vineri, 17 iunie 2011

Cinque Terre, Italia - Parc national panoramic

Cinque Terre sau Cele Cinci Pamanturi desemneaza o portiune mica din coasta stancoasa a Rivierei Italiene, locul in care omul a ales sa construiasca cinci asezari, departe de vartejul civilizatiei, dar la doar un pas de capriciile cateodata navalnice ale marii. O vacanta in Cinque Terre este ca o calatorie inapoi in timp…

Cele cinci satuce extraordinar de frumoase sunt legate intre ele de o poteca numita "Sentiero Azzuro" (sau simplu "The trail") ce se intinde pe o distanta de 11 kilometri iar cel mai inalt punct ajunge la 500 de metri inaltime. In afara de "the trail", intre cele 5 localitati (Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore) te poti deplasa doar cu trenul, automobilele fiind interzise.

Regiunea Cinque Terre este cunoscuta pentru frumusetea sa si mai ales pentru incapatanarea pe care o afiseaza in lupta cu ceea ce inseamna “timpuri moderne”. Atat zona coastei, cele cinci sate, cat si dealurile care le inconjoara protector fac parte din Patrimoniul UNESCO, din situl protejat mondial denumit Parcul National Cinque Terre. In anul 1998, Ministerul Mediului din Italia a declarat intreaga arie marina ca fiind protejata de lege, cu scopul de a conserva mediul acvatic si de a promova dezvoltarea socio-economica intr-o compatibilitate perfecta cu specificul locului. Un an mai tarziu, printre misiunile Parcului National se afla deja si pastrarea balantei ecologice, protejarea mediului si conservarea valorilor antropologice locale.

Pentru o perioada foarte lunga de timp, micile asezari pitoresti au stat departe de mersul nebun al lumii, cu sau fara voia lor, insa odata cu construirea primelor cai ferate in zona, legatura dintre cele doua lumi a fost restabilita. Chiar si asa, asezarile au reusit sa-si pastreze aerul rustic. Fiecare satuc este o variatie pe aceeasi tema: arhitectura veche, fatade pastelate, usor decolorate, flori, localnici care par sa astepte linistiti ceva. Numai ca ei nu asteapta, ei traiesc.

Desi este cel mai mic parc national italian, Cinque Terre este zona de costa cea mai bine conservata din toata penisnula, omul traind in simbioza perfecta cu natura, zona fiind perfecta pentru ecoturism.

miercuri, 15 iunie 2011

Eclipsa de luna – 100 de minute

Acum are loc cea mai lunga eclipsa de luna din ultimii 11 ani. Aproape 100 de minute, luna va fi acoperita de umbra Pamantului. Fenomenul va putea fi observat de astronomii si amatoriii curiosi din anumite regiuni din Europa, Africa, Orientul Mijlociu si Asia Centrala, informeaza AFP.

O eclipsa totala de Luna se produce de doua ori pe an, atunci cand Luna trece in conul de penumbra si apoi in conul de umbra al Terrei. Soarele, Terra si Luna sunt perfect aliniate, ceea ce corespunde fazei de Luna plina.

Trecand in conul de umbra al Terrei, Luna va capata o culoare aramie sau chiar rosiatica, caracteristica crepusculului terestru. Acest fenomen este cauzat de refractia luminii provenind din atmosfera terestra care lumineaza suprafata lunara.
Potrivit site-ului Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucuresti, eclipsa va fi totala, adica Luna va intra complet in umbra planetei noastre, iar fenomenul va dura peste cinci ore.

Eclipsa incepe la ora 20.24 (ora Romaniei, n.r.), cand Luna se afla sub orizont. Va rasari la ora 20.51, iar dupa numai 30 de minute (la ora 21.22) va incepe sa intre in umbra Pamantului.
Stralucirea ei va scadea, in timp ce partea stanga a discului va incepe sa fie acoperita de umbra. Timp de o ora, umbra va acoperi discul Lunii, iar eclipsa totala (faza cand Luna este acoperita complet de umbra) va incepe la ora 22.22.
Maxima eclipsei se va produce la ora 23.12, cand Luna ar trebui sa aiba o culoare portocaliu-caramizie, cu o parte mai deschisa. Culoarea Lunii in timpul eclipsei totale indica gradul de poluare al atmosferei.
Totalitatea se incheie la ora 00.03 - partea stanga a discului selenar va incepe sa revina la luminozitatea normala. Luna va iesi complet din umbra la ora 01.02, iar eclipsa se va termina la ora 02.01.

Potrivit declaratiilor specialistului Fred Espenak de la NASA, durata acestei eclipse este cea mai lunga din iulie 2000. "Integralitatea eclipsei va putea fi observata in jumatate din Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrala si Australia Occidentala. In Europa, eclipsa totala va fi vizibila pe intregul continent, cu exceptia nordului Scotiei si al Scandinaviei", a precizat Espenak.

Eclipsa totala va mai putea fi observata din Asia, din estul Australiei si in Noua Zeelanda, dar si in estul Braziliei, Uruguay si Argentina. Evenimentul nu va putea fi admirat din America de Nord. Urmatoarea eclipsa totala de Luna se va produce pe 10 decembrie. (Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro)

Madeira - Gradina placerilor

Situata la aproape 1000 de km de Lisabona, Madeira este paradisul padurilor vesnic verzi, pline de flori, al cascadelor spectaculoase, al fructelor exotice si al panoramelor care iti taie rasuflarea.

Pentru ca beneficiaza de un climat favorabil de-a lungul intregului an, Madeira este supranumita Insula Eternei Primaveri. Iar flora bogata de pe insula Madeira i-a atras acesteie denumirea de Ilha Jardim (Insula-gradina).

Acest taram, descris de Plinius cel Batran ca fiind "abundent in fructe si pasari de toate felurile", era locul in ajungeau eroii din mitologia greaca. Romanii credeau ca pe aceste insule se aflau Campiile Elizee, taramul paradisiac situat dincolo de apus in care ajungeau dupa moarte oamenii virtuosi.

Chiar daca insula nu mai are astazi conotatii religioase, aspectul paradisiac se mentine, iar biodiversitatea mentionata de Plinius este recunoscuta de autoritati. Astfel, desi insulele vulcanice ce formeaza Macaronesia constituie doar 0.2% din teritoriul Uniunii Europene, ele gazduiesc mai mult de un sfert din flora protejata de legislatia europeana.

Cea mai importanta componenta a arhipelagului este insula Madeira, cuvant ce inseamna "lemn" in limba portugheza. Acest nume i-a fost dat datorita faptului ca, pe vremuri, toata suprafata insulei era acoperita de o padure de dafin. O buna parte a fost insa distrusa de primii oameni care au locuit pe insula, care i-au dat foc pentru a obtine spatiu necesar agriculturii. Cu toate acestea, in nordul insulei se pastreaza o padure de lauri inscrisa in 1999 pe lista patrimoniului cultural si natural mondial al UNESCO. Acoperind 20% din suprafata insulei, aceasta este cea mai mare padure de dafin din lume.

Daca va plac florile, atunci va aflati in locul potrivit. Insula se lauda cu o mare varietate de gradini si parcuri ingrijite cu mare atentie, in care cresc flori, plante si arbori de o asa mare frumusete, incat Madeira a castigat acum 10 ani premiul "European Flowering City 2000". Trebuie sa vizitati cateva astfel de gradini: Gradina Tropicala Monte Palace, Gradina Botanica, Gradina Orhideelor, Gradinile Publice Sfanta Luiza, Parcul Sfanta Catarina, Gradina Plantelor Indigene din Sao Vicente, etc.


Peisajul este la fel de impresionant ca si arta si arhitectura renumite: terase mici stau agatate pe vai aproape verticale, stropite de canale de irigatii, formand o coasta idilica in jurul insulei. La 25 de kilometri distanta de Funchal se afla Cabo Girão, o stanca abrupta, ce se inalta la 580 de metri deasupra oceanului. Masivul de piatra este una din cele mai inalte faleze, oferind un panorama coplesitoare a golfului Funchal.

Biserici bogat decorate, conace rurale luxoase si case elegante in oras, toate sunt mostenirea bogatiei timpurii a Madeirei, la fel ca picturile religioase care impodobesc bisericile insulei.

Daca aveti inclinatii culturale, in Museu de Arte Sacra veti putea regasi o colectie de tablouri apartinand scolilor portugheza si flamanda, datand din secolele al XV-lea si al XVI-lea. Daca preferati sa va relaxati la soare, Praia Formosa ("plaja frumoasa" in limba portugheza) este locul ideal.


Parcul tematic Madeira - Madeira Theme Park este unicat in Portugalia. Este un centru de expozitie fatastic dedicat istoriei, stiintei si traditiilor arhipeleagului Madeira. Se intinde pe o suprafata de 145 000 metri patrati si este un loc care merita vazut 100%.

Centrul de Arta Casa das Mudas situat in Calheta, pe coasta de vest din Madeira, a fost infiintat pentru a sensibiliza publicul cu privire la arta in general si la arta moderna, in particular.

Madeira Story Center - Centrul este situat in partea veche a orasului Funchal, in apropierea telecabinelor care fac legatura intre Funchal si Monte. Centrul va ofera o privire de ansamblu asupra istoriei Madeirei intr-un tur de circa o ora si jumatate.

O experienta deosebita o constituie plimbarile pe canalele de irigatii ce pot fi gasite doar pe insula Madeira. Denumite levadas (insemnand "a conduce"), acestea au fost construite de-a lungul a sute de ani pentru a transporta apa din partea de nord a insulei in partea de sud, care are parte de mult mai putina ploaie. Cu timpul s-a ajuns la peste 2000 de kilometri de astfel de canale, folosite astazi mai ales pentru drumetii, cea mai simpla cale de a descoperi de aproape frumusetea insulei.

In suburbia Monte (munte in limba portugheza), care este asezata pe un deal abrupt, se foloseste un vehicul inedit pentru a cobori dealul: o combinatie ciudata intre un cos impletit din rachita si o sanie. Aceasta sanie este manevrata de doi carreiros (carausi) imbracati in costumul traditional alb si purtand o palarie tipica locului. Coborarea se intinde pe 2 kilometri, iar cosul poate atinge viteze de 50 km/h. Acest mijloc de transport dateaza de la 1850, inainte ca pe acest deal sa fie construite funicularul si telegondola ce functioneaza astazi.

Vinul de Madeira este unul dintre cele mai bune vinuri din lume, cu un gust unic si foarte parfumat.

Pasionatii de biodiversitate, istorie, trekking sau chiar de sporturi extreme vor gasi ca Madeira este destinatia ideala, la fel ca aceia care isi doresc o vacanta savurata in tihna, pe o insula cu un climat prietenos, peisaje impresionante si care isi conserva identitatea culturala construita de-a lungul a sute de ani.

luni, 13 iunie 2011

Victoria – Forta spectaculoasa a apei

Cascada Victoria este cea mai mare cascada din lume si una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii, fiind declarata monument al naturii de catre UNESCO in 1989.

Magia cascadei intra in joc atunci cand apele linistite ale raului Zambezi se revarsa in prapastia cascadei Victoria, la frontiera dintre Zambia si Zimbabwe. Medicul si misionarul scotian David Livingstone – primul european care a descoperit aceasta cascada – a denumit-o in cinstea suveranei de pe atunci a Marii Britanii (Regina Victoria). Dar bastinasii numesc cascada “Fumul care tuna” (Mosi-oa-Tunya), datorita vuietului si cetii provenite din pulverizarea apei.

Cascada Victoria este cea mai larga perdea de apa din lume, avand o latime de peste 1 km si jumatate (1708 m) si o inaltime de 110 m (este de 2 ori mai adanca/inalta decat Cascada Niagara).

Cascada Victoria este una din cele mai spectaculoase minuni naturale ale lumii. Vizitatorul este impresionat de spuma cetoasa ce se ridica pana la 500 m inaltime (vizibila de la 40 km) si de vuietul valurilor care creste pe masura ce se apropie de cascada. In drumul sau catre uriasul prag, fluviul Zambezi este senin si calm, fiind brazdat doar de cateva insulite.

Iata cum descrie exploratorul scotian spectacolul extraordinar de la Cascada Victoria: „nici un peisaj din Anglia nu egaleaza in frumusete privelistile de aici. Nici unui european nu i-a fost dat sa vada asa ceva; numai ingerii in zborul lor pot vedea asemenea peisaje incantatoare … nu vezi nimic altceva decat un nor dens si alb… Panza de apa alb-stralucitoare pare o puzderie de mici comete napustindu-se toate in aceeasi directie, fiecare lasand in urma sa o coada de spuma”.

Datorita microclimatului umed creat de ceata Cascadei Victoria, pe falezele din preajma sa se intalneste o vegetatie luxurianta care ramane verde permanent, o adevarata padure tropicala in care salasluiesc hipopotami, elefanti, girafe, antilope-gnu, zebre si lei; pe stanci isi fac cuibul specii deosebite de soimi.

Peisajul incredibil pe care natura l-a daruit acestor meleaguri a facut ca aceasta cascada si imprejurimile ei sa fie declarate Parc National si Patrimoniu al lumii.

In fiecare luna, timp de 3 zile, in noptile senine cu luna plina, se poate observa la Cascada Victoria un fenomen natural extraordinar: un curcubeu lunar (engl. moonbow), creat de razele lunii in panza de vapori. Desi acest curcubeu poate fi observat numai noaptea, el are aceleasi culori si aceeasi forma cu cel creat ziua de razele soarelui.
Sursa: http://www.artacunoasterii.ro

Parcul Natural Portile de Fier

Parcul Natural Portile de Fier este situat in partea de sud-vest a Romaniei, la frontiera de stat cu Serbia, pe malul stang al Dunarii, intre localitatile Buzias si Gura Vaii, ocupand o suprafata de 115.655 ha. In perimetrul sau intra si prelungirile sudice ale Muntilor Banatului si Muntilor Mehedinti, precum si o parte din podisul Mehedinti.

Parcul este o arie protejata, un teritoriu in care remarcabila frumusete a peisajelor si diversitatea biologica pot fi valorificate in conditiile pastrari nealterate a traditiilor, iar calitatea vietii comunitatilor sa fie rezultatul unor activitati economice ale locuitorilor, desfasurate in armonie cu natura.

Atractii:

Defileul Dunarii - cel mai lung defileu din Europa (134 km), cu adancimi de 300-500m, vizitabil pe toata lungimea, cu pereti calcarosi impresionanti, vai carstice seci, izvoare si cascade cu depunere de travertin, pesteri.

Cea mai mare amenajare hidroenergetica din Romania (Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I);

Diversitate geologica si geomorfologica deosebita, fiind considerat un adevarat muzeu geologic in aer liber; Pestera Gaura Haiduceasca, cu o lungime de 1370m avand o sala de 100m lungime, atractiva pentru speologia de aventura. Pesterile Gaura cu Musca, Alibeg, Padina Matei, Gaura Cornii, Zamonita si altele cu trasee turistice vizitabile, neamenajate unde pot fi observate numeroase formatiuni, galerii strabatute de cursuri de apa.

Diversitate biologica mare - 1668 specii de plante superioare si peste 5200 specii de animale;

Diversitatea ridicata a asociatiilor vegetale, in acest spatiu au fost identificate 171 de asociatii, din care 26 sunt unice pentru Romania si 21 de interes comunitar;
Prezenta unor zone umede care constituie habitate importante pentru specii de pasari protejate la nivel mondial;

Urme de asezari umane din perioada paleolitica, mezolitica, neolitica - marturii care atesta istoricul locuirii: cetati, manastiri, biserici;

Cladiri cu valoare istorica si arhitecturala, case, mori de apa unice ca sistem de functionare.

Cum exploram zona:
Tura de speoturism in pestera Gura Ponicovei, pestera care traverseaza tot muntele, avand iesirea direct in Dunare.
Tura cu barci gonflabile in Cazanele Mari si Cazanele Mici
Jocuri acvatice in Golful Dubova


duminică, 12 iunie 2011

Andorra la Vella – capitala europeana “la inaltime”

150 de zile pe an de zapada, racoare cand Europa este sufocata de caldura, spa-uri superbe si magazine duty-free in care gasesti orice iti doresti. Poti sa refuzi un astfel de mix?

Andorra la Vella, capitala Principatului Andorra este situata in Pirineii estici, intre Franta si Spania. Aflat la altitudinea de 1.023 m, este cea mai inalta capitala a Europei si statiune de sporturi de iarna.

Principala industrie este turismul, desi tara castiga mult prin faptul ca este un paradis fiscal. In toata tara, 80% din PIB provine de la cei 10 milioane de turisti care ajung anual aici.

Andorra la Vella se afla in sud-vestul Andorrei, la confluenta a doua paraie montane, Valira del Nord si Valira del Orient, care formeaza Raul Valira.
Statul este una dintre zonele denumite Marca Hispanica create si aparate de Carol cel Mare in secolul al VIII-lea impotriva colonistilor mauri din Peninsula Iberica.

Orasul vechi al Andorrei La Vella, Barri Antic, este plin de strazi si cladiri care dateaza din aceasta perioada. Cea mai importanta cladire este Casa de la Vall — construita la inceputul secolului al XVI-lea — sediul parlamentului tarii din 1707.

Multi asociaza Andorra cu imensul spa Caldea. Interiorul este amenjat asemenea “Gradinilor suspendate din Babilon” iar dotarile sunt impresionante – lagune interioare, jacuzzi, piscine interioare si exterioare cu fantani si cascade, saune, bai romane si turcesti, hidroterapie, camere de relaxare.....un paradis al simturilor.


Andorra a devenit paradis fiscal la sfarsitul secolului al XX-lea, motiv pentru care in capitala s-au construit sedii moderne de banci si institutii financiare. Orasul s-a dezvoltat si ca statiune de sporturi de iarna, candidand chiar pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarna din 2010.
Limba catalana este cea oficiala, desi sunt vorbite si spaniola, portugheza si franceza.


Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, Bucuresti

In 1936 lua fiinta la Bucuresti, in Parcul Herastrau, unul din primele muzee etnografice in aer liber din Romania si din lume: Muzeul Satului.

In anii `30, in Europa, existau doar doua muzee in aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) si Muzeul Bigdo din Lillehamer (Norvegia ). In tara noastra, la vremea respectiva, isi avea deschise portile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat in 1929 de catre profesorul Romulus Vuia.

In Romania, ideea crearii unui muzeu in aer liber se infiripa inca din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultura, propune prezentarea, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, intr-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectura populara. Ceva mai tarziu, savantul Alex Tzigara Samurcas avea sa preconizeze aducera in Muzeul Etnografic, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala din Bucuresti, infiintat de el in 1906, a unor "gospodarii autentice si complete din toate regiunile mai insemnate locuite de romani".

Proiectul sau se va concretiza prin expunerea, in 1909, in acest muzeu, a casei "Ceauru", adevarata bijuterie arhitectonica in lemn, din zona Gorj. Toate aceste initiative au constituit premisele intemeierii celor dintai muzee etnografice in aer liber de la noi: Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul Hoia, de la Cluj, cu specific regional, si Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti, cu caracter national.

Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, 17 mai 1936. Noul muzeu trebuia "sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate", el fiind, in viziunea sa " un muzeu sociologic al satului romanesc de azi" , "un sat-muzeu", sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie.
Odata cu Revolutia din decembrie 1989, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi recapata individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Taranului Roman. Sunt regandite. si reconfigurate toate activitatile muzeului.

In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte. Aceasta a insemnat nu numai o crestere a patrimoniului, ci si o diversificare a lui. Intre monumentele recent transferate in muzeu, respectiv la inceputul anului 2003,se afla biserica din Timiseni (jud.Gorj): monument de o deosebita valoare pentru arhitectura rurala religoasa veche (1773) si pentru arta executiei picturii.

Pe langa patrimoniul din expozitia in aer liber si din colectii, muzeu detine si un bogat fond documentar de o imestimabila valoare istorico-etnografica. Acest fond este alcatuit din colectii de manuscrise, studii, schite, desene, relevee, planse, clisee pe sticla, filme, negative alb-negru si color, fotografii, ce provin atat din cercetarile pe teren ale echipelor de monografisti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cat si din investigatiile ulterioare.

Obiectele de arta populara, creatii ale mesterilor contemporani, puse la dispozitia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificatia de obiecte-amintiri, ci si rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.

Mai putin prezent inainte de 1989 in viata stiintifica si muzeala internationala, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a reusit, in ultimii treisprezece ani, sa fie un partener activ in relatia cu diferite institutii cu vocatie similara cu a sa, din Europa si din alte colturi ale lumii. Dovada o constituie atat prezenta specialistilor straini la colocviile cu caracter international organizate de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" sub genericul "Satul european azi", la sesiunile Asociatiei Muzeelor in Aer Liber , cat si participarea cercetatorilor si muzeografilor institutiei la manifestarile stiintifice realizate de institutiile de profil din alte tari, ca si colaborarile pe linie de cercetare cu diferiti parteneri europeni (Misiunea Patrimoniului Etnologic din Minsterul Culturii din Franta, Muzeul National de Arte si Traditii Populare din Paris, Ecomuzeul Grandes Landes din Sabres - Franta, Muzeul Szolnok din Ungaria etc.).
Sursa: http://www.muzeul-satului.ro