sâmbătă, 30 octombrie 2010
Lugano, Elvetia – Paradisul secret
Exista in lumea aceasta locuri de vis pe care nici nu ti le poti imagina si pe care, daca le-ai vazut, cu siguranta nu ai vrea sa le mai parasesti niciodata. Eu am descoperit acest loc la un targ de turism din capitala si am fost uimita sa aflu ca exista intr-adevar.
Aflat in sud-estul Elvetiei, la granita cu Italia, intre lacurile Como si Maggiore, apare mentionat pentru prima data in anul 590 sub numele Ceresio, datorita multitudinii de ciresi de pe malurile sale. Cu toate ca este strajuit de inaltimile Alpilor, clima este mediteraneana, verile sunt calde, dar nu toride, cu temperaturi de pana la 29 de grade, iar iernile sunt blande.
Lugano are aproximativ 49 de kilometri patrati. 63%, adica 31 de kilometri patrati, se afla in Elvetia, in cantonul Ticino si 37% - in Italia, in Lombardia. Ambianta italiana si eficienta elvetiana sunt imbinate perfect.
Orasul nu reprezinta numai cel de-al treilea centru financiar, bancar si de afaceri din Elvetia, ci si un oras al parcurilor si al florilor, al vilelor si bisericilor. Atmosfera mediteraneeana dominanta de "pofta de viata" demonstreaza ca Lugano combina avantajele unui oras cosmopolit cu trasaturile unui oras mic, de provincie.
Centrul acestui fantastic areal pe care il reprezinta lacul Lugano este, fara indoiala, orasul Lugano. Un orasel mic, dar cu un standing de inalta clasa internationala, plin de parcuri, flori, case superbe, biserici impresionante, cu o circulatie placuta, neaglomerata, ceea ce face ca sofatul sa fie efectiv o placere.
Atractii inedite
Chiar langa Lugano se afla Morcote, un sat pitoresc, nu numai cu o vedere superba asupra lacului, dar si cu magazine de antichitati, cladiri si biserici minunate datand din secolul al XVI-lea, cum este si biserica Santa Maria del Sasso cu frescele ei admirate de turisti.
De la Lugano-Cassarate se poate ajunge cu un funicular, construit in 1912, pe micutul Monte Bre (925 m), considerat cel mai insorit punct din Elvetia, de pe care se deschide o priveliste de neuitat asupra lacului. Pe versantul sudic al lui Monte Bre se gaseste satul Bre, la o altitudine de 800 m, cu 300 de locuitori, care isi pastreaza inca stilul traditional si gazduieste muzeul pictorului Wilhelm Schmid (1892-1971).
Un alt funicular urca pe Monte San Salvatore (912 m), cu minunate promenade montane si micutul sat Carona. Plasat imediat langa Lugano, avand o forma inconfundabila ce se regaseste in nenumarate tablouri, el reprezinta un loc asaltat de nenumarati turisti.
In sud se inalta Monte San Giorgio (1.096 m) care din 2003 a fost declarat monument Unesco datorita fosilelor descoperite aici si care dateaza din triasic, de acum 220 de milioane de ani. Tot pe malul sudic dar mai la est, spre Osteno, au fost descoperite fosile din Jurassic, de acum 180 de milioane de ani.
Mendrisio Art Museum este unul din cele mai apreciate muzee, oferind expozitii dedicate marilor maestrii ai picturii secolului 20, apreciati atat de critici cat si de public. Muzeul organizeaza de asemenea si expozitii de studiu, care reunesc studenti la arte plastice din intreaga lume, iar de doua ori pe an publica o serie de albume de arta tematice.
Un alt loc ce nu trebuie ratat daca treceti prin Lugano, este Muzeul Herman Hesse. Situat in Camuzzi Tower, o parte integranta din ansamblul istoric de cladiri ale Casei Camuzzi, muzeul constituie un exemplu al prestigioaselor lucrari pe care arhitectii din Ticiono le-au realizat de-a lungul secolului 19. Muzeul gazduieste si o camera de vizionare, in care poate fi vazut un film documentar despre istoria cladirii.
O plimbare prin Lugano trebuie sa treaca si prin Parcul Villa Negroni, construit la inceputul secolului 18 de Carlo Morosini. Parcul este imaginat intr-un stil italian pur, cu decoratiuni din fier si statui cu elemente specifice. Florile, palmierii si fantana din mijlocul parcului au fost comandate special si aduse din Italia, iar o mica parte din Anglia, motiv pentru care cele doua stiluri arhitecturale se imbina cu succes.
Relaxarea este cuvantul de ordine in Lugano. O serie de magazine de lux alaturi de magazine mici cu obiecte traditionale va imbie care mai de care sa le calcati pragul. Dupa o zi de vizitat si de shopping, numeroasele centre spa sau terenuri de tenis si de golf, invita turistii la o sesiune de relaxare si de buna dispozitie.
Printre edificile notabile se numara catedrala romanica a Sfantului Laurentiu (San Lorenzo) din a doua jumatate a secolului XI si biserica Sfanta Maria a Ingerilor (Santa Maria degli Angioli) cu faimoasa fresca a Patimilor lui Cristos a lui Bernardino Luini.
Un punct de atractie mult indragit de turisti il reprezinta si fabrica de ciocolata Alprose, situata la doar cativa kilometri de Lugano. Vizita aici iti dezvaluie toate secretele productiei, dar te ajuta sa patrunzi si in bogata istorie a ciocolatei pentru ca, in afara de fabrica, se viziteaza si un extrem de interesant si atractiv muzeu. Degustarile si magazinul, cu o nesfarsita oferta, intregesc aceasta experienta de neuitat.
O alta atractie inedita o reprezinta gradina zoologica Al Maglio situata pe malul raului Magliasina intr-un profund respect fata de animalele si viata salbatica. Cu peste 100 de animale si pasari din intreaga lume, de la pasari exotice la leoparzi, lei, pantere si tigri si diferite specii de maimute, este organizata astfel incat sa ofere vizitatorului o experienta unica asupra vietii salbatice, dar si un program plin de aventuri pentru copii. Se poate ajunge usor atat cu trenul, cat si cu masina pe directia Magliaso.
Lacul este un loc ideal de pescuit. Trebuie, evident, respectate regulamentele locale si evitate zonele protejate, precum intrarea raului Cuccio in Porlezza. In numeroasele parcuri care inconjoara lacul cresc alaturi cedri, pini mexicani, copaci de camfor, eucalipti, azalee, rododendron etc. Primavara, spectacolul oferit de magnolii si de camelii este fascinant.
De la drumetiile alpine, la terenurile de golf plasate intr-un peisaj mirific, intre munte si apa, la terenurile impecabile de tenis si pana la partiile de schi ce se intind de pe Monte Lema, la cateva minute de Lugano, si pana la San Bernardino, la mai putin de o ora cu masina, atractiile sportive sunt nenumarate.
Tot in Lugano se afla facultatile de economie, stiintele comunicarii si informatica ale Universitatii Elvetiei Italiene.
Surse: Turistik.ro si nicenet.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu