Se afișează postările cu eticheta elvetia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elvetia. Afișați toate postările

miercuri, 5 iunie 2019

Montreux Palace , Elvetia – Hotelul de lux unde se decide soarta lumii

Regasirea unei vechi pasiuni este foarte dulce. 


Am decis astazi sa continuam – in doi - povestea acestui blog cu articole care aduc, in afara continutului interesant si pretios, cunoastere si constientizare. 

Inspiratia vine din tot ceea ce vine in contact cu noi in viata reala, prezentul si realitatea fiind cele 2 coordonate in care traim. 

Revenind la Montreux, o statiune de lux exclusivista din Elvetia, descopar ca, alaturi de Davos, este locul unde se decide soarta lumii. 

Aici grupul Bilderberg – 130 de participanti din 23 de tari – lideri politici, experti din industrie, finante, educatie, media - discuta despre strategii, evenimente ce urmeaza sa se intample in Europa (hmm viitorul este deja cunoscut sau fabricat de ei?!), schimbari climatice, China, Rusia (capitole separate pe ordinea de zi), viitorul capitalismului, Brexit, etica inteligentei artificiale, Social media, importanta spatiului si amenintarile cibernetice (cele 11 puncte ale ordinei de zi de la cea de-a 67-a intalnire Bilderberg de la Montreux). 

Participantii sau cei care decid viitorul lumii o gasiti pe site-ul oficial al grupului: https://www.bilderbergmeetings.org/meetings/meeting-2019/participants-2019 



Hotelul unde se discuta nu este unul oarecare. 
Fairmont Le Montreux Palace este situat pe malul lacului Geneva, cu vedere spre muntii Alpi. Construit in anul 1906, o bijuterie a stilului architectonic Belle-Époque ofera o atmosfera tradtionala si eleganta, servicii atente si personalizate in stil elvetian. Este un hotel de 5 stele unic, membru al Swiss Deluxe Hotels. 


Pe langa faptul ca este unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din Elvetia, Fairmont Le Montreux Palace este cel mai mare hotel de pe Riviera Elvetiana (malul lacului Geneva, Riviera Luxului care se intinde de la Lausanne la Montreux). 


236 de camere si apartamente luxos mobilate si dotate cu ultimele tehnologii. Experiente culinare unice oferite de MP'S Bar & Grill, Montreux Jazz Café, Funky Claude's Bar, The Lounge si La Terrasse du Petit Palais. Facilitati wellness la Willow Stream spa. Sala de evenimente de 3800 m2. 


Si totusi, cum vibreaza acest loc dupa aceasta conferinta? 

Fotografii de pe siteul hotelului: https://www.fairmont.com/montreux/media/photos/

miercuri, 17 februarie 2016

Goetheanum, Elvetia – Antroposofie, arhitectura, arta, spiritualitate

Antroposofia este o cale a cunoasterii care ar dori sa conduca spiritualul din fiinta omului la spiritualul din Univers. Ea apare in om ca nevoie a inimii si a sentimentului. Ea trebuie sa-si gaseasca justificarea prin faptul ca e in masura sa satisfaca aceasta nevoie. Poate aprecia antroposofia numai acela care gaseste in ea ceea ce trebuie sa caute dintr-o cerinta launtrica. De aceea, pot fi antroposofi numai acei oameni, care simt anumite intrebari privitoare la fiinta omului si a lumii ca pe o necesitate vitala, asa cum se simte foamea si setea. (Rudolf Steiner, Teze antroposofice)




Goetheanum-ul este centrul mondial al miscarii antroposofice, situat in mica localitate Dornach din cantonul Solothurn, Elvetia. Numit in onoarea lui Johann Wolfgang von Goethe, centrul include o sala de spectacole cu o mie de locuri si spatii administrative pentru Consiliul Societatii Antroposofice; cladirile vecine gazduiesc facilitatile de cercetare si educationale ale societatii.


Primul Goetheanum, o structura din lemn proiectata de Rudolf Steiner , a fost gandita ca o „Gesamtkunstwerk” (sinteza unor diverse efecte artistice media si senzoriale), patrunsa de semnificatie spirituala. In momentul inceperii constructiei Goetheanumului de la Dornach (Elvetia), Rudolf Steiner a folosit momentul Nuntii Cosmice pentru a pune Piatra Fundamentala a constructiei edificiului respectiv.


Construita initial pentru a gazdui evenimentele teatrale estivale ale Societatii Antroposofice, a devenit centrul unei mici colonii de cautatori spirituali care locuiau in Dornach si se grupasera in jurul lui Rudolf Steiner. Creatia a presupus colaborarea mai multor artisti vizuali: vitraliile au dat culoare spatiului, pictorii au decorat tavanul cu motive care descriau intreaga evolutie umana, sculptorii au cioplit baze enorme pentru columne, capitele, si arhitrave cu imagini de metamorfoze, iar arhitectii au creat neobisnuita structura de lemn a cupolei duble, peste o baza de beton curbata.

Aceasta cladire a fost incendiata in ajunul de An Nou, 1922/1923. Steiner a considerat aceasta nefericita intamplare drept o purificare si a reinceput constructia noului Goetheanum.


Al doilea Goetheanum
In cursul anului 1923 R. Steiner a proiectat o cladire care sa o inlocuiasca pe cea originala. Aceasta cladire, cunoscuta azi ca Al doilea Goetheanum, a fost construita in intregime din beton armat. Cladirea este situata tot in localitatea Dornach, in apropierea orasului Basel. Este un pionierat al folosirii betonului in arhitectura si a primit statut de cladire protejata, ca fiind un monument national elvetian. Criticul de arta Michael Brennan a numit cladirea o „adevarata capodopera a arhitecturii expresioniste din secolul XX”.

Goetheanumul actual gazduieste o sala de spectacole de 1.000 de locuri, in prezent centrul unei comunitati artistice active, incorporand reprezentatiile trupelor sale de teatru interior si de euritmie, precum si ale artistilor veniti in vizita din toate colturile lumii. Cladirea gazduieste de asemenea birourile mondiale ale Societatii Antroposofice. Conferinte pe teme de interes general au loc de mai multe ori pe an. Conferinte de specialitate pentru profesori, fermieri, doctori, terapeuti, precum si multe alte profesii se tin de asemenea regulat. Goetheanumul este deschis vizitatorilor in fiecare zi; se organizeaza si tururi, de mai multe ori pe zi.

Remodelari complete ale salii centrale au avut loc la mijlocul anilor '50 si in primii ani ai secolului al XXI-lea. Vitraliile dateaza din vremea lui R. Steiner; tavanul pictat si columnele sculpturale sunt replici contemporane sau reinterpretari ale celor apartinand Primului Goetheanum.


Curburile betonului sunt inedite, iar ansamblul cladirii are ceva parca din alta lume. Statuia lui Hristos, sculptata de insusi Rudolf Steiner, este cu totul si cu totul diferita de reprezentarile obisnuite ale Dumnezeului crestin. Hristos este in mijloc, tinandu-i in frau pe cei doi mari dusmani, Ahriman (jos) si Lucifer (sus). Dincolo de arhitectura neobisnuita se simte sufletul care anima aceasta cladire, fluxul de energie spirituala care curge pe aici.


Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Goetheanum

miercuri, 12 septembrie 2012

Top 12 statiuni din Alpi - Best of the Alps


Doisprezece statiuni alpine clasice si-au unit fortele pentru a forma grupul "Celor mai bune statiuni din Alpi". Fiecare dintre acestea sunt recunoscute ca destinatii turistice de top. Grupul include urmatoarele resorturi:

Chamonix Mont-Blanc, Cortina d'Ampezzo, Davos, Garmisch-Partenkirchen, Grindelwald, Kitzbühel, Lech Zürs am Arlberg, Megève, St Anton am Arlberg, St Moritz, Seefeld si Zermatt.


Acestea reprezinta cele mai prestigioase destinatii de vacanta din 5 tari pe teritoriul carora se afla Alpii (Franta, Germania, Italia, Elvetia, Austria). Mai mult, sunt lideri de piata in sectorul turistic si de petrecere a timpului liber, toate reprezentand garantia unor servicii de calitate superioara.

Cele 12 pot fi considerate si ambasadoare ale intregii regiuni alpine: 12 locuri extraordinare, renumite pe plan international, toate avand norocul de fi situate in cadre naturale splendide.

joi, 5 ianuarie 2012

Vacanta la ski in Europa

1. Austria

  • Saalbach-Hinterglemm

Staţiunea Saalbach-Hinterglemm se află în districtul Zell am See aflat în landul austriac Salzburg. Aici există trei reţele de pârtii, numite Saalbach, Hinterglemm şi Leogang, care au în total circa 200 de kilometri.

Turiştii care vor să vină la schi în această staţiune pot să îşi petreacă vacanţa pe pârtii cu diferite grade de dificultate. Din totalul pârtiilor, 15 kilometri prezintă un grad de dificultate ridicat, 95 de kilometri au un grad de dificultate mediu şi 90 de kilometri pot fi folosiţi şi de către copii, având un grad de dificultate scăzut.

  • Filzmoos

Oraşul Filzmoos se află în districtul St. Johann im Pongau din Salzburg, Austria. Principala sursă de venit a locuitorilor din această zonă este turismul, din schi şi din alte sporturi de iarnă, în timpul sezonul rece, şi din drumeţii în timpul verii.

Aici turiştii pot schia pe cei 12 kilometri de pârtii din zonă, special amenajate atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi.

2. Elveţia

  • Zermatt

Staţiunea Zermatt se află în districtul elveţian Visp şi este una dintre cele mai cunoscute din lume, atunci când vine vorba despre facilităţile pe care le oferă turiştilor care vin să îşi petreacă acolo vacanţele la schi.

Având în vedere altitudinea la care se află şi faptul că este localizată la poalele celor mai înalte vârfuri ale munţilor elveţieni, turiştii pot schia pe pârtiile din regiune chiar şi pe parcursul verii.

  • St. Moritz

Aflată în districtul elveţian Maloja, staţiunea St. Moritz se bucură de peste 300 de zile însorite pe an.

Pe parcursul verii staţiunea este foarte populară în rândul altleţilor, în special al cicliştilor, alergătorilor şi maratoniştilor, care o aleg ca bază de antrenament.

Pe lângă pârtiile de ski care au chiar şi 1,6 kilometri, aici turiştii pot naviga pe unul dintre cele 25 de lacuri din zonă, pot face drumeţii sau pot face căţărări.

3. Italia

  • Cortina D'Ampezzo

Oraşul Cortina D'Ampezzo se află în nordul Italiei, în regiunea Veneto, şi este o destinaţie preferată de turiştii care vor să practice sporturi de iarnă.

Una dintre cele mai captivante cascadorii din filmul James Bond "Doar pentru ochii tăi (For Your Eyes Only)", realizat în 1981, a fost filmată pe una dintre pârtiile din Cortina D'Ampezzo.

Tot aici s-au "născut" şi unele dintre cele mai cunoscute branduri din lumea modei, cum ar fi Bulgari, Benetton, Gucci şi Geox.

  • Campitello di Fassa

Staţiunea Campitello se află în regiunea Trentino-Alto Adige şi le pune turiştilor la dispoziţie şase pârtii, care au o lungime totală de 15 kilometri.

Staţiunea este potrivită, în special, pentru schiorii cu experienţă şi pentru snowboarderi, dar oferă spaţii şi pentru începători.

4. Germania

  • Garmisch - Partenkirchen

Oraşul - staţiune Garmisch - Partenkirchen din Bavaria se află în apropierea celui mai înalt munte din Germania, Zugspitze, care are o altitudine de 2.961 de metri.

A fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1936, prima competiţie de acest tip care a inclus şi schiul alpin pe lista sa.

Garmisch - Partenkirchen este preferat, în principal, de turiştii care vor să îşi petreacă vacanţele la schi sau de cei care vor să practice snowboarding-ul, având în vedere faptul că aici se găseasc cele mai bune zone de schi din Germania.

  • Oberammergau

Oberammergau se află în landul Bavaria, aici turiştii pasionaţi de sporturile de iarnă având acces la nouă pârtii care au o lungime totală de 16 kilometri.

Dintre aceştia 7 kilometri au un nivel de dificultate mediu, 4 kilometri pot fi folosiţi de către schiorii avansaţi şi 3 kilometri de experţi. În zonă funcţionează o telecabină, două telescaune şi 17 teleschiuri.

5. Bulgaria

  • Borovets

Borovets este cea mai veche staţiune de iarnă din Bulgaria, aceasta fiind deschisă încă din 1896. Astăzi, ea este cea mai mare şi cea mai modernă staţiune montană a acestui stat. În luna ianuarie, temperatura în zonă nu depăşeşte 4,8 grade Celsius.

