Se afișează postările cu eticheta baroc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta baroc. Afișați toate postările

marți, 3 martie 2020

Palatul Japonez din Dresda - Visul unui rege


Palatul Japonez (Japanisches Palais) este o clădire barocă din Dresda, Germania și este situat elegant pe malul Neustadt al râului Elba. 

Japanisches Palais este o clădire cu o istorie fascinantă, o instituție culturală de prim rang și gazda unor obiecte de artă renumite, adevărate comori ale orașului Dresda. Cu arhitectura sa în stil asiatic, acoperișurile sale curbate japoneze, porticurile și sculpturile din curtea interioară, impunătorul complex cu patru aripi este una dintre capodoperele barocului din Dresda. 


Construit în 1715, a fost extins din 1729 până în 1731 cu scopul de a păstra colecția japoneză de porțelanuri fine a lui August cel Puternic, care acum face parte din colecția de porțelanuri Dresda. Viziunea la scară largă a „Palatului de porțelan” nu a fost niciodată finalizată, palatul nefiind niciodată folosit în acest scop și servind în schimb ca bibliotecă. 


Cu toate acestea, apariția modestă pe care o are astăzi nu este proporțională cu istoria sa ilustră; într-adevăr, acest palat a jucat un rol major în orașul Dresda din perioada barocă. Aici a început August cel Puternic să-și realizeze visul de a crea un „Palat de porțelan”. Acoperișurile, decorul interior, de fapt practic totul trebuia să fie din porțelan. 


August cel Puternic a alcătuit o colecție regală care până astăzi este considerată cea mai mare colecție de porțelanuri din Asia de Est din Occident. Importurile foarte apreciate din China și Japonia au stabilit punctul de referință pentru produsele de ultimă generație din prima fabrică europeană de porțelan din Meissen. Porțelanul chinezesc și japonez au servit ca inspirație permanentă și ca stimulent. Curioasa sală de pene Moritzburg a făcut parte din interiorul original, la fel ca și tapiseriile după desenele lui Raphael, care se afla acum în Alte Meister Gemäldegalerie. 



Palatul Japonez a fost parțial distrus în timpul bombardamentelor de la 13 februarie 1945, dar a fost reconstruit între anii 1950-1960. Lucrările finale de reconstrucție au continuat până în 1987. Astăzi, acesta adăpostește trei muzee: Muzeul de Etnologie Dresda, Muzeul de Stat pentru Pre-Istorie (Landesmuseum für Vorgeschichte) și Colectia de Istorie Naturala - Senckenberg Naturhistorische Sammlungen Dresda.

luni, 23 decembrie 2019

Sibiu de Crăciun - Catedrala Ortodoxă


Dacă tot ajungeți la cel mai promovat Târg de Crăciun din țară, cel de la Sibiu, vă recomand să vizitați și Catedrala Ortodoxă, (sau Catedrala mitropolitană din Sibiu) cu hramul „Sfânta Treime”, cel mai mare lăcaş de cult din Sibiu, fiind şi catedrală a Mitropoliei Ardealului. A fost construită între anii 1902-1906, fiind un simbol al municipiului Sibiu. Este inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Sibiu, din anul 2004. 



Ceea ce ne-a uimit a fost asemănarea incredibilă cu catedrala Sfânta Sofia din Istanbul din punct de vedere arhitectonic. Chiar acesta a fost planul arhitecţilor Iosif Kammer şi Virgil Nagy, profesori la Politehnica din Budapesta, cei care au câștigat proiectul. Diferenţele sunt date în ceea ce priveşte dimensiunile construcţiei şi de turnurile masive de la intrare cu forme specifice arhitecturii eclesiale ardelene, cu anumite elemente din stilul baroc. 

Vedeți filmarea din exterior și interior de la final sau click aici

Biserica are dimensiuni impunătoare: 53,10 m lungime și 25,40 m lățime în centru. Cupola are 24,70 m înălțime (34,70 m de la sol) și 15 m diametru, în timp ce turnurile au 43 m înălțime (45 m cu tot cu crucile din vârf). 



Pictura originală a cupolei, executată de Octavian Smilgelschi, îl înfăţişează pe Iisus înconjurat de îngeri. Tot Octavian Smilgelschi i-a zugrăvit şi cei patru Evanghelişti din pandantivi, precum şi icoanele de pe iconostas; din păcate nu a putut termina pictarea catedralei din cauza lipsei de fonduri de atunci. Octavian Smilgelschi este cel care a creat la Sibiu un stil propriu, de tip „neobizantin”, o sinteză strălucită de elemente din pictura bizantină, a Renaşterii şi din cea populară românească, fiind cel care a inaugurat „arta bisericească modernă în Ardeal”. 





