este mentionata ca si fortificatie inca din anul 1295.

Avand o pozitie strategica pentru apararea Transilvaniei, cetatea Ineului a avut o istorie extrem de zbuciumata. A facut parte din fortificatiile lui Iancu de Hunedoara, a fost ocupata de turci in mai multe randuri, a fost resedinta de sangeac, a intrat in posesia lui Mihai Viteazul, a fost cucerita de habsburgi, a fost centru de regiment graniceresc, aceste perioade si evenimente punandu-si adanc amprenta asupra dezvoltarii orasului.

Ramasa in ruina, dupa anul 1870 cetatea este reconstruita in stil neoclasic cu elemente ale renasterii tarzii si ale barocului. In perioada revolutiei pasoptiste (1848-1849) Ineul este un important centru al miscarii nationale romanesti. In 1949 aici a depus armele armata condusa de generalul Vécsey Károly. In parohia reformata din Ineu se poate vedea placa memoriala a acestui eveniment.

Potentialul turistic al orasului este unul de exceptie. Cetatea Ineului, ansamblul arhitectural din centrul istoric al orasului, Poiana cu narcise din Padurea Rovina si Balta Rovina sunt obiective turistice de prim rang care nu trebuie ocolite de turistii care viziteaza aceasta parte de tara.
Sursa: wikipedia.ro

Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus

Ctitoria brancoveneasca de la Sambata de Sus sta adapostita astazi, ca si odinioara, sub inaltele pridvoare de piatra ale Muntilor Fagaras, acolo unde lantul lor se intrerupe parca intr-o uriasa "poarta de trecere catre fratii de dincolo de munti". Descifrand cu pasul strabunele poteci dacice, daco-romane si apoi romanesti, pe unde inaintasii nostri si-au trecut turmele, durerile si bucuriile cate vor fi fost, de o parte si de alta a Carpatilor, poate chiar prin aceasta mare trecatoare vor fi venit mesterii pe care Voievodul Martir Constantin Brancoveanu i-a chemat sa inalte cunoscuta biserica din Fagaras odata cu vestita ctitorie de la Sambata de Sus, in vecinatatea palatului unde planuise sa se retraga cu intreaga familie. Tot pe aici au trecut calugarii aducand carti tiparite in Tara Romaneasca, cand romanii din aceasta parte a Carpatilor erau fortati sa-si paraseasca legea stramoseasca.

Istoria Manastirii Brancoveanu incepe in secolul al XVII-lea. Daca la inceputul secolului XVI avem mai multe marturii indirecte despre existenta manastirii prin mentionarea unor calugari de aici in diferite acte, dispersate, primele dovezi directe le avem din anul 1654, cand satul si mosia din Sambata de Sus au intrat in stapanirea lui Preda Brancoveanu, boier de loc din sudul Carpatilor. Acesta, se spune ca a construit o bisericuta din lemn pe valea raului Sambata, probabil pentru calugarii sihastri de aici. Pe locul acesteia, in jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti (1688-1714), a zidit din piatra si caramida o manastire.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, Transilvania abia scapase de atacurile repetate ale principilor calvini, atacuri ce au continuat insa asupra punctului principal de rezistenta, credinta ortodoxa a romanilor, urmarind-se, de fapt, deznationalizarea lor. Pentru intarirea si salvarea Ortodoxiei de noul pericol, cel al catolicizarii, aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brancoveanu a transformat si reorganizat vechea manastire ortodoxa din Sambata de Sus, cu calugari sihastri, intr-o manastire mai mare cu viata de obste (calugari care traiesc, muncesc si se roaga impreuna), spre a da marturie in timp despre unitatea de neam si credinta a romanilor de pe ambele versante ale Carpatilor. Tot aici, voievodul martir, infiinteaza o "Scoala de gramatici", un atelier de pictura in fresco si o mica tipografie pe care le instaleaza in noua incinta, dupa modelul brancovenesc folosit in toate ctitoriile domnesti.

