Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările

marți, 3 martie 2020

Palatul Japonez din Dresda - Visul unui rege


Palatul Japonez (Japanisches Palais) este o clădire barocă din Dresda, Germania și este situat elegant pe malul Neustadt al râului Elba. 

Japanisches Palais este o clădire cu o istorie fascinantă, o instituție culturală de prim rang și gazda unor obiecte de artă renumite, adevărate comori ale orașului Dresda. Cu arhitectura sa în stil asiatic, acoperișurile sale curbate japoneze, porticurile și sculpturile din curtea interioară, impunătorul complex cu patru aripi este una dintre capodoperele barocului din Dresda. 


Construit în 1715, a fost extins din 1729 până în 1731 cu scopul de a păstra colecția japoneză de porțelanuri fine a lui August cel Puternic, care acum face parte din colecția de porțelanuri Dresda. Viziunea la scară largă a „Palatului de porțelan” nu a fost niciodată finalizată, palatul nefiind niciodată folosit în acest scop și servind în schimb ca bibliotecă. 


Cu toate acestea, apariția modestă pe care o are astăzi nu este proporțională cu istoria sa ilustră; într-adevăr, acest palat a jucat un rol major în orașul Dresda din perioada barocă. Aici a început August cel Puternic să-și realizeze visul de a crea un „Palat de porțelan”. Acoperișurile, decorul interior, de fapt practic totul trebuia să fie din porțelan. 


August cel Puternic a alcătuit o colecție regală care până astăzi este considerată cea mai mare colecție de porțelanuri din Asia de Est din Occident. Importurile foarte apreciate din China și Japonia au stabilit punctul de referință pentru produsele de ultimă generație din prima fabrică europeană de porțelan din Meissen. Porțelanul chinezesc și japonez au servit ca inspirație permanentă și ca stimulent. Curioasa sală de pene Moritzburg a făcut parte din interiorul original, la fel ca și tapiseriile după desenele lui Raphael, care se afla acum în Alte Meister Gemäldegalerie. 



Palatul Japonez a fost parțial distrus în timpul bombardamentelor de la 13 februarie 1945, dar a fost reconstruit între anii 1950-1960. Lucrările finale de reconstrucție au continuat până în 1987. Astăzi, acesta adăpostește trei muzee: Muzeul de Etnologie Dresda, Muzeul de Stat pentru Pre-Istorie (Landesmuseum für Vorgeschichte) și Colectia de Istorie Naturala - Senckenberg Naturhistorische Sammlungen Dresda.

joi, 13 februarie 2020

Corund, Harghita - O lume neștiută pregătită să-ți dezvăluie toate secretele


visitharghita.com
Acesta este titlul prin care se promovează pe Facebook o excursie în zonă.  “Un concept original Free Worlding Romania care te va lăsa mut de uimire.”

Corund sau, în maghiară, Korond, este una din cele mai mari comune ale judeţului Harghita, cea mai renumită aşezare a Ţinutului Sării. Numele de Corund e inseparabil de ceramica populară, fiind unul din centrele olăritului popular din Transilvania. Corund se situează lângă drumul naţional 13A, la 11 km de Praid, 18 km de Sovata, 29 km de Odorheiu Secuiesc şi 80 km de Miercurea-Ciuc.

Un colț de lume aproape neștiut unde natura și-a revărsat parcă toate minunățiile pe care le-a făurit cu multă măiestrie și pricepere. O lume sălbatică, nealterată, a plantelor carnivore, a pădurilor atipice de tip taiga și a fiarelor ce mișună libere prin codri. O lume în care natura a presărat pietre semiprețioase și a sculptat forme de relief dintre cele mai ireale. Un platou enorm, de mărimea Bucureștiului, cu case risipite și meșteșugari care se întrec a fauri cele mai de seama podoabe.

www.visitcorund.ro
Corundul este cea mai înstărită localitate din zonă. Locuitorii comunei au îndeletniciri variate. Pe lângă tradiţionalul olărit ei se ocupă şi de prelucrarea lemnului, de produsele din iască şi de comerţ ambulant (pe vremuri cu căruţe, astăzi cu automobile). Materia primă pentru olărit, lutul de bună calitate, se extrage de lângă pârâul Săcădat, care curge pe partea vestică a satului. Satul a avut cândva şi mină de aragonit (azi zonă protejată) şi un ştrand cu apă minerală (în zilele noastre aici au loc tradiţionalele târguri de ceramică).

visitharghita.com
Izvorul sărat de la Corund
Izvoarele de apă minerală au un rol important în viaţa satului. Izvorul "Diómáli" se află la ieşirea estică a satului, lângă drumul 13A. Apa minerală bogată în fier atinge debitul de 10.000 litri pe zi; este recomandată pentru bolnavii de afecţiuni gastro-intestinale, precum şi celor care suferă de anemie. Izvorul "Szőlőmáli" izvorăşte în hotarul estic al satului. Apa este bogată în bicarbonaţi, clor, magneziu şi calciu. Izvoarele "Cseredombi" şi "Erzsébet" izvorăsc la est de mina de aragonit, la 800 de metri de drumul naţional, având apă sărată şi bogată în fier.

visitharghita.com
Árcsó
Apa minerală de la Corund (Băile Corund de odinioară)
Pe locul băilor de odinioară - în secolul al XIX-lea una din cele mai cunoscute băi din Transilvania - găsim azi numai Cabana Árcsó şi două izvoare cu apă minerală cu debit redus, la 1,2 km nord de centrul Corundului. Apa mezotermală, cu un debit de 25.900 l/zi practic a dispărut în urma efectuării unor foraje de adâncime în anii 1950, debitul maxim măsurat azi fiind de doar 4000-4300 litri pe zi.

pensiuniharghitene.ro
Pe acest loc, între podul de pe pârâul Corundului şi Cabana Árcsó se ţine, începând cu 1978 unul din cele mai importante târguri de ceramică populară din ţară, „Târgul de ceramică de la Arcio”. Târgul, care are loc în primul sfârşit de săptămână din luna august, este ocazia cu care meşterii olari din Corund şi de pe tot cuprinsul ţării îşi prezintă produsele. Târgul, care în acelaşi timp este şi un festival al artei populare, beneficiază de un juriu atent format din specialişti recunoscuţi din domeniu, este o ocazie unică de achiziţionare a produselor de artă populară autentice, de o rară frumuseţe.

zigzagprinromania.com
Minereul de aragonit de la Corund, unic în lume
Corundul se poate lăuda şi cu singurul muzeu de aragonit din România sau chiar din Europa. „Aragonitul este un mineral cristalizat pe bază de calcar depus de către apele minerale sărate, bogat în calciu carbonat. Această apă umple găurile subterane şi depune calciu carbonat în fisuri, iar straturi carbonatice, fiind sub presiune, se cristalizează”, spun specialiștii muzeului de aragonit. Minereul de aragonit de la Corund este unic în lume, întrucât se află la suprafaţă, se găseşte sub formă masivă şi nu apare în mină, la fel ca în alte zone ale Europei, precum Cehia, nordul Italiei sau Slovacia.

Ce poți face/vedea în zonă

visitharghita.com
@ singurul Muzeu al pălăriilor de paie din țară de la Crișeni, unde se pot descoperi tipurile, mesajele secrete ale pălăriilor și cea mai mare pălărie de paie făcută vreodată (record – pot încăpea pana la 10 persoane sub aceasta pălărie!);
@ ”Tinovul de la Fântâna Brazilor”, cu căruța-safari, unde se poate cunoaște lumea interesantă adaptată condițiilor siberiene: copaci trecuți de 1000 ani, plante otrăvitoare și insectivore și multe informații despre fenomene de care habar nu aveai că există în România;
@ do-it-yourself manufactura de bijuterii din aragonit de Corund (piatra semiprețioasă): participanții pot alege din diferite pietre semi preparate din aragonitul de Corund și își vor finaliza singuri medalioanele, inelele sau brățările;
@ parcurgerea traseului de vizitare al Canionului de Sare din Praid, singurul fenomen de acest gen din Europa. Este lumea impresionantă a formelor de eroziune și de precipitare a sării la suprafață. Există oportunitatea de a încerca efectele terapeutice ale nămolului sărat de origine minerală, care se formează în canion (fenomen asemănător celui de la Marea Moartă);
@ vizită la atelier de prelucrare de iască, cu explicații în detaliu despre meștesugul care a rămas să fie practicat exclusiv în Corund;
vizită la un atelier de olărit, cu explicații în detaliu despre procesul de fabricare tradițională a ceramicii populare de Corund. 

Surse:



marți, 31 decembrie 2019

2020 și destinații de vacanță în topul Airbnb

2020 este începutul unui nou deceniu. Conștientizăm din ce în ce mai mult începuturile întrucât ne propunem obiective din ce în ce mai semnificative. Continuăm fiecare în parte propria călătorie a evoluției personale.
Sa călătorim mai inspirat, să alegem locuri care ne fac sufletul fericit și care ne ajută să descoperim mai multe despre noi și viață.

În cautarea de recomandări pentru destinațiile 2020 am ajuns la un top alcătuit de platforma Airbnb având la  bază rezervările deja facute de turiști pentru anul 2020.

https://www.trafalgar.com/en-eu/travel-with-faith-20
Astfel, privind cu nerăbdare cum să planificăm călătoriile pentru anul viitor, se prognozează un interes din ce în ce mai mare pentru orașele și țările lumii mai puțin cunoscute, cu tradiții păstrate nealterate și atente cu mediul înconjurător.

Marea surpriză a fost să regăsesc România în top 5 al celor mai căutate destinații pentru anul 2020, cu o creștere a rezervărilor de 298% față de anul trecut. Potențialul pentru turism al țării noastre devine deci din ce în ce mai recunoscut și exploatat.

Revenind la topul sus menționat, de la centrele de cultură post-industriale precum Milwaukee și Guadalajara până la destinații emergente care beneficiază de o creștere a turismului sustenabil, lista din acest an este plină de surprize și comori ascunse. Cercetările celor de la Airbnb arată, de asemenea, că unele dintre cele mai căutate destinații sunt orașe și regiuni care se pregătesc pentru evenimente mari, cum ar fi Programul de Explorare a planetei Marte 2020 lansat din Cape Canaveral și numeroasele competiții de surf care se desfășoară în Ubatuba, Brazilia.

Iată cele 20 de destinații din topul Airbnb pentru 2020, bazate pe creșterea anuală a rezervărilor:

1. Milwaukee, WI, US
2. Bilbao, Spain
3. Buriram, Thailand
4.Sunbury, Victoria, Australia
5. Romania
6. Xi’an, China
7. Eugene, OR, US
8. Luxembourg
9. Guadalajara, Mexico
10. Vanuatu
11. Cali, Colombia
12. Cape Canaveral, FL, US
13. Aberdeen, Scotland
14. Courtenay, BC, Canada
15. Ubatuba, Brazil
16. Les Contamines-Montjoie, France
17. Tokyo, Japan
18. Kerala, India
19. Malindi, Kenya
20. Maastricht, Netherlands

1. Milwaukee, WI, SUA
729% creștere față de anul trecut

Gazda Convenției Naționale Democrată de anul viitor, Milwaukee se situează în topul listei de destinații. Această bijuterie istorică de pe țărmurile lacului Michigan trece deseori neobservată, dar are peisaje și atracții culturale fascinante care includ Muzeul de artă proiectat de Calatrava. Și cu peste 105 km de piste de biciclete pitorești, este ușor de văzut de ce Milwaukee experimenteaza o creștere a interesului în rândul turiștilor care rezervă pe Airbnb.


2. Bilbao, Spania
402% creștere față de anul trecut

Transformarea orașului Bilbao de la centru industrial la un centru înfloritor al culturii este cu adevărat remarcabilă. Muzeul Guggenheim, conceput de Frank Gehry, a pus Bilbao pe harta turistică din momentul în care s-a deschis, în 1997. De atunci, orașul basc a fost într-o ascensiune continuă, fiind desemnat Orașul european al anului 2018. Vizitatorii zonei sunt răsplătiți cu o atmosferă plină de viață, o arhitectură uluitoare și un peisaj urban de neuitat. Anul viitor, Bilbao va deveni, de asemenea, o destinație de top pentru fanii sportului: este unul dintre orașele gazdă ale celei mai iubite competiții de fotbal din Europa.