Sub cupolă, prins în lanţuri masive se găseşte candelabrul mare, aurit, cu 76 de becuri, executat de firma Zeiser-Habinger din Viena. 


Mobilierul din interiorul catedralei a fost confecționat la București și la Sibiu. Sculptura iconostasului, a tronului arhieresc şi a ripidelor a fost realizată de sculptorul Constantin Babic din București, iar amvonul, cele două strane pentru cântăreți, tetrapodul din mijlocul catedralei, cele 28 de strane pentru preoți și 82 pentru credincioși au fost confecționate de meșterul Emil Pătruțiu din Sibiu. Toate piesele sculptate sunt apreciate pentru execuţia lor, dar şi datorită faptului că s-au introdus şi motive populare româneşti. Iconostasul (suflat cu aur), tronul arhieresc, stranele pentru cântăreţi, amvonul şi tetrapodul din mijlocul bisericii au fost lucrate din lemn de tei, celelalte fiind lucrate în lemn de stejar. 






Un pic de istorie 

În secolul al XVIII-lea, la cererea întregului cler ortodox al românilor din Ardeal, Curtea imperială de la Viena i-a îngăduit episcopului ortodox Sofronie Chirilovici să-și mute scaunul episcopal la Sibiu. Episcopii succesori ai lui Sofronie Chirilovici au continuat să-şi aibă reședința la Sibiu. 

La jumătatea secolului al XIX-lea, ca urmare a creșterii influenței clerului, a oamenilor de afaceri și a intelectualilor români ortodocşi din Sibiu, s-a simțit necesitatea construirii unui sfânt lăcaş care să îndeplinească rolul de catedrală a Bisericii Ortodoxe din Transilvania. 




Ideea construirii unei catedrale ortodoxe la Sibiu i se datorează Sf. Ierarh Andrei Șaguna al Ardealului. Într-un memoriu din 12 ianuarie 1850 adresat comisarului imperial Bach, Andrei Șaguna trecea construirea unei catedrale pe primul loc în lista de necesități a eparhiei sale. El a fost şi cel care a instituit colecta pentru edificarea catedralei, în urma aprobării dată în anul 1857, de împăratul Franz Josef I (care a şi donat 1000 de galbeni, fiind astfel printre primii ctitori). Până la moartea Sf. Andrei Șaguna (1873) se strânsese o sumă de peste 51.000 de florini, dar lucrările de construcţie tot nu începuseră, datorită refuzului (şi tărăgănărilor) Sfatului orăşenesc (Consiliul municipal de atunci) de a acorda locul numit „Zoldiș” pentru amplasarea catedralei. 


În ceea ce priveşte terenul pentru construirea catedralei, Mitropolitul Ioan Mețianu s-a opus construirii catedralei în amplasamentul de pe strada Morii, care fusese propus și acceptat inclusiv de administrația locală condusă de primarul de atunci al Sibiului, Josef Drotleff. La iniţiativa sa, a fost ales locul din cetatea Sibiului de pe strada Măcelarilor nr. 39, unde se afla o mică biserică grecească cu hramul „Schimbarea la Faţă”. Autoritățile locale au acceptat, în cele din urmă, demolarea vechii biserici grecești și construirea catedralei pe locul acesteia. 

Piatra de temelie a catedralei a fost aşezată la 5 august 1902 (18 august pe stil nou), ziua de naștere a împăratului Franz Josef I. 

Sursa: https://ro.orthodoxwiki.org/Catedrala_Ortodox%C4%83_din_Sibiu


Filmare exterior și interior




vineri, 28 iunie 2019

Noto, Sicilia - Baroc sicilian fabulos in Italia


Noto, Sicilia este un supermodel architectural baroc, extraordinar la superlativ in Italia, incat ai crede ca este decorul unui film. Situat la mai putin de 40 km sud-vest de Siracusa, orasul este gazda celui mai frumos centru istoric baroc sicilian si al unui festival al florilor unic. 