În general, pârtiile din Borovets sunt acoperite cu zăpadă de la mijlocul lunii decembrie până în luna aprilie.

  • Bansko

Oraşul Bansko se află în sud-vestul Bulgariei, la poalele munţilor Pirin, fiind, la rândul său, printre cele mai populare staţiuni de schi, atât pentru turiştii europeni, cât şi pentru cei bulgari.

Staţiunea se află la cel mult o oră depărtare de Borovets şi pune la dispoziţia turiştilor 75 de kilometri de pârtii.

Schiorii găsesc aici doar două pârtii cu grad mare de dificultate, celelalte având un grad de dificultate mediu sau uşor.

Sursa: gandul.info

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Parcul Misterelor, Interlaken, Elvetia

“Mystery Park este locul in care totul se termina cu semne de intrebare” - Erich von Däniken, autor a peste 30 de carti despre trecutul nestiut al planetei noastre, cel care a proiectat acest parc.

Jungfrau Park este un parc de distractii situat langa Interlaken, Elvetia, intre doua lacuri si la poalele muntilor Oberland. Consta in 7 pavilioane, fiecare dinte acestea explorand unul dintre marile mistere ale lumii.

Nazca descifreaza desenele de langa Nazca, Peru
Contact exploreaza diferite culture si civilizatii
MegaStones are in vedere Stonehenge.
Maya dezvaluie misterele calendarului Maya
Orient este dedicat Marii Piramide de la Giza
Vimana aduce lumina in misterul Vimana (masina zburatoare) descris in Mahabharata si Rig Veda
Challenge acopera zona zborurilor spatiale si a explorarii planetei Marte.

Panorama Kugel reprezinta pavilionul central, o sfera panoramica de 41 de metri inaltime, de unde se poate admira intregul parc. "Kugel" prezinta exponate infatisand lucrarile lui von Däniken.
Peste tot veti gasi surprize si enigme ce asteapta sa fie dezlegate sau veti putea participa la spectacole in sali multimedia de peste 250 de locuri. Sau puteti alege FunZone unde va veti plimba cu un submarin sau veti escalada Alpii.

luni, 18 iulie 2011

Berna - capitala medievala a Elvetiei

Dintre toate orasele elvetiene, Berna este cu siguranta cel mai frumos si cel mai vizitat oras din Elvetia. Situat pe o peninsula, avand in apropiere Raul Aare, este un oras linistit cu stradute pietruite, cladiri in stil vechi ce par sa nu se fi schimbat deloc in ultimele cinci secole, dar si cu magazine moderne si un stil de viata aparte.

Aflat intr-o regiune plina de dealuri, cu numeroase paduri, Berna ofera pur si simplu o alta lume, departe de aglomerarile urbane sufocante. Partea veche a orasului, cu ale sale casute vechi si strazi inguste, se imbina minunat cu peisajul si mai ales cu frumusetea maiestuoasa a muntilor Alpi.

Berna este un oras medieval. Partea veche a orasului detine circa 6 kilometri de strazi, alei romantice, fantani impodobite cu statui, trotuare acoperite cu arcade. Atmosfera medievala, cu magazine aflate in pivnitele caselor si cu o multitudine de muzee, teatre, cafenele si restaurante este completata de cladirea Parlamentului Elvetian (aflata in mijlocul orasului vechi).

Cea mai interesanta parte a orasului este cu siguranta Orasul Vechi, cu adevarat o experienta magica pentru oricine vrea sa descopere trecutul Bernei. S-a pastrat perfect aspectul medieval al orasului, dar in plus au aparut numeroase magazine, de la cele de lux la cele obisnuite, iar atmosfera imbina linistea cu stilul modern de viata.

Orasul Vechi este inconjurat de raul Aare din trei parti, in timp ce pe a patra latura orasul era aparat de un zid, unde se gasea sin turnul Zytglogge. Culoarea verzuie a cladirilor din centrul orasului este tipica pentru Berna. Centrul medieval a fost dealtfel inclus pe lista UNESCO a Patrimonului Cultural Mondial si include trotuarele acoperite (arcade) si fantani decorate cu statui.

Zeitglockenturm - Turnul Ceasului

Alaturi de ursul legendar, Turnul Ceasului (situat in centrul Orasului Vechi) este simbolul Bernei. De dimensiuni impresionante si cu o arhitectura aparte, Turnul Ceasului este locul de intalnire al multora dintre localnici si turisti. Sub ceas, pe parte dinspre rasarit, se gaseste si astazi un alt mecanism complicat, care este un ceas foarte exact, anunta cele 12 ore ale zilei, pozitia Soarelui in zodiac, ziua saptamanii, luna fazele lunii si ale soarelui, fiind o adevarata bijuterie tehnica, ce fascineaza si astazi. Turnul a fost renovat si refacut adesea, aspectul actual, puternic influentat de stilul baroc, datand din 1770 - 1771.

Interesant nu este doar faptul ca acest ceas este functional si astazi, cat faptul ca in afara mecanismelor complicate ceasul mai are ceva deosebit : cateva figurine mecanice. Un cocos, cativa ursi, Chronos cu clepsidra sa si un bufon care danseaza, iar aceste cateva figurine incep sa se miste cu doar patru minute inainte ca ceasul sa anunte noua ora. Turnul poate fi vizitat si puteti urca pana in varful acestuia, de unde privelistea este uluitoare.

Orasul Vechi - partea de est
De la Turnul Ceasului puteti incepe descoperirea Orasului Vechi, pornind din piata centrala, Marktgasse, locul unde puteti face cumparaturi dupa pofta inimii. In partea de est se gaseste elegant Kramgasse, cu numeroase magazine gazduite de cladiri in stil baroc, cu arcade impresionante, datand din secolul XVIII. Aici, la nr 49, veti gasi Casa Memoriala Einstein, in fapt un apartament in care genialul fizician a locuit si a lucrat, dupa ce absolvise cu cativa ani inainte Institutul Tehnologic din Zurich. Tot aici veti intalni una dintre fantanile ornamentate specifice Bernei, aceasta avand ca ornament un urs in armura, purtand stindardul fondatorului orasului, Berchtold von Zahringen.

La mica distanta de aceasta fantana datand din 1535 se gaseste o alta, cu o copie dupa o statuie infatisandu-l pe Samson. O a treia este la mica distanta, fara vreo statuie si de data mai recenta (1779).

Strada continua, de aceasta data sub numele de Gerechtigkeitsgasse. Pe Kreuz gasse, o mica straduta, veti gasi un magazin care altadata era o farmacie, deschisa in 1571. La mica distanta se gaseste una dintre cele mai importante cladiri din Berna, Rathaus, situata in Rathausplatz. Edificiul a fost ridicat intre 1406 - 1417 si a fost ulterior refacut si renovat adesea - intre 1939 - 1942 parterul a fost reconstruit in intregime - asa ca si-a pierdut in parte aspectul initial.

Chiar vizavi se gaseste o alta fantana, datand din 1542 si fiind impodobita cu o statuie infatisand un purtator de stindard, cu armurda. Langa Rathaus se gaseste biserica St Peter und St Paul-Kirche, construita in 1858, cand era prima biserica catolica deschisa in oras de la Reforma.

Este unul dintre cele mai interesante si linistite locuri din Berna. Pe Rathausgasse, spre vest, s-au pastrat fatadele originale, dar in interior locuintele au fost transformate in apartamente moderne, elegante, iar la est, pe Postgasse, se gasesc mai multe cafenele si anticariate.
Aici se spune ca se ridica odinioara Castelul Nydegg, distrus la jumatatea secolului XIII, astazi mai existand doar o mica parte din fundatiile masive.

Un alt cartier foarte interesant din aceasta parte a orasului este Matte, care a fost pret de secole zona atelierelor mestesugaresti si a ghildelor, un loc aparte in Berna, chiar cu un dialect diferit, numiti de ceilalti locuitori Mattenenglisch. Dar acest cartier locuit de meseriasi si lucratori in port a fost cu totul schimbat in anii '70 ai secolului trecut, cand nu a mai putut rezista schimbarilor care au afectat intreaga societate. In locul atelierelor de alta data se gasesc astazi companii moderne, firme de software si de consultanta.

In timpul catastrofalelor inundatii din 1999 cartierul istoric a fost scufundat sub ape mai multe saptamani, iar urmele mai sunt inca vizibile. Va puteti continua plimbarea pe Kirchenfeldbrucke pana la Marzili, un cartier rezidentail linistit, cu numeroase localuri si centre artistice, situate chiar langa raul Aare. Aici se gasesc si numeroase locuri unde vara va puteti scalda in apele repezi ale raului sau va puteti relaxa la plaja.

Orasul Vechi - partea de vest
Nici partea de vest a vechii Berne nu este cu nimic mai prejos. La doar 100 de metri vest de Munster veti gasi Casinoplatz, iar de aici puteti ajunge in scurt timp la muzeele din Helvetiaplatz. Veti putea vedea de aici impresionantul Zytglogge dar si unul dintre cele mai controversate monumente medievale, Kindlifresserbrunnen (Fantana Capcaunului), realizata in 1544 si care adesea le provoaca celor mici cosmaruri prin realismul executiei.

La nord se gaseste Kornhaus, altadata Granarul Bernei, astazi o cladire cu birouri moderne si un mic bar, foarte cautat de localnici. Franzosische Kirche (Biserica Franceza) este cea mai veche din oras, fiind la origini o manastire dominicana. Interiorul superb decorat a fost renovat in mai multe randuri, dar s-au pastrat foarte binele stranele datand din 1302 si o fresca pictata in 1495.

Nu puteti rata sansa unei vizite la Munster, un edificiu usor de recunoscut, construit in stilul goticului tarziu si avand un turn impresionant, cel mai inalt din Elvetia. Este unul dintre cele mai frumoase locasuri de cult din Europa, vizitat in fiecare an de nenumarati turisti dar si de credinciosii veniti din toata tara.

Sursa: Ionut M. Oprea pentru http://www.bloombiz.ro

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Destinatii dulci, de ciocolata!

Bruxelles–Paris–Viena–Perugia–Zurich Orase cu gust de ciocolata! Pofta de dulce! Destinatii dulci - de ciocolata!
Toate pot fi titluri de articole ce au drept reper destinatii renumite pentru fabricile lor de ciocolata.

Dulce, amaruie, cremoasa, crocanta, neagra, alba, picanta, cu lapte, crema, alune, scortisoara sau chilli……o experienta culinara completa……si totusi…….un singur produs……CIOCOLATA. Imposibil sa nu va fie pofta! Ce faceti? Mergeti in cel mai apropiat supermarket si cumparati cea ce considerati a fi ……cea mai buna ciocolata. Veti fi dezamagiti! Parca asteptati mai mult de la ciocolata! Ramaneti cu amintirea a ceea ce ar fi putut fi un rasfat sublim. Pentru ca ciocolata nu este un simplu produs…….este o arta, o atmosfera speciala, un lux al simturilor, o arhitectura a detaliilor incredibila. Pentru a nu mai rata aceasta experienta, va dam o mana de ajutor si va purtam intr-un circuit al ciocolatei, imposibil de uitat si……irezistibil.

Incepem cu BRUXELLES, orasul din inima Europei si capitala TRUFELOR. Este pe primul loc poate si din cauza vitrinelor magazinelor specializate. Imposibil sa nu le observati. Grand Place, piata centrala a orasului concentreaza cele mai bune marci de ciocolata de pe continent.

Godiva, Neuhaus, Leonidas, Geller……sunt adevarate paradisuri pentru cunoscatori……..la dispozitia oricarui curios. Si pentru ca este suvenirul preferat al turistilor care viziteaza Belgia, ciocolata se gaseste oriunde……de la cel mai mic magazin de pe stradutele inguste din centru, la cele mai mari supermarketuri. Eu va recomand “blocurile de ciocolata caramel” si trufele de ciocolata. Si daca tot sunteti aici, mergeti la Muzeul de Cacao si Ciocolata – Chocolate and Cocoa Museum – din apropiere de Grand Place, unde puteti descoperi istoria, procesul fabricatiei si demonstratii ale maestrilor ciocolatieri. Totul culminand cu degustari ale mai multor sortimente. Insist si va invit si la Planete Chocolat – o fabrica de ciocolata traditionala, tot langa Grand Place, unde sunt organizate prezentari ale specialitatilor de ciocolata.