3. Buriram, Thailanda
383% creștere față de anul trecut

Provincia rurală Buriram găzduiește unele dintre cele mai prețioase relicve ale Imperiului Khmer hindus din Thailanda. Cel mai cunoscut monument al său este incredibilul complex Phanom Rung, care este comparabil ca mărime cu vecinul său cambodgian mult mai renumit, Angkor Wat. În plus față de ruinele antice, provincia a devenit și un hotspot sportiv: în 2018 a avut loc evenimentul de inaugurare a curselor MotoGP pe Circuitul Internațional Chang, care joacă, de asemenea, rolul de gazdă a Buriram Marathon în fiecare an. MotoGP este programat să revină în martie anul viitor.


4. Sunbury, Victoria, Australia
356% creștere față de anul trecut

La o scurtă distanță cu mașina la nord-vest de Melbourne, suburbia Sunbury este un loc popular datorită vieții sălbatice, podgoriilor și arhitecturii din epoca victoriană. Atracția principală a zonei o reprezintă faptul că este locul de naștere al celui mai râvnit trofeu de cricket - The Ashes. În 2020, Sunbury pare să atragă fani de cricket din apropiere și din lume, deoarece Melbourne va găzdui Cupa Mondială ICC T20.


5. România
298% creștere față de anul trecut

România, cu dealurile sale verzi și vechile sate rurale, este destinația perfectă pentru oricine caută ceva în afara timpului. Țara are unele dintre cele mai bine păstrate păduri virgine din Europa și, potrivit Indicelui de Performanță de mediu din 2018, 2018 Environmental Performance Index, se află pe locul 15 la nivel mondial când vine vorba de vitalitatea ecosistemului.


6. Xi’an, China
255% creștere față de anul trecut

Adesea citat drept unul dintre locurile de naștere ale civilizației chineze, Xi'an este cunoscut cel mai bine drept orașul războinicilor de teracotă - o vastă colecție de soldați din lut preistorici, descoperită de fermierii locali în 1974. Astăzi, capitala provinciei Shaanxi din China este o cea mai efervescentă atracție a țării, în timp ce numeroasele sale monumente istorice i-au câștigat titlul de „muzeul în aer liber al Chinei”. Orașul antic plănuiește o nouă ofertă în 2020: un program turistic care va introduce 30 de rute turistice nocturne în Xi’an, cu obiective turistice importante, incluzând piețe și spectacole nocturne.


7. Eugene, OR, SUA
213% creștere față de anul trecut

Acest oraș de dimensiuni medii din nord-vestul Pacificului atinge apogeul dintr-un motiv curios: multe companii multinaționale au fost lansate în Eugene, iar orașul și-a făcut un nume ca hub-ul culinar din Oregon. Datorită frumuseții naturale, Eugene a atras de multă vreme susținătorii mediului, mulți dintre aceștia reușind să facă din oraș un centru pentru industria alimentară organică. Planurile ecologice ale orașului sunt vizibile și în angajamentul său de a deveni zonă nepoluată de carbon anul viitor. Acest oraș verde este, de asemenea, o destinație de piste ce vor întâmpina sportivi și spectatori atunci când va găzdui probele naționale de calificare în vara anului 2020.


8. Luxembourg
167% creștere față de anul trecut

Această țară europeană micuță ca dimensiuni  are cu ce să-și  încânte vizitatorii - orașul Luxemburg a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO în 1994, datorită fermecătorului său centru istoric. Dincolo de orașul însuși, dealurile împădurite ale țării găzduiesc castele medievale, chei stâncoase, sate fermecătoare și podgorii superbe.


9. Guadalajara, Mexic
158% creștere față de anul trecut

Adesea trecut cu vederea, cel de-al doilea oraș din Mexic câștigă constant recunoașterea pe care o merită. Guadalajara operează într-un ritm mai puțin frenetic decât Mexico City, dar are o sumedenie de atracții pentru a răsplăti vizitatorii - de la arhitectura sa colonială din cartierul hipster Chapultepec la o selecție impresionantă de festivaluri și muzee. De asemenea, merită notate inițiativele eco din Guadalajara: administrația locală încurajează bicicliștii și pietonii să recăștige spațiile publice dominate în mod normal de mașini.


10. Vanuatu
140% creștere față de anul trecut

Aproape la 2.000 de mile est de Australia, acest arhipelag pitoresc  adăpostește insule fabuloase, plaje pustii și o uimitoare faună sălbatică specifică Pacificului. Vanuatu cuprinde peste 80 de insule și are cea mai mare densitate de limbi pe cap de locuitor din lume - peste 100 de limbi native sunt vorbite în întregul arhipelag. Gama de activități oferite este, de asemenea, diversă - de la drumeții pe un vulcan până la scuba diving.



*Creșterea se bazează pe datele interne Airbnb pentru rezervările făcute pentru 2020 față de cele pentru anul 2019, în aceeași perioadă de referință. 

Despre următoarele 10 destinații povestim în noul an aici.

La mulți ani de Vacanțe cu Sens!

Sursa: Airbnb

marți, 5 noiembrie 2019

Almaty, Kazahstan - Introducere în Asia Centrală

https://www.istockphoto.com/photos/kazakhstan-almaty-panoramic-road

Almaty înseamnă literalmente „Orașul mărului” și, datorită climatului său relativ blând, are o varietate de meri pe teritoriul său. Se spune că zona Almaty este casa genetică pentru multe soiuri de mere, iar zona este adesea vizitată de cercetători și oameni de știință din întreaga lume, pentru a afla mai multe despre sistemele complexe ale geneticii și pentru a descoperi adevăratele începuturi ale mărului. O legendă locală leagă povestea biblica a mărului din vechiul Testament de Almaty. Denumirea turcă pentru măr este Alma și Ata însemnând strămoș, ceea ce ne-ar putea duce cu gândul la originea mărului (Grădina Edenului). 

https://vsuete.com/famous-antonovka-apple-monument-kursk
Orașul are cu siguranță o frumusețe spectaculoasă, indiferent dacă a fost sau nu Grădina Edenului. Este situat la poalele munților Trans-Ili Alatau, în sud-estul extrem al Kazahstanului. Fundalul munților din spatele clădirilor înalte creează o panoramă dramatică și impresionantă. 

Kazahstan este a noua țară ca mărime de pe planetă și a fost sub control rusesc până în 1993, când a devenit stat independent. Kazahstanul și-a dezvoltat acum propriile relații diplomatice atât cu estul, cât și cu vestul și a adaptat cultura astfel încât să fie atât vechi, cât și nou. 

Almaty este cu siguranță unul dintre cele mai subestimate orașe. Situat în partea de sud-est a Kazahstanului, orașul este centrul cultural al Kazahstanului - vibrant, plin de viață, cu atât de multe de oferit călătorilor. 

https://www.ohitsholiday.com/package/almaty-kazakhstan/

Frumosul oraș Almaty a fost întotdeauna printre cele mai atrăgătoare creații rusești din Asia Centrală. Astăzi, noii îmbogățiți din Almaty au apartamente scumpe, SUV-uri mari, mall-uri sclipitoare, cafenele în stil occidental, restaurante scumpe, cluburi de noapte și noi stațiuni de schi pentru a-i ajuta să se bucure de viață la maximum. 

Almaty este principalul nod de transport al Kazahstanului și un loc prin care trec numeroși călători. Este un loc sofisticat – perfect pentru a te bucura de parcuri verzi și muzee, magazine și piețe excelente, restaurante, cafenele, baruri și cluburi. Excelent pentru drumeții montane și schi.



Atracții turistice 

Ile-Alatau National Park. Acest Parc Național de 2000 km cuprinde păduri dese de molid, pajiști alpine, ghețari și versanții nordici ai munților Zailiysky Alatau. Este în mare parte un peisaj sălbatic, cu animale precum leopardul de zăpadă, ursul brun Tian Shan, linxul, capra de munte și peste 200 de specii de păsări. 

Palatul Prezidențial. Nu veți avea voie să intrați înăuntru. Cu toate acestea, peisajul și arhitectura sunt uluitoare. Dacă paznicii sunt în față, înseamnă că președintele este acolo.