Orasul de astazi a fost fondat in secolul al 18-lea, cand a fost aproape in intregime reconstruit in urma cutremurului devastator din 1693. Acest eveniment a dat arhitectilor libertatea maxima in privinta designului si orasul a primit un aspect urbanistic aproape scenografic. Creator al multora dinte cele mai frumoase cladiri ale sale a fost Rosario Gagliardi, un arhitect local al carui stil extrovertit il regasim si in cateva biserici din Modica si Ragusa. 


Orasul este inima si in acelasi timp punctul de plecare intr-o vizita pe valea barocului Sicilian. Catedrala, reconstruita dupa 10 ani de lucrari dificile, a fost inclusa in patrimonial mondial UNESCO. 

Intrarea in oras se face trecand pe sub Arcul de Triumf care conduce spre Corso Vittorio Emanuele, centrul orasului Noto. Cele trei sculpturi simbolice de pe varful arcului sunt: un turn crenelat care reprezinta puterea, un caine, simbol al loialitatii si in centru un pelican reprezentand sacrificiul. 
Poarta regala a fost construita din acelasi calcar galben auriu folosit pentru bisericile si palatele orasului. Este un calcar special datorita ductilitatii sale si a fost ales pentru a permite taieturile elaborate in construirea monumentelor dar si pentru ca, in acelasi timp, emite o lumina puternica. Cand soarele coboara, veti observa cum culoarea calda a cladirilor se evidentiaza in lumina soarelui, creand o atmosfera care hipnotizeaza. 


Cele trei strazi principale sunt toate orientate de la est la vest, pentru a fi intotdeauna luminate de soare; planul urbanistic a prevazut initial ca acestea sa fie destinate celor trei clase sociale principale: Il Corso - clerului, Superiore - nobilimii si Inferior - poporului. Iata de ce in prezent piesa de rezistenta, Corso Vittorio Emanuele, este o strada pietonala elegant flancata de cele mai multe dintre palatele si bisericile baroce din oras. 

Piazza Municipio 
Cam la jumatatea strazii principale Corso Vittorio Emanuele se afla mareata Piazza Municipio, flancata de cele mai dramatice constructii din Noto. Spre nord, deasupra scarilor monumentale ale lui Paolo Labisi sta impunatoarea Cattedrala di San Nicolò, inconjurata de o serie de palate elegante. Spre stanga se afla Palazzo Landolina, vechea resedinta a puternicei familii Sant'Alfano. 



Palazzo Ducezio 
Vizavi gasim Palatul Ducezio cu o fatada partial convexa, arcurile sale gratioase fiind sustinute de coloane Ionice. Proiectata de Vincenzo Sinatra la mijlocul secolului al 18-lea, partea inferioara a palatului a fost finalizata abia in 1830, in timp ce ultimul etaj a fost construit in prima jumatate a secolului al 20-lea. In interior, salonul principal este bogat in decoratiuni din aur si stucaturi. Este in prezent sediul primariei din Noto. 



Cattedrale di San Nicolò 
Cea mai reprezentativa cladire din Noto, Catedrala San Nicolò este o frumusete baroca ce a suferit o renovare majora dupa ce domul s-a prabusit in timpul furtunii din 1996. Astazi cupola, cu stralucirea ei de culoarea piersicii, este din nou punctul central a liniei orizontului orasului Noto. 


Chiesa di San Domenico 
In Piazza XVI Maggio, deasupra Centrului de informare turistica, se inalta Chiesa di San Domenico, constructie din secolul al 18-lea. Considerata una dintre cele mai frumoase cladiri baroce ale orasului Noto, biserica a fost proiectata in forma de cruce greceasca de Rosario Gagliardi. In interior se pot vedea frumoase stucaturi inspirate de devotiunea Sfantului Dominic fata de Madona Rozariului. 


Via Nicolaci si Infiorata di Noto 
Strada este celebra pentru festivalul florilor din Noto si pentru Palazzo Nicolaci. Palatul cu cele 90 de camere cu fresce si picturi din secolul al 18-lea a fost mult timp resedinta printilor Villadoratei. In luna mai strada Via Nicolaci este protagonista celebrei Infiorata – Festivitate a florilor. 


Echipe de artisti alcatuiesc un mozaic de petale colorate, pentru a forma un covor care acopera trotuarul strazii. Acest eveniment floral este dedicat lumii: in fiecare an tematica este dedicata unei tari diferite. Anul 2019 a gazduit editia cu numarul 40 dedicata „Sicilienilor in America”. 



Surse: http://www.visitsicily.info/noto-il-barocco-siciliano/ 
https://www.lonelyplanet.com/italy/sicily/noto