Muzeul Manastirii Brancoveanu detine astazi una din cele mai bogate colectii de picturi vechi pe sticla, apartinand secolelor XVIII-XIX, in mare majoritate executate in maniera popular-naiva, icoane pe lemn, predominant fiind stilul brancovenesc, vesminte preotesti si arhieresti, o colectie unica de carte veche, manuscrise, pergamente, scrisori, precum si o valoroasa colectie de obiecte de cult. Pe latura vestica a incintei se afla locurile de odihna vesnica ale ultimilor mitropoliti ai Transilvaniei: Nicolae Balan, Nicolae Colan , Nicolae Mladin si Antonie Plamadeala.

Surse: www.sambatadesus.ro / www.manastireabrancoveanu.ro

Romania, superb descrisa de Jules Verne

Redau fragmente din "Castelul din Carpati", autor Jules Verne. Eu am fost impresionata. Sper ca si voi.

Povestirea care urmeaza nu este fantastica, este doar romanesca. Trebuie, oare, avand in vedere caracterul ei neverosimil, sa tragem de aici concluzia ca nu este adevarata? Ar fi o eroare. Suntem intr-o epoca in care orice se poate intampla― aproape ca avem dreptul sa spunem ca orice s-asi intamplat. Daca plasmuirea noastra nu este deloc verosimila astazi, poate fi maine, gratie resurselor stiintei care sunt sansa viitorului, nimeni nu se va gandi sa o aseze in randul legendelor.

Se cuvine sa retinem totusi ca regiunea transilvana este foarte legata inca de superstitiile stravechi.

In ziua de 29 mai a anului acela, un cioban isi pazea turma la marginea unui podis plin de verdeata, la poalele Retezatului care domina o vale fertila acoperita de paduri cu tulpini drepte, imbogatita de frumoase culturi. Iarna, galernele, care sunt vanturile din nord-vest, rod acest podis inalt, descoperit, neadapostit, ca briciul unui barbier.

Acest sistem orografic apartinea regiunii celei mai salbatice din Transilvania, cunoscuta sub denumirea de comitatul Cluj.

Ciudat fragment al imperiului Austriei, este aceasta Transilvanie, „Erdély” in maghiara, adica „tara padurilor”. Este marginita de Ungaria la nord, de Valahia la sud, de Moldova la vest. Cu o suprafata de saizeci de mii de kilometri patrati, sau sase milioane de hectare― aproape a noua parte din Franta― este un soi de Elvetie, dar cu jumatate mai intinsa decat domeniul elvetian, fara sa fie, insa, mai populata.

Cu podisurile sale, in mare parte acoperite de culturi, cu pasunile sale bogate cu vaile sale capricios conturate, cu piscurile sale trufase, Transilvania, crestata de ramificatiile de origine platonica ale Carpatilor, este brazdata de numeroase cursuri de ape, care se varsa in Tisa si in acea Dunare superba, ale carei Porti de Fier inchid, la cateva mile mai la sud, defileul lantului Balcanilor, la frontiera dintre Ungaria si imperiul otoman.

Aceasta este stravechea tara a dacilor, cucerita de Traian in primul secol al erei crestine. Independenta de care se bucura sub Ioan Zapolya si urmasii acestuia pana in 1699, avea sa ia sfarsit in timpul lui Leopold intaiul, tara devenind o anexa a Austriei.

Dar, oricare ar fi fost statutul sau politic, a ramas salasul mai multor semintii, care au trait alaturi fara sa se contopeasca: valahii sau romanii, ungurii, tiganii, secuii si, de asemenea, saxonii pe care timpul si imprejurarile aveau sa-i „maghiarizeze” in cele din urma, in folosul unitatii transilvane.

Cand incepi sa te gandesti la un pastor ca la o faptura idealizata, imaginatia face cu placere din el un visatorsi un contemplativ; sta la taclale cu planetele, discuta cu stelele; descifreaza bolta instelata.

Credulitatea celor din jur ii atribuie, fara sa stea prea mult pe ganduri, haruri miraculoase; daruit cu puterea vrajitoriei, face farmece oamenilor si animalelor, indulceste sau aspreste ursita, vinde prafuri aducatoare de placeri, de la el se cumpara bauturile si formele magice.

Chiar si in catunele mai civilizate nu treci pe langa un cioban fara sa-i adresezi cateva cuvinte amicale dandu-i binete cu inteles, salutandu-l cu apelativul de „pastor”, la care tine foarte mult. O palarie ridicata iti ingaduie sa scapi de piaza rea, iar pe drumurile Transilvaniei, ca pretutindeni, dealtfel, nimeni nu se gandeste sa faca economie in aceasta privinta.

Ciobanas - tablou de Nicolae Grigorescu

Sibiul este unul din principalele targusoare din Transilvania. Plecand aici, ajungi pe valea Jiului unguresc, care coboara pana in targul Petrosani.

Ca sa ajungi la Cluj, e de ajuns sa urci inspre valea Muresului; apoi, prin Alba Iulia, trecand de primele piscuri ale muntilor Bihor, descinzi in capitala comitatului. Un drum de douazeci de mile, cel mult.

Fie ca e vorba despre stancile adunate claie peste gramada de natura, in epocile geologice, dupa ultimele zvarcoliri ale solului, fie despre constructiile datorate mainii omenesti, peste care a trecut suflarea timpului, aspectul lor este aproape acelasi, cand le observi de la cateva mile distanta. Ceea ce este din piatra bruta, sau ceea a fost piatra, se confunda cu usurinta. De departe, culoarea este aceeasi, contururile, devierile liniilor in perspectiva, nuanta uniforma, sub patima cenusie a secolelor.

Asa stateau lucrurile si in ceea ce priveste Cetatuia - altfel spus Castelul din Carpati. Este cu neputinta sa-i deslusesti formele vagi pe platoul Orgall, pe care-l incununa la stanga trecatorii Vulcan.

Nu se distinge de fundalul muntilor. Ceea ce ai fi ispitit sa iei drept un donjon, nu este decat o gramada intunecata de pietre. Cine il priveste, are impresia ca zareste crenelurile unui zid, unde nu se afla poate, decat o creasta stancoasa. Intreg ansamblul e paclos, miscator, incert. Asa ca, daca ar fi sa dam crezare feluritilor calatori, castelul din Carpati exista doar in imaginatia celor din comitat.

Desigur, mijlocul cel mai simplu de a te convinge de existenta sa ar fi sa te intelegi cu o calauza din Vulcan, sau Werst, de a urca prin trecatoare, de a te catara pe culme,si de a vizita toate acele constructii. Dar ca sa gasesti o calauza e mai greu decat sa nimeresti drumul care duce la cetatuie. In tinutul acesta al celor doua Jiuri, nimeni nu s-ar invoi sa calauzeasca un calator, oricat i s-ar plati, pana la castelul din Carpati.

Si totusi, castelul din Carpati ar fi meritat osteneala de a fi ajutat de calatori si de istorici. Pozitia sa, pe creasta podisului Orgall dadea un aer pitoresc. De pe platforma superioara a donjonului, poti cuprinde cu ochii privelistea intregului tinut, pana la ultimul hotar al muntilor.

In spate, unduieste lantul inalt, atat de capricios ramificat, care marcheaza frontiera cu Valahia. In fata se casca sinuosul defileu Vulcan, singurul drum practicabil, dintre provinciile limitrofe.

Dincolo de valea celor doua Jiuri, tasnesc targurile Livezeni, Lonea, Petrosani, Petrila, grupate la gura puturilor care servesc la exploatarea acestui bogat bazin carbonifer.

Apoi, in fundal, o admirabila suprapunere de creste, impadurite la poale, aride in varf, dominata de piscurile abrupte ale Retezatului si Parangului, mai departe de Valea Hategului si cursul Muresului, se ivesc profilurile indepartate, inecate in ceturi, ale Alpilor Transilvaniei centrale.

Se stie, atatea eforturi, atata devotament, atatea sacrificii n-au avut alt rezultat, decat cea mai infama oprimare a urmasilor acestei semintii de vitejie. Neamul acesta nu mai are existenta politica. Trei calcaie l-au strivit, dar nu si-au pierdut nadejdea de a se scutura de jug, valahii acestia din Transilvania. Viitorul este al lor si repeta, cu o incredere de nezdruncinat, aceste cuvinte, in care se concentreaza toate aspiratiile lor: Romanul nu piere!

Castel parasit, castel bantuit, castel cu vedenii. Imaginatiile vii, imaginatiile aprinse l-au populat, curand, cu fantome, strigoii sunt oaspeti obisnuitii, iar spiritele se intorc aici, la ceasurile noptii. Asa se petrec lucrurile pe anumite meleaguri incarcate de superstitii din Europa, iar Transilvania poate pretinde ca se afla in fruntea lor.

Cu siguranta, natura a fost darnica, in ceea ce priveste bazinul format intre muntii Bihorului, Retezat si Parang. Manos datorita fertilitatii solului, este bogat si prin avutia ingropata in adancurile sale: mine de sare gema la Turda, cu productia anuala de douazeci de mii de tone; muntele Praid, cu bolta lui cu o circumferinta ce masoara sapte kilometri, format in intregime din clorura de sodiu; minele de la Remetea, care produc plumb, galena, mercur si, mai cu seama, fier, ale carui zacaminte sunt exploatate inca din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara si mineralele lor, care sunt transformate in oteluri de calitate superioara; mine de carbune, lesne de exploatat in primele straturi ale acestor vai lacustre, in districtul Hateg, la Livezeni, la Petrosani, punga larga cu un continut estimat la doua sute cincizeci de milioane de tone; in sfarsit, mine de aur, in targul Abrud, la Campeni, legiunea cautatorilor de aur, unde miriade de mori cu un utilaj foarte simplu sapa nisipurile de la Rosia Montana, „Pactolul transilvan” si exporta in fiecare an o cantitate de doua milioane de franci din pretiosul metal.

Iata, s-ar spune, un district foarte favorizat de naturasi totusi, bogatia aceasta nu contribuie in nici un fel la bunastarea populatiei, in tot cazul, daca centrele cele mai importante, Remetea, Petrosani, Lonea, poseda cateva instalatii la nivelul industriei moderne, daca in targurile acestea intalnesti constructii ordonate, supuse uniformizarii echeruluisi sforii zidarului, depozite, pravalii, adevarate centre muncitoresti, daca sunt dotate cu un numar oarecare de locuinte cu balcoanesi verande; nici in satul Vulcan, nici in satul Werst, nu trebuie sa te astepti la asa ceva.

Cunoaste legenda Stancii Fecioarei, in care o tanara printesa intrucatva ireala, scapa de urmarirea tatarilor, legenda grotei balaurului, din valea Pietrei Craiului, legenda fortaretei Deva, ridicate „pe timpul Zanelor”, legenda Detunatei, cea „lovita de trasnet”, munte de bazalt celebru, semanand cu o vioara uriasa de piatra la care, in noptile cu furtuna, canta dracul; legenda Retezatului cu varful retezat de o vrajitoare; legenda Cheilor Turzii, despicate cu o strasnica lovitura de sabie, de Sfantul Vasile. Marturisim ca Miorita credea nesmintit in toate aceste plasmuiri, dar asta nu o facea mai putin fermecatoaresi placuta.

Dealtfel, oamenii sunt sanatosi prin partile acelea; aerul este de prima calitate, molimele necunoscute si, daca se moare, asta se intampla pentru ca pana la urma, tot mori, chiar si in acest colt de lume fericit al Transilvaniei.