Muzeul Național. Aflat vizavi de Palatului Prezidențial, cu acoperiș de culoare bleu, are caracteristici ce înfățișează istoria Kazahstanului, din timpuri preistorice, trecând prin perioadele mongole și până în prezent. Vizitele ghidate în engleză (și în alte limbi) sunt disponibile dacă apelați la muzeu în avans pentru a le rezerva. 


Parcul Memorial al Eroilor Panfilov. Onorează eroii din Kazahstan care au murit pe câmpurile de luptă din al doilea război mondial. În parc se află o biserica ortodoxă din lemn, construită în 1904, pictată în culori vii și cu un clopot metalic. De multe ori puteți auzi o cântarea frumoasă care vine din interior. 

Piața Republicii / Piața Nouă. Fost centru administrativ. De când s-a mutat capitala în Astana, această piață a fost renovată. Posturile de televiziune ocupă câteva clădiri. Vedeți aici grădini de flori, un monument format dintr-o statuie înaltă cu o figură kazahă timpurie pe nume Altyn Adam, înconjurat de panouri din metal care povestesc istoria Kazahstanului. Underground este un mic mall cu restaurante în stil occidental (și prețuri asemănătoare) și băi curate (gratuite), precum și un birou de informare turistică.



Arbat. Centrul artistic din Almaty se află pe o stradă pietonală, mărginită de copaci. „Arbat” - este o poreclă a străzii. Numele real este Zhybek-Zholy (Drumul Mătăsii). Pe aceeași stradă puteți vizita marele mall – TsUM. În capătul estic al acestei străzi pietonale se află Silk Way Mall. Aici puteți găsi acces Wi-Fi la Cafemax la nivelul doi și o selecție de magazine „de lux”. Cele mai multe dintre aceste magazine sunt imitații ale lanțurilor occidentale precum Zara. De asemenea, imită prețurile occidentale. 

Fabrica de ciocolată Rakhat. Magazinul vinde o mulțime de varietăți diferite de bare de ciocolată și bomboane. Se pot face tururi ale fabricii.

http://www.welovealmaty.com/rakhat-chocolate-factory.html

Medeu. Cel mai înalt patinoar de dimensiuni olimpice. Peste 180 de recorduri mondiale au fost înregistrate în această locație. Obiectiv de vizitat iarna. Adolescenții obișnuiți se strecoară pe gheață, luminile colorate și muzica pop tare creează o atmosferă ușor suprarealistă, dar distractivă. Există, de asemenea, o mare piscină cu apă de munte chiar sub patinoar, deschisă vara. Apa este extrem de revigorantă, aproximativ 15 grade Celsius. 



Kök Töbe („Dealul Verde”). Un loc frumos pentru a vă relaxa și a vă bucura de priveliștea orașului. Este situat în sud-estul orașului Almaty și este ușor accesibil cu autobuzul sau luând telecabina. În vârful dealului puteți găsi o statuie a celor de la Beatles, un parc de distracții, o grădină zoologică mică, cafenele, magazine de suveniruri, precum și multe bănci de pe care vă puteți bucura de panoramă. Un loc minunat pentru o bere și o priveliște pitorească.



Ziarul The Gardian descrie turismul din Kazahstan ca „extrem de subdezvoltat”, în ciuda atracțiilor din peisajul pitoresc al munților, lacurilor și a deșerturilor. Factorii care împiedică creșterea vizitelor turistice se referă la prețuri ridicate, „infrastructură dărăpănată”, „servicii slabe” și dificultăți logistice de călătorie într-o țară enormă, subdezvoltată din punct de vedere geografic. Chiar și pentru localnici, plecarea în vacanță în străinătate poate costa doar jumătate din cât ar cheltui pentru o vacanță în Kazahstan. Dar Almaty este pentru cunoscători o bijuterie de oraș care l-a avut ca turist pe Prințul britanic Harry, care a venit aici la schi.

miercuri, 24 iulie 2019

Panteonul din Paris - Mausoleu pentru personalitatile Frantei

Astazi am descoperit un site foarte placut de citit: destepti.ro. Imi place atat numele cat si continutul. In speranta ca va aduce lumina in cat mai multe minti, am ales sa distribui un articol.