Ajungem la PARIS. Mergem direct la Jean Paul Hévin Shop and Tea Room, pe Rue Saint- Honore, 231. Alegem dintre cele 30 de varietati traditionale – aici le gasiti sub denumirea de GANACHES, combinatie de ciocolata cu vanilie, ceai negru Earl Grey, cafea, capsuni, lamaie sau……..miere. Sau savuram pralinele cu crema de alune de padure…Puteti rezista tentatiei?

La Maison du Chocolat o gasim la cinci adrese din capitala franceza (225 Rue du Faubourg St Honoré 225, Rue Francois Premier 52; Boulevard de la Madeleine 8; 19 rue de Sèvres; 89 avenue Raymond Poincaré). Multi sunt de parere ca aici au savurat cea mai buna ciocolata din lume (sub forma de ganache cu scortisoara, ghimbir sau fenel, praline si fructe trase in ciocolata). Prajiturile sunt si ele excelente, in special Bacchus (straturi de crema de ciocolata imbinate cu blat de ciocolata) si Andalouise (ciocolata, crema de lamaie si spuma de ciocolata). Calitatea exceptionala vine insa la pachet cu un pret…. inhibator al poftei. Dar ciocolata este cel mai dulce si fin capriciu, nu credeti?

Debauve & Gallais, Rue des Saints-Pères 30, este o ciocolaterie cu traditie ….regala din Paris, deschisa in anul 1804!! Magazinul prezinta mai multe colectii de produse din ciocolata denumite dupa figuri marcante din istoria Frantei.

In anul 2001, VIENA intra in acest circuit al ciocolatei prin Vienna’s Chocolate Museum – Willendorfergasse 2-8. Veti fi initiati in arta fabricarii ciocolatei si veti afla secretele pralinelor Sissi Taler.
Distinctiv pentru Viena este MOUSSE-ul de ciocolata, delicios. Iar o cutie de ciocolata de la Demel este un suvenir obligatoriu. Chiar imparatul Franz Joseph comanda pentru intalnirile sale romantice praline Demel, in timp ce sotia sa Sissi era dependenta de sorbetul violet al ciocolateriei.

Tot in Viena am ramas minute in sir in fata vitrinelor de la Schokoladekonig, Freisingergasse 1, din centrul vechi. In timp ce le savurati, delicatesele de ciocolata va vor face sa va simtiti regi sau regine pentru o zi. Fantanile de ciocolata fascineaza pur si simplu.

Pentru titlul de “Orasul ciocolatei” se bate si PERUGIA. In luna octombrie aici are loc un festival dedicat ciocolatei, Eurochocolate, unde puteti gasi reunite toate tipurile de ciocolata sau de produse care au la baza ingredientul principal. Tot aici s-a construit si primul hotel dedicat acestui produs, Etruscan Chocohotel.
Este un hotel fantezie, avand forma unei tablete de ciocolata, in care fiecare etaj poarta denumirea unui anumit sortiment de ciocolata (bitter, lapte, gianduia), parterul fiind un magazin de ciocolata in care se vand marci celebre precum Domori, De Bondt, Mannori, de Castro, Amedei, Rovira, Cuba, Gobino, Antica Dolciaria, Dolphin ,Valrhona, Catinari, Weiss, Maide.

Specialitatea Italiei in materie de ciocolata o reprezinta GIANDUIA, praline cu peste 30% crema de alune. Tot in Perugia isi are sediul fabrica de ciocolata Perugina care include un muzeu al ciocolatei, o scoala de initiere in arta ciocolatierilor si un magazin de prezentare, marca fiind faimoasa pentru bomboanele cu ravase, Baci.

ZURICH – este reprezentantul traditiei ciocolatei elvetiene de calitate. Ciocolata reprezinta un mod de viata in Elvetia, intregistrandu-se cel mai mare consum de ciocolata pe cap de locuitor – peste 10 kg anual……De aici vin nume mari in ciocolata precum Toblerone, Nestle, Suchard, Lindt.

Sprüngli (cu 17 puncte de vanzare) este cel mai reumit lant de magazine specializate – outleturi de ciocolata, desi este considerat pe locul doi, dupa Teuscher. Si nici nu trebuie sa va deplasati prea mult pentru a le gasi. Au reprezentante chiar si in aeroport. Iar produsele lor sunt disponibile doar in Elvetia, pentru a nu fi prejudiciata calitatea data de prospetimea produselor .

Articol scris de mine pentru TravelSplendid