Mausoleul Pantheon se afla in centrul orasului Paris din Franta. Acest mausoleu a fost construit de catre regele Ludovic al 15-lea, care a jurat ca va construi o noua bazilica mareata, daca va fi vindecat de boala de care suferea. Acesta, in timp ce era bolnav, s-a rugat Sfintei Genevieve, sfanta protectoare a Parisului, pentru a se insanatosi. In 1744, dupa ce s-a vindecat, regele Ludovic al 15-lea a dedicat noua bazilica Sfintei Genevieve. Pe locul in care se afla Mausoleul Pantheon din Paris, au existat si inainte constructii religioase. In anii 507 si 512, aceasta locatie era deja locatie sacra, intrucat in 507 Regele Klovis construise o bazilica unde sa fie inmormantat impreuna cu sotia sa, Clothilde, iar in 512 aici a fost inmormantata Sfanta Genevieve care aparase orasul Paris de barbari.

Mausoleul Pantheon din Paris1

Cel care s-a ocupat de constructia mausoleului a fost Marchizul de Marigny, piatra de fundatie fiind asezata in anul 1758. Pantheonul are lungimea de 110 metri, latimea de 84 de metri si inaltimea de 83 de metri. In 1780, arhitectul principal Soufflot a murit, constructia fiind continuata de catre elevul sau, Jean Baptiste Rondelet. In cea de-a doua cupola se afla o fresca ce reprezinta Apoteoza Sfintei Genevieve. Datorita problemelor financiare, Mausoleul Pantheon din Paris a fost terminat abia in 1789.
In acea perioada avea loc Revolutia, iar in 1791, Adunarea Constitutiva a dat un decret prin care bazilica era transformata intr-un templu ce avea sa gazduiasca ramasitele personalitatilor natiunii. De atunci, Pantheonul a fost transformat inapoi in bazilica de 2 ori. In 1885, odata cu inmormantarea scriitorului Victor Hugo in mausoleu, Pantheonul nu a mai fost transformat inapoi in bazilica, astfel ramanand ca templu cetatenesc, folosit pentru inmormantarea personalitatilor.

Mausoleul Pantheon din Paris11

Desi exteriorul cladirii este impresionant, Mausoleul Pantheon din Paris este vizitat in special pentru interiorul sau. In interior sa afla acelasi tip de coloane corintiene, care alcatuiesc si fatada. Interiorul Pantheonului gazduieste 3 elemente principale. Primul element il constituie numeroasele picturi deosebite ce acopera peretii, fiecare reflectand o bucata din istoria Frantei. Picturile infatiseaza povesti despre copilaria Sfintei Genevieve si despre viata Ioanei D’Arc. Cel de-al doilea element principal il constituie Pendulul lui Foucalt.
Acesta se afla chiar in centrul Pantheonului. Pendulul este o inventie a fizicianului Leon Foucalt, care demonstreaza rotatia pamantului. Aceasta inventie a fost instalata in cladire in anul 1851, insa mai tarziu a fost scoasa si din nou reinstalata in anul 1995. Astazi in Pantheon este instalata o copie a Pendulului, cel original fiind returnat Muzeului de Arte si Meserii. Pendulul lui Foucalt este inconjurat de sculpturi din perioada timpurie a secolului al 20-lea, care infatiseaza scene din Revolutia Franceza.

Mausoleul Pantheon din Paris111
Cel de-al treilea element important al interiorului cladirii este statuia magnifica ce se afla in capat de tot. Aceasta statuie este cunoscuta sub numele de “Conventia Nationala”, care o infatiseaza pe Marianne, simbolul Frantei, inconjurata de soldati si de membri ai Parlamentului, dupa Revolutie. Chiar sub figura Mariannei se afla o inscriptie care se traduce astfel: “Sa traiesti liber sau sa mori”. In cripta din Mausoleul Pantheon din Paris au fost ingropate numeroase personalitati ale Frantei, in jur de 70, de aceea este foarte vizitata de turisti. Printre aceste personalitati se afla: Victor Hugo, Voltaire, Emile Zola, Rousseau, Marie Curie si Jean Moulin.
Mausoleul Pantheon din Paris este una din cele mai extraordinare cladiri din Franta. Numeroasele schimbari ale Pantheonului din bazilica in templu si invers s-au vazut si la exterior. Deasupra pilonilor de la intrare, vizitatorii pot vedea frontonul pe care sunt inscriptionate urmatoarele cuvinte: “ Patria incoronand eroii” si “Pentru oamenii mareti din partea Patriei recunoscatoare”. Detaliile frontonului sunt foarte frumoase. In partea stanga a frontonului se pot vedea doi oameni mici care stau jos. Acestia sunt cei doi filosofi si scriitori, Voltaire si Rousseau.

Mausoleul Pantheon din Paris1111

Acest fronton nu este cel original, ci a fost adaugat in 1837, pentru a arata noul scop al cladirii. Alta trasatura tipica a intrarii principale este reprezentata de coloanele corintiene masive. Fatada a fost inspirata dupa Pantheonul lui Agrippa din Roma. Atata la exterior cat si in interior, se pot vedea detaliile combinate ale stilurilor neoclasice roman si grec. Cupola cea mare a Pantheonului a fost inspirata din alte structuri renascentiste similare. Arhitectul care a proiectat Mausoleul Pantheon din Paris, Jaques Germain Soufflot, a creat cupola cu scopul de a permite patrunderea a cat mai multa lumina in cladire.

Din colonada din jurul cupolei cladirii, vizitatorii au parte de o priveliste minunata a orasului Paris. Acestia, insa, pot urca acolo numai insotiti de ghizi, la orele normale de vizita. Pantheonul insasi poate fi vazut cel mai bine din Gradina Luxemburg, iesind de pe strada Soufflot.

Sursa:  destepti.ro

luni, 24 iunie 2019

Theodor Aman - De la Pictura In portul Constanta la Muzeu in Bucuresti

Cand alegi sa citesti un articol ii dedici timpul tau. Timp pretios pentru ca e timp din viata ta. Selectia informatiilor pe care le citesti ar fi de preferat sa aiba la baza valorile personale.
Daca una dintre valori este frumusetea sau cultura, atunci te vei bucura de acest articol.

Am ales sa prezint o pictura si un muzeu sub amprenta Theodor Aman.

Pictura se numeste "In portul Constanta" si se afla in colectia Muzeului Municipiului Bucuresti conform siteului cimec.ro.



Peisaj marinul este reprezentarea portului Constanta, asa cum arata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In prim plan dreapta tarmul in panta, cu vegetatie si cateva personaje, iar in stanga apa marii. In planul secund se desfasoara, pe toata orizontala, promontoriul cu cateva cladiri si nave ancorate, inca o fasie de apa, ce ajunge la tarmul opus, din planul indepartat. Cerul, cu usori nori, gri alburii, ocupa treimea superioara a lucrarii.

Theodor Aman - pictor si grafician, pedagog si academician roman este  intemeietorul primelor scoli romanesti de arte frumoase de la Iasi si Bucuresti.
Theodor Aman reprezinta pentru istoria plasticii romanesti primul artist modern in adevaratul sens al cuvantului, influentand si grabind, in acelasi timp, prin activitatea sa in Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti, deschiderea spre modernitate si dezvoltarea instituționala artistica.
Atat Theodor Aman cat si Gheorghe Tattarescu au fost in 1864 intemeietorii Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti.  Sursa: wikipedia


Muzeul Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase resedinte particulare din Bucuresti, construita in anul 1868 dupa proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman. De asemenea, este una dintre putinele resedinte care nu au suferit modificari in decursul timpului, fiind prima casa-atelier de artist din Romania.
De la planurile casei si decoratia exterioara (realizata in colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decoratia interioara – pictura murala, vitraliile, decoratia pictata pe tamplarie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului si mobilierul casei – toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman.
Muzeul Theodor Aman a fost deschis in anul 1908 si este unul dintre cele mai vechi muzee memoriale din Romania. El pastreaza atmosfera vietii private din perioada Belle Epoque alaturi de cea mai mare parte a lucrarilor pictorului Theodor Aman.

Mai multe detalii pe siteul muzeului: https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-theodor-aman.html